Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.451 din 3 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^1 din Codul de procedura penala si ale art. 20 si 21 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 20 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, excepţie ridicatã de Manuel-Viorel Lungu şi Floricel Onea în Dosarul nr. 27.631/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 50D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 27.631/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Excepţia a fost ridicatã de Manuel-Viorel Lungu şi Floricel Onea cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 încalcã dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, secretul corespondenţei, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, întrucât interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video se pot dispune şi înainte de începerea urmãririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal, şi chiar înainte de sãvârşirea unei infracţiuni. Considerã cã aceste interceptãri dispuse şi efectuate înaintea declanşãrii procesului penal aduc atingere, în momentul obţinerii, dreptului la viaţã privatã, în componenta privitoare la inviolabilitatea corespondenţei, iar în momentul folosirii, încalcã dreptul la un proces echitabil. Mai aratã cã singurul mecanism procesual care ar da eficienţã dreptului la un proces echitabil în situaţia interceptãrilor şi înregistrãrilor de comunicãri sau convorbiri obţinute înainte de declanşarea procesului penal este considerarea lor ca simple informaţii, nu ca mijloace de probã. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate aduc atingere şi principiului proporţionalitãţii impus de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãruia orice ingerinţã în exerciţiul dreptului la viaţã privatã trebuie sã fie proporţionalã cu scopul urmãrit.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Legea fundamentalã invocate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu contravin dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei. Face trimitere în acest sens la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.137/2008 şi nr. 410/2008.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi ale art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 91^1 din Codul de procedurã penalã: "Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeazã cu autorizarea motivatã a judecãtorului, la cererea procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, în condiţiile prevãzute de lege, dacã sunt date ori indicii temeinice privind pregãtirea sau sãvârşirea unei infracţiuni pentru care urmãrirea penalã se efectueazã din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru cã identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi fãcutã prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziatã.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevãzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevãzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se sãvârşesc prin mijloace de comunicare electronicã. Dispoziţiile alin. 1 se aplicã în mod corespunzãtor.
Autorizaţia se dã pentru durata necesarã interceptãrii şi înregistrãrii, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã sau de la instanţa corespunzãtoare în grad acesteia, în a cãrei circumscripţie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dã de cãtre judecãtorul desemnat de acesta.
Autorizaţia poate fi reînnoitã, înainte sau dupã expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depãşi 30 de zile.
Durata totalã a interceptãrilor şi înregistrãrilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoanã şi aceeaşi faptã, nu poate depãşi 120 de zile.
Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintã sau o asistã în proces nu poate fi folositã ca mijloc de probã decât dacã din cuprinsul acesteia rezultã date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregãtirea sau sãvârşirea de cãtre avocat a unei infracţiuni dintre cele prevãzute la alin. 1 şi 2.
Procurorul dispune încetarea imediatã a interceptãrilor şi înregistrãrilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacã nu mai existã motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.
La cererea motivatã a persoanei vãtãmate, procurorul poate solicita judecãtorului autorizarea interceptãrii şi înregistrãrii convorbirilor ori comunicãrilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formeazã obiectul cercetãrii.
Autorizarea interceptãrii şi a înregistrãrii convorbirilor sau comunicãrilor se face prin încheiere motivatã, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justificã mãsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi fãcutã prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziatã; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.";
- Art. 20 din Legea nr. 535/2004: "Ameninţãrile la adresa securitãţii naţionale a României, prevãzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a României, inclusiv faptele de terorism prevãzute în prezenta lege, constituie temeiul legal pentru a se propune procurorului de cãtre organele de stat cu atribuţii în domeniul securitãţii naţionale, în cazuri justificate, sã solicite autorizarea efectuãrii unor activitãţi în scopul culegerii de informaţii, constând în: interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor, cãutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a cãror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.";
- Art. 21 din Legea nr. 535/2004: (1) Propunerea se formuleazã în scris şi trebuie sã cuprindã: date sau indicii din care sã rezulte existenţa unei ameninţãri la adresa securitãţii naţionale, pentru a cãrei descoperire, prevenire sau contracarare se impune emiterea autorizãrii; categoriile de activitãţi pentru a cãror efectuare este necesarã autorizarea; identitatea persoanei ale cãrei comunicaţii trebuie interceptate, dacã este cunoscutã, sau a persoanei care deţine informaţiile, documentele ori obiectele ce trebuie obţinute; descrierea generalã, dacã şi când este posibil, a locului unde urmeazã a fi efectuate activitãţile autorizate; durata de valabilitate a autorizãrii.
(2) Propunerea se înainteazã procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este examinatã sub aspectul temeiniciei şi legalitãţii de procurori anume desemnaţi de acesta.
(3) Dacã se apreciazã cã propunerea este nejustificatã, procurorul o respinge prin rezoluţie motivatã, comunicând aceasta de îndatã organului care a formulat-o.
(4) Dacã în termen de 24 de ore de la înregistrarea cererii se apreciazã cã propunerea este întemeiatã şi sunt întrunite toate condiţiile prevãzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicitã în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activitãţilor propuse.
(5) Solicitarea trebuie sã cuprindã datele menţionate la alin. (1).
(6) Solicitarea este examinatã în camera de consiliu de judecãtori anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care o admit sau o resping motivat, prin încheiere.
(7) În cazul în care solicitarea este respinsã, aceasta se restituie procurorului, împreunã cu un exemplar al încheierii.
(8) Dacã apreciazã cã solicitarea este justificatã, o datã cu încheierea de admitere judecãtorul emite mandat prin care autorizeazã efectuarea activitãţilor propuse.
(9) Mandatul se înmâneazã reprezentantului anume desemnat al organului care a propus autorizarea şi trebuie sã cuprindã: categoriile de comunicaţii care pot fi interceptate, categoriile de informaţii, documente sau obiecte care pot fi obţinute; datele de identitate ale persoanei ale cãrei comunicaţii trebuie interceptate sau care se aflã în posesia datelor, informaţiilor ori obiectelor ce trebuie obţinute, dacã sunt cunoscute; descrierea generalã a locului în care urmeazã a fi executat mandatul; organul împuternicit cu executarea; durata de valabilitate a mandatului.
(10) Durata de valabilitate a mandatului nu poate depãşi 6 luni; în cazuri întemeiate judecãtorii anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pot prelungi, la cerere, durata mandatului, fiecare prelungire neputând depãşi 3 luni.
(11) În acest caz se va urma procedura prevãzutã la alin. (1)-(9).
(12) Solicitarea, emiterea şi punerea în aplicare a mandatului se fac cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
(13) Organele care au propus autorizarea activitãţilor pentru care s-a emis mandatul sunt obligate sã le întrerupã de îndatã, atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat şi sã îl informeze despre aceasta pe procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(14) Aceleaşi organe au obligaţia sã îl informeze în scris pe procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre rezultatul activitãţilor autorizate prin mandat şi despre mãsurile luate, conform legii."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 28 privind secretul corespondenţei şi ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi a prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi cu motivãri similare. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã prevederile din acest Cod referitoare la interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat cã nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni.
Totodatã, Curtea a arãtat cã anumite aspecte invocate într-o cauzã ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemã de constituţionalitate, sens în care a reţinut cã nu se poate admite însã ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicãrii unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.
În plus, însãşi instanţa europeanã a validat prevederile legale contestate, prin Hotãrârea din 26 aprilie 2007 pronunţatã în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, dupã ce a reţinut existenţa unei încãlcãri a art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, motivat de împrejurarea cã la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat cã în noul cadru legislativ [prin modificãrile aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006] existã numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferã protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţã privatã al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 102 din 4 februarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2010, şi Decizia nr. 1.649 din 16 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 februarie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedurã penalã, pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004, faţã de care autorii excepţiei nu au formulat critici distincte.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, excepţie ridicatã de Manuel-Viorel Lungu şi Floricel Onea în Dosarul nr. 27.631/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 noiembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
