Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.495 din 18 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 alin. (1) si art. 138 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga. Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi <>art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Florin Ciucã în Dosarul nr. 1.012/211/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 9 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.012/211/2009, Tribunalul Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi <>art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Florin Ciucã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, în procedura de executare silitã a creanţelor fiscale, titlul executoriu este reprezentat de actele administrativ-fiscale care atestã scadenţa creanţei fiscale. Pentru executarea silitã a creanţelor fiscale este suficient ca actul administrativ fiscal sã ajungã la scadenţã, fãrã a fi nevoie de intervenţia unor alte organe sau instituţii care sã confirme caracterul executoriu al actului administrativ ce constatã creanţa fiscalã. Astfel, executorul fiscal este liber sã aprecieze asupra legalitãţii şi temeiniciei cererii de executare silitã formulate de organul fiscal întocmai ca o instanţã de judecatã, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentalã. În continuare, autorul excepţiei face referire la <>Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 prin care Curtea Constituţionalã a constatat cã modificarea art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, prin dispoziţiile <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, a determinat desfiinţarea unei importante garanţii a dreptului la un proces echitabil al tuturor pãrţilor implicate în procedura executãrii silite, prin înlãturarea controlului instanţelor judecãtoreşti asupra începerii acestei proceduri, fiind încãlcate astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), art. 21 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (1), cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Tribunalul Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale, fãcând referire la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 31 martie 2009 şi arãtând cã existã o similitudine de situaţie din punctul de vedere al aplicãrii procedurii speciale reglementate de Codul de procedurã fiscalã în raport cu procedura de drept comun în materia executãrii silite, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale care stabilesc cã statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale. De asemenea, aratã cã dispoziţiile criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) potrivit cãrora justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi <>art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Dispoziţiile art. 136 alin. (1) au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010. Dispoziţiile criticate au urmãtorul conţinut: - Art. 136 alin. (1): "În cazul în care debitorul nu îşi plãteşte de bunãvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedeazã la acţiuni de executare silitã, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care existã o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscalã datoratã de debitor."; - Art. 138 alin. (1): "Executarea silitã se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie sã deţinã o legitimaţie de serviciu pe care trebuie sã o prezinte în exercitarea activitãţii." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã prevederile art. 56 alin. (1) din Constituţie stabilesc existenţa unei obligaţii exprese a fiecãrui cetãţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, încasarea acestora constituind sursa principalã de venituri a statului. Spre deosebire de executarea silitã de drept comun, specific executãrii silite a creanţelor fiscale este faptul cã aceastã fazã a procedurii fiscale este pornitã şi se desfãşoarã de cãtre organele fiscale fãrã încuviinţarea altor organe ale statului, în speţã instanţa de judecatã. Titlul de creanţã fiscal devine ope legis titlu executoriu, astfel cã el va fi pus în executare fãrã a mai fi necesarã parcurgerea vreunei proceduri prealabile ca în cazul unui titlu de creanţã din dreptul comun. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constatã cã se aflã în prezenţa unor norme de procedurã speciale, derogatorii de la regulile generale, ce sunt determinate de faptul cã obiectul executãrii silite în acest domeniu îl reprezintã încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care sã asigure protejarea eficientã a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate. De altfel, pentru realizarea veniturilor publice, legiuitorul, în conformitate cu Legea fundamentalã, a prevãzut întotdeauna norme derogatorii, cu scopul de a face mai eficientã executarea şi pentru a-i imprima un ritm mai accelerat. În continuare, Curtea constatã existenţa unei abordãri constante a instanţei de contencios constituţional în sensul cã adoptarea unui regim juridic special în materia creanţelor bugetare îşi gãseşte fundamentul constituţional în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, conform cãrora statul trebuie sã asigure, printre altele, protejarea intereselor naţionale în activitatea financiarã. Acest temei constituţional justificã un drept special, de preferinţã în favoarea statului, în ceea ce priveşte efortul de încasare a creanţelor bugetare şi de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat. Numai dacã dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în mãsurã sã îşi îndeplineascã douã dintre obligaţiile fundamentale ce i-au fost prescrise prin art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie: sã adopte mãsuri de protecţie socialã, apte sã asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, şi sã creeze condiţiile necesare pentru creşterea calitãţii vieţii. De asemenea, Curtea observã cã, potrivit art. 12 din Codul de procedurã fiscalã, relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie sã fie fundamentate pe bunã-credinţã, în scopul realizãrii cerinţelor legii. Astfel, contribuabilul trebuie sã îşi achite de bunãvoie obligaţiile fiscale, organele fiscale care administreazã creanţele respective fiind abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii şi sã efectueze procedura de executare silitã numai dacã contribuabilul nu îşi îndeplineşte obligaţia de platã. În final, Curtea reţine cã în dezvoltarea prevederilor constituţionale ale art. 21 şi art. 172 din Codul de procedurã fiscalã, realizând o concretizare a liberului acces la justiţie în materia executãrii silite a creanţelor fiscale, dispune în sensul cã persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor legale, precum şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanţã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicţional şi dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi <>art. 138 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Florin Ciucã în Dosarul nr. 1.012/211/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 noiembrie 2010.
