Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.504 din 15 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 12 ianuarie 2012
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Sabin-Teodor Ţepeluş în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecãtoriei Reghin şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.713D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã pãrţile Sabin-Teodor Ţepeluş şi Sorin Sabãu au depus la dosar cereri prin care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 329/289/2009, Judecãtoria Reghin a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã.
Excepţia a fost ridicatã de Sabin-Teodor Ţepeluş într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât printr-o ordonanţã a Guvernului nu pot fi reglementate organizarea şi funcţionarea instanţelor de judecatã, domeniu rezervat legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. De asemenea, prin asemenea acte normative nu poate fi afectat regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
Prin faptul cã debitorul poate invoca apãrãri de fond, în cadrul unei contestaţii la executare, împotriva unui titlu executoriu irevocabil în faţa unei instanţe de executare care nu este, în mod normal, competentã sã judece acel litigiu, având în vedere valoarea mai mare a titlului, se ajunge la încãlcarea autoritãţii hotãrârii instanţei superioare.
Judecãtoria Reghin considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse de pãrţi, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 295/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, prevederi care au urmãtorul conţinut: "Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apãrãri de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativã, art. 126 alin. (2) privind competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru motivele ce vor fi arãtate în continuare.
În ceea ce priveşte afirmaţiile autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cãrora normele de drept procesual civil nu pot fi cuprinse decât într-o lege organicã şi nu într-o ordonanţã a Guvernului, prin Decizia nr. 120 din 16 martie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004, Curtea a statuat cã termenul de "lege" are mai multe înţelesuri, în funcţie de distincţia ce opereazã între criteriul formal sau organic şi cel material.
Potrivit primului criteriu, legea se caracterizeazã ca fiind un act al autoritãţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat sã o adopte şi prin procedura ce trebuie respectatã în acest scop. Aceastã concluzie rezultã din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicatã, conform cãrora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii", cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit cãrora legea adoptatã de Parlament este supusã promulgãrii de cãtre Preşedintele României şi intrã în vigoare la trei zile dupã publicarea ei în Monitorul Oficial al României, dacã în conţinutul sãu nu este prevãzutã o altã datã ulterioarã. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementãrii, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate.
În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, Curtea reţine cã, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercitã o competenţã prin atribuire, care, prin natura ei, intrã în sfera de competenţã legislativã a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintã o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material.
În consecinţã, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formã, cât şi prin conţinut, legea, în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinãrii criteriului formal cu cel material.
Aşa fiind, pentru argumentele arãtate în prealabil, Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia astfel de proceduri speciale pot fi stabilite numai pe calea adoptãrii unei legi în sens restrâns, şi nu pe cea a unei ordonanţe şi, prin urmare, nu poate reţine nici încãlcarea art. 126 alin. (2) din Constituţie. De altfel, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 5/2001 nu reglementeazã regulile generale de organizare şi funcţionare a instanţelor judecãtoreşti în sensul prevãzut de art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, acestea nu sunt incidente în cauzã, întrucât vizeazã ordonanţele de urgenţã ale Guvernului, şi nu ordonanţele Guvernului emise în baza unei legi speciale de abilitare, potrivit art. 115 alin. (1) din Legea fundamentalã.
De asemenea, prin Decizia nr. 497 din 29 septembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.003 din 11 noiembrie 2005, Curtea a reţinut, în esenţã, cã Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementeazã o procedurã specialã şi acceleratã, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmãreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintã obligaţii contractuale de platã a unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probã utilizabile la înscrisuri, în prima fazã, completate ulterior cu explicaţiile şi lãmuririle date de pãrţi, limitarea fiind deopotrivã valabilã pentru ambele pãrţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apãrare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre pãrţi urmeazã a fi rezolvate conform reglementãrilor din dreptul comun. Totodatã, textele de lege criticate conţin norme de procedurã asupra cãrora legiuitorul este suveran a legifera, evident cu respectarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 682 din 18 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 21 iunie 2010, Curtea a statuat cã teza întâi a art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 5/2001 permite debitorului invocarea, prin contestaţia la executare, şi a unor apãrãri de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiaşi alineat excepteazã de la exerciţiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din aceeaşi ordonanţã, împotriva ordonanţei cu somaţia de platã, emisã de judecãtor, debitorul poate formula cerere în anulare la instanţa competentã pentru judecarea cauzei în primã instanţã, care va putea anula ordonanţa, situaţie în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a cauzei, în condiţiile dreptului comun. Din conţinutul acestor dispoziţii legale nu rezultã nicio îngrãdire a accesului liber la justiţie pentru niciuna dintre pãrţile litigante. Debitorul nemulţumit de ordonanţa cu somaţia de platã poate formula o cerere în anulare la instanţa competentã pentru judecarea fondului cauzei în primã instanţã. El poate, de asemenea, formula contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul cãreia are dreptul sã invoce şi apãrãri de fond, dacã nu şi-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de platã. Excepţia prevãzutã în art. 10 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 este justificatã, întrucât aceasta are în vedere situaţia în care, în lipsa cererii în anulare, debitorul nu a putut invoca apãrãrile de fond.
În acelaşi sens, referindu-se la specificul cãilor de atac reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, Curtea a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 895 din 16 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, cã reglementarea acestora nu relevã niciun aspect de neconstituţionalitate. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptãţit ca, în considerarea anumitor particularitãţi, sã opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptatã de legiuitorul constituţional, potrivit cãreia stabilirea regimului juridic al cãilor de atac este de competenţa exclusivã a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevãzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecatã, evident, cu condiţia ca nicio normã de procedurã sã nu contravinã vreunei dispoziţii constituţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte în jurisprudenţa sa în materie sunt valabile şi în prezenta cauzã, inclusiv în privinţa art. 129 din Constituţie.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Sabin-Teodor Ţepeluş în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecãtoriei Reghin.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 noiembrie 2011.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
