Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 şi 71 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ciprian Bogdan Coman în Dosarul nr. 1.351/200/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 11D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece nu are legãturã cu soluţionarea cauzei, autorul acesteia fiind condamnat la o pedeapsã cu închisoarea, fãcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 81 din Codul penal referitor la suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei.
În subsidiar, pune şi concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 1.171 din 17 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.351/200/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 şi 71 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ciprian Bogdan Coman în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la obligaţia statelor de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret şi de a asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, deoarece, în pofida Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţatã în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit cã interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 din Codul penal nu se va face automat, ci motivat, a fost condamnat ope legis la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritãţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritãţii de stat.
Totodatã, mai face trimitere şi la Hotãrârea din 1 iulie 2008 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţatã în Cauza Calmanovici împotriva României, prin care s-a statuat cã a avut loc o încãlcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, întrucât partea nu a fost în mãsurã sã voteze la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din anul 2004 din cauza condamnãrii sale la pedeapsa cu închisoarea însoţitã de pedeapsa accesorie a interdicţiei dreptului de vot.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie, fãrã a se pronunţa in terminis pe fondul excepţiei, aratã cã, în afara motivelor expuse de autorul excepţiei, instanţele româneşti aplicã deja hotãrâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care se constatã cã a fost încãlcat art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi cã România a fost condamnatã prin Hotãrârea pronunţatã în Cauza Sabou şi Pârcãlab împotriva României, când celui dintâi i-au fost interzise drepturile pãrinteşti ope legis cu titlu de pedeapsã accesorie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 cu denumirea marginalã Interzicerea unor drepturi şi art. 71 cu denumirea marginalã Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii, ambele din Codul penal, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 64: "Pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi constã în interzicerea unuia sau unora din urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autoritãţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritãţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfãşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru sãvârşirea infracţiunii;
d) drepturile pãrinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevãzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângã interzicerea drepturilor prevãzute la lit. a), afarã de cazul când legea dispune altfel.";
- Art. 71: "Pedeapsa accesorie constã în interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotãrârea de condamnare a rãmas definitivã şi pânã la terminarea executãrii pedepsei, pânã la graţierea totalã sau a restului de pedeapsã ori pânã la împlinirea termenului de prescripţie a executãrii pedepsei.
Interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplicã ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii sãvârşite, de împrejurãrile cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelã sau curatelã.
Pe durata amânãrii sau a întreruperii executãrii pedepsei detenţiunii pe viaţã sau a închisorii, condamnatul poate sã îşi exercite drepturile pãrinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afara de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotãrârea de condamnare.
Pe durata suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei închisorii sau a suspendãrii sub supraveghere a executãrii pedepsei închisorii, se suspendã şi executarea pedepselor accesorii."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la obligaţia statelor de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret şi de a asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei a fost judecat pentru sãvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevãzutã şi pedepsitã de art. 208 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. g) din Codul penal, şi a fost condamnat pe fond la pedeapsa de 3 ani de închisoare. În baza art. 81 şi 82 din Codul penal s-a dispus suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei aplicate pe o duratã de 5 ani, ce constituie termenul de încercare.
De asemenea, în temeiul art. 71 din Codul penal au fost interzise inculpatului drepturile prevãzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi alin. 2 din Codul penal referitoare la dreptul de a fi ales în autoritãţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritãţii de stat.
În apel, s-a desfiinţat în parte sentinţa privitoare la individualizarea pedepsei, sens în care pedeapsa de 3 ani a fost redusã la un an şi 6 luni, cu aplicarea art. 81 şi 82 din Codul penal, termenul de încercare fiind de 3 ani şi 6 luni.
Totodatã, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate pe fond (deci şi cele referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 din Codul penal referitoare la pedeapsa accesorie).
Instanţa de recurs a respins ca nefondat recursul.
Autorul excepţiei a invocat incidentul procedural în timp ce se afla în faza procesualã a recursului.
Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea constatã urmãtoarele:
Critica vizeazã aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevãzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi alin. 2 din Codul penal referitoare la dreptul de a fi ales în autoritãţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritãţii de stat. Or, potrivit art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei se suspendã şi executarea pedepsei accesorii. Prin urmare, critica vizeazã o pedeapsã care nu este operabilã, fiind suspendatã, şi numai în mãsura în care inculpatul în cursul termenului de încercare va sãvârşi din nou o infracţiune va fi revocatã şi prezenta suspendare condiţionatã, devenind aplicabile dispoziţiile referitoare la pedeapsa accesorie. Aşadar, suspendarea condiţionatã a executãrii unei pedepse cu închisoare, prin efectele sale, se întinde şi asupra pedepselor accesorii, care nu se mai executã. În cazul prevãzut de art. 81 din Codul penal, suspendarea condiţionatã a executãrii poartã atât asupra pedepsei principale, cât şi asupra pedepselor accesorii, iar la expirarea termenului de încercare, dacã nu a intervenit niciuna dintre cauzele de revocare, condamnatul este reabilitat de drept, ceea ce înseamnã cã toate decãderile, interdicţiile şi incapacitãţile determinate de existenţa condamnãrii înceteazã.
Altfel spus, deşi autorului excepţiei i s-a aplicat o pedeapsã accesorie, aceasta nu este operabilã, fiind suspendatã şi, în concluzie, Curtea constatã cã nu are interes în invocarea excepţiei, nefiind vãtãmat în niciun fel, întrucât pe perioada termenului de încercare acesta poate fi ales în autoritãţile publice ori în funcţii elective publice ori poate ocupa o funcţie ce implicã exerciţiul autoritãţii de stat.
În concluzie, chiar dacã în cazul suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei se impune interzicerea drepturilor prevãzutã de art. 64 din Codul penal, ca o pedeapsã accesorie, aceasta devine aplicabilã numai în ipoteza revocãrii suspendãrii condiţionate în temeiul dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, sens în care se poate aprecia cã prezenta excepţie nu corespunde exigenţelor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, potrivit cãruia "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor [...] care au legãturã cu soluţionarea cauzei".
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
De altfel, Curtea mai constatã cã, în susţinerea excepţiei, autorul a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotãrârea din 1 iulie 2008, pronunţatã în Cauza Calmanovici împotriva României, şi Hotãrârea din 28 septembrie 2004, pronunţatã în Cauza Sabou şi Pârcãlab împotriva României.
Astfel, cu privire la prima cauzã, Curtea constatã cã, între altele, s-a susţinut încãlcarea dispoziţiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prin aceea cã în perioada 18 iunie 2004-27 septembrie 2005 reclamantului i-a fost interzis în mod automat dreptul de vot. La acea vreme, dispoziţiile art. 71 coroborate cu art. 64 lit. a) din Codul penal impuneau ope legis dispunerea pedepsei accesorii.
Curtea de la Strasbourg a statuat cã art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfinţeşte capacitatea individului de a influenţa compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricţii ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcţiilor publice sau al cãrui comportament a ameninţat sã submineze statul de drept sau fundamentele democraţiei. Cu toate acestea, nu trebuie sã se recurgã cu uşurinţã la mãsura extrem de severã pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot; pe de altã parte, principiul proporţionalitãţii impune existenţa unei legãturi perceptibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi faţã de situaţia persoanei afectate. Curtea a luat notã în acest sens de recomandarea Comisiei de la Veneţia, conform cãreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunţatã de o instanţã judecãtoreascã într-o hotãrâre specificã, întrucât o instanţã independentã, care aplicã o procedurã cu respectarea contradictorialitãţii, oferã o garanţie solidã împotriva arbitrarului. Cu toate acestea, în speţã, Curtea de la Strasbourg a observat cã judecãtorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Decizia din 18 iunie 2004, au aplicat art. 71 care fãcea trimitere la art. 64 din Codul penal, aplicare la care erau obligaţi prin lege, fãrã a aprecia în niciun mod scopul legitim urmãrit şi, mai ales, proporţionalitatea interzicerii dreptului de vot al reclamantului cu scopul respectiv. Deşi o astfel de interdicţie nu trebuia exclusã încã de la început în cazul unei infracţiuni comise în calitate de funcţionar public, Curtea nu a acceptat-o, având în vedere circumstanţele speţei şi, în special, prevederile dreptului intern, caracterul automat şi nediferenţiat al interdicţiei şi lipsa oricãrei analize a proporţionalitãţii din partea instanţelor interne datoritã lipsei lor de competenţã în acest domeniu (paragraful 153).
Pentru aceste considerente, instanţa europeanã a considerat cã a avut loc o încãlcare a art. 3 din Protocolul nr. 1.
Or, Curtea Constituţionalã constatã cã aceste neajunsuri au fost în prezent rezolvate prin Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a avut în vedere cã şi cu privire la pedeapsa accesorie ce constã în interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 alin. 1 lit. a)-c) din Codul penal trebuie sã fie operabile dispoziţiile art. 72 din acelaşi cod referitoare la criteriile generale de individualizare a tuturor pedepselor.
În plus, problema referitoare la interzicerea dreptului de a alege, ce a constituit obiectul analizei Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Calmanovici împotriva României, nu are incidenţã în cauza de faţã, în care autorului excepţiei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritãţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie ce implicã exerciţiul autoritãţii de stat.
De asemenea, în ce priveşte Hotãrârea din 28 septembrie 2004, pronunţatã în Cauza Sabou şi Pârcãlab împotriva Românei, Curtea constatã cã instanţa europeanã a dispus cu privire la neconcordanţa dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 din Codul penal cu principiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale în varianta existentã anterior modificãrii textelor prin Legea nr. 278/2006 (aceastã din urmã lege a circumstanţiat criteriile în care se poate dispune cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pãrinteşti).
Prin urmare, nici aceastã problemã nu are incidenţã în cauza de faţã în care nu s-a dispus o astfel de pedeapsã.
În plus, ca urmare a modificãrilor Codului penal, art. 71 alin. 2 din Codul penal prevede cã pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pãrinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator nu se mai dispune ope legis şi se aplicã ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurãrile cauzei, de persoana şi conduita infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelã sau curatelã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 71 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ciprian Bogdan Coman în Dosarul nr. 1.351/200/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 noiembrie 2011.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
