Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.548 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedura penala si art. 19 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 26 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedurã penalã şi <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu Vasile Prisacaru în Dosarul nr. 236/45/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 236/45/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedurã penalã şi <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu Vasile Prisacaru.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul intern şi dreptul internaţional, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece importanţa mijlocului de probã a declaraţiilor martorilor este de necontestat, în condiţiile în care persoana ce întruneşte aceastã calitate este, de principiu, neinteresatã, imparţialã, echidistantã, atrãgându-i-se atenţia asupra împrejurãrilor esenţiale ale cauzei, pe care le prezintã sub prestare de jurãmânt. Or, raportat la acestea, declaraţia denunţãtorului nu poate fi apreciatã ca fiind datã de o persoanã neinteresatã, obiectivã şi imparţialã atât timp cât denunţul formulat reprezintã o cauzã de impunitate sau un mijloc de reducere a limitelor pedepselor, aşa cum se dispune în art. 255 alin. 3 din Codul penal şi <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002. Totodatã, textele legale criticate încalcã dreptul la un proces echitabil, aşa cum este consacrat de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nesocotesc principiul egalitãţii armelor prin aceea cã pãrţile trebuie sã fie tratate în mod egal pe toatã durata desfãşurãrii procesului.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi cã nemulţumirea autorului nu vizeazã conţinutul reglementãrilor, ci absenţa altor dispoziţii legale care ar fi oportune pentru clarificarea poziţiei procesuale a denunţãtorului în cazurile de corupţie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 255 alin. 3 - Darea de mitã din Codul penal, art. 223 - Denunţul şi art. 78 - Martorul, ambele din Codul de procedurã penalã, aşa cum a fost modificat prin <>Legea nr. 202/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, precum şi ale <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aşa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din <>Legea nr. 54/2006 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 255 alin. 3 din Codul penal: "Mituitorul nu se pedepseşte dacã denunţã autoritãţii fapta mai înainte ca organul de urmãrire sã fi fost sesizat pentru acea infracţiune.";
- Art. 223 din Codul de procedurã penalã: "Denunţul este încunoştinţarea fãcutã de cãtre o persoanã fizicã sau de cãtre o persoanã juridicã despre sãvârşirea unei infracţiuni.
Denunţul trebuie sã conţinã aceleaşi date ca şi plângerea.
Denunţul scris trebuie sã fie semnat de denunţãtor, iar în cazul denunţului oral, acesta se consemneazã într-un proces-verbal de cãtre organul în faţa cãruia a fost fãcut.
Dispoziţiile art. 222 alin. 9 se aplicã în mod corespunzãtor.";
- Art. 78 din Codul de procedurã penalã: "Persoana care are cunoştinţã despre vreo faptã sau despre vreo împrejurare de naturã sã serveascã la aflarea adevãrului în procesul penal poate fi ascultatã în calitate de martor.";
- <>Art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002: "Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţã de urgenţã în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmãririi penale denunţã şi faciliteazã identificarea şi tragerea la rãspundere penalã a altor persoane care au sãvârşit astfel de infracţiuni beneficiazã de reducerea la jumãtate a limitelor pedepsei prevãzute de lege."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul, dupã ce, într-o primã argumentare, punând semnul egalitãţii între calitatea de martor şi cea de denunţãtor, evidenţiazã aspecte legate de ponderea unei astfel de declaraţii în condiţiile existenţei unei cauze de impunitate ori de reducere a pedepsei, în final, atribuind în procesul penal martorului şi denunţãtorului calitatea de parte, extrage aspecte legate de existenţa unor presupuse inegalitãţi ale armelor. Or, de vreme ce premisele de la care se porneşte sunt cel puţin discutabile, şi concluzia este lovitã de aceleaşi neajunsuri.
Pe de altã parte, împrejurarea cã <>art. 13 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 atribuie competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, atestã cã legiuitorul a instituit o normã specialã, care, din perspectiva acestor fapte, derogã de la dreptul comun, respectiv Codul penal. Modalitatea în care textele sunt interpretate şi aplicate în aceste cauze nu poate fi supusã cenzurii instanţei de contencios constituţional, întrucât, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţã fãrã a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, neputând interveni în înfãptuirea actului de justiţie, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie "se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege".
De asemenea, prin <>Decizia nr. 35 din 11 ianuarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea Constituţionalã a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002, statuând cã, "în esenţã, autorul excepţiei nu criticã mãsura de individualizare a pedepsei instituitã de legiuitor, ci faptul cã nu s-a prevãzut aplicarea acestei mãsuri şi faţã de denunţãtorii a cãror urmãrire penalã pentru infracţiuni de corupţie se efectueazã de alte organe decât cele prevãzute de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002. Altfel spus, autorul excepţiei nu criticã conţinutul unei reglementãri ci o omisiune de reglementare".
Ţinând seama de dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cãrora "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", urmeazã ca excepţia de neconstituţionalitate sã fie respinsã ca inadmisibilã.
De altfel, aspectele reclamate de autor au fost dezlegate în mare parte de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, care, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. LIX (59) din 24 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008, a statuat cã "dispoziţiile art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal sunt aplicabile doar în cazul infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedurã penalã şi <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu Vasile Prisacaru în Dosarul nr. 236/45/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
