Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.451 din 4 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15, art. 21, art. 24 si art. 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 13 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Florentina-Adriana Meheş în Dosarul nr. 491/325/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 491/325/2009, Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de recurenta Florentina-Adriana Meheş într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului împotriva Sentinţei civile nr. 7.081 din 11 mai 2009 a Judecãtoriei Timişoara prin care i s-a respins plângerea civilã privind anularea unui proces-verbal de contravenţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece organul constatator este liber sã constate contravenţiile, sã stabileascã vinovãţia şi sã aplice sancţiunile potrivit unor competenţe foarte largi, fiind scutit de orice sarcinã a probãrii acuzaţiilor şi sancţiunilor. Aşadar, din dispoziţiile de lege criticate rezultã cã îi revine contravenientului sarcina de a-şi proba nevinovãţia în faţa instanţei de judecatã, fiind astfel încãlcat principiul constituţional al respectãrii prezumţiei de nevinovãţie.
Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât procesul-verbal de constatare a contravenţiei este supus controlului instanţelor judecãtoreşti cu respectarea drepturilor procesuale ale pãrţilor.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Textele art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat "Constatarea contravenţiei", şi din cap. III "Aplicarea sancţiunilor contravenţionale" şi reglementeazã aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie şi la modalitatea de aplicare a sancţiunii de cãtre agentul constatator.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemãnãtoare celor formulate în prezenta cauzã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând cã pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate sã îşi exercite fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare. Totodatã, instanţa competentã sã soluţioneze plângerea îndreptatã împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sã urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cãrora sarcina probei aparţine celui care afirmã ceva în instanţã, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.
De asemenea, cu referire la susţinerea autorului excepţiei în sensul cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovãţia în legãturã cu fapta reţinutã în sarcina sa de cãtre organul constatator, Curtea a statuat - prin <>Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009 - cã procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã <>art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului, din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin Hotãrârea din 4 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Anghel împotriva României, a statuat cã, deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţionalã, şi nu pe cale penalã, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie sã se afle într-o situaţie defavorabilã pentru simplul fapt cã regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penalã. O asemenea poziţie este fireascã, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punct de vedere al protecţiei juridice de care se bucurã, s-ar afla pe o treaptã inferioarã autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penalã în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Florentina-Adriana Meheş în Dosarul nr. 491/325/2009 al Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
