Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.461 din 8 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 si ale art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 1 februarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 şi ale art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Ion Stratu în Dosarul nr. 576/86/2009 al Judecãtoriei Suceava şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 4.456D/2010 al Curţii Constituţionale. În temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, cauza a fost repusã pe rol, prin Încheierea din 13 octombrie 2011, având în vedere cã în urma deliberãrilor nu s-a putut constitui majoritatea judecãtorilor cerutã de art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra faptului cã autorul excepţiei a transmis la dosar note scrise, prin care susţine neconstituţionalitatea textelor de lege criticate şi solicitã admiterea excepţiei, precum şi o serie de documente referitoare la situaţia de fapt.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât regimul juridic instituit prin textele de lege criticate nu afecteazã drepturile şi libertãţile invocate de autorul excepţiei. Aratã, în acest sens, cã partidele politice îşi elaboreazã norme deontologice şi procedurale proprii, care reglementeazã şi pierderea calitãţii de membru de partid, precum şi contestarea hotãrârii de excludere în faţa organelor de jurisdicţie internã ale partidului, fãrã sã se poatã considera cã în acest fel ar fi nesocotit dreptul de acces liber la justiţie. De asemenea, nici relaţia dintre încetarea de drept a mandatului de consilier local şi pierderea calitãţii de membru al partidului pe listele cãruia a fost ales nu este de naturã sã înfrângã dispoziţiile constituţionale menţionate în motivarea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 576/86/2009, Judecãtoria Suceava a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 şi ale art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Ion Stratu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituţionale, întrucât prevãd excluderea din partid ca o sancţiune sustrasã controlului judecãtoresc. Aratã cã o mãsurã luatã de un partid politic are efecte deosebit de importante în ceea ce priveşte funcţionarea consiliilor judeţene sau locale, care sunt obligate sã constate cã un membru al acestora îşi pierde mandatul pentru motive ce nu ţin de activitatea sa în cadrul instituţiei sau de încãlcarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin funcţia publicã pe care o ocupã. Susţine cã sancţiunea intervenitã ca urmare a pierderii calitãţii de membru al partidului pe lista cãruia a fost ales opereazã discriminatoriu, nefiind reglementatã şi în privinţa parlamentarilor. Precizeazã cã mãsura prevãzutã de art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 deschide calea abuzurilor la care pot fi supuşi aleşii locali de cãtre autoritãţile de partid de la nivel central, având în vedere cã orice opinie a acestora, diferitã de cea a formaţiunii politice, poate fi sancţionatã cu excluderea. Susţine cã este încãlcat şi dreptul de asociere, ca urmare a instituirii pentru alesul local a obligaţiei menţinerii asocierii întrun singur partid politic pe toatã durata mandatului sãu, cu riscul de a pierde aceastã calitate în cazul pãrãsirii respectivului partid.
Judecãtoria Suceava apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind conforme prevederilor din Legea fundamentalã invocate de autorul acesteia. Precizeazã, în acest sens, cã dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 se referã la existenţa unor jurisdicţii interne ale partidului, care funcţioneazã potrivit statutului propriu al acestuia, cu atribuţii de soluţionare a diferendelor interne privind dobândirea şi pierderea calitãţii de membru al partidului politic respectiv, şi cã organizarea şi activitatea partidelor politice sunt guvernate de norme juridice proprii, respectând ordinea de drept şi principiile democraţiei. Cât priveşte prevederile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004, menţioneazã cã stabilesc o cauzã de încetare a mandatului de consilier judeţean sau local ca o consecinţã a pierderii calitãţii de membru al partidului sau al organizaţiei minoritãţii naţionale pe lista cãruia a fost ales, indiferent de motivul acestei pierderi, aceastã calitate fiind chiar cea care a asigurat dobândirea mandatului respectiv.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003, precum şi cele ale art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, modificatã şi completatã prin Legea nr. 249/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003: "(3) Dobândirea sau pierderea calitãţii de membru al unui partid politic este supusã numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului.";
- Art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004: "(2) Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean înceteazã de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în urmãtoarele cazuri: (...)
h^1) pierderea calitãţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minoritãţilor naţionale pe a cãrei listã a fost ales."
În opinia autorului excepţiei, sunt nesocotite urmãtoarele dispoziţii din Legea fundamentalã: art. 16 alin. (1) care consacrã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 30 alin. (1) care consacrã inviolabilitatea libertãţii de exprimare, art. 40 alin. (1) sub aspectul libertãţii de asociere şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, sunt invocate prevederile cuprinse în Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului la art. 20 alin. (2) potrivit cãrora "Nimeni nu poate fi silit sã facã parte dintr-o asociaţie" şi ale art. 21 alin. (2), în temeiul cãrora "Orice persoanã are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa". Autorul excepţiei susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientã şi la un proces echitabil şi ale art. 48 - Prezumţia de nevinovãţie şi dreptul la apãrare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii textelor de lege ce formeazã obiect al excepţiei de faţã, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din celelalte documente internaţionale, dupã cum urmeazã:
I. Cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003:
Prin mai multe decizii, instanţa de contencios constituţional a analizat prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 din aceeaşi perspectivã învederatã şi în cauza de faţã, a pretinsei afectãri a mandatului de consilier local prin pierderea calitãţii de membru al partidului pe listele cãruia a fost ales, ca urmare a excluderii din partid ca sancţiune ce nu poate fi contestatã în faţa instanţelor judecãtoreşti. Printre acestea poate fi menţionatã Decizia nr. 952 din 25 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, prin care Curtea a conchis cã partidele se organizeazã şi funcţioneazã pe baza unor norme proprii, adoptate dupã o procedurã proprie, cu o jurisdicţie proprie recunoscutã de lege, astfel cã nu se poate admite teza încãlcãrii liberului acces la justiţie.
De asemenea, prin Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010, Curtea a observat cã "partidele politice sunt grupãri asociative care funcţioneazã pe baza statutelor proprii care conţin reguli create şi acceptate de membrii lor" şi cã "instanţele judecãtoreşti nu sunt legitimate sã exercite funcţia de înfãptuire a justiţiei în ceea ce priveşte actele de încãlcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice, deoarece rãspunderea în materie nu este reglementatã prin norme juridice de drept comun, ci prin norme de eticã şi deontologie proprii, pe care membrii acestora s-au angajat sã le respecte încã din momentul în care, în mod liber consimţit, au aderat la acest tip de asociaţii cu caracter politic". Curtea a constatat cã "este firesc ca rãspunderea disciplinarã a membrilor partidului sã fie stabilitã de cãtre organisme interne, acestea fiind singurele care pot aprecia, în funcţie de ideologia care direcţioneazã acţiunile partidului, în ce mãsurã comportamentul membrilor acestuia este compatibil cu normele statutare care contureazã rolul concret pe care acesta şi-a propus sã îl aibã în viaţa politicã şi socialã a ţãrii şi dacã acest comportament este conform cu modalitãţile specifice de acţiune agreate de fiecare partid, şi, implicit, de fiecare dintre membrii acestuia". În acest context, Curtea a apreciat cã "invocarea prevederilor constituţionale şi convenţionale, precum şi a celor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la respectarea prezumţiei de nevinovãţie nu este relevantã în cauzã, acestea fiind pertinente doar în legãturã cu existenţa unui proces pe rolul unei instanţe de judecatã, în sensul art. 126 alin. (1) din Legea fundamentalã".
Distinct faţã de cele statuate prin deciziile citate, care îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, Curtea reţine urmãtoarele:
Spre deosebire de alte forme de asociere, regimul juridic al partidelor politice este de ordin constituţional - art. 8 şi 40 din Legea fundamentalã, dezvoltat în legea lor organicã nr. 14/2003. Prin Constituţie sunt exprimate juridic scopurile partidelor politice şi coordonatele în care acestea se pot organiza şi funcţiona. Aşa cum sunt definite în art. 1 din Legea nr. 14/2003, partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetãţenilor români cu drept de vot, care participã în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publicã garantatã de Constituţie.
În ceea ce priveşte natura juridicã, ele sunt persoane juridice de drept public. Caracteristica esenţialã a acestora o reprezintã existenţa unei ideologii comune, pe care şi-au însuşit-o toţi membrii acestora, a unei doctrine la care toţi membrii lor au aderat în mod conştient şi voluntar, în lipsa oricãrei constrângeri. Decizia înscrierii într-un anumit partid are ca izvor exclusiv convingerea intimã a fiecãruia dintre membri cã politica promovatã de respectivul partid constituie cea mai inspiratã şi mai eficientã modalitate de acţiune în viaţa socialã şi politicã a ţãrii. Dar, odatã cu dobândirea calitãţii de membru de partid, cetãţeanul îşi asumã şi obligaţia statutarã de a respecta disciplina internã a partidului. Or, aceastã obligaţie şi-o asumã cunoscând rigorile instituite de statutul partidului şi fiind conştient de consecinţele pe care le poate atrage nerespectarea acesteia, cea mai drasticã dintre acestea fiind excluderea din partid.
În principiu, pierderea calitãţii de membru al unui partid politic se produce fie în mod voluntar, prin demisie, fie prin excludere, ca sancţiune hotãrâtã şi aplicatã de cãtre organismul statutar stabilit în mod expres în acest scop.
În cea de-a doua ipotezã, cea a excluderii, pierderea calitãţii de membru poate interveni în situaţia în care persoana în cauzã a încãlcat prevederile statutului ori hotãrârile organismelor de conducere ale partidului sau când a sãvârşit abateri grave de la disciplina partidului, inclusiv prin acţiuni ori declaraţii publice împotriva hotãrârilor luate prin vot de organismele de conducere ale partidului la toate nivelele sau împotriva conducerii partidului la toate nivelele. Asemenea cazuri este evident cã pot fi analizate numai de organele specifice ale partidului, acestea fiind singurele în mãsurã sã aprecieze dacã şi în ce mãsurã membrul de partid se face vinovat de nerespectarea disciplinei interne şi dacã aceastã nerespectare este de naturã sã conducã la excluderea sa din partid. Pentru a ajunge la aceastã concluzie, Curtea reţine cã funcţia definitorie a instanţelor judecãtoreşti este aceea de a veghea la respectarea legii, termenul "lege" fiind înţeles în sens larg, nu doar ca actul emis de Parlament cu acest titlu, ci ca orice act cu caracter normativ, care are, aşadar, un conţinut juridic (ordonanţele emise de Guvern în baza delegãrii legislative, hotãrârile date de acesta în aplicarea legii, ordinele şi instrucţiunile miniştrilor, precum şi orice alt act administrativ cu caracter normativ emis de un organ al statului, autoritãţi administrative centrale sau locale). Or, normele cuprinse în statutele partidelor politice nu au naturã juridicã, în sensul arãtat, ci reprezintã reguli de conduitã internã a cãror respectare este necesarã pentru buna funcţionare a partidului ca structurã asociativã. Acesta este motivul pentru care instanţele judecãtoreşti nu au competenţa de a cenzura hotãrârile organelor de aşa-numitã "jurisdicţie internã" a partidelor, hotãrâri care au caracter de acte politice, emise în baza unor norme proprii statutelor acestora. Partidele pot sta în justiţie, dar ca entitãţi de sine stãtãtoare, ca pãrţi în diferite procese. Totodatã, legiuitorul a impus necesitatea intervenţiei instanţelor judecãtoreşti cu prilejul verificãrii îndeplinirii condiţiilor cerute pentru constituirea legalã a partidelor politice, acestea dobândind personalitate juridicã de la data rãmânerii definitive şi irevocabile a hotãrârii Tribunalului Bucureşti sau, dupã caz, a Curţii de Apel Bucureşti, privind admiterea cererii de înregistrare. Pe parcursul funcţionãrii însã partidele politice se bucurã de autonomie, acordatã de lege tocmai în scopul atingerii rolului constituţional pe care acestea trebuie sã îl îndeplineascã. De aceea, instanţele nu pot analiza problema relaţiei dintre partide şi membrii lor, care este guvernatã de reguli statutare valabile exclusiv în interiorul partidului ca structurã asociativã, fiind exterioare ansamblului normativ naţional.
De asemenea, excluderea mai poate fi consecinţa condamnãrii la o pedeapsã privativã de libertate sau a interzicerii exercitãrii drepturilor politice sau cetãţeneşti, prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã ori, de exemplu, a dovedirii calitãţii de colaborator sau lucrãtor al fostei Securitãţi, tot pe cale judecãtoreascã. În asemenea cazuri, motivele sunt strict obiective, organele de disciplinã internã nefãcând altceva decât sã ia act de situaţii care au fost deja constatate şi tranşate în mod definitiv de instanţele judecãtoreşti, o eventualã intervenţie ulterioarã a acestora nemaifiind, în mod evident, necesarã.
Totodatã, statutele partidelor prevãd reguli procedurale care asigurã membrilor lor dreptul la opinie şi dreptul de a se apãra, oferindu-le posibilitatea de a da explicaţii în faţa organelor de disciplinã referitoare la faptele ce pot fi considerate abateri sancţionabile.
Ţinând cont de toate aceste consideraţii, nu se poate reţine contrarietatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale care consacrã dreptul de acces liber la justiţie.
II. În ceea ce priveşte prevederile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali:
Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 915 din 18 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 14 noiembrie 2007, cã "au ca finalitate prevenirea migraţiei politice a aleşilor locali de la un partid politic la altul, asigurarea unei stabilitãţi în cadrul administraţiei publice locale, care sã exprime configuraţia politicã, aşa cum aceasta a rezultat din voinţa electoratului". Totodatã, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat cã textul criticat "nu conţine prevederi contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, acesta aplicându-se deopotrivã consilierilor locali sau judeţeni care şi-au pierdut calitatea de membru al partidului politic sau al organizaţiei minoritãţilor naţionale, fãrã niciun fel de privilegii sau discriminãri".
Prin Decizia nr. 1.167 din 11 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, Curtea a reţinut cã noul caz de încetare de drept a mandatului de consilier local sau de consilier judeţean, înainte de expirarea duratei normale a acestuia, prevãzut de dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004, reprezintã "o consecinţã a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor. Electoratul acordã votul sãu unei persoane, pentru a îndeplini o funcţie publicã la nivelul administraţiei locale, în considerarea programului politic al partidului din rândurile cãruia face parte la momentul alegerii şi pe care aceastã persoanã urmeazã sã îl promoveze pe perioada mandatului sãu de consilier local sau judeţean. De vreme ce alesul local nu mai este membru al partidului pe listele cãruia a fost ales, înseamnã cã nu mai întruneşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegãtorii au optat. Prin urmare, nu se mai justificã menţinerea acestuia în funcţia publicã. Altfel spus, pierderea calitãţii de membru al unui partid politic pe a cãrui listã a candidat şi a fost ales de corpul electoral are drept consecinţã şi pierderea calitãţii de consilier local sau consilier judeţean. Din aceastã perspectivã nu are aşadar importanţã dacã pierderea calitãţii de membru al partidului politic are loc ca urmare a demisiei sau a excluderii".
Tot astfel, prin Decizia nr. 779 din 1 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, referitor la susţinerile autorilor excepţiei privind aplicarea regulilor mandatului reprezentativ şi, implicit, a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Orice mandat imperativ este nul", şi aleşilor locali, nu numai parlamentarilor, Curtea Constituţionalã a constatat cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin normei fundamentale invocate, "mandatul reprezentativ caracterizând statutul senatorilor şi al deputaţilor, consilierii locali sau judeţeni şi parlamentarii fiind supuşi unor reguli distincte, specifice fiecãreia dintre aceste douã categorii".
În fine, prin Decizia nr. 273 din 24 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 13 aprilie 2009, Curtea a constatat cã, în condiţiile actualului sistem electoral, regimul alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale, şi anume pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, este diferit de cel al alegerilor parlamentare, în sensul cã numai acesta din urmã se caracterizeazã prin scrutin uninominal, în timp ce consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe baza scrutinului de listã. Ca atare, "cetãţenii, prin votul lor, exprimã opţiuni între diversele programe politice ale partidelor care participã la scrutinul electoral şi mai puţin cu privire la candidaţi, în considerarea calitãţilor şi a meritelor acestora, sau a unor promisiuni pentru care nu au rezerve sã le facã în perioada campaniilor electorale". Aşadar, votul alegãtorului exprimã opţiunea pentru programul unui partid şi nu pentru un anumit candidat. Totodatã, Curtea a observat cã a accepta ca un consilier local, care în timpul exercitãrii mandatului pãrãseşte partidul pe a cãrui listã a candidat şi a fost ales, sã îşi pãstreze pe mai departe statutul de ales local ar însemna sã se modifice configuraţia politicã a consiliului local, configuraţie stabilitã tocmai ca urmare a votului exprimat de cetãţeni.
În plus faţã de cele deja reţinute prin deciziile menţionate, Curtea observã cã încetarea de drept a mandatului de consilier local sau judeţean are loc odatã cu pierderea calitãţii de membru al partidului pe listele cãruia a fost ales, indiferent de motivul care a condus la pierderea acestei calitãţi, respectiv demisie sau excludere. Textul de lege criticat nu distinge între aceste douã ipoteze, întrucât ambele au ca rezultat, aşa cum a arãtat deja Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, pierderea legitimitãţii şi reprezentativitãţii conferite alesului local de însãşi calitatea sa de membru al partidului a cãrui platformã electoralã s-a angajat, faţã de comunitatea care i-a acordat voturile sale, sã o promoveze din poziţia sa de ales local.
În ceea ce priveşte susţinerea în sensul cã mandatul de consilier ar trebui sã înceteze doar atunci când calitatea de membru de partid a fost pierdutã prin demisie, deci în mod voluntar, în cazul excluderii din partid propunându-se ca alesul local sã îşi continue mandatul ca independent, Curtea constatã cã raţionamentul care stã la baza unei asemenea consideraţii se limiteazã la a aduce în discuţie riscul ca decizia de excludere sã fie luatã în mod arbitrar şi discreţionar, pornind aprioric de la reaua-credinţã a organelor de disciplinã internã care stabilesc şi aplicã sancţiunea şi ignorând faptul cã partidele reprezintã organisme esenţialmente democratice, fondate pe libera asumare a idealurilor lor de cãtre toţi membrii acestora. În situaţia în care, în urma pierderii calitãţii de membru al partidului, s-ar pãstra mandatul de ales local, compoziţia politicã a consiliului local ar fi modificatã prin voinţa reprezentanţilor aleşi, ceea ce nu este permis. Pierderea calitãţii de membru de partid a consilierului local sau judeţean, indiferent de cauzã, atrage revocarea mandatului acestuia înainte de expirarea de drept. Pãstrarea calitãţii de consilier local sau judeţean în ipoteza în care acesta nu mai aparţine partidului pe lista cãruia a fost iniţial ales ar echivala cu convertirea respectivului mandat într-un mandat de independent sau aparţinând, eventual, altui partid politic în care consilierul s-a înscris ulterior. Or, în condiţiile actualului sistem electoral ce prevede scrutinul de listã pentru alegerea consilierilor locali şi judeţeni, aceastã ipotezã nu poate fi acceptatã, deoarece mandatul în exerciţiu, astfel continuat, nu mai corespunde voinţei iniţiale a electoratului, care a acordat votul sãu unui candidat în considerarea partidului pe care, la acel moment, îl reprezenta.
De asemenea, încetarea de drept a calitãţii de consilier local sau de consilier judeţean, în asemenea situaţii, are ca urmare ocuparea mandatului de cãtre cel declarat supleant pe lista acelui partid.
În concluzie, Curtea constatã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 şi ale art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicatã de Ion Stratu în Dosarul nr. 576/86/2009 al Judecãtoriei Suceava.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 noiembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia majoritarã pronunţatã prin Decizia nr. 1.461 din 8 noiembrie 2011, de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 şi ale art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, apreciem cã excepţia ar fi trebuit admisã, iar textele criticate declarate neconstituţionale, pentru încãlcarea prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, care consfinţesc dreptul oricãrei persoane de acces liber la justiţie.
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, potrivit cãrora "dobândirea sau pierderea calitãţii de membru al unui partid politic este supusã numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului", instanţa de contencios constituţional, analizând aceeaşi excepţie şi cu alte prilejuri, din perspectiva unor critici similare sau chiar identice*1), a respins-o ca neîntemeiatã, cu motivarea cã: "instanţele judecãtoreşti nu sunt legitimate sã exercite funcţia de înfãptuire a justiţiei în ceea ce priveşte actele de încãlcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice, deoarece rãspunderea în materie nu este reglementatã prin norme juridice de drept comun, ci prin norme de eticã şi deontologie proprii, pe care membrii acestora s-au angajat sã le respecte încã din momentul în care, în mod liber consimţit, au aderat la acest tip de asociaţii cu caracter politic". Prin urmare, "este firesc ca rãspunderea disciplinarã a membrilor partidului sã fie stabilitã de cãtre organisme interne, acestea fiind singurele care pot aprecia, în funcţie de ideologia care direcţioneazã acţiunile partidului, în ce mãsurã comportamentul membrilor acestuia este compatibil cu normele statutare care contureazã rolul concret pe care acesta şi-a propus sã îl aibã în viaţa politicã şi socialã a ţãrii şi dacã acest comportament este conform cu modalitãţile specifice de acţiune agreate de fiecare partid, şi, implicit, de fiecare dintre membrii acestuia."
---------
*1) A se vedea în acest sens Decizia nr. 952 din 25 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, sau Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010.
Fãrã a contesta în vreun fel cele reţinute de Curte prin Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, trebuie fãcute câteva precizãri şi clarificãri dupã cum urmeazã:
1. Potrivit art. 40 alin. (1) din Constituţia României, "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere".
Libera asociere presupune însã un cumul de drepturi şi obligaţii, atât pentru formele (structurile) asociative, cât şi pentru membrii acestora.
Este evident cã un cetãţean român nu poate fi primit într-un partid politic dacã respectivul partid nu îl acceptã, nefiind relevante motivele pentru care respectivul partid nu îl acceptã.
Sub acest aspect, la dobândirea calitãţii de membru al unui partid politic apare mai pregnant dreptul de apreciere al partidului, în raport cu dreptul de asociere al cetãţeanului, aprecierea fiind, aşadar, una exclusivistã, ceea ce presupune
cã nu poate fi cenzuratã de nicio altã entitate decât respectivul partid.
Cu totul altfel stau însã lucrurile în cazul pierderii calitãţii de membru al unui partid politic. Odatã dobânditã calitatea de membru al unui partid politic, cetãţeanul capãtã drepturi, inclusiv acela de a fi susţinut de partid la accederea într-o funcţie eligibilã (parlamentar, preşedinte de consiliu judeţean, primar sau consilier local), fiind ţinut, totodatã, sã respecte statutul partidului şi, în special, apreciem noi, ideologia partidului din care face parte şi pe care îl reprezintã într-o instituţie publicã, în calitate de parlamentar sau ales local.
A ignora obligaţia alesului local de a susţine interesele partidului în consiliul local înseamnã de facto a minimaliza rolul pe care Constituţia şi legea îl acordã partidelor politice la formarea şi funcţionarea autoritãţilor publice.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţia României, partidele politice se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor, respectând suveranitatea naţionalã, integritatea teritorialã, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
În materializarea şi concretizarea conceptului constituţional, Legea partidelor politice nr. 14/2003 statueazã cã "partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetãţenilor români cu drept de vot, care participã în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei politice, îndeplinind o misiune publicã garantatã de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public" (art. 1 din lege).
Potrivit art. 2 din lege, "prin activitatea lor, partidele politice promoveazã valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participã cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autoritãţi publice şi stimuleazã participarea cetãţenilor la scrutinuri, potrivit legii".
În acest sens şi Curtea, prin Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, a observat cã "partidele politice sunt grupãri asociative care funcţioneazã pe baza statutelor proprii care conţin reguli create şi acceptate de membrii lor".
Toate aceste prevederi constituţionale şi legale dau astfel expresie rolului şi locului partidelor politice în cadrul democraţiei constituţionale din România.
2. Potrivit art. 9 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, fiecare partid politic trebuie sã aibã statut şi program politic proprii, iar statutul fiecãrui partid politic, întocmit în conformitate cu prevederile art. 10 din lege, trebuie anexat obligatoriu (art. 18 din lege) la cererea de înregistrare a partidului politic, depusã la Tribunalul Bucureşti.
Este evident cã, în caz de admitere a cererii de înregistrare, statutul respectivului partid capãtã forţã obligatorie potrivit legii, iar nerespectarea acestuia poate constitui motiv de aplicare a sancţiunilor prevãzute în respectivul document, dintre care cea mai gravã fiind sancţiunea excluderii din partid şi singura care produce efecte juridice în planul calitãţii de ales local.
Cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, deşi sunt corecte, nu rezolvã fondul problemei, şi anume încãlcarea de cãtre dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2).
Stabilirea rãspunderii disciplinare a membrilor partidului de cãtre organisme interne este, în opinia Curţii, justificatã de faptul cã numai acestea pot aprecia, în funcţie de ideologia care direcţioneazã acţiunile partidului, [...]*2)
------------
*2) A se vedea motivarea din Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, redatã mai sus.
Este însã incontestabil cã respectarea normelor statutare asupra cãrora Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat deja cu ocazia admiterii cererii de înregistrare a partidului politic este obligatorie nu numai pentru membrii partidului, ci, în egalã mãsurã, şi pentru organele statutare ale partidului.
În atare împrejurare, textul art. 16 alin. (3) din lege, astfel cum a fost redactat, "dobândirea sau pierderea calitãţii de membru al unui partid politic este supusã numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului, se constituie într-un fine de neprimire pentru orice fel de cerere adresatã justiţiei, inclusiv aceea de a constata încãlcarea de cãtre organele statutare ale partidului a propriului statut.
Prin urmare, este lãsatã la latitudinea exclusivã a organelor statutare ale partidului aplicarea oricãrei sancţiuni, inclusiv excluderea din partid, chiar cu încãlcarea propriului statut, fãrã teama cã aceastã încãlcare ar putea fi cenzuratã de cãtre instanţã. Primind o astfel de cerere, prin care se contestã, de exemplu, legalitatea excluderii din partid, instanţa, chiar dacã ar observa cã au fost încãlcate flagrant înseşi procedurile statutare, nu poate decât sã respingã cererea ca inadmisibilã, nefiind competentã material sã o judece.
În acest fel sunt încãlcate în mod flagrant dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât cererea unei astfel de persoane nu poate ajunge niciodatã sã fie examinatã de un judecãtor imparţial şi independent.
Se încalcã de altfel şi plenitudinea de judecatã a instanţelor judecãtoreşti, în acord cu prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, şi nu poate fi primit argumentul cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege".
Dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) sunt în sensul cã prin lege se stabileşte competenţa (materialã sau teritorialã) a instanţelor judecãtoreşti şi nu în sensul cã asupra unui diferend nicio instanţã nu este competentã sã se pronunţe. Chiar dacã prin legea specialã competenţa materialã de soluţionare a unei cauze este atribuitã altor organe (celor cu atribuţii jurisdicţionale, de exemplu), soluţiile acestora, fãrã excepţie, pot fi contestate în justiţie, respectându-se astfel dreptul de acces liber la justiţie.
3. Având în vedere statutul pe care partidele politice îl au, potrivit art. 1 teza a doua din lege - "persoane juridice de drept public" -, şi ţinând seama şi de faptul cã, potrivit art. 2 din lege, "participã cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autoritãţi publice", a lãsa în afara controlului judecãtoresc cel puţin respectarea de cãtre organele de decizie ale partidelor a propriilor statute înseamnã a nega drepturile şi libertãţile cetãţeneşti prevãzute ca atare de Constituţie, lãsând astfel loc abuzurilor de drept.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, trebuie precizat cã acestea au fost introduse prin Legea nr. 249/2006*3), cu motivaţia cã printr-o astfel de reglementare se urmãreşte limitarea sau chiar interzicerea migraţiei politice în rândul aleşilor locali.
----------
*3) Potrivit art. 9 alin. (2) lit. h^1), calitatea de consilier local sau de consilier judeţean înceteazã de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul: "pierderii calitãţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minoritãţilor naţionale pe a cãrei listã a fost ales".
Aceastã dispoziţie legalã este însã susceptibilã de unele critici.
1. Prima dintre critici are în vedere faptul cã introduce un anumit compromis între o relaţie obiectivã, ce se stabileşte între corpul electoral şi cel ales, şi una subiectivã, ce a luat naştere anterior între cel ales şi partidul care l-a promovat în alegeri.
Prin urmare, trebuie stabilit dacã un partid politic poate sã înfrângã voinţa electoratului atunci când interesele sale o cer, apelând la o soluţie extrem de simplã - excluderea consilierului local din partid, fãrã ca mãsura excluderii sã poatã fi cenzuratã de instanţa de judecatã.
Pentru a rãspunde la aceastã întrebare, trebuie sã reamintim cã potrivit art. 120 alin. (1) din Constituţia României "administraţia publicã din unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiile descentralizãrii, autonomiei locale şi deconcentrãrii serviciilor publice, iar potrivit art. 121 alin. (1) din Legea fundamentalã, "autoritãţile administraţiei publice, prin care se realizeazã autonomia localã în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii". Pe de altã parte, din interpretarea sistematicã a prevederilor Legii partidelor politice nr. 14/2003 nu se poate întrezãrii nicio concluzie din care sã reiasã cã partidele politice au vreun rol în funcţionarea administraţiei publice locale.
Este adevãrat cã, potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţia României, partidele politice "contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetãţenilor...", însã acest rol nu poate fi extins şi la deciziile pe care organele alese ale administraţiilor publice locale urmeazã sã le adopte, pentru cã altfel imixtiunea partidelor politice în funcţionarea administraţie publice locale ar conduce la încãlcarea unor principii constituţionale, printre care şi cel al autonomiei locale.
Partidele politice au un rol esenţial în constituirea organelor de conducere ale administraţiei publice locale, prin promovarea şi susţinerea candidaţilor în alegerile locale, însã odatã aleşi aceşti candidaţi sunt reprezentanţii comunitãţii locale şi nu ai unui partid politic. Ei se bucurã de privilegiul ingratitudinii faţã de partidul care i-a promovat în alegeri, datoritã faptului cã dupã data validãrii îndeplinesc o funcţie publicã în virtutea unui jurãmânt care face abstracţie de orice apartenenţã la un partid politic sau la o organizaţie a cetãţenilor aparţinând unei minoritãţi naţionale*4).
---------
*4) A se vedea I. Vida, Jurisdicţia Curţii Constituţionale în materia naşterii şi încetãrii mandatului aleşilor locali, "Liber Amicorrum" Nicolae Popa, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
Dispoziţiile art. 37 din Constituţie, care prevãd dreptul de a fi ales, trebuie coroborate şi cu cele ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea", astfel încât alesul local trebuie sã beneficieze şi de dreptul de a îşi exercita netulburat funcţia în care a fost ales prin votul electoratului.
Aceastã concluzie derivã cu prisosinţã din prevederile constituţionale care, stabilind dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, nu limiteazã în niciun fel exercitarea mandatului de consilier local sau judeţean.
2. Mergând pe acelaşi raţionament, este lesne de observat cã prevederile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 încalcã şi dispoziţiile constituţionale ale art. 53, întrucât instituirea unui caz de încetare a mandatului unui consilier local sau judeţean înainte de expirarea duratei normale a acestuia aduce o gravã atingere dreptului de exercitare a mandatului, fãrã ca aceastã restrângere sã derive din necesitatea protejãrii unuia dintre interesele generale enumerate în acest text constituţional.
Rãspunzând unor astfel de critici, Curtea Constituţionalã, pornind de la dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Partidele politice [...] contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor", a concluzionat cã cel ales este dator sã punã în practicã programul politic al partidului din rândurile cãruia fãcea parte în momentul alegerii, iar dacã aceastã calitate se pierde nu se mai justificã menţinerea acestuia în funcţia publicã.*5)
----------
*5) A se vedea în acest sens Decizia nr. 1.167 din 11 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008.
Adoptând o astfel de poziţie, Curtea Constituţionalã nu ţine seama de distincţia ce trebuie fãcutã între rolul pe care trebuie sã îl aibã partidul politic în alegeri şi dupã încheierea acestora. Aşa cum am arãtat deja, rolul partidului se manifestã din plin în campania electoralã, fiind decisiv în promovarea şi susţinerea candidaţilor, iar potrivit legii*6) participã la constituirea unor autoritãţi publice (în speţã consiliile locale). În urma validãrii candidaturii la funcţia de consilier local sau judeţean, rolul partidului politic trebuie sã înceteze întrucât consilierul local sau judeţean este în slujba comunitãţii.
---------
*6) Art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003.
Pe lângã faptul cã se permite o imixtiune nejustificatã a partidului în activitatea consiliilor locale sau judeţene se valideazã de facto şi "mandatul imperativ" care este interzis de Constituţie [art. 69 alin. (2)] în cazul parlamentarilor. Chiar dacã o astfel de interdicţie nu se regãseşte în Constituţie şi în ceea ce priveşte mandatul aleşilor locali, mandatul imperativ nu este acceptat ca atare în nicio legislaţie.
3. Prevederile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 introduc un tratament juridic diferit între consilierul judeţean sau local şi primar, în sensul cã aleşilor locali în funcţia de consilier le poate înceta mandatul nu numai în caz de demisie (ca manifestare a propriei voinţe), ci şi în caz de excludere din partid, în timp ce mandatul primarului înceteazã înainte de termen numai în caz de demisie, adicã în caz de manifestare a propriei voinţei.
Din moment ce atât consilierii locali şi judeţeni, cât şi primarii sunt promovaţi în alegeri de cãtre acelaşi partid politic, şi numai unii (aleşii locali) îşi pierd funcţia ca urmare a excluderii din partid, se pune întrebarea fireascã dacã raţionamentul Curţii exprimat pânã în prezent se mai justificã sau nu.
Apreciem cã, dimpotrivã, sancţiunea ar trebui sã fie mai severã în ceea ce priveşte primarii, întrucât ei conduc aparatul propriu al unitãţii administrativ-teritoriale şi o reprezintã în relaţiile cu terţii şi, în orice caz, o asemenea distincţie şi un asemenea tratament juridic diferit nu se justificã.
4. Problema constituţionalitãţii acestui text trebuie privitã cu şi mai multã exigenţã în condiţiile în care pierderea calitãţii de membru al unui partid poate fi expresia unor premise subiective şi a unor interese înguste de partid.
De altfel, însuşi Preşedintele României, prin cererea de reexaminare asupra legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, înainte de promulgarea acesteia, a solicitat Parlamentului reexaminarea textului de la lit. h^1), în sensul de a distinge dacã pierderea calitãţii de membru al partidului sau al organizaţiei minoritãţilor naţionale este sau nu imputabilã pentru cã altfel "textul lasã a se înţelege cã în toate cazurile, cu sau fãrã vinã, imputabile sau neimputabile, pierderea calitãţii de membru al partidului... duce automat şi la încetarea calitãţii de consilier". Prin urmare, s-a apreciat cã textul trebuie sã precizeze clar termenul pierderii calitãţii de membru al partidului sau organizaţiei minoritãţilor naţionale, cu sau fãrã vinã şi deci imputabilã sau neimputabilã persoanei în cauzã similar modificãrilor fãcute de lege la art. 15 alin. (2) lit. g^1) unde se prevede clar cã este vorba de "pierderea prin demisie a calitãţii de membru al partidului politic...".
Parlamentul însã, dupã reexaminare, a menţinut aceeaşi formã legislativã a textului, astfel încât pierderea calitãţii de membru al partidului politic sau al organizaţiilor minoritãţilor naţionale conduce automat la încetarea calitãţii de consilier local, înainte de expirarea duratei normale a mandatului.
Dreptul consilierului local de a ataca hotãrârea consiliului local, prevãzut ca atare de dispoziţiile art. 9 alin. (4) din lege, este, în cazul prevãzut de art. 9 alin. (2) lit. h^1), unul declarativ, lipsit de substanţã, întrucât instanţa nu poate verifica decât îndeplinirea cerinţei legale, şi anume pierderea calitãţii de membru al respectivului partid, nu şi motivele acestei pierderi, fiind ţinutã de dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 potrivit cãrora "dobândirea sau pierderea calitãţii de membru al unui partid politic este supusã numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului."
Iatã, aşadar, cum, privitã singular, dispoziţia prevãzutã de art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 poate avea o anumitã raţionalitate, creând astfel o anumitã aparenţã de constituţionalitate, însã aplicatã în coroborare cu prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, de care nu poate fi disociatã, încalcã în mod flagrant dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã.
Judecãtor,
Petre Lãzãroiu
Judecãtor,
prof. univ. dr. Tudorel Toader
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
