Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.520 din 15 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2012
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Ionel Narcis Neamţu în Dosarul nr. 1.165/63/2010 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 349D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.165/63/2010, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de recurentul Ionel Narcis Neamţu într-o cauzã având ca obiect o obligaţie de a face.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece limiteazã posibilitatea de a casa cu trimitere, o singurã datã.
Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile de lege criticate respectã garanţiile oferite de Constituţie. Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora hotãrârile judecãtoreşti pot fi atacate de Ministerul Public sau pãrţile interesate în condiţiile legii, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, care conferã legiuitorului dreptul exclusiv de a legifera cu privire la acest aspect, nimic nu împiedicã adoptarea soluţiei legislative cuprinse în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. De altfel, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, stabilind cã hotãrârile pronunţate în materie de contencios administrativ şi fiscal sunt supuse numai recursului, iar casarea hotãrârii de fond cu trimitere spre rejudecare este posibilã o singurã datã, şi numai în situaţia în care nu s-a soluţionat fondul, legiuitorul a avut în vedere exigenţa soluţionãrii cu celeritate a cererilor formulate în aceastã materie, dreptul la douã grade de jurisdicţie fiind garantat, limitat, numai în materie penalã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, aşa cum a reţinut Curtea Constituţionalã în deciziile nr. 549/2008 şi nr. 145/2009, soluţia legislativã criticatã este justificatã de exigenţa soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecãţii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 29 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.
În prezent, textul de lege criticat are urmãtoarea redactare:
- Art. 20 "Recursul"
"(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacã nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotãrârea primei instanţe a fost pronunţatã fãrã a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singurã datã, la aceastã instanţã."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege ce formeazã obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în prezenta cauzã, prin Decizia nr. 145 din 5 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 23 martie 2009.
Cu acel prilej, Curtea a observat cã se criticã soluţia legislativã cuprinsã în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu respectã principiul dublului grad de jurisdicţie în ceea ce priveşte judecarea fondului. Autorii excepţiei au în vedere ipoteza în care instanţa de recurs reţine cauza pentru a judeca pe fond, dupã ce a casat de douã ori hotãrârea primei instanţe, ca urmare a faptului cã în mod greşit aceasta din urmã a soluţionat cauza fãrã sã intre pe fondul litigiului.
Prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 69 din 16 martie 1994, Plenul Curţii Constituţionale a statuat, cu valoare de principiu, cã accesul la structurile judecãtoreşti şi la mijloacele procedurale, inclusiv la cãile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenţã şi procedurã de judecatã stabilite de lege. Aceasta este concluzia care se desprinde din prevederile art. 129 din Constituţie, care stabileşte cã pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile legii. Aşadar, principiul dublului grad de jurisdicţie nu este de ordin constituţional, întrucât Legea fundamentalã nu impune existenţa a douã judecãţi de fond la douã instanţe de grade diferite, ci permite, implicit, legiuitorului ca în funcţie de natura cauzei sã reglementeze numãrul cãilor de atac ce pot fi utilizate.
De altfel, dublul grad de jurisdicţie este garantat numai în materie penalã de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, textul permiţând însã, chiar şi aici, unele excepţii.
În jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea Constituţionalã a reţinut cã, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de proces echitabil nu implicã imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie. Astfel, în Hotãrârea Delcourt împotriva Belgiei, 1970, Curtea de la Strasbourg a statuat cã, prin Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu se impune nicio obligaţie statelor cu privire la instituirea unor cãi de atac împotriva unor hotãrâri judecãtoreşti. Este adevãrat însã cã, în mãsura în care a instituit o cale de atac, statul trebuie sã asigure, în principiu, toate garanţiile prevãzute pentru judecata în fond. Or, în cazul casãrii cu reţinere spre rejudecarea fondului, instanţa de recurs este obligatã sã examineze întreaga cauzã sub toate aspectele, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale pãrţilor.
Faptul cã, în materia contenciosului administrativ, este permisã o singurã casare cu trimitere spre rejudecare în situaţia în care prin hotãrârea casatã nu a fost evocat fondul este justificat de exigenţa soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecãţii. Accesul la un judecãtor, caracteristic dreptului la un proces echitabil, este pe deplin asigurat. Dacã prima instanţã a soluţionat cauza fãrã a intra în cercetarea fondului - situaţie posibilã atunci când, de exemplu, s-a pronunţat în temeiul unei excepţii procesuale, a omis sã soluţioneze o cerere ori s-a pronunţat cu privire la altceva decât ceea ce i s-a cerut -, instanţa de recurs va casa sau va modifica în tot ori în parte hotãrârea primei instanţe şi i-o va trimite în vederea rejudecãrii. Dacã şi împotriva soluţiei pronunţate ca urmare a rejudecãrii partea nemulţumitã declarã recurs, instanţa superioarã va reţine cauza pentru a judeca pe fond, chiar dacã prima instanţã nu a intrat nici de aceastã datã pe fondul litigiului. În acest caz, instanţa de recurs se va pronunţa asupra fondului printr-o decizie care, la rândul sãu, poate fi contestatã, potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin intermediul cãilor extraordinare de atac prevãzute de Codul de procedurã civilã.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Ionel Narcis Neamţu în Dosarul nr. 1.165/63/2010 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 noiembrie 2011.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
