Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.539 din 6 decembrie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 319 alin. 2 teza intai  din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.539 din 6 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 319 alin. 2 teza intai din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 16 februarie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Fabian Niculae - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Dragomir şi Paraschiva Raicu în Dosarul nr. 3.398/116/2010 al Tribunalului Cãlãraşi - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.593D/2010.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Magistratul-asistent referã asupra faptului cã partea Societatea Comercialã "Marianno Tex" - S.R.L. din Cãlãraşi a depus o cerere prin care solicitã judecarea în lipsã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 4 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.398/116/2010, Tribunalul Cãlãraşi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã civilã.
    Excepţia a fost ridicatã de Maria Dragomir şi Paraschiva Raicu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea pãrţilor sã repunã în discuţie oricând o hotãrâre judecãtoreascã şi înfrâng principiul securitãţii şi stabilitãţii raporturilor juridice instituite prin hotãrârea judecãtoreascã, cauza nefiind soluţionatã într-un termen rezonabil.
    Tribunalul Cãlãraşi - Secţia civilã apreciazã cã dispoziţia legalã criticatã respectã prevederile şi principiile Legii fundamentale, fiind o normã de procedurã care este de competenţa legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, acesta având latitudinea exclusivã de a stabili reguli speciale de procedurã şi modalitãţi concrete de exercitare a drepturilor procesuale.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 319 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã civilã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executãrii silite, iar în timpul ei, pânã la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c)."
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, apreciind cã sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 765 din 12 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 11 iunie 2009, Curtea a statuat cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã civilã care stabilesc cã, în cazul hotãrârilor judecãtoreşti susceptibile de executare silitã, contestaţia în anulare se poate face oricând înainte de începutul executãrii silite. Acest fapt nu înseamnã cã nu existã o limitare în timp a introducerii contestaţiei, în condiţiile în care dreptul de a cere executarea silitã poate fi exercitat doar în termenul general de prescripţie prevãzut de lege.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei amintite, soluţia pronunţatã prin decizia amintitã şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
    Distinct de cele arãtate mai sus, Curtea mai reţine cã dispoziţiile legale criticate nu sunt de naturã a aduce atingere principiului securitãţii raporturilor juridice, aşa cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, aşa cum a stabilit prin Decizia nr. 923 din 7 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, în calea extraordinarã de atac a contestaţiei în anulare nu se realizeazã un control judiciar asupra unei judecãţi anterioare, iar motivele pentru care se poate promova aceastã cale de atac a contestaţiei în anulare sunt limitativ stabilite prin art. 317-318 din Codul de procedurã civilã (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004) şi au drept scop pronunţarea unor hotãrâri judecãtoreşti corecte.
    De asemenea, Curtea mai reţine cã, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Astfel, legiuitorul se bucurã de atributul exclusiv al stabilirii normelor privind procedura de judecatã, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale.

    Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Dragomir şi de Paraschiva Raicu în Dosarul nr. 3.398/116/2010 al Tribunalului Cãlãraşi - Secţia civilã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 decembrie 2011.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Fabian Niculae

                                     ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016