Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.511 din 18 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Comuniunea Stãpânilor de Munţi şi Codri în Dosarul nr. 4.847/90/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 22 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.847/90/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Comuniunea Stãpânilor de Munţi şi Codri. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, prin scutirea statului român de la plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar, se creeazã un privilegiu în favoarea acestuia faţã de obştile de moşneni, fapt ce contravine principiului egalitãţii în faţa legii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu urmãtorul conţinut: "Sunt scutite de taxa judiciarã de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv cãile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţionalã, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesualã a acestora, când au ca obiect venituri publice." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, autorul considerã cã textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea oamenilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru s-a mai pronunţat prin numeroase decizii. Astfel, prin <>Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, Curtea a statuat cã principiul egalitãţii prevãzut de Legea fundamentalã nu poate ca, prin extensie, sã primeascã semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Aşa cum rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. În ceea ce priveşte scutirea autoritãţilor publice vizate de textul criticat de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte mãsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizãrii creanţelor bugetare, aceasta are o justificare obiectivã şi raţionalã, autoritãţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective fãcându-se venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget. Referitor la critica de neconstituţionalitate bazatã pe susţinerea cã se încalcã dreptul de liber acces la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât nici dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi nici cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu exclud stabilirea unor condiţii în legãturã cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plãţii unor taxe, aşa cum niciuna dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei. De asemenea, prin <>Decizia nr. 1.394 din 16 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 11 februarie 2009, Curtea a statuat cã plata unor taxe sau impozite reprezintã o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor, prevãzutã în art. 56 alin. (1) din Legea fundamentalã, în conformitate cu care aceştia au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Or, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituţie, "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", fiind aşadar la latitudinea legiuitorului sã stabileascã scutiri de taxe sau impozite având în vedere situaţii diferite, fãrã ca prin aceasta sã se aducã atingere principiului egalitãţii în drepturi. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, acestea fiind aplicabile şi criticilor de neconstituţionalitate aduse textului de lege atacat prin raportare la dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Comuniunea Stãpânilor de Munţi şi Codri în Dosarul nr. 4.847/90/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 noiembrie 2010.
