Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.505 din 18 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140^3 alin. 1 teza finala din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 11 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Bogdan Ilie şi Ovidiu Stelian Pãcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 453/102/2010, Curtea de Apel Târgu Mureş-Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Bogdan Ilie şi Ovidiu Stelian Pãcurar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece interzic exercitarea oricãrei cãi de atac împotriva încheierii prin care judecãtorul respinge, în timpul urmãririi penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei mãsuri preventive, ceea ce poate avea ca efect menţinerea unei astfel de mãsuri luate în mod nelegal. Se aratã în acest sens cã "este inadmisibil ca o prevedere a Codului de procedurã penalã sã facã distincţie între diferitele încheieri, deşi Constituţia foloseşte termenul de încheieri referindu-se la toate, fãrã nicio distincţie". În plus, principiul egalitãţii armelor impune tratarea egalã a pãrţilor pe toatã durata desfãşurãrii procedurilor în faţa instanţelor de judecatã, fãrã ca vreuna dintre ele sã fie avantajatã în raport cu cealaltã parte din proces. Or, nu existã un just echilibru dacã procurorul are la îndemânã calea de atac a recursului în cazul admiterii cererii de revocare a mãsurii preventive, iar inculpatului i se interzice acest drept, în cazul respingerii aceleiaşi cereri. Rezultã din acest raţionament şi faptul cã cetãţenii nu sunt trataţi egal de autoritãţi. Se încalcã şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, deoarece restrângerea drepturilor în situaţia relevatã "este chiar abuzivã şi contravine principiilor fundamentale care guverneazã statul democratic constituţional".
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã este întemeiatã. În opinia instanţei, textul de lege criticat aduce o limitare drepturilor recunoscute de art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (7) din Constituţie şi creeazã un tratament diferenţiat, contrar art. 16 din Legea fundamentalã. Se aratã în acest sens cã o astfel de limitare este disproporţionatã şi nu are nicio justificare obiectivã. Nu se poate susţine cã este luatã în interesul unei bune instrucţii penale, întrucât eventualele practici abuzive şi prelungiri nejustificate ale procesului, pe care doreşte sã le preîntâmpine, pot fi prevenite prin adoptarea altor mãsuri, proporţionale cu scopul urmãrit, şi care nu aduc atingere exerciţiului drepturilor fundamentale, cum ar fi prevederea şi sancţionarea abuzului de drept ca abatere judiciarã. Este adevãrat cã intrã în atributul exclusiv al legiuitorului sã instituie procedurile şi cãile de atac, dar aceastã împuternicire nu este una absolutã şi necontrolabilã, actele normative ale autoritãţii legiuitoare fiind subordonate Legii fundamentale şi tratatelor internaţionale la care România este parte.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, modificate prin <>Legea nr. 356/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având urmãtorul cuprins: "[...] Încheierea prin care judecãtorul respinge, în timpul urmãririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a mãsurii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (7) privind cãile de atac împotriva încheierilor instanţei privind mãsura arestãrii preventive, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac. Se invocã totodatã dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dublul grad de jurisdicţie în materie penalã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, se constatã cã dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentalã şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, reţinând cã, potrivit dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentã sã reglementeze cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti în cadrul procedurii de judecatã, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotãrârile judecãtoreşti împotriva cãrora pot fi exercitate cãile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cãi. În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţioneazã fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulã, decât odatã cu hotãrârile judecãtoreşti care soluţioneazã fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Regula exercitãrii cãilor de atac împotriva încheierilor numai odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfãşurãrii procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţã recunoscutã cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã la art. 6 paragraful 1 dreptul oricãrei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, prin care se soluţioneazã fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.
Aşadar, faptul cã încheierea prin care se respinge, în timpul urmãririi penale, cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac se explicã, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivã a procesului, iar pe de altã parte, prin aceea cã aceasta poate fi atacatã cu recurs odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Pe de altã parte, nu se poate susţine nici cã textul de lege criticat ar fi contrar art. 53 din Constituţie, nefiind vorba de limitarea unui drept constituţional. Astfel, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dã o consacrare expresã dreptului la exercitarea cãilor de atac în orice cauzã, oricând şi de cãtre oricine; dimpotrivã, art. 129 din Constituţie stabileşte cã pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac numai în condiţiile stabilite de lege.
În acelaşi sens sunt şi <>Decizia nr. 779 din 7 noiembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, şi <>Decizia nr. 486 din 29 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Bogdan Ilie şi Ovidiu Stelian Pãcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
