Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.471 din 11 noiembrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.471 din 11 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 25 ianuarie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cabinet M. Oproiu" S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.585/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 16 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 18.585/299/2009, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cabinet M. Oproiu" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect o contestaţie la procesul-verbal de distribuire a preţului.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, în formularea actualã, "art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã restrânge exerciţiul dreptului fundamental de acces liber la justiţie, întrucât momentul eliberãrii sumei cãtre creditor este actul final al executãrii silite, dincolo de care şansele debitorului contestator la întoarcerea executãrii devin iluzorii, mai ales în cazul creditorului persoanã fizicã, în legãturã cu care nu existã niciun indiciu privind solvabilitatea acestuia. Anterior acestui moment final al executãrii silite, art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã a prevãzut posibilitatea contestaţiei - care suspendã, de drept, eliberarea sumei - însã a limitat sfera motivelor pe care instanţa de judecatã le poate cerceta în legãturã cu legalitatea actului final al executãrii silite". În opinia autorului excepţiei, aceastã contestaţie nu reprezintã o procedurã judiciarã efectivã, în sensul art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume <>Decizia nr. 1.204/2007.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut:
    "Cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului sã consemneze obiecţiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile. Contestaţia suspendã de drept eliberarea sau, dupã caz, distribuirea. Judecata ei se face de urgenţã şi cu precãdere, cu citarea în termen scurt a pãrţilor."
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi celor ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã reglementarea criticatã a mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin <>Decizia nr. 1.204 din 13 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2008, şi <>Decizia nr. 158 din 23 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a statuat cã art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu contravine normelor constituţionale invocate.
    Astfel, prin aceste decizii, Curtea a constatat cã prevederile art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu contravin prevederilor constituţionale care consacrã accesul liber la justiţie, orice parte interesatã sau vãtãmatã printr-un act de executare, altul decât cel prevãzut de textul de lege criticat, având posibilitatea sã se adreseze cu contestaţie instanţei de judecatã.
    În ceea ce priveşte termenul prevãzut de lege, Curtea a statuat în mod constant cã reglementarea de cãtre legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferitã prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientã de a preveni exercitarea sa abuzivã, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egalã mãsurã ocrotite. Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, expresie a principiului constituţional referitor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
    De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut cã reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 570 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cabinet M. Oproiu" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 18.585/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 noiembrie 2010.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Ingrid Alina Tudora

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016