Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pavel Cadariu în Dosarul nr. 145/55/2011 al Tribunalului Arad - Secţia penalã, care formeazã obiectul Dosarului nr. 626D/2011 al Curţii Constituţionale. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în dosarele nr. 784D/2011 şi nr. 789D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Elena Dãnilã în Dosarul nr. 36/291/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia penalã şi, respectiv, de Inspectoratul de Stat în Construcţii în Dosarul nr. 59.046/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã. La apelul nominal este prezentã autoarea excepţiei din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 784D/2011, Elena Dãnilã, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 626D/2011, nr. 784D/2011 şi, respectiv, nr. 789D/2011 ale Curţii Constituţionale, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Elena Dãnilã este de acord cu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 784D/2011 şi, respectiv, nr. 789D/2011 la Dosarul nr. 626D/2011, care a fost primul înregistrat. Având cuvântul, Elena Dãnilã solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, referindu-se şi la situaţia de fapt din cauzã. Cu privire la aceasta depune la dosar un set de acte. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele: Prin Decizia penalã nr. 149 din 30 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 145/55/2011, Tribunalul Arad - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pavel Cadariu într-o cauzã având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Prin Încheierea din 7 iunie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 36/291/2011, Tribunalul Neamţ - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Elena Dãnilã într-o cauzã având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Prin Decizia penalã nr. 817/R din 14 aprilie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 59.046/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Inspectoratul de Stat în Construcţii într-o cauzã având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece priveazã partea de un grad de jurisdicţie, în condiţiile în care soluţia datã la prima instanţã de judecatã nu mai poate fi recuratã. Se încalcã astfel principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penalã şi principiul respectãrii egalitãţii armelor, potrivit cãruia este obligatoriu ca legislaţia internã a statelor sã prevadã atât dreptul celui care este condamnat pentru sãvârşirea unei infracţiuni de a avea acces la o instanţã superioarã, cât şi dreptul persoanei care este vãtãmatã prin sãvârşirea unei fapte de a avea acces la o instanţã superioarã. Faptul cã soluţia procurorului a fost atacatã cu plângere la procurorul ierarhic superior nu este de naturã sã îndeplineascã condiţia respectãrii dublului grad de jurisdicţie, întrucât procurorul nu îndeplineşte cerinţele CEDO referitoare la independenţã, pentru a fi considerat instanţã, în sensul Convenţiei. Nici soluţia prim-procurorului nu poate fi apreciatã a fi hotãrâre judecãtoreascã, în sensul art. 129 din Constituţie, ci doar hotãrârea judecãtorului la care se referã alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. Se mai susţine cã plângerea împotriva soluţiei procurorului, adresatã procurorului ierarhic superior, nu îndeplineşte cerinţa de recurs efectiv adresat unei instanţe independente. Tribunalul Arad - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã este neîntemeiatã, întrucât Legea nr. 202/2010 a avut ca obiectiv asigurarea celeritãţii procedurilor penale şi pregãtirea implementãrii noilor coduri, modificarea art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã realizându-se în acelaşi scop, respectiv pentru asigurarea celeritãţii procedurii şi a obţinerii în mod rapid a unei hotãrâri definitive. Nu se încalcã astfel dispoziţiile constituţionale şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate, în condiţiile în care soluţiile procurorului pot fi atacate în faţa judecãtorului competent, care verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. Tribunalul Neamţ - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã este întemeiatã, întrucât textul de lege criticat încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind liberul acces la justiţie şi ale art. 20 cu raportare la art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, şi la art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dublul grad de jurisdicţie în materie penalã. Aratã în acest sens cã eliminarea posibilitãţii de a contesta pe calea recursului o hotãrâre judecãtoreascã închide pãrţii interesate calea valorificãrii efective a dreptului încãlcat. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã este neîntemeiatã, întrucât, prin modificarea textului de lege criticat, legiuitorul a avut în vedere raţiuni de politicã penalã care nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având urmãtorul cuprins: "Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 este definitivã." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, se invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, cu raportare la art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dublul grad de jurisdicţie în materie penalã. Se invocã, de asemenea, dispoziţiile constituţionale ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac şi ale art. 148 alin. (2) referitoare la integrarea României în Uniunea Europeanã, cu raportare la art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului sãu, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã, potrivit art. 129 din Constituţie, "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea cãilor de atac împotriva hotãrârii prin care judecãtorul soluţioneazã plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã. Eliminarea cãilor de atac în aceastã materie este justificatã de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, legiuitorul urmãrind sã asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotãrâri definitive prin care sã fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pavel Cadariu în Dosarul nr. 145/55/2011 al Tribunalului Arad - Secţia penalã, de Elena Dãnilã în Dosarul nr. 36/291/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia penalã şi, respectiv, de Inspectoratul de Stat în Construcţii în Dosarul nr. 59.046/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 noiembrie 2011.
