Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 7 decembrie 2010
Prin Adresa nr. 5/EB/97, primul-ministru al Guvernului României a sesizat Curtea Constituţionalã cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altã parte.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.e) şi <>art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 16.232 din 15 noiembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.520E/2010.
Prin actul de sesizare se solicitã Curţii Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altã parte, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzurã, depuse ca urmare a angajãrii rãspunderii Guvernului, conduitã ce a determinat un blocaj instituţional referitor la moţiunea de cenzurã.
Totodatã, se solicitã Curţii Constituţionale sã se constate cã blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzurã poate fi înlãturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a rãspunderii Guvernului.
În susţinerea cererii formulate, se aratã urmãtoarele:
La data de 12 noiembrie 2010, preşedintele Senatului, printr-o scrisoare, a solicitat primului-ministru "sã retragã din procesul legislativ proiectul Legii educaţiei naţionale asupra cãruia Guvernul şi-a angajat rãspunderea". Prin cererea sa, primul-ministru apreciazã cã aceastã conduitã a preşedintelui Senatului duce la imposibilitatea prezentãrii şi dezbaterii în şedinţa comunã a celor douã Camere a moţiunii de cenzurã depuse la data de 29 octombrie 2010, ceea ce a şi generat prezentul conflict juridic de naturã constituţionalã.
Se aratã cã Parlamentul României a parcurs calendarul adoptat pentru desfãşurarea procedurii angajãrii rãspunderii Guvernului, calendar consemnat chiar în stenograma şedinţei Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 18 octombrie 2010. Se susţine cã, prin stabilirea datei prezentãrii proiectului de lege, Parlamentul "a permis Guvernului sã îşi angajeze rãspunderea asupra proiectului Legii educaţiei naţionale", iar Guvernul şi opoziţia au acţionat în consecinţã, prin prezentarea în plenul reunit al celor douã Camere ale Parlamentului a proiectului legii în cauzã, respectiv, prin depunerea unei moţiuni de cenzurã.
În aceste condiţii, Parlamentul trebuia sã dea curs prevederilor art. 113 şi art. 114 din Constituţie, precum şi art. 78 coroborat cu art. 82 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Autorul sesizãrii mai aratã cã odatã angajatã rãspunderea Guvernului în faţã Parlamentului, ea nu mai poate fi stopatã, procedura necesitând a fi parcursã în toate etapele sale; altfel, ar însemna ca ori de câte ori Guvernul, dupã angajarea rãspunderii, ar avea indicii cã moţiunea de cenzurã depusã va fi votatã, ar avea posibilitatea sã-şi retragã angajarea rãspunderii şi sã cearã stoparea procedurilor parlamentare.
Se susţine cã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocatã în sprijinul acreditãrii soluţiei de retragere din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale, întrucât:
- anterior sesizãrii Curţii Constituţionale, Birourile permanente ale celor douã Camere ale Parlamentului au permis Guvernului sã îşi angajeze rãspunderea pe proiectul Legii educaţiei naţionale;
- <>Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a fost publicatã cu mult dupã expirarea termenelor pentru prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzurã;
- <>Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu obligã Guvernul sã renunţe la procedura angajãrii rãspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.
În fine, sunt menţionate mecanismele de control pe care autoritãţile publice le pot exercita în sensul limitãrii oricãror abuzuri din partea Guvernului în cadrul procedurii de angajare a rãspunderii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã pãrţilor aflate în conflict pentru a-şi exprima, în scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor cãi de soluţionare a acestuia.
Camera Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.418 din 16 noiembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care apreciazã cã existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvern şi Parlament, generat de refuzul acestuia din urmã de a pune pe ordinea de zi prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzurã depuse de opoziţia parlamentarã la 29 octombrie 2010. Se aratã cã declanşarea controlului parlamentar în condiţiile art. 114 din Constituţie este obligatorie atât timp cât a fost depusã şi neretrasã o moţiune de cenzurã. Totodatã, se susţine cã nu se poate refuza dreptul Guvernului de a-şi angaja rãspunderea şi astfel de a declanşa controlul parlamentar pentru cã numai în acest fel legea asupra cãreia este angajatã rãspunderea poate fi sau nu adoptatã.
Senatul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I 2.547 din 17 noiembrie 2010, punctul sãu de vedere, în care apreciazã cã sesizarea formulatã de primul-ministru al Guvernului României este neîntemeiatã, iar solicitarea acestuia ca blocajul instituţional - de altfel inexistent, în opinia preşedintelui Senatului - sã fie înlãturat prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a rãspunderii guvernamentale este lipsitã de obiect, având în vedere <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.
Se susţine cã prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a rãspunderii guvernamentale, astfel cum solicitã primul-ministru, este încãlcat textul art. 1 alin. (4) din Constituţie, care obligã autoritãţile publice la un comportament constituţional loial, şi este lipsitã de efecte juridice însãşi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, care stabileşte cã "angajarea rãspunderii de cãtre Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţionalã". Se apreciazã cã o atare solicitare venitã din partea primului-ministru al Guvernului României nu numai cã nu rezolvã, ci perpetueazã conflictul juridic de naturã constituţionalã constatat prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Se aratã cã acel conflict juridic de naturã constituţionalã constatat de Curte prin decizia menţionatã nu s-a încheiat la 18 octombrie 2010, din moment ce Decizia Curţii, prin care s-a constatat existenţa conflictului, a fost pronunţatã la data de 3 noiembrie 2010.
Se considerã cã datoritã poziţiei supraordonate a Constituţiei, indiferent de prevederile regulamentare existente, deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi lipsite de efecte juridice. De aceea, în cazul în care un titular al dreptului de sesizare al Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, decide sesizarea acesteia, procedurile parlamentare privind angajarea rãspunderii Guvernului, chiar dacã sunt în derulare, trebuie suspendate pentru ca, în final, decizia ce va fi pronunţatã de Curtea Constituţionalã sã îşi gãseascã aplicabilitatea.
Se aratã cã, în cazul constatãrii existenţei conflictului juridic de naturã constituţionalã generat de încãlcarea competenţei Parlamentului de unicã autoritate legiuitoare, Guvernul este obligat sã retragã din Parlament actul pe care şi-a asumat rãspunderea, acesta fiind singura modalitate de restabilire a raporturilor constituţionale dintre autoritãţile publice aflate în conflict, care sã permitã colaborarea acestora în viitor.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru dezbaterea sesizãrii primului-ministru al Guvernului României au fost citate pãrţile aflate în conflict. Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã au avut loc la data de 18 noiembrie 2010 şi s-au desfãşurat potrivit prevederilor <>art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, cu citarea pãrţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora. Au fost prezenţi autorul sesizãrii, primul-ministru al Guvernului României, domnul Emil Boc, preşedintele Senatului, domnul Dan-Mircea Geoanã, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Alma Anastase.
Susţinerile acestora au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberãrilor, în temeiul dispoziţiilor <>art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 24 noiembrie 2010.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altã parte, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autoritãţilor publice aflate în conflict, punctele de vedere depuse, prevederile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, sã se pronunţe asupra cererii privind soluţionarea prezentului conflict juridic de naturã constituţionalã.
Examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altã parte, se constatã urmãtoarele:
I. Prin cererea formulatã, primul-ministru al Guvernului României solicitã Curţii Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de naturã constituţionalã dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altã parte, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzurã depuse ca urmare a angajãrii rãspunderii Guvernului, conduitã ce a determinat un blocaj instituţional referitor la moţiunea de cenzurã.
Totodatã, ca modalitate de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, se solicitã Curţii Constituţionale sã se constate cã blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzurã poate fi înlãturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a rãspunderii Guvernului.
II. Curtea observã cã, potrivit jurisprudenţei sale constante, noţiunea de conflict juridic de naturã constituţionalã "nu se limiteazã numai la conflictele de competenţã, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizeazã orice situaţii juridice conflictuale a cãror naştere rezidã în mod direct în textul Constituţiei" (a se vedea <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Având în vedere definiţia jurisprudenţialã a sintagmei cuprinse în art. 146 lit. e) din Constituţie, în cauza de faţã, analiza Curţii trebuie sã se circumscrie urmãtoarelor aspecte:
- dacã existã o situaţie conflictualã între Guvern, pe de o parte, şi Parlament, pe de altã parte, mai exact, un conflict juridic între autoritãţile menţionate;
- în ipoteza constatãrii existenţei unei situaţii conflictuale, dacã aceasta rezultã în mod direct din textul Constituţiei.
III. Curtea reţine cã pentru a analiza dacã cererea cu care a fost sesizatã vizeazã un conflict juridic a cãrui naştere rezidã în textul Constituţiei, trebuie sã clarifice atât natura juridicã, cât şi semnificaţia juridicã a scrisorii preşedintelui Senatului comunicate primului-ministru al Guvernului României. O asemenea analizã este necesarã, întrucât autorul sesizãrii susţine cã tocmai aceastã scrisoare a creat premisele creãrii unui conflict juridic de naturã constituţionalã.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. f) din Regulamentul Senatului, preşedintele acestei Camere a Parlamentului "reprezintã Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, Camera Deputaţilor, Guvernul, Curtea Constituţionalã, precum şi cu alte autoritãţi şi instituţii interne ori internaţionale". O atare atribuţiune a sa angajeazã Senatul ca autoritate publicã în raporturile sale constituţionale cu autoritãţile publice menţionate în textul regulamentar, ceea ce înseamnã cã preşedintele Senatului, prin acţiunile sau inacţiunile sale, angajeazã din punct de vedere constituţional Camera din care face parte. În aceste condiţii, Curtea constatã cã Scrisoarea, înregistratã la Senat cu nr. I-2.533/12.XI.2010 şi menţionatã de primul-ministru în sesizarea sa, a angajat din punct de vedere constituţional Senatul şi, implicit, Parlamentul ca unica autoritate legiuitoare a ţãrii. Astfel, scrisoarea în cauzã are natura juridicã specificã a unui act juridic, o manifestare expresã a voinţei Parlamentului ca autoritate publicã. Mai mult, pentru a întãri cele mai sus expuse, respectiv cã preşedintele Senatului acţioneazã pentru şi în numele Parlamentului, Curtea reţine cã acesta a fost cel care a condus şedinţele comune ale Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2010 şi 28 octombrie 2010, şedinţe în care a fost stabilit calendarul procedurilor privind angajarea rãspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, respectiv a fost respinsã cererea de amânare a prezentãrii de cãtre Guvern a proiectului de lege menţionat.
În ceea ce priveşte semnificaţia juridicã a scrisorii în cauzã, se constatã cã prin aceasta se solicitã primului-ministru al Guvernului României "sã retragã din procesul legislativ proiectul Legii educaţiei naţionale asupra cãruia Guvernul şi-a angajat rãspunderea". O atare solicitare este o manifestare expresã de voinţã a Senatului în sensul de a obliga Guvernul sã "retragã" proiectul de lege în cauzã. Or, proiectul respectiv de lege a fost promovat prin angajarea rãspunderii Guvernului în temeiul art. 114 din Constituţie, ceea ce, în aceste condiţii, ar însemna "retragerea" angajãrii rãspunderii Guvernului. Numai cã procedura constituţionalã prevãzutã de art. 114 din Constituţie nu poate fi "retrasã" de subiectul care deja a iniţiat-o, fiind un act de voinţã care angajeazã Guvernul în mod irevocabil, astfel încât scrisoarea preşedintelui Senatului capãtã mai degrabã o valenţã dualã, respectiv fie Guvernul renunţã la angajarea rãspunderii, ceea ce, din punct de vedere constituţional, nu mai este posibil, fie urmeazã ca Parlamentul sã nu mai continue procedura angajãrii deja începute, cu consecinţa neadoptãrii legii în cauzã. Cum primul aspect menţionat nu este posibil, rezultã cã Parlamentul ignorã decizia Guvernului de angajare a rãspunderii, motivat de pronunţarea de cãtre Curtea Constituţionalã a <>Deciziei nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Astfel, Parlamentul, prin preşedintele Senatului, îşi justificã acţiunea prin pronunţarea de cãtre Curtea Constituţionalã a <>Deciziei nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, pe când Guvernul contestã aplicabilitatea deciziei menţionate într-o procedurã de angajare a rãspunderii sale deja începutã.
În aceste condiţii, în cauza de faţã, Curtea constatã cã existã în mod evident un conflict juridic între Guvern, pe de o parte, şi Parlament, pe de altã parte; totodatã, Curtea reţine cã izvorul acestui conflict juridic rezultã chiar din prevederile Constituţiei, respectiv din prevederile art. 114 coroborate cu art. 113 din Constituţie, precum şi din cele ale art. 146 lit. e) coroborate cu art. 147 alin. (4) din Constituţie.
IV. Prin ipotezã, problema de drept constituţional ridicatã este posibilitatea eventualã a blocãrii procedurii prevãzute de art. 114 din Constituţie prin invocarea dispoziţiilor art. 146 lit. e) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Aceasta este chestiunea de drept constituţional asupra cãreia Curtea urmeazã sã se pronunţe pentru a soluţiona conflictul juridic de naturã constituţionalã cu care a fost sesizatã. În demersul sãu, Curtea trebuie sã stabileascã consecinţele pe plan constituţional ale deciziei Guvernului de angajare a rãspunderii în condiţiile art. 114 din Constituţie, sã clarifice efectele deciziilor pronunţate în cadrul competenţei sale de la art. 146 lit. e) din Constituţie şi sã facã aplicarea acestora la situaţia litigioasã de faţã.
V. Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit cã "angajarea rãspunderii este o procedurã mixtã, de control parlamentar, întrucât permite iniţierea unei moţiuni de cenzurã, şi de legiferare, deoarece proiectul de lege în legãturã cu care Guvernul îşi angajeazã rãspunderea se considerã adoptat, dacã o asemenea moţiune nu a fost depusã sau, fiind iniţiatã, a fost respinsã" (a se vedea <>Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998).
În cadrul acestei proceduri, un rol cu totul aparte trebuie atribuit deciziei Guvernului de a-şi angaja rãspunderea, având în vedere consecinţele care decurg din aceasta. Decizia Guvernului de a-şi angaja rãspunderea îşi gãseşte temeiul în art. 114 alin. (1) din Constituţie şi constituie un act de voinţã exclusiv, unilateral şi irevocabil realizat în vederea adoptãrii unui program, a unei declaraţii de politicã generalã sau a unui proiect de lege. Decizia Guvernului de a-şi angaja rãspunderea nu poate fi cenzuratã de Parlament sub aspectul oportunitãţii sale, însã, la nivelul Parlamentului, în condiţiile procedurale stabilite prin Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, se poate depune şi vota o moţiune de cenzurã care are drept efect demiterea Guvernului.
Moţiunea de cenzurã se constituie într-un adevãrat instrument de naturã constituţionalã pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizãrii controlului parlamentar asupra activitãţii Guvernului. Reglementarea generalã a moţiunii de cenzurã se regãseşte în dispoziţiile art. 113 din Constituţie, iar anumite aspecte particulare ale acestei instituţii juridice sunt reglementate prin art. 114 alin. (2) şi (3) din Constituţie. Aceste din urmã prevederi constituţionale calificã moţiunea de cenzurã depusã în cadrul procedurii angajãrii rãspunderii Guvernului ca fiind una "provocatã", fãrã ca sub aspectul naturii juridice şi al finalitãţii urmãrite sã o deosebeascã de moţiunea de cenzurã reglementatã de art. 113 din Constituţie. Astfel, Curtea reţine cã prevederile Constituţiei nu reglementeazã douã categorii de moţiuni de cenzurã, ci, din contrã, moţiunea de cenzurã ca instituţie juridicã este una singurã, reglementatã de art. 113 din Constituţie; elementele specifice ce vizeazã moţiunea de cenzurã iniţiatã în ipoteza angajãrii rãspunderii Guvernului nu relevã decât douã particularitãţi procedurale (contextul iniţierii - dupã prezentarea programului, a declaraţiei de politicã generalã sau a proiectului de lege ce face obiectul angajãrii rãspunderii - şi posibilitatea constituţionalã de iniţiere - indiferent dacã semnatarii sãi au mai iniţiat în cadrul aceleiaşi sesiuni parlamentare o moţiune de cenzurã potrivit prevederilor art. 113 din Constituţie) şi o particularitate de naturã substanţialã (în cazul respingerii moţiunii de cenzurã, programul, declaraţia de politicã generalã sau proiectul de lege se considerã adoptat), care nu pot califica moţiunea de cenzurã prevãzutã de art. 114 din Constituţie ca un instrument de control parlamentar distinct de moţiunea de cenzurã reglementatã de art. 113 din Constituţie.
Având în vedere cele de mai sus, rezultã cã, prin votarea unei moţiuni de cenzurã, indiferent dacã aceasta a fost depusã în condiţiile art. 113 sau art. 114 din Constituţie, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordatã Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia.
Parlamentul nu are competenţa de a împiedica Guvernul sã ia decizia angajãrii rãspunderii; de asemenea, odatã luatã aceastã decizie, Parlamentul nu poate împiedica Guvernul sã continue procedura în cauzã, întrucât s-ar ajunge la situaţii inadmisibile în care un Guvern minoritar sã nu îşi poatã angaja niciodatã rãspunderea, ceea ce încalcã în mod flagrant art. 114 din Constituţie. De asemenea, nici Guvernul nu îşi poate retrage cererea de angajare a rãspunderii, fiind un act irevocabil al sãu. În acest context constituţional, depunerea moţiunii de cenzurã are semnificaţia declanşãrii controlului parlamentar asupra activitãţii Guvernului şi mutatis mutandis constituie un act irevocabil în sensul iniţierii acestui control; este o armã pusã îndeobşte la îndemâna opoziţiei parlamentare şi nu în ultimul rând este o formã de exprimare a opoziţiei faţã de mãsurile adoptate de Guvern. În consecinţã, împiedicarea prezentãrii şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzurã deja depusã sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilitãţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a rãspunderii.
Astfel, în cauza de faţã, Curtea reţine cã Parlamentul, prin reprezentantul sãu, şi anume preşedintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moţiunii de cenzurã în şedinţa comunã a celor douã Camere de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia, prevãzut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ceea ce se constituie într-o piedicã la prezentarea moţiunii de cenzurã depusã de opoziţia parlamentarã. Mai mult, având în vedere cele arãtate mai sus, dezbaterea moţiunii de cenzurã trebuia deja demaratã, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât Curtea constatã cã Parlamentul, prin reprezentantul sãu, şi anume preşedintele Senatului, refuzã supunerea acesteia spre dezbatere în şedinţa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituţie. În acest mod opoziţia parlamentarã nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţã. Or, niciun instrument juridic prevãzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţã, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încãlcarea principiului constituţional al statului de drept.
În fine, Curtea reaminteşte cã, în funcţie de votarea sau nu a moţiunii de cenzurã, fie Guvernul este demis, fie proiectul Legii educaţiei naţionale se considerã adoptat, dupã caz. Întrucât procedura angajãrii rãspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale continuã de drept în temeiul art. 114 din Constituţie, solicitarea autorului sesizãrii ca instanţa constituţionalã sã oblige autoritãţile publice implicate în prezentul conflict juridic de naturã constituţionalã sã continue procedura parlamentarã a angajãrii rãspunderii Guvernului este lipsitã de obiect.
VI. Cu referire la posibila interferenţã a <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, în cadrul procedurii angajãrii rãspunderii Guvernului declanşate la 12 octombrie 2010, Curtea reţine urmãtoarele:
Potrivit art. 3 lit. a) şi b) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întrunesc în şedinţã comunã, la convocarea preşedinţilor acestora, pentru adoptarea proiectului ordinii de zi a şedinţelor comune ale Parlamentului şi pentru stabilirea datei şi locului desfãşurãrii şedinţelor comune. Astfel, în şedinţa comunã a Birourilor permanente ale celor douã Camere din 18 octombrie 2010 a fost discutatã solicitarea Guvernului transmisã Parlamentului la data de 12 octombrie 2010 şi a fost fixat un calendar în ceea ce priveşte procedurile privind angajarea rãspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.
Sesizarea preşedintelui Senatului care a dus la pronunţarea <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a fost fãcutã prin Adresa nr. XXXV 3.931 din 19 octombrie 2010. Curtea, prin decizia menţionatã, a constatat cã "angajarea rãspunderii de cãtre Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţionalã şi a declanşat un conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se aflã în proces de legiferare la Senat, în calitate de Camerã decizionalã".
În acelaşi timp, Curtea, cu privire la solicitarea autorului sesizãrii, în sensul ca instanţa de contencios constituţional sã oblige Guvernul sã renunţe la procedura angajãrii rãspunderii, în considerentele deciziei, a constatat cã "aceastã cerere excedeazã competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autoritãţilor publice aflate în conflict".
O atare abordare a Curţii Constituţionale s-a impus prin prisma unui aspect deosebit de important, şi anume prin faptul cã instanţa constituţionalã a fost sesizatã de cãtre preşedintele Senatului în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie dupã ce Birourile permanente ale celor douã Camere au luat în discuţie decizia Guvernului din 12 octombrie 2010 de a-şi angaja rãspunderea. De altfel, prin Adresa nr. 2 MC din 18 octombrie 2010, preşedintele Camerei Deputaţilor a şi comunicat primului-ministru al Guvernului României calendarul stabilit în Birourile permanente.
În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, de principiu, cã "ori de câte ori o lege nouã modificã starea legalã anterioarã cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacã s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptãrii noii reglementãri, care trebuie sã respecte suveranitatea legii anterioare" (a se vedea <>Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008).
De asemenea, într-un control de constituţionalitate pe cale de excepţie, Curtea a arãtat cã "decizia de constatare a neconstituţionalitãţii face parte din ordinea juridicã normativã, prin efectul acesteia prevederea neconstituţionalã încetându-şi aplicarea pentru viitor" (a se vedea <>Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008).
Prin <>Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, soluţionând un conflict juridic de naturã constituţionalã, Curtea a statuat expressis verbis cã "Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, «Deciziile Curţii Constituţionale se publicã în Monitorul Oficial al României. De la data publicãrii, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor». Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivitãţii, garanţie fundamentalã a drepturilor constituţionale de naturã a asigura securitatea juridicã şi încrederea cetãţenilor în sistemul de drept, o premisã a respectãrii separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecinţã, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmeazã a se înfãptui în viitor de cãtre autoritãţile publice implicate în conflictul juridic de naturã constituţionalã".
Din cele de mai sus, rezultã, în mod evident, urmãtoarele:
1. Deciziile Curţii Constituţionale pronunţate în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie au putere numai pentru viitor;
2. Deciziile Curţii Constituţionale, fãcând parte din ordinea normativã, nu pot fi aplicate retroactiv, mai exact unor raporturi/situaţii juridice încheiate.
În cauza de faţã, Curtea constatã cã <>Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate sã se aplice unor raporturi juridice de drept public deja încheiate, întrucât, pentru a "bloca" angajarea rãspunderii Guvernului prin intermediul unei decizii a Curţii Constituţionale, titularii dreptului de a sesiza Curtea Constituţionalã prevãzuţi de art. 146 lit. e) din Constituţie trebuiau sã uzeze de acest drept pânã cel târziu la data de 18 octombrie 2010. Decizia de angajare a rãspunderii Guvernului a fost acceptatã implicit la data la care Biroul permanent al celor douã Camere a stabilit calendarul angajãrii rãspunderii. Prin aceastã acceptare, situaţia juridicã constituitã prin decizia de angajare a rãspunderii Guvernului a fost încheiatã; celelalte aspecte, şi anume prezentarea proiectului de lege, iniţierea unei moţiuni de cenzurã, votarea moţiunii de cenzurã sau adoptarea proiectului de lege prezentat sunt efecte ale deciziei Guvernului, acceptatã de Parlament, de a-şi angaja rãspunderea. Astfel, situaţia juridicã menţionatã trebuie calificatã ca fiind facta praeterita, şi nu facta pendentia. Dacã, din contrã, s-ar considera cã ipoteza de faţã se constituie într-o situaţie juridicã aflatã în curs de executare înseamnã cã decizia Guvernului de a-şi angaja rãspunderea este un act de voinţã care se prelungeşte în timp cu mai multe faze decizionale. Or, de fapt, astfel cum s-a arãtat mai sus, procedurile parlamentare angajate dupã stabilirea calendarului de cãtre Biroul permanent nu sunt decât simple efecte ale unei situaţii juridice deja încheiate.
Astfel cum rezultã şi din <>Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, "efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmeazã a se înfãptui în viitor de cãtre autoritãţile publice implicate în conflictul juridic de naturã constituţionalã". Acest considerent este aplicabil întru-totul şi în cauza de faţã, întrucât conflictul constatat de cãtre Curte nu este unul care este încã în desfãşurare, ci s-a încheiat la momentul 18 octombrie 2010 când Parlamentul a acceptat solicitarea Guvernului de a-şi angaja rãspunderea.
Mai mult, în cazul de faţã, Curtea constatã cã doar în situaţia unei facta pendentia s-ar fi pus problema obligãrii Guvernului de cãtre Curtea Constituţionalã sã renunţe la procedura angajãrii rãspunderii, respectiv dacã instanţa constituţionalã ar fi fost sesizatã de cãtre preşedintele Senatului pânã cel târziu la data de 18 octombrie 2010, deci înainte de stabilirea calendarului asumãrii de cãtre Parlament; numai în aceastã situaţie cererea în cauzã ar fi vizat o situaţie litigioasã în curs, chiar dacã ulterior Birourile permanente ar fi acceptat decizia Guvernului prin întocmirea calendarului angajãrii rãspunderii.
Ţinând cont de cele de mai sus, Curtea reţine cã <>Decizia sa nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocatã în sensul blocãrii procedurii de angajare a rãspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei naţionale şi, în consecinţã, urmeazã sã constate cã existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzurã depusã de opoziţia parlamentarã, dezbatere care, odatã declanşatã, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi opritã.
Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale <>art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Curtea Constituţionalã constatã cã existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzurã depusã de opoziţia parlamentarã, dezbatere care, odatã declanşatã, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi opritã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã primului-ministru al Guvernului României, preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea şi pronunţarea au avut loc la datele de 18 noiembrie 2010 şi 24 noiembrie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritarã, considerãm cã nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvernul României, pe de o parte, şi Parlamentul României alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altã parte, ca urmare a refuzului Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzurã depusã de opoziţia parlamentarã, şi ca atare sesizarea trebuie respinsã ca fiind neîntemeiatã.
Susţinem aceasta întrucât, prin <>Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea Constituţionalã a constatat cã angajarea rãspunderii de cãtre Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţionalã şi a declanşat un conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvern şi Parlament, deoarece proiectul de lege se aflã în proces de legiferare la Senat, în calitate de Camerã decizionalã. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţionalã a mai constatat şi faptul cã cererea autorului sesizãrii, în sensul ca instanţa de contencios constituţional sã oblige Guvernul sã renunţe la procedura angajãrii rãspunderii, sub aspectul punerii în executare, excedeazã competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autoritãţilor publice aflate în conflict. Chiar dacã prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 Guvernul nu este obligat, în termeni expreşi, sã renunţe la procedura angajãrii rãspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aceasta nu semnificã faptul cã poate continua o procedurã constatatã ca fiind neconstituţionalã. Curtea Constituţionalã nu poate obliga pãrţile sã adopte o atitudine sau alta, însã deciziile sale sunt definitive şi general obligatorii, se aplicã erga omnes şi trebuie respectate de cãtre toate autoritãţile în baza prevederilor constituţionale.
Pe de altã parte, dacã un fapt ilicit are consecinţe ilicite, tot astfel, un fapt neconstituţional are consecinţe neconstituţionale. Neconstituţionalitatea procedurii angajãrii rãspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, astfel cum a fost constatatã prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, nu poate fi acoperitã prin continuarea procedurilor parlamentare începute în acest sens. Numai o procedurã parlamentarã declanşatã cu respectarea prevederilor art. 114 din Constituţie nu poate fi retrasã de cãtre Guvern, în calitate de iniţiator, în timp ce Parlamentul este obligat sã continue derularea acesteia. Pe cale de consecinţã, o procedurã parlamentarã declaratã neconstituţionalã nu poate fi continuatã cu nesocotirea deciziei Curţii Constituţionale şi fãrã suport constituţional. Angajarea rãspunderii Guvernului este un proces derulat în mai multe etape; fiecare etapã trebuie sã se desfãşoare în acord cu prevederile constituţionale, iar neconstituţionalitatea unei etape se rãsfrânge asupra întregii proceduri.
Din momentul în care angajarea rãspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a fost declaratã neconstituţionalã, dezbaterea moţiunii de cenzurã din cadrul acestei proceduri este lipsitã de obiect.
Suntem în dezacord şi cu privire la susţinerea majoritarã potrivit cãreia Curtea trebuie "sã clarifice efectele deciziilor pronunţate în cadrul competenţei sale de la art. 146 lit. e) din Constituţie şi sã facã aplicarea acestora la situaţia litigioasã de faţã". Aceasta deoarece, printr-o nouã decizie, Curtea Constituţionalã nu clarificã efectele deciziilor precedente şi nu face aplicarea lor la situaţia litigioasã dedusã spre soluţionare.
Cu majoritate de voturi, Curtea a constatat "cã existã în mod evident un conflict juridic între Guvern, pe de o parte, şi Parlament, pe de altã parte", iar "izvorul acestui conflict juridic rezultã chiar din prevederile Constituţiei, respectiv din prevederile art. 114 coroborate cu art. 113 din Constituţie, precum şi din cele ale art. 146 lit. e) coroborate cu art. 147 alin. (4) din Constituţie". În ceea ce ne priveşte, raportându-ne la jurisprudenţa în materie, considerãm cã existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã nu poate fi dedusã din coroborarea prevederilor constituţionale, ci, eventual, din acte sau fapte de naturã a crea blocaje instituţionale. Existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã nu poate fi dedusã nici din interpretãrile diferite pe care le dau autoritãţile prevederilor constituţionale sau cu privire la aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale.
Aspazia Cojocaru,
judecãtor
Acsinte Gaspar,
judecãtor
Tudorel Toader,
judecãtor
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
