Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.529 din 17 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 373 si art. 374^1 din Codul de procedura civila si ale art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 9 februarie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373 şi art. 374^1 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activitãţii notariale, excepţie ridicatã de Barna Szigeti şi Amalia Szigeti în Dosarul nr. 5.400/111/2008 al Tribunalului Bihor Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 5.400/111/2008, Tribunalul Bihor - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373 şi art. 374^1 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activitãţii notariale, excepţie ridicatã de Barna Szigeti şi Amalia Szigeti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã prevederile de lege criticate contravin art. 16, art. 21, art. 44 şi art. 57 din Constituţie, deoarece permit efectuarea executãrii silite exclusiv pe baza unui act notarial, fãrã existenţa vreunui control judecãtoresc asupra actului supus executãrii.
Tribunalul Bihor - Secţia civilã considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. 373 şi art. 374^1 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, texte care au urmãtoarea redactare:
- Art. 373 din Codul de procedurã civilã: "Hotãrârile judecãtoreşti şi celelalte titluri executorii se executã de executorul judecãtoresc din circumscripţia judecãtoriei în care urmeazã sã se efectueze executarea ori, în cazul urmãririi bunurilor, de cãtre executorul judecãtoresc din circumscripţia judecãtoriei în care se aflã acestea. Dacã bunurile urmãribile se aflã în circumscripţiile mai multor judecãtorii, este competent oricare dintre executorii judecãtoreşti care funcţioneazã pe lângã acestea.
Instanţa de executare este judecãtoria în circumscripţia cãreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.";
- Art. 374^1 din Codul de procedurã civilã: "Înscrisurile cãrora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fãrã învestirea cu formula executorie.";
- <>Art. 66 din Legea nr. 36/1995 : "Actul autentificat de notarul public care constatã o creanţã certã şi lichidã are putere de titlu executoriu la data exigibilitãţii acesteia. În lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizatã de pe exemplarul din arhiva notarului public."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii constituţionale: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertãţilor.
Examinând excepţia, Curtea reţine cã prevederile de lege criticate în prezenta cauzã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate pentru motive similare.
Astfel, prin <>Decizia nr. 21 din 11 ianuarie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373 din Codul de procedurã civilã, Curtea a statuat cã acest text de lege este constituţional, reţinând cã "principiul egalitãţii presupune existenţa unor situaţii de fapt identice, la care trebuie sã se aplice un regim juridic identic; or, în speţã, creditorul şi debitorul nu se gãsesc în situaţii identice, fiind aşadar firesc ca drepturile şi obligaţiile lor sã difere", şi cã "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege".
Cu privire la constituţionalitatea <>art. 66 din Legea nr. 36/1995 , Curtea, prin <>Decizia nr. 1.040 din 13 noiembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 4 decembrie 2007, a reţinut urmãtoarele: "Calificarea actelor notariale care constatã o creanţã certã, lichidã şi exigibilã ca fiind titluri executorii a fost determinatã de necesitatea valorificãrii cu celeritate a respectivei creanţe, fãrã a afecta în acest mod vreun drept fundamental al pãrţilor. O asemenea concluzie este impusã de împrejurarea cã autentificarea oricãrui înscris de cãtre notarul public dã expresie, într-o formã specificã, acordului de voinţã al pãrţilor, aşa cum rezultã din chiar încheierea de autentificare, care atestã prezenţa acestora în faţa notarului, identificarea lor, precum şi luarea consimţãmântului fiecãreia, dupã ce i s-a adus la cunoştinţã conţinutul înscrisului. În mãsura în care actul autentificat este pus în executare silitã, potrivit art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã civilã, acesta poate face obiectul unei contestaţii la executare, prilej cu care, dat fiind cã executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţã judecãtoreascã, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apãrãri de fond."
Cele statuate de Curte prin deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.
Şi în fine, referitor la art. 374^1 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã aceste prevederi reprezintã norme de procedurã a cãror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului. Reglementarea actualã din Codul de procedurã civilã permite pãrţii sã introducã contestaţia la executare, ceea ce oferã celor interesaţi sau vãtãmaţi, dupã ce executarea silitã a început, dreptul de a cere anularea titlului învestit cu formulã executorie dat fãrã îndeplinirea condiţiilor legale. Prin instituirea acestei proceduri legiuitorul a urmãrit sã restrângã posibilitatea de tergiversare a executãrii silite şi sã realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373 şi art. 374^1 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activitãţii notariale, excepţie ridicatã de Barna Szigeti şi Amalia Szigeti în Dosarul nr. 5.400/111/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 noiembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: