Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.535 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) si (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Lucian Grigore Tamaris Taloi în Dosarul nr. 2.983/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.983/303/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Lucian Grigore Tamaris Taloi într-o cauzã civilã având ca obiect "obligaţia de a face", aflatã în stadiul procesual al apelului. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, prin inexistenţa controlului judecãtoresc asupra începerii executãrii silite a hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în temeiul <>art. 32 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 50/1991, s-a conferit "primarului, cu sprijinul organelor de poliţie" competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia executãrii silite, activitate ce constituie doar atributul instanţei de judecatã. Lãsarea executãrii silite la aprecierea reprezentanţilor unui organ al administraţiei publice locale, care nu se bucurã de garanţiile de independenţã şi imparţialitate ale instanţei de judecatã, încalcã dreptul la un proces echitabil al debitorului obligaţiei de desfiinţare a construcţiei. Susţine, totodatã, cã acestuia nu i se consfinţeşte şi nu i se garanteazã dreptul de acces liber la o instanţã de judecatã în ceea ce priveşte modul de executare a hotãrârilor. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât, în opinia sa, nu se poate reţine încãlcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi nici a dreptului de acces liber la justiţie. Aratã cã autorizarea creditorului de a îndeplini obligaţia de a face reţinutã în sarcina debitorului nu reprezintã decât o modalitate de executare silitã, fiind un caz particular prin raportare la dispoziţia generalã prevãzutã de art. 580^2 din Codul de procedurã civilã, astfel cã debitorul se bucurã de toate garanţiile procesuale prevãzute de dispoziţiile Codului de procedurã civilã în materia executãrii silite. Totodatã, precizeazã cã posibilitatea autorizãrii persoanei care solicitã desfiinţarea lucrãrilor de a îndeplini dispoziţiile instanţei are în vedere specificul obligaţiei de a face, asigurarea celeritãţii în finalizarea acestei proceduri şi se bazeazã pe ideea cã organul care constatã încãlcarea normelor specifice edificãrii construcţiilor trebuie sã poatã sã şi îndeplineascã, cu autorizarea instanţei, toate dispoziţiile date de aceasta pentru reintrarea în legalitate. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut: - Art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3): "(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrãrilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecãtoreşti pentru a dispune, dupã caz: (...) b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limitã de executare a mãsurilor prevãzute la alin. (1). (3) În cazul nerespectãrii termenelor limitã stabilite, mãsurile dispuse de instanţã, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând sã fie suportate de cãtre persoanele vinovate." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentalã cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacrã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care garanteazã accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la art. 126 alin. (1) potrivit cãruia justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite prin lege. Invocã, de asemenea, şi prevederile art. 6 "Dreptul la un proces echitabil" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã textele de lege criticate cuprind reglementãri aplicabile ipotezei în care a fost întocmit un proces-verbal de constatare a unei contravenţii la regimul executãrii lucrãrilor de construcţii, iar persoana sancţionatã contravenţional a oprit executarea lucrãrilor, dar nu s-a conformat în termen celor dispuse prin acest act, în sensul luãrii mãsurilor de încadrare a lucrãrilor în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrãrilor executate fãrã autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia. Curtea observã cã, în ceea ce priveşte respectarea disciplinei în construcţii, legiuitorul a atribuit instanţei judecãtoreşti un dublu rol. Astfel, aceasta poate fi chematã sã verifice legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, potrivit <>art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991. De asemenea, aceasta poate interveni, la cererea organului care a aplicat sancţiunea cuprinsã în procesul-verbal, pentru a stabili dacã se impune sau nu obligarea contravenientului la încadrarea lucrãrilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, fixând şi termenele de executare a mãsurilor dispuse, astfel cum prevede <>art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991. Cu aceste prilejuri, contravenientul îşi poate exercita neîngrãdit toate drepturile şi garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-un stat de drept, democratic, exercitarea dreptului la un proces echitabil. În situaţia în care însã contravenientul depãşeşte termenul stabilit de instanţã, mãsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire "prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie". Aceasta este şi prevederea vizatã de susţinerile autorului excepţiei, care asimileazã etapa finalã a procedurii de restabilire a disciplinei în construcţii încãlcatã de contravenient, cu faza executãrii silite din cadrul procesului civil. Curtea constatã cã reglementarea criticatã reprezintã însã o normã specialã, specificã regimului juridic al construcţiilor, a cãrui caracteristicã generalã o constituie controlul statal asupra amenajãrii teritoriului, urbanismului şi autorizãrii executãrii lucrãrilor de construcţii. De aceea, nu poate fi aplicat prin analogie sistemul de executare silitã stabilit de Codul de procedurã civilã, câtã vreme legiuitorul a înţeles sã adopte o reglementare specialã pentru acest domeniu. De altfel, în cazul în care contravenientul este nemulţumit de modalitatea de punere în executare de cãtre agenţii autoritãţii administrative a mãsurilor dispuse de instanţã, acesta nu este lipsit, aşa cum pretinde autorul excepţiei, de posibilitatea exercitãrii dreptului de acces la justiţie, ci poate, eventual, sã formuleze o plângere penalã sub aspectul posibilei sãvârşiri de cãtre aceştia a unei infracţiuni de abuz în serviciu. Prin urmare, Curtea constatã cã nu poate reţine criticile autorului referitoare la încãlcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi nici a dreptului la un proces echitabil. În final, Curtea observã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã astfel de legi sunt "necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societãţile moderne, sunt o preocupare centralã a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie sã aibã o largã marjã de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesitã mãsuri de control, cât şi în alegerea unor modalitãţi de aplicare detaliate pentru implementarea mãsurilor vizate" (Hotãrârea din 19 decembrie 1989, pronunţatã în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Lucian Grigore Tamaris Taloi în Dosarul nr. 2.983/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2010.
