Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.479 din 11 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 si art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 27 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Suki Group" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.560/300/2009 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiect al Dosarului nr. 755D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.985D/2010 şi nr. 4.008D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.985D/2010 şi nr. 4.008D/2010 la Dosarul nr. 755D/2010, având în vedere cã acestea au un obiect parţial identic.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 3.985D/2010 şi nr. 4.008D/2010 la Dosarul nr. 755D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 16.560/300/2009, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 şi <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale.
Prin încheierile din 27 septembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 9.491/196/2010 şi nr. 9.490/196/2010, Judecãtoria Brãila a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale.
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Suki Group" - S.R.L., respectiv de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, în dosare având ca obiect emiterea unei ordonanţe de platã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin, în principal, cã prevederile art. 1, art. 2 şi <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 sunt neconstituţionale, deoarece debitorului i se îngrãdeşte dreptul la apãrare din cauza faptului cã nu poate administra toate probele legale pentru stabilirea situaţiei de fapt reale, examinarea instanţei rezumându-se doar la actele depuse, precum şi prin faptul cã partea, nefiind citatã, nu îşi poate angaja avocat, creându-se astfel un privilegiu de jurisdicţie pentru debitor. Prin limitãrile şi obligaţiile impuse de textul de lege criticat, judecãtorul nu se poate manifesta independent şi imparţial, fiind obligat sã stãruie, încã de la primul termen, în efectuarea plãţii pretinse de creditor, fãrã a da posibilitatea debitorului de a se apãra şi de a propune probe în combaterea susţinerilor acestuia, împrejurare ce contravine principiului potrivit cãruia justiţia se înfãptuieşte în numele legii, fiind unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
În opinia autorilor, dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece permit instanţei de judecatã sã soluţioneze o cauzã fãrã a-şi exercita obligaţia de aflare a adevãrului, doar pe baza susţinerilor subiective ale creditorului, fãrã ca debitorul sã poatã administra probe în apãrare, ducând la emiterea titlului executoriu în urma unui proces sumar.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007, autorii excepţiei considerã cã aceste dispoziţii încalcã prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece nu oferã debitorului posibilitatea sã se foloseascã de toate mijloacele legale pentru a-şi apãra interesele şi pentru a duce la soluţionarea în mod echitabil a cauzei deduse judecãţii.
Pe de altã parte, autorii excepţiei susţin cã ordonanţa de urgenţã este neconstituţionalã în ansamblul ei, deoarece consacrã norme discriminatorii pentru pãrţile aflate în proces.
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecãtoria Brãila considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1, art. 2 şi <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 1: "În sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
1. contract comercial reprezintã contractul încheiat între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantã, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumã de bani;
2. autoritate contractantã reprezintã:
a) oricare organism al statului - autoritate publicã sau instituţie publicã - care acţioneazã la nivel central ori la nivel regional sau local;
b) oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele prevãzute la lit. a), cu personalitate juridicã care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fãrã caracter comercial sau industrial, şi care se aflã în cel puţin una dintre urmãtoarele situaţii:
- este finanţat, în majoritate, de cãtre o autoritate contractantã, astfel cum este definitã la lit. a), sau de cãtre un alt organism de drept public;
- se aflã în subordinea sau este supus controlului unei autoritãţi contractante, astfel cum este definitã la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- în componenţa consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumãtate din numãrul membrilor acestuia sunt numiţi de cãtre o autoritate contractantã, astfel cum este definitã la lit. a), sau de cãtre un alt organism de drept public;
c) orice asociere formatã de una sau mai multe autoritãţi contractante dintre cele prevãzute la lit. a) sau b);
d) oricare întreprindere publicã ce desfãşoarã una sau mai multe dintre activitãţile prevãzute la <>cap. VIII secţiunea 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 337/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publicã sau încheie acorduri-cadru destinate efectuãrii respectivelor activitãţi;
e) oricare subiect de drept, altul decât cele prevãzute la lit. a)-d), care desfãşoarã una sau mai multe dintre activitãţile prevãzute la <>cap. VIII secţiunea 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 337/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza unui drept special sau exclusiv, astfel cum este acesta definit la art. 3 lit. k) din ordonanţa menţionatã, acordat de o autoritate competentã, atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publicã sau încheie acorduri-cadru destinate efectuãrii respectivelor activitãţi;
3. întârzierea plãţii reprezintã depãşirea termenului contractual sau legal stabilit pentru executarea obligaţiei de platã a preţului;
4. titlu executoriu reprezintã hotãrârea pronunţatã de o instanţã judecãtoreascã sau decizia de platã emisã de altã autoritate competentã, prin care s-a dispus fie plata imediatã, fie plata în rate, care permite creditorului sã recupereze creanţele de la debitor prin mijloace de executare silitã.";
- Art. 2: "(1) Prezenta ordonanţã de urgenţã se aplicã creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintã obligaţii de platã a unor sume de bani care rezultã din contracte comerciale.
(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţã:
a) creanţele înscrise la masa credalã în cadrul unei proceduri de insolvenţã;
b) contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.";
- Art. 7: "(1) Pentru soluţionarea cererii, judecãtorul dispune citarea pãrţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã civilã referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lãmuriri, precum şi pentru a stãrui în efectuarea plãţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a pãrţilor asupra modalitãţilor de platã. Citaţia va fi înmânatã pãrţii cu 3 zile înaintea termenului de judecatã.
(2) Când creditorul învedereazã cã, deşi a fãcut tot ce i-a stat în putinţã, nu a izbutit sã afle domiciliul sau sediul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate. Afişarea, precum şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, sau într-un ziar de largã circulaţie se fac cu 5 zile înainte de data fixatã pentru judecatã.
(3) La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor.
(4) În citaţie se va preciza cã pânã cel mai târziu în ziua fixatã pentru înfãţişare, debitorul este obligat sã depunã întâmpinare, sub sancţiunea decãderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã. În cazul nedepunerii întâmpinãrii, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 124 privind înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate, prin raportare la critici similare, constatând cã sunt constituţionale. Astfel, prin <>Decizia nr. 964 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2010, şi <>Decizia nr. 965 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2010, Curtea a constatat cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptatã pentru a stabili mãsuri pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecatã şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa de urgenţã criticatã.
Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicãrii principiului rolului activ al judecãtorului, care, la soluţionarea pricinilor în primã instanţã, are obligaţia de a încerca împãcarea pãrţilor. Faptul cã, potrivit <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007, judecãtorul citeazã pãrţile pentru explicaţii şi lãmuriri şi stãruie în efectuarea plãţii sumei datorate nu înseamnã cã acesta se antepronunţã, întrucât hotãrârea se va da numai dupã ce judecãtorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţa de urgenţã prevede cã procedura reglementatã de acest act normativ vizeazã exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintã obligaţii de platã a unor sume de bani care rezultã din contracte comerciale, iar art. 10 dispune cã ordonanţa de platã se va emite numai în urma verificãrii cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor pãrţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând cã cererea este întemeiatã.
Pe de altã parte, dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestãrii de cãtre debitor a ordonanţei de platã şi reglementeazã procedura pentru exercitarea cãii de atac.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Suki Group" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.560/300/2009 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã şi de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în dosarele nr. 9.491/196/2010 şi nr. 9.490/196/2010 ale Judecãtoriei Brãila.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: