Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.529 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 si 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 si ale art. 224 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Istvan Balla în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Judecãtoriei Marghita.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.955/255/2009, Judecãtoria Marghita a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Istvan Balla.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate încalcã dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apãrare, "atâta timp cât aceste drepturi nu sunt conferite decât dupã începerea urmãririi penale". Se aratã în acest sens cã, "în faza actelor premergãtoare, fãptuitorul, fie personal, fie prin intermediul apãrãtorului sãu, nu are dreptul sã asiste la niciunul dintre actele care se efectueazã pânã la începerea urmãririi penale". De asemenea, considerã cã "toate aceste acte efectuate în cursul urmãririi penale, fãrã o minimã garanţie a dreptului la apãrare, nu ar trebui sã poatã fi valorificate prin intermediul unui proces-verbal, în condiţiile art. 224 alin. 3 din Codul de procedurã penalã". Se apreciazã cã "dreptul la apãrare trebuie sã fie recunoscut încã din momentul audierii persoanei bãnuite de sãvârşirea unei infracţiuni [...], chiar dacã, din punct de vedere formal, nu a fost începutã urmãrirea penalã".
Judecãtoria Marghita apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 6 alin. 1 şi 4: "Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal. [...]
Orice parte are dreptul sa fie asistatã de apãrãtor în tot cursul procesului penal.";
- Art. 70 alin. 2: "Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţã fapta care formeazã obiectul cauzei, încadrarea juridicã a acesteia, dreptul de a avea un apãrãtor, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrãgându-i-se totodatã atenţia cã ceea ce declarã poate fi folosit împotriva sa. Dacã învinuitul sau inculpatul dã o declaraţie, i se pune în vedere sã declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legãturã cu aceasta.";
- Art. 171 alin. 1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecãţii, iar organele judiciare sunt obligate sã-i aducã la cunoştinţã acest drept";
- Art. 224 alin. 1 şi 3: "În vederea începerii urmãririi penale, organul de urmãrire penalã poate efectua acte premergãtoare. [...]
Procesul-verbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de probã."
În motivarea excepţiei se invocã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, precum şi ale art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, cu raportare la art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, se constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului Curţii, din perspectiva unor critici similare.
Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 647 din 28 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constituţionalã, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, a statuat, între altele, cã "Actele premergãtoare au o naturã proprie, care nu poate fi identificatã sau subsumatã naturii precise şi bine determinate a altor instituţii. Aşa cum rezultã din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmãrire penalã, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de urmãrire penalã, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta convingerea organului de cercetare penalã ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmãririi penale. Aşa fiind, aceste acte, prin conţinutul lor, au un caracter sui generis, limitat însã de atingerea scopului. Abia dincolo de aceastã graniţã se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanţiilor impuse de faza urmãririi penale. [...] Faptul cã aceste acte capãtã relevanţã juridicã prin consemnarea într-un proces-verbal care constituie mijloc de probã nu este de naturã a afecta drepturile invocate, cu precãdere dreptul la apãrare, deoarece partea interesatã are la îndemânã o suitã de garanţii procesuale pentru a contesta temeinicia acestora".
Prin <>Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, pronunţându-se asupra constituţionalitãţii art. 6 şi art. 171 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea a reţinut cã "garantarea dreptului la apãrare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmãririi penale, când fãptuitorul nu are calitatea procesualã de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de cãtre organele de urmãrire penalã a unor acte premergãtoare, anterior începerii urmãririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşãrii procesului, nu reprezintã momentul începerii procesului penal şi se efectueazã tocmai pentru a se constata dacã sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, cã, deşi, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedurã penalã, procesul-verbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de probã, dreptul la apãrare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încãlcat, pentru cã acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probã", atunci când instanţa ar înţelege sã îi dea eficienţã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate, care au fundamentat şi soluţia pronunţatã de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 995 din 8 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 23 august 2010, cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate similarã, îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi ale art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Istvan Balla în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Judecãtoriei Marghita.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
