Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010 privind constitutionalitatea art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductiva, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin hotararile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL I nr. 861 din 22 decembrie 2010
I. Cu Adresa nr. 51/4613 din 7 octombrie 2010, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi al <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea formulatã de 74 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al alianţei politice PSD+PC referitoare la neconstituţionalitatea <>Hotãrârii Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a <>Hotãrârii Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
Autorii sesizãrii sunt urmãtorii: Mircea Duşa, Aurelia Vasile, Marian Neacşu, Adrian Solomon, Aurel Vlãdoiu, Bogdan-Liviu Ciucã, Ioan Cindrea, Iuliu Nosa, Silvestru-Mircea Lup, Doina Burcãu, Horia Teodorescu, Ioan Stan, Cãtãlin-Ioan Nechifor, Robert Negoiţã, Bogdan Nicolae Niculescu Duvãz, Viorel Hrebenciuc, Victor Socaciu, Cristian Sorin Dumitrescu, Doru-Claudian Frunzulicã, Nica Nicolae Ciprian, Victor Cristea, Cornel Itu, Emil Radu Moldovan, Nicolae Bãnicioiu, Radu Eugeniu Coclici, Gheorghe Antochi, Mircea Gheorghe Drãghici, Gheorghe Ciocan, Ioan Narcis Chisãliţã, Cristian Rizea, Sergiu Andon, Oana Niculescu-Mizil Ştefãnescu Tohme, Ruxandra Florina Jipa, Rodica Nassar, Vasile Mocanu, Valeriu Ştefan Zgonea, Tudor Panţâru, Ioan Damian, Matei Radu Brãtianu, Antonella Marinescu, Neculai Rãţoi, Gheorghe Ana, Ion Stan, Vasile Bleotu, Marian Florian Sãniuţa, Ion Mocioalcã, Vasile Popeangã, Petre Petrescu, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Andrei Dolineaschi, Costicã Macaleţi, Georgian Pop, Ion Burnei, Claudiu Iulian Manda, Constantin Niţã, Tilvãr Angel, Florin-Costin Pâslaru, Dumitru Boabeş, Filip Georgescu, Cornel Cristian Rezmeriţã, Florian Popa, Horia Grama, Viorel Ştefan, Gabriel Petru Vlase, Dan Nica, Lucreţia Roşca, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Sonia Maria Drãghici, Ileana Cristina Dumitrache, Mugurel Surupãceanu, Ileana Carmen Moldovan, Manuela Mitrea şi Ion Cãlin.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.497 din 7 octombrie 2010, formând obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010.
Cu adresa nr. 51/4870 din 20 octombrie 2010, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi al <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea formulatã de 52 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar PNL referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor adoptate prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
Autorii sesizãrii sunt urmãtorii: Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ana Adriana Sãftoiu, Ludovic Orban, George Ionuţ Dumitricã, Ioan Ţintean, Mihai Aurel Donţu, Daniel Chiţoiu, Gheorghe Dragomir, Andrei Dominic Gerea, Pavel Horj, Gabriel Plãiaşu, Virgil Pop, Teodor Atanasiu, Claudiu Ţaga, Bogdan Radu Ţîmpãu, Gigel-Sorinel Ştirbu, Dan-Ştefan Motreanu, Victor Paul Dobre, Cristina-Ancuţa Pocora, Horia Cristian, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Adriana Diana-Tuşa, Mircea Vasile Cazan, Mihãiţã Calimente, Viorel-Vasile Buda, Octavian-Marius Popa, Gheorghe-Mirel Taloş, Nicolae Joiţa, Tudor-Alexandru Chiuariu, Alina-Ştefania Gorghiu, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Mihai Adomniţei, Ciprian Minodor Dobre, Ionel Palãr, Cornel Pieptea, Vasile Berci, Radu Stroe, Mihai Alexandru Voicu, Nini Sãpunaru, Marin Almãjanu, Viorel Palaşcã, Titi Holban, Mircea Irimescu, George Adrian Scutaru, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Horea-Dorin Uioreanu, Ionuţ Marian Stroe, Cristian Buican, Mihai Lupu şi Florin Ţurcanu.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 15.064 din 20 octombrie 2010, formând obiectul Dosarului nr. 4.241 C/2010.
II. Obiectul sesizãrii, astfel cum a fost formulat în Dosarul nr. 4.076 C/2010, îl constituie:
1. dispoziţiile <>Hotãrârii Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 privind modificarea şi completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, având urmãtorul cuprins:
"Articol unic. - Articolul 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Alineatele (1) şi (4) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
«(1) Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din deputaţi care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi independenţi sau care au devenit independenţi. Deputaţii care reprezintã organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, care au obţinut mandatul de deputat în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţia României, republicatã, pot constitui un singur grup parlamentar.[...]
(4) Deputaţii partidelor politice, formaţiunilor politice, alianţelor politice sau ai alianţelor electorale care nu întrunesc numãrul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi sau care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. (1) sau într-un grup al deputaţilor independenţi, dupã caz.»
2. Alineatul (5) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«(5) Deputaţii care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi pot constitui un singur grup parlamentar cu respectarea alin. (6).»
3. Dupã alineatul (5) se introduc douã noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu urmãtorul cuprins:
«(6) Un grup parlamentar este format din minimum 10 deputaţi.
(7) În cazul constituirii de noi grupuri parlamentare, acestea sunt prezentate plenului de cãtre liderii lor, la începutul sesiunii parlamentare.»";
2. dispoziţiile <>Hotãrârii Camerei Deputaţilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, având urmãtorul cuprins:
"Articol unic. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu modificãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 20, alineatul (3) va avea urmãtorul cuprins:
«(3) Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politicã a Camerei Deputaţilor. În cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi având un numãr de minimum 10 deputaţi, componenţa Biroului permanent se renegociazã conform noii configuraţii politice a Camerei Deputaţilor, începând cu urmãtoarea sesiune. Grupului parlamentar constituit din deputaţii independenţi îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent.»
2. La articolul 23, alineatele (1) şi (2) vor avea urmãtorul cuprins:
«Art. 23. - (1) Alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare, cu aplicarea corespunzãtoare a prevederilor art. 20 alin. (3).
(2) În vederea depunerii propunerilor, Camera Deputaţilor aprobã numãrul de locuri din Biroul permanent, negociat de liderii grupurilor parlamentare, aşa cum revin, pe funcţii, grupurilor parlamentare constituite potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, cu aplicarea corespunzãtoare a prevederilor art. 20 alin. (3).»
3. La articolul 37, partea introductivã va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 37. - Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este alcãtuit din liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuraţiei politice a Camerei şi are urmãtoarele atribuţii:»
4. La articolul 38, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 38. - (1) Comitetul liderilor grupurilor parlamentare hotãrãşte cu majoritatea rezultatã din ponderea votului fiecãrui membru prezent. Ponderea este datã de proporţia grupului parlamentar reprezentat de lider în numãrul total al deputaţilor, conform configuraţiei politice a Camerei.»
5. La articolul 41, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 41. - (1) Alcãtuirea comisiilor Camerei Deputaţilor se face cu respectarea configuraţiei politice a acesteia.»
6. La articolul 43, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 43. - (1) Numãrul membrilor fiecãrei comisii a Camerei Deputaţilor este stabilit, prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor.»
7. Articolul 44 va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 44. - Dacã grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau a mai multor comisii, Biroul permanent supune spre aprobare şi Camera Deputaţilor hotãrãşte, cu votul majoritãţii membrilor prezenţi, asupra candidaturilor susţinute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectându-se configuraţia politicã a Camerei.»"
Obiectul sesizãrii, astfel cum a fost formulat în Dosarul nr. 4.241 C/2010, îl constituie prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor adoptate prin <>hotãrârile nr. 26/2010 şi nr. 27/2010, "dupã cum urmeazã: articolele 12, 20, 23, 37, 38, 41, 43 şi 44".
Examinând dispoziţiile criticate, Curtea constatã cã, deşi autorii au utilizat formulãri diferite, în realitate, ceea ce se criticã în ambele sesizãri sunt modificãrile aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor prin hotãrârile Camerei Deputaţilor nr. 26 şi nr. 27/2010.
III. În motivarea sesizãrii ce face obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010 se prezintã, mai întâi, grupate sub titlul "Situaţia de fapt", o serie de consideraţii cu privire la existenţa unei acţiuni a Partidului Democrat Liberal de modificare a compoziţiei politice a celor douã Camere. Din aceastã perspectivã, modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor vizeazã, în opinia autorilor sesizãrii, instituţionalizarea într-un grup parlamentar a unui numãr de "aşa-zişi independenţi", prin intermediul cãruia sã se schimbe compoziţia politicã a Camerelor şi structurile parlamentare regulamentare ale acestora, care formeazã ordinea lor internã. În continuare se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
1. Adoptarea concomitentã a douã hotãrâri distincte pentru modificarea şi completarea unor texte din Regulamentul Camerei Deputaţilor încalcã prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi normele de tehnicã legislativã. Astfel, <>art. 16 din Legea nr. 24/2000 stabileşte cã este interzisã instituirea unor reglementãri similare în douã sau mai multe acte normative, iar art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede cã, în cazul în care existã mai multe iniţiative legislative, comisia permanentã întocmeşte un singur raport.
2. În cadrul procedurii de adoptare a celor douã hotãrâri nu sa respectat principiul parlamentar potrivit cãruia opoziţiei trebuie sã i se asigure dreptul de a se exprima şi de a participa la luarea deciziei şi au fost încãlcate prevederile art. 46 lit. a), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 65 alin. (5), art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 86 alin. (1), art. 89 şi ale art. 142 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Astfel:
- cele douã proiecte nu au fost depuse în prealabil la Biroul permanent, pentru ca acesta, cu aprobarea Comitetului liderilor, sã decidã înscrierea pe ordinea de zi a plenului, sã le anunţe public, sã le trimitã Comisiei pentru regulament cu fixarea unui termen pentru raport de cel puţin 10 zile, sã le comunice deputaţilor şi sã stabileascã termenul de depunere a amendamentelor;
- preşedintele Comisiei pentru regulament nu a respectat normele regulamentare cu privire la convocarea Biroului Comisiei, pentru ca acesta sã înscrie proiectul pe ordinea de zi, la convocarea membrilor Comisiei, şi la adoptarea acestuia cu majoritatea necesarã;
- raportul nu a fost depus în termenul legal la Biroul permanent, iar acesta nu a decis şi asigurat difuzarea raportului cu cel puţin 3 zile înainte de data dezbaterilor;
- raportul nu a fost înscris pe ordinea de zi a plenului de Biroul permanent cu aprobarea Comitetului liderilor, ci a fost impus direct în plen, în mod abuziv şi intempestiv de cãtre preşedintele de şedinţã;
- la înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor direct în plen au fost rãstãlmãcite prevederile art. 142 alin. (3) din Regulament, întrucât acest text permitea doar modificarea ordinii de zi.
3. În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, se aratã cã încalcã prevederile art. 2 alin. (1), art. 64 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi ale art. 40 alin. (1) din Constituţie, prin "instituţionalizarea posibilitãţii deputaţilor care şi-au pãrãsit grupurile parlamentare constituite la începutul legislaturii, respectiv partidele sau formaţiunile politice, alianţele politice sau alianţele electorale în care au participat la alegeri şi au intrat în Parlament, de a-şi constitui un grup parlamentar propriu oricând, pe parcursul derulãrii legislaturii, cu obligaţia de a fi anunţate şi prezentate la începutul urmãtoarei sesiuni parlamentare".
Astfel, se încalcã dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, dispoziţii a cãror semnificaţie este aceea cã în organele reprezentative ale poporului nu pot fi reprezentate partide sau formaţiuni politice, alianţe politice sau electorale care nu au îndeplinit pragul electoral şi, în consecinţã, nu au fost creditate de alegãtori sã le reprezinte. Aşadar, deputaţii care pãrãsesc entitatea politicã pe lista cãreia au pãtruns în Parlament şi grupul parlamentar propriu, constituit la începutul legislaturii, precum şi cei care au fost excluşi nu pot forma un grup parlamentar propriu reprezentând o altã afiliere politicã, nemandatatã de popor prin alegeri. Se mai aratã cã deputaţii "deveniţi independenţi" nu pot revendica statutul "independenţilor" şi nu pot fi asimilaţi cu aceştia, întrucât "independent" este doar acela care a fost recunoscut "competitor electoral" prin Legea electoralã, care a întrunit condiţiile de reprezentativitate prevãzute de lege şi a obţinut girul legal al alegãtorilor, în timp ce deputatul "devenit independent" a fost votat, în mare mãsurã, prin raportare la afilierea lui politicã şi la programul politic al listei pe care a candidat.
Se încalcã, de asemenea, prevederile art. 64 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât condiţia respectãrii configuraţiei politice la alcãtuirea birourilor permanente şi comisiilor parlamentare vizeazã, în opinia autorilor sesizãrii, şi grupurile parlamentare, iar sintagma "configuraţie politicã" se referã la configuraţia politicã iniţialã, rezultatã din alegeri, iar nu la configuraţia politicã actualã. Configuraţia politicã este unicã, rãmâne neschimbatã pe durata unei legislaturi şi nu se confundã cu noţiunea de majoritate. În susţinerea acestei interpretãri a textului constituţional de referinţã se invocã <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, şi, în mod distinct, <>Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007.
Din aceastã perspectivã se mai aratã cã, deşi unele texte din cuprinsul <>Hotãrârii nr. 27/2010 pot pãrea corecte, întrucât se referã în mod generic la configuraţia politicã, acestea rãmân vulnerabile, deoarece au modificat textele iniţiale care foloseau termenul de configuraţie politicã iniţialã, lãsând astfel sã se înţeleagã cã determinantã este configuraţia politicã actualã.
În sfârşit, se mai aratã faptul cã cele douã hotãrâri "au creat o pârghie prin care iniţiatorii pot opri evoluţia configuraţiei politice la nivelul dorit de ei". Astfel, obligarea independenţilor de a-şi constitui un singur grup parlamentar înseamnã, în opinia autorilor sesizãrii, "obligarea independenţilor neafiliaţi sã se înscrie în grupul UNPR-ului şi, implicit, în acest partid, ceea ce a fost dezavuat prin mai multe <>decizii ale Curţii Constituţionale (nr. 45/1994, nr. 46/1994 şi nr. 196/2004)".
În motivarea sesizãrii ce face obiectul Dosarului nr. 4.241 C/2010 se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
Constituirea grupului parlamentar, ca formã de organizare politicã a Parlamentului, are loc imediat dupã alegeri şi condiţioneazã întreaga pondere în economia funcţionãrii sale. Aceastã "organizare" a Parlamentului are loc ca urmare a alegerilor parlamentare, astfel încât sã existe o proporţionalitate şi simetrie între voturile exprimate de cetãţenii ţãrii şi configuraţia parlamentarã, în acelaşi sens fiind stabilite componenţa Biroului permanent şi a comisiilor parlamentare, dar şi funcţiile de conducere corespunzãtoare acestor structuri. În funcţie de momentul alegerilor parlamentare, are loc stabilirea componenţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, şi nu în funcţie de formarea unei noi majoritãţi de conjuncturã politicã în Parlament.
În urma alegerilor, Parlamentul îşi desemneazã structurile de conducere şi comisiile parlamentare, ceea ce a dat naştere aşa-numitului "algoritm politic". În virtutea acestuia, la începutul fiecãrei legislaturi parlamentare, în cadrul unor negocieri politice, se stabilesc grupul parlamentar care îl poate desemna pe preşedintele Camerei, precum şi funcţiile din Biroul permanent ce se cuvin fiecãrui grup parlamentar. Aceastã repartizare este consolidatã de voinţa corpului electoral, exprimatã în alegerile parlamentare, şi nu poate fi modificatã nici de migraţiile politice, nici de o eventualã reformare a majoritãţii parlamentare. Astfel fiind, o nouã majoritate parlamentarã constituitã în timpul exercitãrii mandatului nu poate avea ca efect modificarea structurii politice a birourilor permanente sau suplimentãri de membri în cadrul comisiilor parlamentare. Se invocã în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 602/2005 şi se conchide în sensul cã, faţã de dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Constituţie, rezultã cã atât pentru biroul permanent, cât şi pentru comisii, componenţa acestora este determinatã de configuraţia politicã a Parlamentului, izvorâtã din alegeri, astfel încât <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010 în sensul schimbãrii configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor prin constituirea unui grup parlamentar format din deputaţi care au devenit "independenţi", contravine textului constituţional de referinţã.
În ceea ce priveşte <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010, se susţine cã a introdus în cuprinsul art. 20 din Regulamentul Camerei Deputaţilor un termen nou, strãin de litera şi spiritul Regulamentului, şi anume "renegocierea", ca instituţie de drept parlamentar. Se aratã în acest sens cã negociabil poate fi un acord politic parlamentar sau o înţelegere politicã între grupurile parlamentare, însã renegocierea componenţei Biroului permanent ca structurã de conducere a Camerei Deputaţilor implicã o nouã categorie juridicã şi, implicit, o recunoaştere a efectelor juridice, şi nu politice, în ceea ce priveşte algoritmul politic al Camerei Deputaţilor. Dacã ar fi admisã o astfel de idee, aceastã renegociere ar avea putere egalã cu rezultatul "alegerilor libere, periodice şi corecte", ceea ce ar echivala cu împrejurarea cã oricând, prin simpla renegociere, se poate schimba rezultatul votului cetãţenilor români. Or, faţã de prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, nu se poate nici negocia, nici renegocia configuraţia politicã a Parlamentului, care e datã de rezultatul alegerilor, iar a admite o tezã contrarã înseamnã a scoate din economia statului de drept rezultatul alegerilor, ceea ce ar fi în contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (3) raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În concluzie, pentru schimbarea configuraţiei parlamentare nu este suficientã o hotãrâre a Parlamentului care sã consfinţeascã o negociere sau renegociere, ci este nevoie de un scrutin electoral, în condiţiile art. 2 alin. (1) din Constituţie. Se invocã în acest sens şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005 în care se statueazã asupra înţelesului sintagmei constituţionale de "configuraţie politicã".
Se mai aratã cã, potrivit art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este interzisã formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor, susţinându-se cã "aşa-zisul grup al parlamentarilor independenţi este constituit din figuri marcante ale unui partid nou-înfiinţat, şi anume Uniunea Naţionalã pentru Progresul României", partid politic care nu a participat la alegeri, înfiinţat în 2010. Se apreciazã cã, "în situaţia în care s-ar accepta aceste modificãri ale articolelor criticate, atunci s-ar perturba grav ordinea de drept şi ne-am putea imagina reprezentarea oricãror sau a tuturor forţelor politice din România în Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari şi constituirea unui partid parlamentar nou (chiar şi independent) pânã la fracţionarea la maxim a celor 331 de deputaţi, adicã 33 de grupuri parlamentare".
IV. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizãrile au fost transmise preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctele de vedere ale Biroului permanent, însã, în Dosarul nr. 4.076 C/2010, a transmis Curţii, spre informare, cu Adresa nr. 1/1.904/R.A., înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 14.661 din 12 octombrie 2010, observaţiile Grupului deputaţilor independenţi din Camera Deputaţilor referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de Grupul Parlamentar al Alianţei politice PSD + PC, arãtând totodatã cã acestea nu au putut fi dezbãtute şi eventual aprobate de cãtre Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru cã acesta nu s-a întrunit în şedinţa convocatã pe data de 11 octombrie 2010, din lipsa cvorumului.
Grupul parlamentarilor independenţi a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere "privind sesizarea Curţii Constituţionale semnatã de mai mulţi deputaţi ai Alianţei politice PSD+PC", înregistrat cu nr. 14.684 din 13 octombrie 2010, care a fost ataşat Dosarului nr. 4.076 C/2010, precum şi un punct de vedere "privind sesizarea Curţii Constituţionale semnatã de mai mulţi deputaţi ai PNL", înregistrat cu nr. 15.659 din 3 noiembrie 2010 şi ataşat Dosarului nr. 4.241 C/2010.
V. La termenul de judecatã din data de 17 noiembrie 2010, Curtea, observând identitatea de obiect a celor douã sesizãri, a dispus, în temeiul art. 164 din Codul de procedurã civilã, coroborat cu <>art. 14 din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 4.241 C/2010 la Dosarul nr. 4.076 C/2010, care a fost primul înregistrat.
CURTEA,
examinând sesizãrile de neconstituţionalitate, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
I. Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie, în ambele sesizãri, modificãrile aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor prin hotãrârile nr. 26 şi nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor. Astfel fiind şi ţinând seama de dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã [...] c) se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului", precum şi de jurisprudenţa Curţii în materie, în prezenta cauzã Curtea Constituţionalã urmeazã sã se pronunţe cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37 partea introductivã, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, astfel cum au fost modificate prin hotãrârile nr. 26 şi nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.
Prevederile constituţionale invocate în motivarea sesizãrii sunt cele ale art. 2 alin. (1), potrivit cãrora "Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere şi art. 64 alin. (3) şi (5) referitoare la organizarea grupurilor parlamentare, respectiv alcãtuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare.
II. Examinând sesizãrile astfel cum au fost formulate, Curtea constatã cã susţinerile autorilor vizeazã atât aspecte de neconstituţionalitate extrinsecã, referitoare la procedura de modificare a textelor regulamentare ce fac obiectul sesizãrii, cât şi aspecte de neconstituţionalitate intrinsecã.
1. În ceea ce priveşte prima categorie de critici, acestea sunt fundamentate exclusiv pe dispoziţii legale şi dispoziţii cuprinse în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Autorii sesizãrii invocã, pe de o parte, încãlcãri ale <>Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, precum şi ale dispoziţiilor art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (pentru a fundamenta critica privitoare la adoptarea în aceeaşi zi a douã hotãrâri de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor), iar, pe de altã parte, invocã încãlcarea prevederilor art. 46 lit. a), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 65 alin. (5), art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 86 alin. (1), art. 89 şi ale art. 142 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor (pentru a fundamenta critica referitoare la modul de adoptare a celor douã hotãrâri). Asemenea critici nu intrã însã în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "asigurã controlul constituţionalitãţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.
(2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevãzute la alin. (1), care încalcã dispoziţiile sau principiile Constituţiei."
2. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea constatã cã şi acestea sunt neîntemeiate, pentru urmãtoarele motive:
a) Art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 26/2010, reglementeazã în mod expres posibilitatea constituirii grupurilor parlamentare din deputaţi independenţi sau care au devenit independenţi, precum şi regula potrivit cãreia deputaţii care au devenit independenţi în timpul unei legislaturi îşi pot constitui un singur grup parlamentar, cu respectarea condiţiei privind numãrul minim de 10 deputaţi pentru constituire. Se susţine cã aceastã modificare încalcã prevederile art. 2 alin. (1), art. 64 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Constituţie, prin "instituţionalizarea posibilitãţii deputaţilor care şi-au pãrãsit grupurile parlamentare constituite la începutul legislaturii, respectiv partidele sau formaţiunile politice, alianţele politice sau alianţele electorale în care au participat la alegeri şi au intrat în Parlament, de a-şi constitui un grup parlamentar propriu oricând, pe parcursul derulãrii legislaturii, cu obligaţia de a fi anunţate şi prezentate la începutul urmãtoarei sesiuni parlamentare."
Aceste critici nu pot fi reţinute. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant asupra posibilitãţii neîngrãdite a parlamentarilor de a trece de la un grup parlamentar la altul, de a se afilia la un grup parlamentar sau de a constitui un grup format din parlamentari independenţi, sancţionând, de fiecare datã când a fost sesizatã, normele regulamentare care limitau acest drept, norme apreciate, în esenţã, ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Constituţie, care respinge orice formã de mandat imperativ.
Astfel, prin <>Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Curtea a statuat urmãtoarele: "Art. 66 [în prezent 69] din Constituţie stabileşte cã, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi cã orice mandat imperativ este nul. Practic, acest articol valorificã fãrã limite mandatul reprezentativ. Acest text constituţional trebuie sã constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegãtorii sãi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul cã deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nicio rãspundere juridicã faţã de alegãtorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţã de partidul pe lista cãruia a candidat. Raporturile sale cu alegãtorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut sã îndeplineascã vreo obligaţie faţã de aceştia, el este obligat numai poporului. În contextul constituţional românesc care valorificã fãrã limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o are partidul sau alegãtorii nemulţumiţi de activitatea unui deputat este sã nu-l realeagã. [...] În consecinţã, deputatul are facultatea constituţionalã de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcţie de opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent faţã de toate grupurile parlamentare. Nicio altã normã juridicã, legalã sau regulamentarã nu poate contraveni acestor dispoziţii constituţionale."
Prin <>Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor privind interdicţia trecerii la alt grup parlamentar, întrucât acestea constituiau o îngrãdire a mandatului reprezentativ.
Prin <>Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea a constatat neconstituţionalitatea art. 14 alineatul ultim din Regulamentul Senatului, reţinând cã "interdicţia senatorilor independenţi de a constitui un grup parlamentar [...] este neconstituţionalã întrucât încalcã libertatea lor de opţiune, obligându-i, dacã vor sã-şi exercite dreptul constituţional de a forma un grup parlamentar, sã recurgã exclusiv la posibilitatea de a se afilia la un grup parlamentar existent [...]".
Prin <>Decizia nr. 196 din 28 aprilie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 11 mai 2004, Curtea a constatat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Regulamentul Senatului, potrivit cãrora "Senatorii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin pãrãsirea grupurilor parlamentare nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui grup parlamentar", deoarece "interzic trecerea de la un grup parlamentar la altul, opresc afilierea la un alt grup parlamentar şi interzic constituirea unui grup parlamentar format din senatori independenţi". Ulterior, prin <>Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Curtea Constituţionalã a examinat, printre altele, şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din noul Regulament al Senatului, aprobat prin Hotãrârea nr. 28 din 24 octombrie 2005. Atunci, Curtea a constatat cã sesizarea în privinţa acestor dispoziţii este neîntemeiatã, întrucât "aparenta neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Regulament este înlãturatã prin precizãrile de la alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol, care permit afilierea la alte grupuri parlamentare şi constituirea de grupuri mixte, inclusiv grupuri pentru senatori independenţi."
Considerentele care au fundamentat pronunţarea deciziilor mai sus arãtate sunt evocate şi menţinute şi în practica ulterioarã a Curţii, de exemplu în <>Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, prin care, examinând critica art. 16 alin. (2) şi (6) cu raportare la alin. (5) din Regulamentul Senatului, texte potrivit cãrora "(2) Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacã cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale.[...]
(5) Senatorii aparţinând partidelor sau organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care nu întrunesc numãrul necesar pentru a forma un grup parlamentar se pot afilia altor grupuri parlamentare sau pot constitui grupul parlamentar mixt.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplicã în mod corespunzãtor şi senatorilor aleşi sau deveniţi independenţi", Curtea a mai adãugat cã acestea conţin o singurã interdicţie în privinţa constituirii grupurilor parlamentare, cea prevãzutã în alin. (7), potrivit cãruia "Constituirea unui grup parlamentar care sã reprezinte sau sã poarte denumirea unui partid, a unei organizaţii a cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, a unei alianţe electorale sau alianţe politice care nu a obţinut mandate de senator în alegeri este interzisã".
Prin <>Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000, Curtea a reţinut cã "lipsa reglementãrii juridice a posibilitãţilor şi a condiţiilor organizãrii în grupuri parlamentare a deputaţilor care demisioneazã din alte grupuri parlamentare nu constituie încãlcarea vreunei prevederi constituţionale, ci reprezintã o omisiune de reglementare care nu poate fi suplinitã prin decizii ale Curţii Constituţionale", idee enunţatã şi anterior, când, prin <>Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, Curtea a reţinut cã "asupra modalitãţilor, procedurilor şi condiţiilor în care aceste modificãri ale componenţei grupurilor parlamentare vor putea avea loc, nu poate decide decât Camera Deputaţilor însãşi, potrivit principiului autonomiei regulamentare în virtutea cãreia ea îşi stabileşte organizarea şi desfãşurarea propriei activitãţi, respectându-se, fireşte, normele constituţionale care şi-ar gãsi aplicaţii în astfel de situaţii."
În acord cu aceastã jurisprudenţã constantã, dispoziţiile art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost modificate, nu fac decât ca, dând expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 69 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "orice mandat imperativ este nul", sã înlãture omisiunea de reglementare cu privire la care Curtea a fost anterior sesizatã.
Pentru motivele arãtate în aceastã jurisprudenţã, art. 12 din Regulament, în noua redactare, nu aduce atingere prevederilor art. 2 alin. (1) din Constituţie, prevederi care trebuie interpretate în corelaţie cu cele ale art. 69 alin. (2), ce constituie, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, "punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegãtorii sãi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte". Astfel, prin votul corpului electoral se aleg nu partide, ci parlamentari, iar regula constituţionalã a mandatului reprezentativ oferã celor aleşi libertatea de a adera la un grup parlamentar sau altul, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independenţi faţã de toate grupurile parlamentare. Singurul text constituţional care se referã la alcãtuirea grupurilor parlamentare, respectiv cel al art. 64 alin. (3), potrivit cãruia "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecãrei Camere", nu instituie nicio interdicţie sub acest aspect. Tot astfel, Legea fundamentalã nu prevede nicio sancţiune pentru pãrãsirea unui grup parlamentar şi, implicit, a unui partid politic reprezentat în Parlament, de cãtre candidaţii aleşi pe listele acestuia, mandatul parlamentar fiind irevocabil. Din aceastã perspectivã, distincţia la care se face referire în cuprinsul sesizãrilor dintre categoria deputaţilor independenţi şi a celor deveniţi independenţi este lipsitã de efecte juridice; singurele efecte, faţã de cadrul constituţional actual, pot exista în plan politic, şi anume în ceea ce priveşte raporturile parlamentarului devenit independent cu partidul care l-a susţinut în alegeri, respectiv cu electoratul, care la urmãtorul scrutin poate sã nu îl mai aleagã.
Nu pot fi reţinute nici criticile în sensul cã posibilitatea parlamentarilor independenţi de a-şi constitui un singur grup parlamentar, în condiţiile art. 12 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ar avea semnificaţia constrângerii acestora sã se înscrie într-un anumit partid politic. Astfel, grupurile parlamentare reprezintã structuri organizatorice ale Camerelor Parlamentului, constituite pe bazã de afinitate politicã. Dupã cum nu pot exista mai multe grupuri parlamentare ale aceleiaşi formaţiuni politice, pentru cã, în sine, apartenenţa la o anumitã formaţiune politicã este expresia acestei afinitãţi, la fel nu pot exista nici mai multe grupuri parlamentare ale parlamentarilor independenţi. Acceptarea constituirii mai multor grupuri de parlamentari independenţi ar însemna, practic, eliminarea criteriului care îi defineşte ca opţiune politicã şi implicit ca grup (independenţa), criteriu care nu este susceptibil de distincţii suplimentare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie, care consacrã dreptul de asociere a cetãţenilor în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, se constatã cã nu au incidenţã în cauzã. Astfel, nici Parlamentul, nici Camerele sale şi nici structurile interne ale Camerelor nu sunt un rezultat al dreptului de asociere. Grupurile parlamentare reunesc deputaţi sau senatori având aceeaşi concepţie politicã sau concepţii înrudite şi reprezintã, în esenţã, fragmente ale unei autoritãţi publice, iar nu asociaţii, în sensul juridic al termenului.
b) Cu referire la celelalte texte regulamentare criticate, se susţine cã sunt neconstituţionale deoarece au modificat textele iniţiale care foloseau sintagma de "configuraţie politicã iniţialã", lãsând astfel sã se înţeleagã cã determinantã este configuraţia politicã actualã. Se încalcã, în opinia autorilor sesizãrii, prevederile art. 64 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât se instituie posibilitatea "renegocierii" componenţei Biroului permanent în cazul constituirii unui grup de candidaţi independenţi, în contradicţie cu regula respectãrii configuraţiei politice la alcãtuirea birourilor permanente şi comisiilor parlamentare. Se invocã în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care se statueazã asupra înţelesului sintagmei constituţionale de "configuraţie politicã".
Din examinarea dispoziţiilor regulamentare, modificate prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 27/2010, se constatã urmãtoarele:
- potrivit art. 20 alin. (3) din Regulament, în noua redactare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se formeazã respectându-se "configuraţia politicã a Camerei Deputaţilor"; textul mai stabileşte renegocierea componenţei Biroului permanent în cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi, începând cu urmãtoarea sesiune, precum şi posibilitatea pentru grupul parlamentar constituit din deputaţi independenţi de a-i reveni un loc în Biroul permanent;
- art. 23 alin. (1) şi (2) din Regulament, în noua redactare, referindu-se la procedura alegerii vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor care compun Biroul permanent, respectiv la aprobarea numãrului de locuri din Biroul permanent, pãstreazã raportarea la "configuraţia politicã iniţialã a Camerei Deputaţilor", precizând, totodatã, cã aceste operaţiuni se realizeazã "cu aplicarea corespunzãtoare a prevederilor art. 20 alin. (3)";
- art. 37 partea introductivã, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulament au fost modificate în sensul cã sintagma "configuraţia politicã iniţialã a Camerei Deputaţilor" a fost înlocuitã cu sintagma de "configuraţie politicã".
Cu privire la aceste modificãri, Curtea reţine, mai întâi, cã introducerea în textele Regulamentului Camerei Deputaţilor a sintagmei "configuraţie politicã", care este cuprinsã în chiar norma constituţionalã de referinţã, respectiv art. 64 alin. (5) din Legea fundamentalã, nu poate fi calificatã ca determinând, în sine, neconstituţionalitatea acestora şi nici de naturã sã consacre un alt sens al sintagmei constituţionale decât cel reţinut de Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, invocatã de autorii sesizãrii. Astfel, prin <>deciziile nr. 601/2005 şi nr. 602/2005, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, şi, respectiv, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, pronunţându-se, printre altele, şi cu privire la dispoziţiile din Regulamentele celor douã Camere care instituiau posibilitatea revocãrii preşedinţilor acestora, prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lor, Curtea a statuat cã "prin configuraţia politicã a fiecãrei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultatã din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective". Curtea a mai reţinut, cu acele prilejuri, cã "în virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral se desemneazã şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului", precum şi faptul cã "instituirea posibilitãţii alegerii unui nou preşedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecinţã ca sancţiunea aplicatã preşedintelui Camerei Deputaţilor [Senatului], revocat din funcţie, sã se extindã asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui."
Spre deosebire însã de jurisprudenţa menţionatã, în prezenta cauzã regula impusã de art. 64 alin. (5) din Constituţie trebuie analizatã prin raportare la dispoziţiile art. 64 alin. (3), respectiv art. 64 alin. (2) teza a doua din Constituţie, referitoare la organizarea grupurilor parlamentare şi la alegerea celorlalţi membri ai birourilor permanente, texte constituţionale care stabilesc reguli distincte de cea impusã de art. 64 alin. (2) teza întâi din Constituţie pentru alegerea preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului.
Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) din Constituţie, "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecãrei Camere". Aşadar, grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului. Rezultând din uniunea voluntarã a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituie un drept, iar nu o obligaţie. Textul constituţional menţionat, referindu-se la acest drept al parlamentarilor, nu stabileşte nicio restricţie cât priveşte momentul exercitãrii acestuia. Prin urmare, nu este contrarã Legii fundamentale constituirea, pe parcursul legislaturii, potrivit regulamentelor Camerelor şi cu respectarea Constituţiei, a unui grup parlamentar care nu a existat la începutul legislaturii, cu condiţia, desprinsã de asemenea din interpretarea normelor constituţionale, ca pe aceastã cale sã nu fie reprezentate în Parlament partide care nu au obţinut mandate la alegeri.
Mutaţiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migraţiei parlamentarilor de la un grup la altul ori a pãrãsirii unui grup fãrã afilierea la altul, mutaţii posibile în condiţiile în care Constituţia stabileşte expres cã orice mandat imperativ este nul, nu pot rãmâne fãrã consecinţe asupra reprezentãrii grupurilor parlamentare în cadrul birourilor permanente. De aceea, spre deosebire de preşedinţii Camerelor, aleşi pe durata mandatului Camerelor, ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi, potrivit art. 64 alin. (2) teza a doua din Constituţie, la începutul fiecãrei sesiuni, în mod corespunzãtor componenţei grupurilor parlamentare la momentul respectiv. Textul constituţional menţionat, într-o fireascã legãturã cu cel al art. 69 alin. (2), asigurã reflectarea, în componenţa structurilor de conducere ale Camerelor Parlamentului, a restructurãrilor politice din Parlament care, asemenea evoluţiilor politice din societate, nu pot fi oprite. Cadrul constituţional actual nu sancţioneazã asemenea restructurãri şi, prin urmare, susţinerea autorilor sesizãrilor, în sensul cã acestea ar impune un scrutin electoral, nu au suport constituţional, critica formulatã din aceastã perspectivã, în raport de dispoziţiile art. 2 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind neîntemeiatã.
Tot astfel, constituirea unui grup parlamentar al deputaţilor independenţi, pe parcursul legislaturii, în temeiul dispoziţiilor stabilite de Camera Deputaţilor prin regulamentul propriu, dispoziţii care, pentru raţiunile anterior înfãţişate, nu contravin normelor constituţionale, nu poate rãmâne fãrã consecinţe în planul raporturilor de ordin politic şi organizatoric din cadrul Camerei, iar unul dintre aspectele esenţiale ale rolului grupurilor parlamentare în aceste raporturi îl constituie implicarea în formarea celorlalte structuri ale Camerelor Parlamentului, prin formularea de propuneri pentru alegerea componenţei birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare.
În aceste condiţii, reglementarea, prin normele criticate, a renegocierii componenţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în cazul constituirii unui grup de deputaţi independenţi, începând cu urmãtoarea sesiune, este menitã sã concilieze efectele acestei restructurãri organizatorice intervenite în cadrul Parlamentului şi care, ca o consecinţã a regulii mandatului reprezentativ, precum şi a caracterului facultativ al constituirii grupurilor parlamentare, nu poate fi sancţionatã, cu rigorile decurgând din imperativul respectãrii configuraţiei politice la alcãtuirea Biroului permanent şi a comisiilor parlamentare. De altfel, Curtea constatã cã art. 23 din Regulament pãstreazã obligaţia menţinerii numãrului de locuri din Biroul permanent, în scopul stabilirii unor reguli care sã circumstanţieze fenomenul migraţiei parlamentare, configuraţia politicã rãmânând în continuare, în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale, cadrul negocierii, respectiv al renegocierii. Se constatã în acest sens cã acelaşi text din Regulamentul Camerei Deputaţilor, referindu-se la numãrul de locuri din Biroul permanent care se aprobã de cãtre Camera Deputaţilor, se referã în mod expres la "configuraţia politicã iniţialã a Camerei Deputaţilor".
Competenţa, atât în cazul negocierii, cât şi renegocierii, revine liderilor grupurilor parlamentare, iar nu unei majoritãţi de conjuncturã politicã, aşa cum neîntemeiat se susţine în sesizãri, iar eventuala modificare a componenţei Biroului permanent, ca urmare a renegocierii, se realizeazã "începând cu urmãtoarea sesiune". Aceastã din urmã dispoziţie, cuprinsã în art. 20 alin. (3) teza a doua din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vizeazã menţinerea stabilitãţii politice a Parlamentului, ca şi aceea cuprinsã în art. 20 alin. (3) teza finalã din acelaşi regulament, potrivit cãreia "Grupului parlamentar constituit din deputaţii independenţi îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent".
În ceea ce priveşte consideraţiile autorilor sesizãrii referitoare la motivaţia care determinã migraţia politicã, pretinsele intenţii şi acţiuni ale partidelor reprezentate în cadrul Parlamentului, precum şi cele referitoare la opţiunea unora dintre deputaţii deveniţi independenţi de a-şi constitui un partid politic, acestea excedeazã competenţei Curţii Constituţionale. De altfel, niciunul dintre textele criticate nu consacrã posibilitatea formãrii de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor. Ca urmare, consecinţele pe care autorii sesizãrii le desprind din interpretarea acestor texte - potrivit cãrora s-ar permite reprezentarea oricãror sau a tuturor forţelor politice din România în Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari şi constituirea unui partid parlamentar nou pânã la fracţionarea la maxim a celor 331 de deputaţi, adicã 33 de grupuri parlamentare - sunt lipsite de fundament şi nu pot constitui argumente de naturã sã susţinã sesizarea formulatã.
În ceea ce priveşte punctele de vedere formulate de Grupul deputaţilor independenţi, acestea nu pot fi examinate de Curte, întrucât autorul lor nu are calitate procesualã în cauzã.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), al <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã prevederile art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37 partea introductivã, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi art. 44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost modificate prin hotãrârile nr. 26 şi nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor, nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 17 noiembrie 2010 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu votul exprimat de majoritatea judecãtorilor, considerãm cã dispoziţiile <>hotãrârilor nr. 26/2010 şi nr. 27/2010 prin care s-au adus modificãri şi completãri Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale pentru cele ce vom arãta în continuare.
I. Cu privire la organizarea grupurilor parlamentare
Potrivit art. 64 alin. (3) din Constituţie deputaţii se pot asocia în grupuri parlamentare, în condiţiile prevãzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Grupurile parlamentare reprezintã primele structuri politice ce se constituie în cadrul Camerei Deputaţilor nou-alese, la data întrunirii acesteia, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) şi art. 64 alin. (3) din Constituţie.
Art. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede cã pentru validarea mandatelor, Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţã o comisie compusã din 30 de deputaţi, care sã reflecte configuraţia politicã a Camerei, aşa cum aceasta rezultã din constituirea grupurilor parlamentare.
Configuraţia politicã a Camerei este datã de grupurile parlamentare, imediat dupã ce deputaţii s-au întrunit în prima lor şedinţã, constituite pe baza numãrului de mandate obţinute de partidele politice, formaţiunile politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi de deputaţii aleşi ca independenţi, în urma alegerilor parlamentare generale.
Configuraţia politicã se stabileşte, de fiecare datã, la începutul fiecãrei legislaturi, se pãstreazã pânã la întrunirea legalã a noului Parlament şi nu mai poate fi modificatã în niciun mod.
În jurisprudenţa sa, Curtea s-a referit în mod constant şi exclusiv la parlamentarii "independenţi" care au candidat în alegeri sub acest statut, iar nu şi la cei "deveniţi independenţi în timpul unei legislaturi", respectiv la dreptul parlamentarilor independenţi de a-şi constitui un grup parlamentar.
Se observã, însã, cã art. 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor reglementeazã aceastã posibilitate şi pentru parlamentarii deveniţi independenţi. Or, trebuie realizatã o netã diferenţiere între cele douã categorii de parlamentari, respectiv între cei care au fost aleşi ca independenţi, cu respectarea condiţiilor prevãzute de legea electoralã, şi cei deveniţi independenţi prin retragerea lor din grupurile parlamentare din care fãceau parte. În opinia noastrã, aceşti din urmã parlamentari nu dobândesc acelaşi statut de independent, deoarece acest statut presupunea, în mod necesar, o poziţie de independenţã în procesul consultãrii electorale. Parlamentarii "deveniţi independenţi", dar care au candidat şi au fost aleşi în baza programelor unor partide politice pe care, dupã alegerea ca deputaţi sau senatori, le-au pãrãsit, nu au candidat şi nu au fost aleşi în baza unui program propriu, ci a programului partidelor care i-au susţinut. Prin urmare, un grup constituit din deputaţi deveniţi independenţi nu beneficiazã de un program şi de o ideologie proprie, ceea ce pune în discuţie compatibilitatea unui astfel de grup cu principiile vieţii parlamentare. Statutul de "devenit independent" implicã un "capitis deminutio" constând în restrângeri de drepturi în exercitarea mandatului, cum ar fi, de exemplu, alegerea în Biroul Permanent al Camerei, participarea la unele şedinţe, la luarea mãsurilor şi la dezbaterile rezervate liderilor de grupuri parlamentare etc. (art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor). Aceste restrângeri constituie doar aparent o sancţionare a actului de pãrãsire a grupului parlamentar şi a partidului pe a cãrui listã a fost obţinut mandatul, în realitate fiind vorba despre efectul actului de voinţã al parlamentarului în cauzã, care îşi asumã în mod voluntar şi conştient consecinţele opţiunii sale.
Faţã de aceastã diferenţã existentã între statutul parlamentarilor independenţi şi a celor deveniţi independenţi, considerãm cã reglementarea posibilitãţii constituirii unui grup parlamentar din deputaţii deveniţi independenţi încalcã prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", dispoziţii la care trebuie sã se raporteze în mod necesar orice interpretare a prevederilor art. 69 din Constituţie, care interzic mandatul imperativ. Dreptul parlamentarului de afiliere politicã potrivit convingerilor sale nu poate fi exercitat "fãrã limitã", ci cu respectarea voinţei poporului exprimatã cu prilejul alegerilor. Altfel spus, posibilitatea parlamentarilor de a-şi modifica opţiunile politice pe parcursul mandatului, în temeiul prevederilor art. 69 din Constituţie, nu poate fi interpretatã ca anulând opţiunea electoratului şi raportul de forţe stabilit ca urmare a rezultatului alegerilor.
Din aceastã perspectivã, chiar dacã s-ar admite posibilitatea constituirii unui grup parlamentar al deputaţilor deveniţi independenţi, acestui "grup" nu i s-ar putea recunoaşte plenitudinea drepturilor unui grup politic în sensul dreptului parlamentar, ci numai semnificaţia unei asocieri administrative, cu anumite drepturi mai restrânse, aşa cum acestea sunt enumerate la art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi cu excluderea posibilitãţii reprezentãrii acestuia în birourile permanente şi în comisiile parlamentare, structuri care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere.
De altfel, chiar în cuprinsul jurisprudenţei sale, Curtea a subliniat atât competenţa Camerelor de a reglementa, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, posibilitãţile şi condiţiile organizãrii în grupuri parlamentare a deputaţilor care demisioneazã din alte grupuri parlamentare (<>Decizia nr. 47/2000), cât şi necesitatea ca la adoptarea unor asemenea reglementãri sã se asigure "stabilitatea organelor de lucru" ale Camerei (<>Decizia nr. 46/1994), a cãror alcãtuire "trebuie sã reflecte configuraţia politicã a acestora, rezultatã din alegeri" (<>Decizia nr. 229/2007). Alcãtuirea grupurilor parlamentare este o problemã ce priveşte funcţionarea mecanismelor celor douã Camere ale Parlamentului pe termen lung, respectiv al unei legislaturi, iar nu pe perioada unei singure sesiuni, iar reglementarea posibilitãţii constituirii de noi grupuri parlamentare trebuie sã rãspundã cerinţelor stabilitãţii organelor de lucru ale Camerelor.
II. Cu privire la alcãtuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare ale Camerei Deputaţilor
În conformitate cu prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, "birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere".
În constituirea biroului permanent se are în vedere ca el sã reflecte, pe cât posibil, configuraţia politicã a Camerei, aşa cum aceasta rezultã din organizarea grupurilor parlamentare.
Noţiunea de configuraţie politicã utilizatã în art. 64 alin. (5) din Legea fundamentalã nu poate fi înţeleasã decât prin raportare la data alegerilor, când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevãzute de art. 36 şi 37 din Constituţie, se exprimã voinţa cetãţenilor, se concretizeazã exercitarea suveranitãţii naţionale. Aceastã voinţã a cetãţenilor contureazã configuraţia politicã a Camerelor şi NU acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleşi (<>Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005).
Prin <>Decizia nr. 601/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, Curtea, referindu-se la înţelesul art. 64 alin. (5) din Constituţie, a statuat cã "din textul constituţional menţionat rezultã, fãrã echivoc, cã prin configuraţia politicã a fiecãrei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultatã din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective".
De asemenea, prin <>Decizia nr. 602/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, Curtea a reţinut cã "în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor Camerelor, birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare, Constituţia instituie principiul configuraţiei politice, prin care se înţelege compunerea politicã a fiecãrei Camere, rezultatã din alegeri".
Pentru a se respecta principiul configuraţiei politice a Camerelor, acestea stabilesc numãrul de locuri în Biroul permanent care revine, pe funcţii, grupurilor parlamentare raportat la mãrimea acestora la începutul legislaturii. Stabilirea numãrului de locuri şi a funcţiilor corespunzãtoare se face prin negociere politicã de cãtre liderii grupurilor parlamentare.
Textele criticate - art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 37, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor - se disting prin inconsecvenţã, utilizând atât sintagma de "configuraţie politicã", "configuraţie politicã iniţialã", cât şi sintagma "noii configuraţii politice".
Deşi utilizeazã uneori chiar sintagma cuprinsã în textul constituţional - art. 64 alin. (5) -, respectiv aceea de "configuraţie politicã", textele regulamentare se referã în mod evident la o altã configuraţie politicã decât aceea care rezultã din alegeri, câtã vreme stabilesc renegocierea componenţei Biroului permanent "conform noii configuraţii politice a Camerei Deputaţilor".
Considerãm cã dispoziţiile regulamentare criticate, astfel cum au fost modificate, încalcã dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora "Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere", astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv prin <>deciziile nr. 601/2005 şi nr. 602/2005.
Instituirea posibilitãţii renegocierii componenţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor în funcţie de mutaţiile care survin în structura Camerei pe parcursul unei legislaturi, prin constituirea unor noi grupuri parlamentare, este neconstituţionalã, întrucât încalcã principiul configuraţiei politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, stã la baza alcãtuirii biroului permanent.
Schimbarea ulterioarã a configuraţiei politice nu poate constitui un temei constituţional al modificãrii componenţei biroului permanent, prin includerea în aceasta a unui reprezentant al deputaţilor deveniţi independenţi, deoarece o asemenea configuraţie politicã nu rezultã din alegeri în condiţiile art. 64 alin. (5), în consonanţã cu art. 63 alin. (3) şi cu art. 36 şi 37 din Constituţie, raportate la art. 2 şi art. 8 din Legea fundamentalã, ci constituie o majoritate parlamentarã creatã în afara criteriilor politice rezultate din vot.
Din votul exprimat de electorat rezultã o anumitã compoziţie politicã a celor douã Camere, pe care parlamentarii nu o pot schimba din propria voinţã, cum nu o poate modifica nici Parlamentul însuşi. Altfel spus, configuraţia politicã se stabileşte, de fiecare datã, la începutul fiecãrei legislaturi, se pãstreazã pânã la întrunirea legalã a noului Parlament şi nu mai poate fi modificatã în niciun mod.
III. Considerãm necesar de a reda unele aspecte privind statutul parlamentarilor independenţi în state membre ale Uniunii Europene.
1. Franţa - În cadrul fiecãrei Camere legislative se formeazã grupuri politice care reflectã configuraţia politicã a Camerei respective. Constituirea grupurilor parlamentare se bazeazã exclusiv pe apartenenţa deputatului/senatorului la un anumit partid sau pe afinitãţile acestuia cu programul politic al unui partid. Deputaţii care nu fac parte dintr-un grup politic/"deputaţi neînscrişi" au un statut special, diferit de cel al membrilor grupurilor politice. Deputaţii neînscrişi pot solicita afilierea la un grup politic, dar nu pot forma un grup politic propriu şi nu pot fi reprezentaţi în Biroul Adunãrii Naţionale şi nici în Conferinţa preşedinţilor.
2. Suedia - Grupurile politice parlamentare pot fi constituite numai din partidele politice care au obţinut mandate în cadrul alegerilor generale. Pe durata legislaturii nu pot fi înfiinţate şi recunoscute noi grupuri politice parlamentare. În cazul în care unii membri ai Parlamentului sunt excluşi din partid sau pãrãsesc partidul în timpul legislaturii, aceştia îşi pãstreazã calitatea de parlamentari, dar nu au dreptul de a forma un nou grup parlamentar. Ei sunt consideraţi ca neavând apartenenţã politicã.
3. Ungaria - Orice parlamentar care nu s-a alãturat unui grup politic parlamentar se considerã a fi parlamentar independent. Parlamentarul care a demisionat/a fost exclus dintr-un grup politic se considerã a fi parlamentar independent. Numãrul independenţilor creşte la sfârşitul mandatului ca urmare a excluderilor şi demisiilor din grupurile politice parlamentare. Orice membru care a pãrãsit grupul politic sau care a fost exclus va fi considerat ca independent; membrul care a devenit independent în acest mod se poate alãtura altui grup politic la expirarea unui termen de 6 luni de la pãrãsire sau excludere. Aceastã prevedere regulamentarã are ca scop întãrirea stabilitãţii politice parlamentare şi reducerea fenomenului de migraţie politicã.
4. Portugalia - Parlamentarii care nu au aderat la niciun grup parlamentar şi care nu sunt nici reprezentanţi ai unui partid politic au statutul de "parlamentari neînscrişi" şi nu sunt reprezentaţi în Conferinţa liderilor grupurilor parlamentare, nu beneficiazã de serviciile de asistenţã parlamentarã acordate grupurilor parlamentare, iar preşedinţia comisiilor permanente revine grupurilor parlamentare cu pondere politicã mare.
5. Belgia - Senatorii independenţi pot fi grupaţi în douã categorii: senatori care demisioneazã în cursul legislaturii din grupul din care fac parte şi, respectiv, senatorii unici reprezentanţi ai partidelor politice. Senatorii independenţi nu pot avea reprezentanţi în Biroul Senatului; nu au drept de vot şi nici nu pot fi desemnaţi ca raportori în cadrul comisiilor permanente.
IV. Din cele prezentate se poate observa cã, de regulã, parlamentarii care pãrãsesc, în timpul legislaturii, grupurile parlamentare legal constituite, nu au dreptul de a forma un nou grup parlamentar.
V. <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010, pronunţatã cu majoritate de voturi, nu poate reconsidera soluţiile adoptate prin deciziile anterioare, o asemenea mãsurã presupune o anumitã procedurã şi o anumitã majoritate, alta decât cea constituitã la adoptarea ei.
Judecãtor,
Acsinte Gaspar
Judecãtor,
Tudorel Toader
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
