Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.530 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale, art. 112 alin. 1 si 2 teza a doua din Codul de procedura penala si art. I pct. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 2 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, art. 112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã şi pct. 7 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau şi Oberth Friedriech Kristian în Dosarul nr. 335/62/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã.
La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei Viorel Ciolacu şi Gheorghe Nicolau, acesta din urmã fiind asistat de avocatul Adrian Roseti, cu împuternicire avocaţialã la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul apãrãtorului autorului excepţiei, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, expunând pe larg motivele invocate în faţa instanţei de judecatã. Astfel, în ceea ce priveşte <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003, susţine cã încalcã prevederile art. 5, 16, 21, 124 şi 126 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţior fundamentale, prin aceea cã a menţinut competenţa instanţelor militare pentru cauze date în competenţa instanţelor civile. Dispoziţiile art. 112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã nu sunt accesibile şi previzibile şi, de asemenea, încalcã dreptul la un proces echitabil. Acestea au permis ca, în cauza de faţã, constatarea tehnico-ştiinţificã sã fie fãcutã chiar de partea vãtãmatã. În ceea ce priveşte <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000, în cuprinsul acesteia nu a fost definitã urgenţa, iar printre semnatari se aflã secretarul de stat, iar nu ministrul de resort, ceea ce încalcã prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţie. Se susţine cã nu existã posibilitatea delegãrii semnãrii actelor de legiferare, pentru cã ar însemna ca din partea ministerului sã poatã semna oricine. Depune concluzii scrise la dosar, semnate de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau şi Oberth Friedriech Kristian.
Reprezentantul Ministerului Public, observând actele dosarului în care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate, precum şi faptul cã sesizarea Curţii s-a realizat de cãtre o instanţã civilã, iar nu militarã, instanţã civilã care, de altfel, judecã în prezent cauza, pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003, apreciind cã acestea nu au legãturã cu cauza. În ceea ce priveşte celelalte texte legale criticate, apreciazã cã acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
În replicã, domnul avocat Andrei Roseti aratã cã în cauzã existã interes pentru invocarea excepţiei, deoarece Tribunalul Braşov urmeazã sã hotãrascã dacã instanţa care a pronunţat hotãrârea apelatã este competentã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 335/62/2010, Tribunalul Braşov - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, art. 112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã şi pct. 7 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau şi Oberth Friedriech Kristian.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
- în ceea ce priveşte <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 - acest text de lege creeazã o discriminare între militarii inculpaţi care nu au comis fapta în legãturã cu serviciul şi care sunt trimişi în judecatã la date diferite; cei care au fost trimişi în judecatã la instanţele militare mai înainte de data de 1 iulie 2003 vor fi judecaţi de instanţele militare, în comparaţie cu inculpaţii aflaţi în aceeaşi situaţie şi care vor fi trimişi în judecatã dupã data de 1 iulie 2003, competenţa în cazul acestora din urmã fiind în sarcina instanţelor civile. Se invocã în acest sens <>Decizia nr. 610/2007 a Curţii Constituţionale, precum şi o serie de Hotãrâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotãrârea din data de 25 februarie 1997, pronunţatã în Cauza Findlay împotriva Regatului Unit, Hotãrârea din 21 septembrie 2006, pronunţatã în Cauza Maszni contra României, Hotãrârea din 3 februarie 2009, pronunţatã în Cauza Voiculescu contra României, Hotãrârea din 9 iunie 1998, pronunţatã în Cauza Incal contra Turciei, Hotãrârea din 28 octombrie 1998, pronunţatã în Cauza Ciraklar contra Turciei;
- art. 112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã încalcã, în opinia autorilor excepţiei, dreptul la un proces echitabil, deoarece inculpatul nu poate participa la efectuarea constatãrii tehnico-ştiinţifice. Astfel, prin faptul cã cel acuzat nu este încunoştiinţat pentru a propune la rândul sãu obiective, se încalcã dreptul la apãrare al învinuitului sau inculpatului şi principiul egalitãţii de arme. În ceea ce priveşte art. 112 alin. 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã, se aratã cã acesta încalcã dreptul la un proces echitabil, prin faptul cã dispoziţia legalã nu este accesibilã şi previzibilã. Aceasta întrucât "nu se aratã care ar fi cazurile excepţionale în care o constatare tehnico-ştiinţificã, prin urmare o probã, poate fi efectuatã şi "de alte organe", dispoziţiile fiind prea generale şi abstracte, deoarece nu se poate stabili despre ce "organe" este vorba şi nici în ce condiţii se poate apela la acestea". Se mai invocã şi caracterul "imprecis" al aceleiaşi norme, deoarece "nu se aratã în ce condiţii se poate recurge la specialişti şi, mai ales, de unde sunt luaţi aceşti «specialişti»";
- <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece pentru emiterea sa nu se poate reţine existenţa unei situaţii excepţionale şi nici necesitatea instituirii de urgenţã a mãsurilor prevãzute în cuprinsul acesteia. Pentru a fi extraordinarã, o situaţie trebuie sã aparã intempestiv, imposibil de prevãzut pânã în acel moment; "simpla motivare cã un anumit tip de infracţiuni are o mai mare repetabilitate într-o anumitã perioadã de timp nu înseamnã cã acestea au apãrut peste noapte sau într-un decurs de timp îndeajuns de scurt, astfel încât sã poatã fi calificat excepţional". Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 65/1995.
Tribunalul Braşov - Secţia penalã apreciazã cã, în ceea ce priveşte <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003, se poate considera, astfel cum a reţinut Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 610/2007, cã se creeazã o discriminare între inculpaţii militari trimişi în judecatã la instanţe militare înainte de data de 1 iulie 2003 pentru fapte care nu au legãturã cu serviciul şi inculpaţii militari trimişi în judecatã dupã aceastã datã tot pentru fapte care nu au legãturã cu serviciul. "Aceastã derogare este discriminatorie în raport cu lipsa legãturii cu calitatea de militar, faţã de fapta ce formeazã obiectul judecãţii, şi care cade în competenţa unor instanţe diferite în funcţie de data sesizãrii acestora, deşi este vorba de aceeaşi situaţie, aceasta fiind aptã a încãlca dispoziţiile art. 16 din Constituţie [...] cu atât mai mult cu cât în cauzã sunt şi doi inculpaţi civili care nu au nicio legãturã cu calitatea de militar a celui aflat în aceastã împrejurare." În ceea ce priveşte art. 112 din Codul de procedurã penalã, se apreciazã cã primul alineat al acestui text legal nu încalcã dreptul la un proces echitabil, deoarece partea poate oricând, în faţa instanţei de judecatã, sã solicite readministrarea unei probe care nu are valoare probantã absolutã. Referitor la teza a doua a alin. 2 al art. 112 din Codul de procedurã penalã se considerã cã nu rãspunde criteriilor de previzibilitate şi accesibilitate impuse de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se aratã în acest sens cã teza criticatã nu aratã natura sau caracterul specialiştilor la care se poate apela în vederea întocmirii constatãrii tehnico-ştiinţifice. În sfârşit, cu privire la critica <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000, se considerã cã excepţia este întemeiatã în mãsura în care, în cuprinsul expunerii de motive al ordonanţei criticate sau în cuprinsul ordonanţei la care s-a fãcut referire nu este justificatã urgenţa acesteia. Referitor la criticile aduse ordonanţei de urgenţã în sensul cã aceasta nu a fost contrasemnatã de miniştrii de resort, instanţa aratã cã "nu poate la acest moment procesual sã emitã o analizã obiectivã cu privire la lipsa contrasemnãrii de cãtre miniştrii de resort, neavând date privind programul politic cu care fusese învestit Guvernul Isãrescu" şi, prin urmare, nu poate aprecia "dacã chestiunile de politicã penalã cãdeau în accepţiunea Guvernului de la acea datã, în competenţa şi altor miniştri decât cei ai justiţiei."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 încalcã dispoziţiile art. 16 din Constituţie, pentru aceleaşi considerente reţinute de Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 610/2007 (este reglementatã în mod diferit competenţa de judecatã a unor persoane având acelaşi statut şi aflate în aceeaşi situaţie juridicã). Acelaşi text legal nu încalcã principiul neretroactivitãţii legii şi nici dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveşte art. 112 din Codul de procedurã penalã, respectiv dispoziţiile pct. 7 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000, se apreciazã cã sunt constituţionale, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv <>deciziile nr. 39/2009 şi nr. 166/2002.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, art. 112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã şi <>art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedurã penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 456/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.
Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003: "Cauzele aflate în curs de judecatã la instanţele militare, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, date în competenţa instanţelor civile, vor continua sã fie judecate de instanţele militare, potrivit legii anterioare.";
- art. 112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã: "Când existã pericol de dispariţie a unor mijloace de probã sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesarã lãmurirea urgentã a unor fapte sau împrejurãri ale cauzei, organul de urmãrire penalã poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatãri tehnico-ştiinţifice.
Constatarea tehnico-ştiinţificã se efectueazã, de regulã, de cãtre specialişti sau tehnicieni care funcţioneazã în cadrul ori pe lângã instituţia de care aparţine organul de urmãrire penalã. Ea poate fi efectuatã şi de cãtre specialişti sau tehnicieni care funcţioneazã în cadrul altor organe";
- <>art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000: "Furtul privind urmãtoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, produse petroliere, gazolinã, condensat, etan lichid sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternã;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţã publicã;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale feratã, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţã şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cãrora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani."
În opinia autorilor excepţiei, <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacrã neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (5) teza întâi privind interdicţia înfiinţãrii de instanţe extraordinare, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Art.112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), cu raportare la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. <>Art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003, se susţine, în esenţã, cã determinã o discriminare între inculpaţii militari trimişi în judecatã la instanţe militare înainte de data de 1 iulie 2003 pentru fapte care nu au legãturã cu serviciul şi inculpaţii militari trimişi în judecatã dupã data respectivã tot pentru astfel de fapte, judecarea cauzelor cu privire la acestea fiind în competenţa unor instanţe diferite (militarã, respectiv civilã), în funcţie de data sesizãrii instanţei.
Din examinarea dosarului cauzei se constatã însã urmãtoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 17/bis/P/2003 al Parchetului Militar de pe lângã Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, au fost trimişi în judecatã inculpaţii Viorel Ciolacu, Oberth Cristian Frederich şi Gheorghe Nicolae pentru infracţiunea prevãzutã de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) şi g) şi alin. 3 din Codul penal;
Prin Sentinţa penalã nr. 164 din 20 septembrie 2004, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus condamnarea inculpaţilor.
Prin Decizia penalã nr. 34 din 5 octombrie 2005 a Curţii Militare de Apel au fost admise apelurile inculpaţilor împotriva sentinţei instanţei de fond, aceasta a fost desfiinţatã, iar cauza a fost restituitã la procuror pentru prezentarea din nou a materialului de urmãrire penalã.
Prin Decizia penalã nr. 1.150 din 22 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul formulat de Parchetul Militar de pe lângã Curtea Militarã de Apel şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre continuarea judecãrii apelului.
Prin Decizia penalã nr. 5 din 27 martie 2007 a Curţii Militare de Apel au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 164 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Prin Decizia penalã nr. 1.855 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dupã ce a fost desfiinţatã decizia Curţii Militare de Apel anterior arãtatã, cauza a fost trimisã spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul Braşov. Se constatã aşadar cã, de la acel moment, competenţa cu privire la soluţionarea cauzei a fost stabilitã (prin decizia definitivã şi irevocabilã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) în favoarea unei instanţe civile. Pentru a decide cu privire la chestiunea instanţei competente sã rejudece apelurile în discuţie, instanţa de recurs a fãcut aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, invocând totodatã Hotãrârea din 21 septembrie 2006 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţatã în cauza Maszni împotriva României, în care s-a apreciat cã în cauzele cu raporturi de conexitate între faptele unor inculpaţi militari şi cele ale unor inculpaţi civili judecata cu privire la civili trebuie sã revinã în exclusivitate instanţelor civile, pentru a fi asiguratã conformitatea cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut cã "în lumina deciziei CEDO şi a modificãrilor legislative survenite, apare ca evident faptul cã, Curtea Militarã de Apel nu mai era competentã sã soluţioneze, la data de 27 martie 2007, prezenta speţã, faţã de prezenţa în cauzã a inculpaţilor civili Oberth şi Nicolau".
În continuare, prin Decizia penalã nr. 72/A din 11 martie 2009 a Tribunalului Braşov, au fost admise apelurile formulate de cei 3 inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 164 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, pe care a desfiinţat-o şi s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Braşov pentru refacerea urmãririi penale.
Prin Decizia nr. 777/R din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a admis recursul Parchetului de pe lângã Tribunalul Braşov, iar cauza a fost trimisã Tribunalului Braşov pentru judecarea apelurilor declarate în cauzã.
Pe rolul Tribunalului Braşov - Secţia penalã s-a format Dosarul nr. 335/62/2010, în care a fost ridicatã prezenta excepţie de neconstituţionalitate care vizeazã, în esenţã, regulile de competenţã aplicabile cauzelor aflate în curs de judecatã la instanţele militare, la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 281/2003, date în competenţa instanţelor civile, cauze care, în conformitate cu norma criticatã, vor continua sã fie judecate de instanţele militare, potrivit legii anterioare. Aceastã normã este consideratã de autorii excepţiei ca fiind discriminatorie. În opinia lor, toate cauzele date în competenţa instanţei civile prin actul normativ menţionat trebuie sã fie judecate potrivit noilor norme de competenţã, adicã de cãtre instanţele civile.
Or, în prezenta cauzã, aceastã chestiune referitoare la competenţa materialã a instanţei a fost rezolvatã încã din 28 mai 2008, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, de la acest moment procesual, judecarea cauzei a continuat numai în faţa unor instanţe civile, Curtea Constituţionalã fiind sesizatã în cauzã de o instanţã civilã, iar nu militarã. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate invocatã cu privire la <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 nu are legãturã cu cauza, astfel încât, faţã de dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia este inadmisibilã.
2. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 112 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. Astfel, prin <>Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, reţinând, în esenţã, cã posibilitatea organului de urmãrire penalã de a cere concursul unor specialişti atunci când existã pericol de dispariţie a unor mijloace de probã sau de schimbare a unor situaţii de fapt se concretizeazã printr-un act procedural care reclamã urgenţã, constatarea tehnico-ştiinţificã efectuându-se potrivit unei proceduri simplificate de expertizã. Aceasta nu este însã de naturã a aduce atingere dreptului la apãrare al pãrţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecãtoreşti, de a administra orice probe în apãrarea lor şi de a exercita cãile de atac prevãzute de lege. Sunt îndeplinite şi exigenţele dreptului la un proces echitabil, întrucât dispoziţiile procedural-penale asigurã posibilitatea pãrţilor de a cere completarea sau refacerea raportului tehnico-ştiinţific, sens în care prevederile art. 115 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã dispun în consecinţã.
3. Tot astfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000, în raport cu critica potrivit cãreia se încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece pentru emiterea acesteia nu se poate reţine existenţa unei situaţii excepţionale şi nici necesitatea instituirii de urgenţã a mãsurilor prevãzute în cuprinsul sãu. Astfel, prin <>Decizia nr. 166 din 6 iunie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 24 iulie 2002, Curtea a statuat cã din examinarea Notei de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 rezultã cã adoptarea acestei ordonanţe în regim de urgenţã se justificã prin necesitatea protejãrii unor sectoare de importanţã deosebitã ale economiei naţionale - sistemul energetic naţional şi sectorul agricol -, confruntate la acea datã cu pierderi mari provocate de sustragerea de componente care asigurã funcţionarea sistemului energetic naţional, sistemelor de irigaţii, sistemelor ori dispozitivelor de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau în caz de dezastru, precum şi de sustrageri de produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite sau cisterne, iar pagubele cauzate prin astfel de fapte sunt de dimensiuni alarmante prin consecinţele produse asupra economiei naţionale. Se aratã cã, pornind de la aceste realitãţi, se impune "preîntâmpinarea şi combaterea cu maximã urgenţã şi eficienţã a furturilor ce pericliteazã principalele domenii ale economiei naţionale", prin perfecţionarea unor dispoziţii din Codul penal care reglementeazã infracţiunea de furt calificat, ce va fi sancţionat cu pedepse mai grele, care sã corespundã gravitãţii faptelor sãvârşite şi vinovãţiei fãptuitorilor. În sfârşit, se aratã cã prin noile dispoziţii "se urmãreşte o reaşezare a competenţei materiale a instanţelor judecãtoreşti", astfel încât sã se asigure soluţionarea mai rapidã a cauzelor penale cu acest obiect. În raport cu cele arãtate, Curtea a constatat cã, în speţã, sunt întrunite elementele cazului excepţional, în accepţiunea art. 115 din Constituţie, motiv pentru care <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 nu contravine textului constituţional.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele care o fundamenteazã îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Curtea nu poate reţine nici motivul de neconstituţionalitate întemeiat pe faptul cã printre semnatarii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 se aflã secretarul de stat, iar nu ministrul de resort. Conform dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. d) [devenit art. 73 alin. (3) lit. e) ] şi art. 116 alin. (1) [devenit art. 117 alin. (1) ] din Constituţie, Guvernul se organizeazã prin lege organicã, iar ministerele "se înfiinţeazã, se organizeazã şi funcţioneazã potrivit <>legii". În baza acestor texte constituţionale a fost adoptatã Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. Conform dispoziţiilor art. 48 din lege, "Secretarii de stat exercitã atribuţiile delegate de cãtre ministru". În cauzã nu este aplicabil principiul delegata potestas non delegatur, întrucât secretarul de stat exercitã, în cazul dat, o atribuţie constituţionalã ce aparţine ministrului, iar nu o atribuţie ce i-ar fi fost delegatã acestuia.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IX pct. 4 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, excepţie ridicatã de Viorel Ciolacu, Gheorghe Nicolau şi Oberth Friedriech Kristian în Dosarul nr. 335/62/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã.
2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. 1 şi 2 teza a doua din Codul de procedurã penalã şi <>art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedurã penalã, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
