Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.534 din 25 noiembrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.534 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 61 din 25 ianuarie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicatã de Marian Ştefãnescu în Dosarul nr. 2.909/302/2010, de Mihai Stanca în Dosarul nr. 5.856/302/2010, de Gabriel Constantinescu în Dosarul nr. 6.523/302/2010 şi de Sorin Tufã în Dosarul nr. 6.538/302/2010, dosare ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã, precum şi de Nicolae-Cãtãlin Lupescu în Dosarul nr. 30.576/215/2009 şi de Ionuţ-Marius Nechita în Dosarul nr. 2.135/215/2010, dosare ale Judecãtoriei Craiova - Secţia penalã.
    La apelul nominal se prezintã personal autorii excepţiei Marian Ştefãnescu, Gabriel Constantinescu şi Sorin Tufã.
    Lipsesc autorii excepţiei Nicolae-Cãtãlin Lupescu, Ionuţ-Marius Nechita şi Mihai Stanca, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.015D/2010, nr. 1.215D/2010, nr. 1.216D/2010, nr. 1.263D/2010, nr. 1.501D/2010 şi nr. 1.502D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
    Autorii excepţiei Marian Ştefãnescu şi Gabriel Constantinescu aratã cã se opun conexãrii, autorul Sorin Tufã fiind de acord cu conexarea cauzelor.
    Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor.
    Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.215D/2010, nr. 1.216D/2010, nr. 1.263D/2010, nr. 1.501D/2010 şi nr. 1.502D/2010 la Dosarul nr. 1.015D/2010, care este primul înregistrat.
    Cauza este în stare de judecatã.
    Autorii excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã doresc schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii din regim închis în regim semideschis.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
    Prin încheierile din 19 aprilie şi 4, 17 şi 19 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 2.909/302/2010, nr. 5.856/302/2010, nr. 6.523/302/2010 şi nr. 6.538/302/2010, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
    Excepţia a fost ridicatã de Marian Ştefãnescu, Mihai Stanca, Gabriel Constantinescu şi Sorin Tufã cu ocazia soluţionãrii contestaţiilor împotriva unor încheieri ale judecãtorului delegat cu executarea pedepselor privative de libertate, care vizeazã schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii din regim închis în regim semideschis.
    Prin încheierile din 11 februarie 2010 şi 4 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 30.576/215/2009 şi nr. 2.135/215/2010, Judecãtoria Craiova - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
    Excepţia a fost ridicatã de Nicolae-Cãtãlin Lupescu şi Ionuţ-Marius Nechita cu ocazia soluţionãrii contestaţiilor împotriva unor încheieri ale judecãtorului delegat cu executarea pedepselor privative de libertate, care vizeazã schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii din regim închis în regim semideschis.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 încalcã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, egalitatea în drepturi şi dreptul la integritate psihicã, întrucât sintagma "în mod excepţional" din cuprinsul prevederilor de lege criticate dã naştere la arbitrar şi conduce la o inegalitate a cetãţenilor, prin aceea cã lasã interpretarea legii la latitudinea comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului. Astfel, judecãtorul delegat decide pe baza raportului comisiei, aceasta fiind cea care determinã, fãrã stabilirea unor limite, regimul de detenţie pe care urmeazã sã îl suporte condamnatul. Totodatã, considerã cã analiza respectivei comisii asupra naturii şi modului de sãvârşire a infracţiunii, fãrã a avea însã în vedere întreaga situaţie reţinutã de instanţa de judecatã la momentul pronunţãrii condamnãrii, reprezintã o ingerinţã în actul autoritãţii judiciare, care nu este permisã într-o ordine constituţionalã guvernatã de principiul separaţiei puterilor în stat.
    Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã şi Judecãtoria Craiova - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentalã invocate de autorii excepţiei.
    Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Potrivit încheierilor de sesizare din 11 februarie 2010 şi 4 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 30.576/215/2009 şi nr. 2.135/215/2010 de Judecãtoria Craiova - Secţia penalã, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicatã de Nicolae-Cãtãlin Lupescu şi Ionuţ-Marius îl constituie dispoziţiile <>art. 22 din Legea nr. 275/2006. Din considerentele acestor încheieri de sesizare şi din notele scrise ale autorilor excepţiei mai sus menţionaţi reiese însã cã aceştia criticã doar prevederile alin. (2) al <>art. 22 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, criticate şi de autorii excepţiei Marian Ştefãnescu, Mihai Stanca, Gabriel Constantinescu şi Sorin Tufã, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: "În mod excepţional, natura şi modul de sãvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate."
    În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 22 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la integritate psihicã.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 1.308 din 2 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, pentru urmãtoarele considerente:
    Scopul <>Legii nr. 275/2006 constã tocmai în stabilirea unui sistem de reguli şi criterii care stau la baza executãrii pedepselor privative de libertate. Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din acest act normativ, "Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevãzute de prezenta lege".
    Dispoziţiile de lege criticate, care reglementeazã posibilitatea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depãşeşte 15 ani, de a fi incluse, în mod excepţional, în anumite condiţii, în regimul de executare a pedepsei imediat inferior ca grad de severitate regimului închis, constituie o aplicare a principiului mai sus menţionat şi nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
    Astfel, nu se poate reţine încãlcarea principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece activitatea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituitã în penitenciar în temeiul art.14 din <>Legea nr. 275/2006, nu constituie o imixtiune în activitatea instanţelor judecãtoreşti sau o încãlcare a competenţelor constituţionale ale acestora. În plus, potrivit <>art. 25 din Legea nr. 275/2006, împotriva modului de stabilire a regimului de executare de cãtre Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate persoana condamnatã poate formula plângere la judecãtorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. De asemenea, împotriva încheierii judecãtorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnatã poate introduce contestaţie la judecãtoria în a cãrei circumscripţie se aflã penitenciarul, astfel încât instanţa de judecatã decide asupra legalitãţii mãsurii contestate.
    În legãturã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, se constatã cã individualizarea regimului de executare a pedepsei prin stabilirea unor criterii ce ţin de natura şi modul de sãvârşire a infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului este justificatã de situaţia diferitã în care se aflã fiecare persoanã condamnatã. Prin urmare, textul de lege criticat este în concordanţã cu principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, care, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune uniformitate, astfel cã situaţii obiectiv diferite justificã instituirea unui tratament juridic diferit.
    Nu poate fi reţinutã nici critica referitoare la lipsa de claritate a sintagmei "în mod excepţional", cuprinsã în textul de lege ce face obiectul excepţiei. Interpretarea sistematicã a textului de lege criticat în ansamblul actului normativ din care face parte, precum şi interpretarea sa teleologicã relevã cu claritate sensul acestei sintagme, fãrã a lãsa vreun dubiu cu privire la voinţa legiuitorului. Problema aplicãrii în concret a acestui text de lege, invocatã de autorii excepţiei, care susţin cã, în practicã, individualizarea regimului de executare a pedepsei s-ar realiza discreţionar, excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã.
    În acelaşi sens sunt şi <>Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, şi <>Decizia nr. 1.291 din 14 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicatã de Marian Ştefãnescu în Dosarul nr. 2.909/302/2010, de Mihai Stanca în Dosarul nr. 5.856/302/2010, de Gabriel Constantinescu în Dosarul nr. 6.523/302/2010 şi de Sorin Tufã în Dosarul nr. 6.538/302/2010, dosare ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã, precum şi de Nicolae-Cãtãlin Lupescu în Dosarul nr. 30.576/215/2009 şi de Ionuţ-Marius Nechita în Dosarul nr. 2.135/215/2010, dosare ale Judecãtoriei Craiova - Secţia penalã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2010.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Oana Cristina Puicã

                                      ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016