Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.465 din 8 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, excepţie ridicatã de Vicenţius Lucian Agalide în Dosarul nr. 13.434/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.745D/2010. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care aratã cã existenţa unei legi speciale de abilitare este necesarã doar pentru emiterea ordonanţelor simple. De asemenea, considerã cã ordonanţa de urgenţã criticatã este justificatã de o situaţie extraordinarã ca cea menţionatã în nota de fundamentare a acesteia şi nu afecteazã drepturi fundamentale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 13.434/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar. Excepţia a fost ridicatã de Vicenţius Lucian Agalide cu prilejul soluţionãrii contestaţiei formulate împotriva deciziei de modificare unilateralã a contractului individual de muncã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã actul normativ criticat a fost emis cu încãlcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Constituţie. În acest sens aratã cã prin art. 1 din Legea nr. 9/2010 Guvernul a fost abilitat sã emitã ordonanţe în perioada cuprinsã între data intrãrii în vigoare a legii amintite şi pânã la reluarea lucrãrilor Parlamentului în prima sesiune ordinarã a anului 2010. Prin urmare, în aceastã perioadã Guvernul nu putea emite ordonanţe de urgenţã, astfel cã emiterea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 în intervalul de timp menţionat este contrarã dispoziţiilor Legii fundamentale. Mai mult, actul normativ criticat nu se supune rigorilor constituţionale care cer existenţa unei situaţii extraordinare pentru a justifica emiterea unei ordonanţe de urgenţã. Astfel, stabilirea modalitãţii de salarizare a personalului din instituţiile publice care au fost reorganizate nu constituia la data adoptãrii Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 o situaţie extraordinarã a cãrei reglementare sã nu poatã fi amânatã, întrucât aceste aspecte au fost avute în vedere la momentul elaborãrii şi adoptãrii Legii-cadru nr. 330/2009, art. 2 din aceastã lege stabilind categoriile de personal cãrora îi sunt aplicabile dispoziţiile salarizãrii unitare, precum şi instituţiile publice care sunt exceptate. De asemenea, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 asigurã cã salarizarea persoanelor plãtite din fonduri publice nu este pusã în pericol. În ceea ce priveşte justificarea legiuitorului potrivit cãreia prin absenţa unei intervenţii legislative extraordinare şi de urgenţã care sã precizeze menţinerea nivelului actual al pensiilor la fel cum este menţinut şi sistemul de salarizare s-ar putea crea situaţii discriminatorii între persoanele care ar beneficia de o pensie stabilitã de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi persoanele care ar beneficia de o pensie rezultatã dintr-un act de clarificare a mecanismului de calcul, adoptat ulterior în procedurã parlamentarã, aratã cã, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizeazã printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cãrei sens trebuie clarificat. Or, actul normativ criticat nu este un act interpretativ. Mai mult, existã o serie de neconcordanţe între prevederile acestuia şi cele ale Legii-cadru nr. 330/2009. Autorul excepţiei susţine cã prin dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 sunt încãlcate şi dispoziţiile Legii fundamentale prin care se garanteazã dreptul la negocieri colective în materie de muncã. De asemenea, sunt încãlcate dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie, întrucât Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 modificã sau abrogã dispoziţii ale unor legi organice. Mai aratã şi faptul cã dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 creeazã o discriminare între salariaţii din autoritãţile şi instituţiile publice care s-au reorganizat prin schimbarea regimului de finanţare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/2009, şi celelalte categorii profesionale a cãror salarizare a fost reglementatã prin Legea-cadru nr. 330/2009, precum şi în raport cu salariaţii instituţiilor sau autoritãţilor care preiau instituţia reorganizatã în structurã, în subordine sau finanţare, dupã caz. Astfel, aceştia din urmã beneficiazã de prevederile art. 7 alin. (2) şi art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, pãstrându-şi salariul în platã la data de 31 decembrie 2009, prin includerea tuturor sporurilor şi indemnizaţiilor în cuantumul avut la aceastã datã în salariul de bazã, în timp ce salariaţii care intrã în sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 se supun art. 1 alin. (4) din acest act normativ. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 contravin şi dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, retroactivând faţã de prevederile art. 7 alin. (2) şi art. 30 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 prin aceea cã nu recunosc drepturile câştigate sub imperiul acestei legi. În sfârşit, aratã cã prin diminuarea salariului este afectat şi dreptul de proprietate privatã, întrucât salariul reprezintã un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens aratã cã dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile numai pentru viitor, neavând efecte retroactive, dovadã fiind modul de redactare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã. De asemenea, considerã cã sunt respectate rigorile constituţionale ale art. 115 alin. (4), aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010. Cât priveşte susţinerea referitoare la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi, aratã cã dispoziţiile actului normativ criticat se aplicã personalului autoritãţilor şi instituţiilor care şi-au schimbat regimul de finanţare, fãrã vreo deosebire pe baza unor criterii discriminatorii. În sfârşit, referitor la invocarea art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, considerã cã aspectele invocate vizeazã modul de aplicare a actului normativ, motiv pentru care va forma obiectul analizei instanţei de judecatã. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã pentru aceleaşi considerente reţinute de Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 1.658/2010, nr. 292/2004 şi nr. 1.250/2010. Avocatul Poporului, observând cã dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010, aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010. Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile actului normativ criticat sunt contrare urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (5) referitoare la dreptul la negocieri colective şi art. 115 alin. (1), (2), (4) şi (6) privind delegarea legislativã. De asemenea, susţine cã sunt încãlcate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 a fost abrogatã prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, soluţia legislativã criticatã, desigur, neputând fi preluatã de noua lege, întrucât mãsura reîncadrãrii a fost imediatã, de la 1 ianuarie 2010, neavând o întindere în timp. În cauza de faţã însã textele legale criticate continuã sã producã efecte juridice şi dupã ieşirea lor din vigoare, întrucât nu numai cã în cursul anului 2010 au guvernat raporturile de muncã ale persoanelor care au intrat sub incidenţa acestora, dar efectele lor se întind şi asupra noii reîncadrãri dispuse prin efectul Legii-cadru nr. 284/2010, reîncadrare care se clãdeşte, în privinţa personalului autoritãţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009, tocmai pe dispoziţiile legale criticate. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmeazã sã analizeze pe fond prevederile legale criticate, din moment ce acestea continuã sã producã efecte juridice şi dupã ieşirea lor din vigoare. În ceea ce priveşte critica vizând încãlcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constatã cã autorul excepţiei susţine cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 a fost emisã într-o perioadã când Guvernul nu putea sã emitã ordonanţe de urgenţã, întrucât, pânã la reluarea lucrãrilor Parlamentului în prima sesiune ordinarã a anului 2010, acesta era abilitat prin Legea nr. 9/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, sã emitã ordonanţe în temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Constituţie. Faţã de aceste argumente, Curtea reţine cã art. 115 din Constituţie reglementeazã, în ansamblul sãu, delegarea funcţiei legislative cãtre Guvern, respectiv modalitatea prin care aceastã autoritate exercitã temporar activitatea de legiferare specificã Parlamentului. Modalitãţile prin care se exercitã funcţia legislativã de cãtre Guvern sunt însã diferite, unul dintre elementele esenţiale care diferenţiazã emiterea ordonanţelor în temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţie în raport cu emiterea ordonanţelor de urgenţã potrivit art. 115 alin. (4) din acelaşi act normativ fundamental fiind însuşi temeiul abilitãrii. Astfel, dacã art. 115 alin. (1) din Constituţie dã dreptul Parlamentului de a adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, alin. (4) din acelaşi articol constituţional cere ca pentru emiterea ordonanţei de urgenţã sã existe doar o situaţie extraordinarã, a cãrei reglementare nu poate fi amânatã. Nicio dispoziţie a Legii fundamentale nu condiţioneazã emiterea ordonanţelor de urgenţã de existenţa sau inexistenţa unei legi care abiliteazã Guvernul sã emitã ordonanţe potrivit art. 115 alin. (1) din Constituţie, temeiurile intervenţiei legislative a Guvernului fiind în cele douã situaţii diferite. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 a fost emisã fãrã respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea constatã cã emiterea acestei ordonanţe a fost justificatã de necesitatea unei intervenţii legislative rapide care sã reglementeze reîncadrarea în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar în vederea încadrãrii în cheltuielile de personal având sursa în bugetul de stat. Astfel, prin dispoziţiile cap. II din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritãţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeanã şi Fondul Monetar Internaţional, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, s-a dispus reorganizarea unor autoritãţi sau instituţii publice finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat. Schimbarea sursei de finanţare a cheltuielilor de personal, care a determinat încadrarea acestora în limitele cheltuielilor bugetare aprobate pentru anul 2010, cu respectarea celor asumate de statul român prin acordurile impuse cu Comisia Europeanã şi Fondul Monetar Internaţional, a impus reglementarea de urgenţã a situaţiei personalului din autoritãţile sau instituţiile publice reorganizate, cu atât mai mult cu cât contractele colective de muncã, care prevedeau drepturile salariale ale personalului din aceste autoritãţi sau instituţii, urmau sã îşi înceteze aplicabilitatea în lunile ianuarie şi februarie 2010. Autorul excepţiei susţine cã o atare intervenţie legislativã nu se impunea, întrucât, la data apariţiei Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010, erau încã aplicabile prevederile contractelor colective de muncã. O atare afirmaţie este corectã, însã Curtea observã cã actul normativ criticat este emis anterior încetãrii aplicabilitãţii acestor contracte tocmai pentru a reglementa situaţia personalului din autoritãţile sau instituţiile reorganizate ulterior acestei date. În acest sens, dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 prevãd cã salarizarea acestei categorii de personal se va realiza potrivit prevederilor contractelor colective de muncã pânã la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate şi doar dupã împlinirea acestui termen se va proceda la reîncadrarea pe noile funcţii şi la salarizarea potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Cât priveşte argumentul invocat de autorul excepţiei, potrivit cãruia trecerea la sistemul de salarizare prevãzut de Legea-cadru nr. 330/2009 ar urma sã se facã în mod etapizat, astfel cã nu se justificã urgenţa actului normativ criticat, Curtea constatã cã acesta este lipsit de relevanţã, întrucât urgenţa este determinatã de necesitatea reglementãrii situaţiei personalului din instituţiile sau autoritãţile reorganizate în vederea încadrãrii în limitele bugetare aprobate, iar nu de instituirea sistemului unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plãtit din bugetul general consolidat al statului, aspect diferit, ce face obiectul reglementãrii Legii-cadru nr. 330/2009. Aşa fiind, Curtea apreciazã cã nu poate fi reţinutã critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Referitor la critica privind încãlcarea dreptului la negocieri colective, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 interzic negocierea prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncã a unor salarii sau alte drepturi de naturã salarialã care sã excedeze prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009. O atare reglementare nu este de naturã însã a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, se impune a fi observat cã prevederile de lege amintite nu interzic negocierile colective, ci doar limiteazã obiectul acestor negocieri în ceea ce priveşte drepturile salariale, limitare justificatã de sursa cheltuielilor salariale care este bugetul de stat. Fiind vorba de bani publici, negocierea drepturilor salariale nu poate depãşi resursele disponibile. Argumentele invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi au în vedere faptul cã dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 prevãd cã, "În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va pãstra salariul avut, fãrã a fi afectat de mãsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 [...]". Or, din moment ce salariul personalului din autoritãţile sau instituţiile publice reorganizate era stabilit potrivit dispoziţiilor contractelor colective de muncã, este discriminatoriu ca, ulterior reîncadrãrii, acestui personal sã îi revinã drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 corespunzãtoare funcţiilor ocupate dupã reîncadrare, iar nu celor ocupate anterior. Curtea apreciazã cã aceste argumente nu sunt întemeiate. Dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 prevãd cã "Drepturile salariale ale personalului reîncadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul prevãzut în luna decembrie 2009 pentru funcţiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituţia sau autoritatea care îl preia în structurã, subordine sau în finanţare, dupã caz. Acestui personal i se acordã şi sporurile prevãzute în notele la anexa nr. I/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, care se includ în salariul de bazã, precum şi indemnizaţia de conducere, dupã caz." O atare prevedere nu face decât sã dea expresie principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, care impune un tratament egal pentru situaţii egale. Or, o manifestare a acestui principiu impune, între altele, şi o salarizare egalã a persoanelor care ocupã aceleaşi funcţii, respectiv care desfãşoarã aceeaşi activitate. Astfel, ar fi discriminatoriu ca persoanele reîncadrate sã obţinã salarii diferite în raport cu colegii care ocupã funcţii similare. În legãturã cu aceleaşi dispoziţii ale art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, sunt şi argumentele autorului excepţiei referitoare la încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii civile. Astfel, aratã cã, din moment ce Legea-cadru nr. 330/2009 a stabilit un anumit nivel al salariilor, prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 nu puteau stabili un nivel diferit al salariilor, cu afectarea drepturilor câştigate. Curtea apreciazã cã şi aceastã afirmaţie este lipsitã de temei, întrucât dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 nu afecteazã drepturile salariale obţinute anterior intrãrii sale în vigoare, ci doar stabileşte pentru viitor modul de salarizare a personalului reîncadrat, în spiritul principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, în acord cu noua situaţie juridicã în care acesta se gãseşte. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea apreciazã cã aceste dispoziţii convenţionale nu au incidenţã în cauzã, întrucât nu garanteazã dreptul persoanei de a obţine pe viitor un anumit cuantum al salariului. În acest context, relevante sunt cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 7 iulie 2005, care a statuat cã atât încadrarea prin lege a diferiţilor funcţionari publici în anumite categorii, clase şi grade profesionale, cât şi salarizarea conform acestei încadrãri nu reprezintã drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica, pentru viitor, tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept sã modifice sistemul de salarizare existent ori sã îl înlocuiascã cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmãrit, având în vedere şi resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. De asemenea, ţine de opţiunea liberã a legiuitorului încadrarea în categorii, clase şi grade profesionale a funcţionarilor publici. Pe de altã parte, însã, Curtea, prin Decizia nr. 896 din 30 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011, sublinia cã "legiuitorul trebuie sã manifeste prudenţã şi reţinere în a proceda la atari reorganizãri, pentru a nu afecta dreptul la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncã".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, excepţie ridicatã de Vicenţius Lucian Agalide în Dosarul nr. 13.434/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 noiembrie 2011.
