Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.534 din 28 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 27 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea în şedinţa din data de 25 octombrie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum şi a ordonanţei de urgenţã în ansamblul sãu, excepţie ridicatã de Maria Trandabãţ, Szekeres Csiki Iosif şi Teodor Gavrilescu în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 şi nr. 13.037/196/2010 ale Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Judecãtoriei Brãila şi care formeazã obiectul dosarelor nr. 4.691D/2010, nr. 146D/2011 şi nr. 204D/2011.
Dezbaterile iniţiale au avut loc la data de 29 septembrie 2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea dosarelor nr. 146D/2011 şi nr. 204D/2011 la Dosarul nr. 4.691D/2010, care este primul înregistrat şi, având în vedere imposibilitatea constituirii majoritãţii prevãzute de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, precum şi necesitatea lãmuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 25 octombrie 2011.
Dezbaterile din şedinţa publicã ce a avut loc la data de 25 octombrie 2011 au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 2 noiembrie 2011. La aceastã datã, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecatã potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţãrii pentru data de 10 noiembrie 2011, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţãrii pentru data de 28 noiembrie 2011, datã la care a pronunţat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 12 mai 2010, 15 noiembrie 2010 şi 31 ianuarie 2011, pronunţate în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 şi nr. 13.037/196/2010, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecãtoria Brãila a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ale art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, respectiv ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, excepţie ridicatã de Maria Trandabãţ, Szekeres Csiki Iosif şi Teodor Gavrilescu în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã ordonanţa de urgenţã criticatã încalcã art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât argumentele Guvernului reţinute în preambulul ordonanţei de urgenţã relevã utilitatea şi raţiunea reglementãrii, fãrã a demonstra însã existenţa situaţiei extraordinare, noţiune ce implicã un grad ridicat de abatere de la obişnuit. Se mai aratã cã, de esenţa situaţiei extraordinare este şi durata scurtã în timp a acesteia, or, în situaţia de faţã, caracterul extraordinar al reglementãrii criticate devine unul ce ţine de sfera situaţiei obişnuite; în acest sens, se aratã cã, începând din anul 2008, Guvernul a recurs la emiterea ordonanţelor de urgenţã pentru a prelungi în timp executarea hotãrârilor judecãtoreşti. Mai mult, primul astfel de act, respectiv Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008, a fost declarat neconstituţional tocmai pentru cã implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti nu se constituie într-o "situaţie extraordinarã". Alte ordonanţe de urgenţã au prelungit succesiv executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ajungându-se, în prezent, ca executarea sã aibã o duratã potenţialã de 6 ani şi 7 luni, calculatã la data de 31 decembrie 2014. Se considerã cã dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, întrucât, în privinţa funcţionarilor publici, eşalonarea plãţii sumelor de bani rezultate din titluri executorii trebuia adoptatã prin lege organicã.
De asemenea, se considerã încãlcate şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, ordonanţa de urgenţã a Guvernului criticatã reprezentând o ingerinţã în actul de justiţie atât prin faptul cã modificã o hotãrâre judecãtoreascã ce trebuie executatã de îndatã, cât şi prin faptul cã eşalonarea plãţii sumelor de bani cuprinse în titluri executorii nu s-a realizat şi prin acordul creditorului.
Se apreciazã cã sunt încãlcate prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât Guvernul, ca debitor, se aflã într-o poziţie privilegiatã faţã de ceilalţi debitori, putând proroga executarea hotãrârilor judecãtoreşti. De asemenea, se creeazã o situaţie de discriminare între creditorii care deţineau titluri executorii înainte de adoptarea ordonanţei de urgenţã şi cei ce au obţinut astfel de titluri dupã adoptarea acesteia, întrucât cei din urmã nu sunt afectaţi de mãsurile prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009.
În privinţa încãlcãrii art. 21 din Constituţie, se aratã cã autoritãţile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti îndreptate împotriva lor decât în anumite situaţii de excepţie, când se poate prelungi executarea acestora, dar nu mai mult de 2 ani şi 7 luni, apreciat ca termen rezonabil (în acest sens, este citatã Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 mai 2002, pronunţatã în Cauza Burdov 1 împotriva Rusiei). Se mai aratã cã existã o incertitudine realã în ceea ce priveşte durata în timp a executãrii hotãrârilor judecãtoreşti ce privesc drepturi salariale ale personalului bugetar, ceea ce demonstreazã faptul cã Guvernul şi-a încãlcat obligaţia de a le executa într-un termen rezonabil, precis determinat.
Se considerã cã dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, întrucât statul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calitãţii vieţii.
De asemenea, este încãlcat şi dreptul de proprietate privatã al creditorului, întrucât sumele aferente titlurilor executorii se cuvin pentru munca deja prestatã şi, prin urmare, aceste creanţe reprezintã bunuri protejate de art. 44 din Constituţie.
Toate acestea demonstreazã încãlcarea atât a art. 15 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cãruia activitatea legiuitorului originar şi a celui delegat trebuie sã garanteze exercitarea drepturilor şi liberţilor fundamentale, cât şi a art. 53 din moment ce restrângerile ce vizeazã drepturile fundamentale analizate prin mãsurile criticate nu pot fi justificate prin necesitatea apãrãrii securitãţii naţionale.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecãtoria Brãila apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este întemeiatã, dispoziţiile legale criticate încãlcând art. 16, art. 21 şi art. 44 alin. (2) din Constituţie. Se aratã cã debitorul nu poate stabili în mod unilateral termene în care sã îşi execute propria obligaţie şi cã lipsa termenelor clare, determinate pentru achitarea sumelor de bani cuprinse în titluri executorii, are drept consecinţã încãlcarea cerinţelor de echitabilitate a procesului. În fine, imposibilitatea creditorilor de a obţine executarea creanţelor lor reprezintã o ingerinţã în dreptul la respectarea bunurilor acestora; totodatã, se apreciazã cã termenul de 3 ani în care urmeazã a fi executate obligaţiile bãneşti este unul exagerat.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Autorii excepţiei apreciazã ca fiind încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privatã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organicã a statutului funcţionarilor publici, art. 115 privind delegarea legislativã şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a crea condiţiile necesare creşterii calitãţii vieţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 620 din 12 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 29 iulie 2011, Curtea a respins excepţii de neconstituţionalitate cu motivãri similare.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, Curtea a observat cã Guvernul a motivat situaţia extraordinarã ca fiind determinatã de:
- dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;
- influenţa substanţialã asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii;
- necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.
Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacã implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti, în situaţia datã, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. Curtea a stabilit cã, în funcţie de circumstanţele speţei, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinarã.
Astfel, Curtea, pornind de la premisa potrivit cãreia situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã, a analizat relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizeazã dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda şi la analizarea urmãtoarelor douã motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativã pe care executarea titlurilor executorii ar avea-o asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime douã motive sunt susţinute de faptul cã valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afecteazã un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemicã, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, însã, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã, Curtea Constituţionalã a ajuns la concluzia cã, în cauza de faţã, existã un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedurã civilã, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupã caz, astfel încât considerã cã existã o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constat cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economicã a statului român.
De asemenea, Curtea a mai arãtat cã ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã în vederea atenuãrii efectelor unei stãri de crizã economicã generalizatã. O atare finalitate economicã implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridicã primarã, rapidã, unitarã şi energicã. În consecinţã, adoptarea mãsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţã; or, reglementarea urgentã a situaţiei rezultate în condiţiile de crizã economicã nu putea fi fãcutã în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţã. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilitãţii economice a statului, singurul instrument rãmas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţã.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã, prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut cã pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu poate fi reţinutã din moment ce Guvernul nu refuzã aplicarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci, din contrã, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constatã cã ordonanţa de urgenţã nu este o mãsurã prin care se interzice nici mãcar temporar executarea unei hotãrâri judecãtoreşti şi, în consecinţã, nu reprezintã o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.
De asemenea, s-a reţinut, în esenţã, cã nu existã nicio discriminare între debitori, în sensul cã statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotãrârilor judecãtoreşti. Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. Or, mãsura contestatã urmãreşte un scop legitim - asigurarea stabilitãţii economice a ţãrii - şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonatã a hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã. Astfel, situaţia particularã ivitã şi motivatã prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamã o diferenţã evidentã de tratament juridic.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Constituţionalã a reţinut cã actul normativ criticat este o mãsurã de naturã sã întãreascã finalitatea procesului judiciar, în sensul cã reprezintã un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul cã acesta îşi executã creanţa într-o perioadã de 3 ani nu reprezintã o duratã excesivã a executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, datoritã caracterului sistemic al problemelor apãrute în legãturã cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat cã un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vãditã de fonduri a unitãţii militare debitoare. Totodatã, Curtea a observat cã Guvernul român nu numai cã nu refuzã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci se obligã la plata eşalonatã a sumelor prevãzute prin acestea. Executarea eşalonatã a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bãneşti nu este interzisã în niciun mod de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altã modalitate de executare, fãrã ca acest lucru sã însemne cã este singura şi unica modalitate posibilã de executare pe care Guvernul o poate aplica.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã despãgubirea recunoscutã printro decizie definitivã şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie; neexecutarea plãţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul cã lipsa de lichiditãţi nu poate justifica un asemenea comportament (Hotãrârea din 19 octombrie 2000, pronunţatã în Cauza Ambruosi împotriva Italiei, Hotãrârea din 7 mai 2002, pronunţatã în Cauza Burdov 1 împotriva Rusiei). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, nu neagã existenţa şi întinderea despãgubirilor constatate prin hotãrâri judecãtoreşti şi nu refuzã punerea în aplicare a acestora. Mãsura criticatã este mai degrabã una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Având în vedere cele de mai sus, nu a putut fi reţinutã nici încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Neintervenind elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã în raport cu dispoziţiile legale contestate.
Distinct de cele arãtate în deciziile menţionate, Curtea reţine cã nu existã nicio discriminare între diversele categorii de debitori, mãsura criticatã aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei; mai mult, şi alte acte normative ulterioare (Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, sau Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010) au eşalonat plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Curtea mai observã cã art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie nu este incident în cauzã, întrucât conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţã nu vizeazã domeniul de aplicare al textului constituţional invocat.
În consecinţã, din moment ce nu existã nicio încãlcare a vreunui drept sau vreunei libertãţi fundamentale, nu se poate reţine nici încãlcarea art. 15 din Constituţie. În fine, întrucât mãsurile legale criticate nu pun în discuţie caracterul de stat de drept al României, nu se poate ajunge nici la concluzia încãlcãrii art. 1 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Maria Trandabãţ, Szekeres Csiki Iosif şi Teodor Gavrilescu în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 şi nr. 13.037/196/2010 ale Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti, Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Judecãtoriei Brãila.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 noiembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
