Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.454 din 4 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, a prevederilor art. 100 si art. 224 ultimul alineat din Codul de procedura penala, precum si a celor cuprinse in sectiunea V^1 cap. II a titlului III din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 27 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor <>art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a prevederilor art. 100 şi art. 224 ultimul alineat din Codul de procedurã penalã, precum şi a celor cuprinse în secţiunea V^1 cap. II a titlului III din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adriana Veturia Moldovan în Dosarul nr. 666/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 iulie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 666/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor <>art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a prevederilor art. 100 şi art. 224 ultimul alineat din Codul de procedurã penalã, precum şi a celor cuprinse în secţiunea V^1 cap. II a titlului III din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adriana Veturia Moldovan.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativã, art. 131 alin. (3) referitoare la Rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) referitoare la principiile ce guverneazã activitatea procurorilor, iar prevederile <>Legii nr. 54/2006 de aprobare a ordonanţei de urgenţã criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (1) referitoare la adoptarea legilor organice şi art. 115 alin. (5) referitoare la delegarea legislativã prin adoptarea de ordonanţe de urgenţã, deoarece instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public.
Cât priveşte dispoziţiile art. 224 ultimul alineat şi art. 91^1-91^6 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei susţine cã acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare, art. 26 referitoare la Viaţa intimã, familialã şi privatã şi ale art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, precum şi ale prevederilor art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi art. 8 referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în mãsura în care sunt interpretate ca fiind incidente şi înainte de începerea urmãririi penale împotriva unei persoane.
Prevederile art. 100 din Codul de procedurã penalã şi <>art. 56 din Legea nr. 161/2003 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, precum şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece nu conţin suficiente garanţii împotriva unei aplicãri arbitrare. În acest sens se susţine cã legea românã nu conţine niciun fel de prevederi cu privire la infracţiunile pentru care se poate dispune realizarea unei percheziţii informatice şi nu existã niciun fel de prevederi care sã impunã instanţei sã descrie în autorizaţia acordatã obiectul care este cãutat prin percheziţie, elementele care pot fi ridicate sau copiate pe suport informatic etc.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 54/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 100 cu denumirea marginalã Percheziţia şi art. 224 ultimul alineat cu denumirea marginalã Acte premergãtoare, ambele din Codul de procedurã penalã, şi dispoziţiile cuprinse în secţiunea V^1 cap. II a titlului III din Codul de procedurã penalã cu denumirea marginalã Interpretãrile şi înregistrãrile audio sau video, respectiv art. 91^1-art. 91^6 din Codul de procedurã penalã - Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, Organele care efectueazã interceptarea şi înregistrarea, Certificarea înregistrãrilor, Alte înregistrãri, Înregistrãrile de imagini şi Verificarea mijloacelor de probã.
În sfârşit, obiect al excepţiei îl mai constituie şi dispoziţiile <>art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitoare la cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, precum şi la ridicarea obiectelor care conţin aceste date.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21, 24, 26, 27 şi 28, art. 76 alin. (1), art. 115 alin. (4), (5) şi (6), art. 131 alin. (3) şi art. 132 alin. (1), precum şi ale art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, şi a <>Deciziei nr. 1.706 din 17 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, statuând cã este neîntemeiatã critica privind încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia Naţionalã Anticorupţie a fost conceputã ca structurã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentalã, "Ministerul Public îşi exercitã atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea organizãrii şi funcţionãrii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Faptul cã în <>art. 1 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 s-a prevãzut cã procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii nu justificã susţinerea cã textul de lege este neconstituţional. Dimpotrivã, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora procurorii îşi desfãşoarã activitatea pe baza principiilor legalitãţii, imparţialitãţii şi controlului ierarhic, se poate constata cã dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de magistraturã specialã instituitã pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Referitor la critica fundamentatã pe încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea a constatat, prin <>Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, cã actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie a fost înfiinţatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, care a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 503/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea datã era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţã de îndeplinirea exigenţelor prevãzute în prezent de alin. (4) şi (6) din art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã, nerevizuitã, actul de înfiinţare a instituţiei în cauzã.
Totodatã, prin <>Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat cã modificãrile şi completãrile aduse prin ordonanţele de urgenţã şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie au pãstrat statutul special al acesteia faţã de celelalte parchete din structura Ministerului Public, "fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structurã autonomã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfãşoarã sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitatã de cãtre un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângã fosta Curte Supremã de Justiţie".
Or, ţinând seama de "<>Decizia nr. 235/2005, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de cãtre deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activitãţii de luptã împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeanã, datoritã neadaptãrii la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea fãptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizãrii acestuia", Guvernul a emis <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 contestatã în prezenta cauzã. Prin urmare, având în vedere raţiunea edictãrii actului normativ aşa cum a fost arãtatã în preambulul sãu, Curtea constatã cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la afectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea constatã cã, potrivit acestora, "Ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". Cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã a statuat cã "din interpretarea textului constituţional se poate deduce cã interdicţia adoptãrii de ordonanţe de urgenţã este totalã şi necondiţionatã atunci când menţioneazã cã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi cã nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã. În celelalte domenii prevãzute de text, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã «afecteazã», dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vãtãma", "a leza", "a antrena consecinţe negative".
Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţã de urgenţã în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţã Ministerul Public, Curtea constatã cã, în prezenta cauzã, fondul reglementãrii constituit de dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 nu afecteazã, în sensul arãtat mai sus, instituţia Ministerului Public, transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţionalã Anticorupţie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentalã şi impuse la rândul lor de <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2005, definitivã şi general obligatorie, şi, pe de altã parte, din necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii acestei structuri specializate.
Întrucât prin natura şi finalitatea reglementãrii criticate nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmeazã a respinge o astfel de criticã.
În sfârşit, în ce priveşte critica potrivit cãreia <>Legea nr. 54/2006 a fost adoptatã prin înfrângerea dispoziţiilor art. 76 alin. (1), prin aceea cã în momentul votãrii nu a fost întrunitã majoritatea cerutã de textul constituţional, Curtea constatã cã, potrivit art. 146 din Legea fundamentalã, aceasta, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, îşi exercitã competenţa în limitele stabilite. Aşa fiind, posibilele neajunsuri referitoare la desfãşurarea şedinţelor celor douã Camere ale Parlamentului nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios constituţional. De altfel, şi prin <>Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, Curtea Constituţionalã a statuat cã nu este de competenţa sa "analizarea eventualelor încãlcãri ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţionalã nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încãlca însuşi principiul autonomiei regulamentare a celor douã Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. Analiza Curţii este una în drept, fãrã a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".
Curtea constatã cã dispoziţiile din Codul de procedurã penalã referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului sãu, prin raportare la critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã. Cu acel prilej a statuat cã interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al <>art. 2 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat cã "nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni".
Totodatã, Curtea a arãtat cã anumite aspecte invocate într-o cauzã ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemã de constituţionalitate, sens în care a reţinut cã "nu se poate admite însã ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicãrii unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".
În plus, însãşi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotãrârea din 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, dupã ce a reţinut existenţa unei încãlcãri a art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, motivat de împrejurarea cã la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat cã în noul cadru legislativ (prin modificãrile aduse de <>Legea nr. 281/2003 şi <>Legea nr. 356/2006) existã numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferã protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţã privatã al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
Distinct de acestea, Curtea mai aratã cã aspectele legate de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedurã penalã excedeazã competenţei sale, instanţele de judecatã de drept comun fiind singurele în drept sã hotãrascã asupra incidenţei textelor contestate într-un anumit moment procesual.
Cât priveşte dispoziţiile art. 224 ultimul alineat din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi, reţinând în esenţã cã "judecata se desfãşoarã de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecãtorul îşi fundamenteazã soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel cã informaţiile culese imediat dupã sãvârşirea faptei reclamate, în mãsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedurã".
Curtea a reţinut cã efectuarea în practicã, în cadrul actelor premergãtoare, a unor acte specifice urmãririi penale, în scopul eludãrii garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmãrire penalã, în speţã a dreptului la apãrare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauzã, chiar dacã ar fi realã, reprezintã o problemã de aplicare şi respectare a legii, care nu intrã sub incidenţa contenciosului constituţional.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, Curtea a mai arãtat cã "actele premergãtoare au o naturã proprie, care nu poate fi identificatã sau subsumatã naturii precise şi bine determinate a altor instituţii. Aşa cum rezultã din chiar denumirea lor, acestea premerg fazei de urmãrire penalã, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de urmãrire penalã, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta convingerea organului de cercetare penalã ori a procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmãririi penale. Aşa fiind, aceste acte, prin conţinutul lor, au un caracter sui generis, limitat însã de atingerea scopului. Abia dincolo de aceastã graniţã se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual a actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanţiilor impuse de faza urmãririi penale".
De altfel, prin <>Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut cã "garantarea dreptului la apãrare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmãririi penale, când fãptuitorul nu are calitatea procesualã de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de cãtre organele de urmãrire penalã a unor acte premergãtoare, anterior începerii urmãririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşãrii procesului penal, nu reprezintã momentul începerii procesului penal şi se efectueazã tocmai pentru a se constata dacã sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, cã, deşi, "În conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedurã penalã, procesul-verbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de probã, dreptul la apãrare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încãlcat, pentru cã acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probã", atunci când instanţa ar înţelege sã-i dea eficienţã.
În sfârşit, distinct de considerentele deciziilor de mai sus, care îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 100 referitoare la percheziţia domiciliarã, precum şi cele <>art. 56 din Legea nr. 161/2003 referitoare la cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, precum şi la ridicarea obiectelor care conţin aceste date nu contravin prevederilor referitoare la Inviolabilitatea domiciliului, la Secretul corespondenţei şi la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece percheziţia constituie un procedeu de descoperire a mijloacelor materiale de probã, iar încuviinţarea ei nu reprezintã un proces, ci o mãsurã procesualã luatã pentru strângerea probelor necesare aflãrii adevãrului.
De asemenea, chiar textele constituţionale invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei, precum şi inviolabilitatea domiciliului nefiind drepturi absolute, ci susceptibile de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni.
Totodatã, Curtea constatã cã, potrivit dispoziţiilor procedural penale contestate, percheziţia poate fi autorizatã numai de judecãtor, prin încheiere care trebuie sã cuprindã anumite elemente, şi se realizeazã pe baza unei proceduri prestabilite, în prezenţa unor martori asistenţi şi a persoanei de la care se ridicã obiecte sau înscrisuri sau la care se efectueazã percheziţia, iar în lipsa acestuia, în prezenţa unui reprezentant, membru al familiei sau vecin. Iatã deci cã textele criticate conţin numeroase garanţii de naturã a oferi protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţã privatã. Or, de vreme ce acele prevederi se aplicã în mod corespunzãtor şi celor referitoare la cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, precum şi la ridicarea obiectelor care conţin aceste date, Curtea constatã cã excepţia este neîntemeiatã şi în ce priveşte dispoziţiile <>art. 56 din Legea nr. 161/2003.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ce priveşte dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor <>art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a prevederilor art. 100 şi art. 224 ultimul alineat din Codul de procedurã penalã, precum şi a celor cuprinse în secţiunea V^1 Capitolul II a Titlului III din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adriana Veturia Moldovan în Dosarul nr. 666/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
