Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.452 din 4 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, prin raportare la art. 146 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 18 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã. Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicatã de Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu în Dosarul nr. 3.529/208/2007 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 111 din 30 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.529/208/2007, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicatã de Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la România ca patrie comunã şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã niciun fel de deosebire, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organicã a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 16 alin. (1) referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la Libertatea individualã, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi Nicio pedeapsã fãrã lege, deoarece echitatea procesului penal este grav afectatã prin aceea cã paguba materialã nu poate fi legal stabilitã decât în urma judecãrii definitive a fondului. Dacã se porneşte de la premisa potrivit cãreia consecinţele deosebit de grave sunt determinate de cuantumul pagubei materiale cauzate prin presupusa infracţiune, este clar cã se nesocoteşte şi principiul prezumţiei de nevinovãţie. În plus, textele contestate nu satisfac nici exigenţele de previzibilitate şi accesibilitate, valoarea pagubei neputând fi stabilitã în abstract, ci fiind apreciatã de la caz la caz, în baza unor prevederi din legi extrapenale, ca rezultat al unui calcul care nu putea fi cunoscut de fãptuitor în momentul sãvârşirii faptei. În acest fel, textele intrã în contradicţie cu prevederile care instituie principiul "nicio pedeapsã nu poate fi stabilitã şi aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii", cu cele care stabilesc cã "prin lege se reglementeazã infracţiunea, pedeapsa şi regimul de executare" şi cu prevederile art. 11 şi art. 20 din Constituţie care, stabilind preeminenţa Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, consacrã principiul "nicio pedeapsã fãrã lege".
Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi art. 146 din Codul penal, care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000: "Dacã faptele prevãzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";
- Art. 146 din Codul penal: "Prin «consecinţe deosebit de grave» se înţelege o pagubã materialã mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravã a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la România ca patrie comunã şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã niciun fel de deosebire, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organicã a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 16 alin. (1) referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la Libertatea individualã, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi Nicio pedeapsã fãrã lege.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 552 din 15 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, statuând cã, "potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organicã infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora. Acest lucru nu presupune însã uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de politicã penalã ori din considerente ce izvorãsc din realitãţi iminente, Parlamentul poate incrimina, prin lege specialã, o anumitã conduitã susceptibilã de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.
Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din <>Legea nr. 78/2000, care reglementeazã una dintre modalitãţile de sãvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunitãţilor Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publicã în folosirea sau prezentarea de documente în vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta reprezintã o opţiune de politicã legislativã şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauzã. Astfel, textul de lege criticat se aplicã tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se aflã în ipoteza normei, fãrã nicio discriminare, şi, de asemenea, nu încalcã niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apãrare, partea interesatã având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.
Cât priveşte critica referitoare la absenţa din conţinutul reglementãrii a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã, deoarece textul are o redactare univocã, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivã sau arbitrarã. De altfel, în Cauza Wingrove contra Marii Britanii din 25 noiembrie 1996 Curtea de la Strasbourg a decis cã legea internã pertinentã, care înglobeazã atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie sã fie formulatã cu o precizie suficientã pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - sã prevadã într-o mãsurã rezonabilã, în circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Or, nu se poate susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt vãduvite de o astfel de cerinţã, deoarece acestea nu fac altceva decât sã incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunitãţilor Europene. (...)
Prevederile art. 23 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât dispoziţiile legale contestate nu dispun cu privire la libertatea individualã".
De asemenea, prin <>Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã a statuat "cã art. 146 din Codul penal cuprinde o normã cu caracter explicativ prin care se lãmureşte înţelesul expresiei "consecinţe deosebit de grave". Aceastã reglementare este necesarã cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevãzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.
Totodatã, Curtea a constatat cã este neîntemeiatã şi susţinerea autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legãturã cu procedura de desfãşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adicã în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia cã aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui sã excedeze necesitãţii asigurãrii garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. [...]
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la încãlcarea principiului legalitãţii incriminãrii, Curtea reţine cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci, dimpotrivã, prin explicarea conţinutului noţiunii "consecinţe deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigurã caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale".
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18^1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicatã de Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu în Dosarul nr. 3.529/208/2007 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
