Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) si art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) si art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 24 ianuarie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicatã, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã în Dosarul nr. 12.770/3/2006. Cauza a fost repusã pe rol prin Încheierea din data de 12 octombrie 2010, întrucât nu s-a putut obţine numãrul de voturi necesar pentru luarea unei decizii, prevãzut de dispoziţiile <>art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    La apelul nominal rãspund avocatul Ovidiu Buduşan, pentru pãrţile Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercialã "Rompetrol" - S.A. din Bucureşti, cu împuternici avocaţiale la dosar, şi avocatul Valeriu Stoica, pentru partea Serviciul Român de Informaţii, cu împuternicire avocaţialã la dosar.
    Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul apãrãtorului pãrţilor Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercialã "Rompetrol" - S.A. din Bucureşti, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocatã din oficiu de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 alin. (2), ale art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2), întrucât, deşi protejeazã interesul general al statului, acestea nu trebuie sã îngrãdeascã dreptul la apãrare al pãrţilor, putând sã existe un echilibru între cele douã cerinţe. Or, procedura emiterii certificatului de securitate intrã în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la rolul Consiliului Superior al Magistraturii, operând o suprapunere de atribuţii în ceea ce priveşte profesionalismul magistraţilor, suprapunere ce existã şi în cazul avocaţilor. În speţã, Serviciul Român de Informaţii - autoritatea ce deţine informaţiile clasificate - are şi calitatea de pârât, ceea ce conduce la situaţia în care partea îşi poate alege completul de judecatã care va soluţiona cauza. Pe de altã parte, pot exista situaţii în care niciun judecãtor al unei secţii, cum este şi cazul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sã nu posede certificat de securitate. Prin urmare, solicitã schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    Având cuvântul, apãrãtorul pãrţii Serviciul Român de Informaţii, referindu-se la concluziile scrise pe care le-a depus şi la ceea ce va exprima în rezumat, solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, în principal, şi ca neîntemeiatã, în subsidiar. Cu privire la inadmisibilitate, aratã, în esenţã, cã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã nu se referã la conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale, ci la o interpretare a legii, interpretare care este în competenţa instanţei de judecatã. De asemenea, considerã cã nici condiţia legãturii dintre obiectul cauzei şi prevederile criticate ca fiind neconstituţionale nu este îndeplinitã, deoarece obiectul cauzei îl reprezintã stabilirea rãspunderii juridice pentru eventuala neconcordanţã dintre legea românã şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu sunt îndeplinire condiţiile prevãzute de lege pentru examinarea excepţiei de neconstituţionalitate de cãtre Curtea Constituţionalã. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, susţine cã dispoziţiile criticate nu contravin rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume <>Decizia nr. 1.120/2008. Aratã cã accesul la informaţii nu este un drept absolut, iar restricţiile acestuia trebuie impuse prin lege, legea prevãzând cã toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, deci nu numai magistraţii. Verificarea se face numai cu privire la utilizarea acestor informaţii, neavând legãturã cu rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea, promovarea şi rãspunderea disciplinarã a magistraţilor. Pe de altã parte, aratã cã nu Serviciul Român de Informaţii elibereazã certificat de securitate, ci Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, conform procedurii reglementate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 585/2002, care este de douã feluri: procedura de drept comun şi procedura excepţionalã. În final, susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu prevederile Tratatului de aderare a României la Alianţa Nord Atlanticã şi solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    În replicã, apãrãtorul pãrţilor Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercialã "Rompetrol" - S.A. din Bucureşti aratã - în ceea ce priveşte pretinsa inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate - cã legãtura acesteia cu obiectul cauzei este evidentã, fiind reţinutã chiar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în ceea ce priveşte temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, susţine cã reglementarea criticatã nu conţine cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi predictibilitate a normei legale.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, considerând cã nu existã motive pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Faptul cã la nivelul Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie niciun judecãtor nu posedã certificat de securitate, astfel încât nu se poate constitui completul de judecatã, reprezintã o problemã de aplicare a legii şi de management al instanţei respective, iar nu o problemã de constituţionalitate. Pe de altã parte, din examinarea procedurii de eliberare a certificatului de securitate rezultã cã existã competenţe delimitate ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. În ceea ce priveşte rolul şi competenţele Consiliului Superior al Magistraturii, apreciazã cã nu existã elemente noi pentru a reconsidera cele statuate de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 1.335/2008.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 26 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 12.770/3/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã din oficiu de cãtre instanţa de judecatã, în cadrul soluţionãrii recursurilor declarate împotriva Deciziei nr.1/2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate împotriva Sentinţei civile nr. 709/2007 a Tribunalului Bucureşti, sentinţã prin care s-a admis în parte acţiunea formulatã de reclamantul Dan Costache Patriciu, a fost obligat pârâtul Serviciul Român de Informaţii sã plãteascã reclamantului daune morale şi s-a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã aratã cã - deşi în faza apelului a fost invocatã aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, dar de cãtre reclamanţi, excepţie respinsã de cãtre Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 1.120/2008 - este necesarã invocarea din oficiu a acestei excepţii, deoarece motivarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale se referã doar la chestiunea accesului pãrţilor la informaţiile clasificate, iar nu şi la accesul judecãtorilor cauzei la asemenea înscrisuri, invocate şi utilizate ca probe în cursul procesului, fiind necesarã rezolvarea, cu valoare de principiu, a acestor probleme de drept.
    Prin urmare, se susţine cã textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, deoarece permit accesul la informaţiile clasificate secrete de stat tuturor persoanelor, deci şi judecãtorilor, numai condiţionat de obţinerea în prealabil a unui certificat ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat), eliberat conform procedurii reglementate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 585/2002. Aşadar, în cauza de faţã, judecãtorii recursului ar putea avea acces la aceste documente ce au stat la baza deciziei din apel numai dupã obţinerea certificatului, însã, în cazul în care judecãtorii cauzei solicitã obţinerea acestui certificat, persoana juridicã sesizatã nu are obligaţia eliberãrii sale, ci doar o posibilitate în acest sens (chiar atunci când este vorba de o autorizaţie de acces temporar la informaţii clasificate în temeiul art.36 din <>Hotãrârea Guvernului nr. 585/2002), posibilitate care, în speţã, ar urma sã fie evaluatã tocmai de una dintre pãrţile litigante, cu consecinţa determinãrii completului de judecatã. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aratã, pe de-o parte, cã pentru acordarea unei autorizaţii de acces temporar este necesar sã existe, potrivit dispoziţiilor menţionate, o "situaţie de crizã, o calamitate sau un eveniment imprevizibil", iar, pe de altã parte, potrivit art. 141 din acelaşi act normativ, acordarea certificatului de securitate şi a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate este condiţionatã de avizul autoritãţii desemnate de securitate; or, potrivit <>art. 152 alin. (1) lit. a) din Hotãrârea Guvernului nr. 585/2002, în cazul judecãtorilor, deşi nu se menţioneazã expres, aceastã autoritate nu poate fi, prin eliminare, decât Serviciul Român de Informaţii.
    Pe de altã parte, persoana juridicã sesizatã are obligaţia verificãrii onestitãţii şi profesionalismului judecãtorilor solicitanţi. Or, aratã autorul excepţiei de neconstituţionalitate, "se pune problema dacã o atare verificare efectuatã cu privire la magistraţi de o instituţie din afara puterii judecãtoreşti intrã în coliziune cu prevederile constituţionale referitoare la competenţa şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii." Astfel, pe de-o parte, analiza conduitei profesionale şi chiar personale a judecãtorilor este datã prin Constituţie în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altã parte, una dintre componentele esenţiale ale conduitei profesionale a judecãtorilor o constituie respectarea obligaţiei de confidenţialitate a lucrãrilor care au acest caracter. Precizeazã cã în cadrul Secţiei civile şi de proprietate intelectualã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu existã decât un singur judecãtor care posedã certificat ORNISS.
    Mai susţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã cã obligarea obţinerii certificatului ORNISS de cãtre judecãtorii unei cauze are drept consecinţã determinarea componenţei completului de judecatã, ceea ce echivaleazã cu încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ce garanteazã dreptul la un proces echitabil, egalitatea în faţa legii şi imparţialitatea justiţiei.
    Totodatã, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine cã, fãrã a nega dreptul statului de a stabili exigenţe sporite în acordarea accesului la informaţii clasificate pentru raţiuni de siguranţã naţionalã, totuşi este necesar a se clarifica - prin controlul de constituţionalitate - dacã aplicarea întocmai a dispoziţiilor legale care prevãd aceste exigenţe poate asigura egalitatea în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil în cazul în care o persoanã fizicã sau juridicã se plânge tocmai de nelegalitatea obţinerii unor informaţii prezumate având acest caracter, în contra persoanei juridice de care depinde accesul la respectivele informaţii. Accesul tuturor pãrţilor la un proces echitabil trebuie sã fie privit atât din perspectiva judecãţii efectuate de o instanţã imparţialã, cât şi din cea a egalitãţii armelor, care presupune ca toate pãrţile sã îşi poatã face apãrãrile în cunoştinţã de cauzã şi sã poatã administra probele ori sã poatã avea acces la probe astfel încât sã nu se creeze un dezavantaj net în favoarea uneia dintre ele. Invocã în acest sens hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Dombo Beheer B.V. contra Olandei, 1993, şi Feldbrugge contra Olandei, 1986.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. Ca urmare a modificãrilor survenite prin <>Legea nr. 268/2007 pentru completarea <>art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
    - Art. 2 alin. (2): "Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevãzute de lege.";
    - Art. 7: "(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.
    (2) Pentru candidaţii la funcţii publice ce implicã lucrul cu asemenea informaţii, precum şi competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este anterioarã numirii în acele funcţii şi se solicitã obligatoriu de autoritatea de învestire.
    (3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucreazã în cadrul Autoritãţii Naţionale de Securitate, care gestioneazã informaţii NATO, potrivit echivalenţelor nivelurilor de secretizare prevãzute prin prezenta lege.
    (4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validãrii alegerii sau numirii şi a depunerii jurãmântului, pentru urmãtoarele categorii de persoane:
    a) Preşedintele României;
    b) primul-ministru;
    c) miniştri;
    d) deputaţi;
    e) senatori,
    care, în concordanţã cu atribuţiile specifice, sunt îndreptãţite sã aibã acces la informaţiile clasificate fãrã îndeplinirea procedurilor prevãzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, dupã ce au luat cunoştinţã de responsabilitãţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de pãstrare a secretului prevãzut la art. 36 alin. (3).";
    - Art. 25 alin. (1): "Coordonarea generalã a activitãţii şi controlul mãsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizeazã de cãtre unitatea specializatã din cadrul Serviciului Român de Informaţii.";
    - Art. 34 lit. j): "În vederea coordonãrii activitãţii şi exercitãrii controlului asupra mãsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţã, Serviciul Român de Informaţii are urmãtoarele atribuţii principale: [...] j) constatã nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplicã sancţiunile contravenţionale prevãzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracţiuni, sesizeazã organele de urmãrire penalã."
    În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã, textele legale menţionate sunt neconstituţionale în mãsura în care, în lipsa oricãrei distincţii, ele sunt deopotrivã aplicabile şi instanţei de judecatã. În acest sens, considerã cã textele invocate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare şi ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
    I. Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observã cã prin <>Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicatã de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercialã "Rompetrol" - S.A. în acelaşi dosar, şi anume Dosarul nr. 12.770/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie. Critica de neconstituţionalitate a constat, în esenţã, în susţinerea potrivit cãreia textele de lege menţionate încalcã dreptul la un proces echitabil, deoarece pãrţile nu pot avea acces la conţinutul unor înscrisuri clasificate decât cu condiţia obţinerii certificatului de securitate.
    Cu acel prilej, Curtea a statuat - faţã de aceste critici - cã "este firesc ca <>Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, sã conţinã reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de pãrţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specificã de obţinere a acestuia, prevãzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivã şi absolutã a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţioneazã de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartã, nu se poate susţine încãlcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicitãţii, imparţialitãţii şi al egalitãţii justiţiei pentru toţi."
    În aceeaşi cauzã, ajunsã în faza soluţionãrii recursului de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã, instanţa de judecatã, din oficiu, a invocat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, însã din perspectiva limitãrii accesului judecãtorilor, iar nu al pãrţilor, la informaţiile clasificate.
    Prin urmare, din punct de vedere formal, deşi este vorba despre aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate [a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate], ridicatã în aceeaşi cauzã (în Dosarul nr. 12.770/3/2006, dar în grade diferite de jurisdicţie - apel şi recurs), Curtea observã, pe de o parte, cã autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt diferiţi (pãrţile şi instanţa de judecatã, din oficiu), iar pe de altã parte, cã motivarea acestora diferã. Astfel, instanţa de judecatã, din oficiu, criticã textele de lege invocate sub aspectul limitãrii accesului judecãtorilor cauzei la informaţiile clasificate, invocate şi utilizate ca probe în cursul procesului, pe când motivarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale se referã strict la criticile aduse de pãrţi aceloraşi texte de lege, din perspectiva limitãrii accesului pãrţilor la informaţiile clasificate.
    În consecinţã, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, ridicatã din oficiu de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã, întruneşte condiţiile de admisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate.
    II. În ceea ce priveşte conţinutul actului normativ, Curtea observã cã, potrivit <>art. 1 din Legea nr. 182/2002, scopul reglementãrii este protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigurã acest tip de informaţii, care se realizeazã prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor. În acest sens, legea instituie principiul potrivit cãruia toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secret de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.
    Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi <>art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, sub aspectul unor critici asemãnãtoare celor formulate şi în prezenta cauzã, statuând cã acestea sunt constituţionale.
    Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã textele de lege criticate nu înlãturã posibilitatea judecãtorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de naturã proceduralã prevãzute de lege. Pe de o parte, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie sã obţinã certificate de securitate, iar pe de altã parte, magistraţii acreditaţi sã deţinã, sã aibã acces şi sã lucreze cu informaţii clasificate, deşi întrunesc exigenţele de numire şi profesare a funcţiei pe care o ocupã, în acord cu dispoziţiile <>Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecãtorilor şi procurorilor, sunt evaluaţi numai din perspectiva onestitãţii şi profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informaţii. Aşa fiind, nu poate fi pus semnul egalitãţii între criteriile de numire în funcţia de magistrat şi cele necesare obţinerii autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, mai cu seamã cã pentru acestea din urmã accesul este limitat de respectarea principiului necesitãţii de a cunoaşte, având în vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stãri preexistente (cum ar fi mediul de relaţii, locul de muncã anterior etc.), şi de loialitatea indiscutabilã ori de caracterul, obiceiurile, relaţiile, discreţia şi modul de viaţã ale persoanei în cauzã. Este firesc sã fie aşa, deoarece, în caz contrar, existã riscul creãrii unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specificã actului de justiţie, nu poate fi acoperitã prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, reglementãrile criticate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism al persoanei care gestioneazã informaţii clasificate este pusã la îndoialã.
    Curtea a mai reţinut cã nu poate fi primitã nici critica privind încãlcarea principiilor repartizãrii aleatorii a cauzelor şi continuitãţii completului de judecatã, formulatã de instanţa de judecatã care a invocat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 28 din Legea nr. 182/2002, deoarece principiile invocate nu sunt consacrate de Constituţie, ci de <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã. În acest sens, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în <>Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
    În plus, cele statuate de Curtea Constituţionalã prin deciziile menţionate sunt în concordanţã cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotãrârea din 9 februarie 1995 pronunţatã în Cauza Vereniging Weekblad Bluf! contra Olandei, instanţa de la Strasbourg a decis cã accesul la informaţiile publice poate fi îngrãdit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Exercitarea acestor libertãţi ce comportã îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democraticã, pentru securitatea naţionalã, integritatea teritorialã sau siguranţa publicã, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti". Prin urmare, pentru a respecta prevederile Convenţiei, îngrãdirile libertãţii de informare trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sã fie prevãzute de lege; b) sã aibã un scop legitim; c) sã fie necesare într-o societate democraticã. Prin Hotãrârea din 8 iulie 1999, pronunţatã în Cauza Sⁿ'62rek contra Turciei, instanţa de contencios al drepturilor omului a stabilit cã este la latitudinea statului de a decide dacã şi când este necesar ca anumite informaţii sã rãmânã confidenţiale şi, în consecinţã, statul are o largã marjã de apreciere în aceastã materie.
    Or, în cazul de faţã, Curtea observã cã îngrãdirile aduse accesului la informaţii sunt prevãzute de lege - <>Legea nr. 182/2002 -, au un scop legitim - protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigurã acest tip de informaţii, prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor -, şi sunt necesare într-o societate democraticã.
    În consecinţã, reglementarea criticatã îndeplineşte atât condiţiile prevãzute de art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi pe cele ale art. 19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cãrora "Exercitarea libertãţilor prevãzute la paragraful 2 al prezentului articol comportã îndatoriri şi rãspunderi speciale. În consecinţã, ea poate fi supusã anumitor limitãri care trebuie însã stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare: a) respectãrii drepturilor sau reputaţiei altora; b) apãrãrii securitãţii naţionale, ordinii publice, sãnãtãţii sau moralei publice."
    Totodatã, Curtea observã cã reglementarea criticatã respectã şi prevederile art. 7 din Acordul dintre România şi Uniunea Europeanã privind procedurile de securitate pentru schimbul de informaţii clasificate, semnat la Bruxelles la 22 aprilie 2005, ratificat prin <>Legea nr. 267/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 10 octombrie 2005, potrivit cãrora "1. Pãrţile se vor asigura cã toate persoanele care, în îndeplinirea îndatoririlor oficiale, necesitã acces sau ale cãror îndatoriri ori funcţii pot permite accesul la informaţiile clasificate furnizate sau schimbate în temeiul prezentului acord sunt verificate corespunzãtor înainte de a li se acorda accesul la astfel de informaţii.
    2. Procedurile de verificare vor stabili dacã o persoanã poate avea acces la informaţii clasificate, ţinând cont de loialitatea, încrederea şi onestitatea sa", precum şi pe cele ale art. 3 din Acordul dintre pãrţile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor, adoptat la Bruxelles la 6 martie 1997, la care România a aderat prin <>Legea nr. 423/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 28 octombrie 2004, potrivit cãrora "(1) Pãrţile se vor asigura cã toţi cetãţenii lor, care, în îndeplinirea îndatoririlor oficiale, necesitã sau pot avea acces la informaţii clasificate "CONFIDENŢIAL" (SECRET) şi de nivel superior, sunt verificaţi corespunzãtor înainte de preluarea îndatoririlor.
    (2) Procedurile de verificare de securitate vor fi concepute pentru a stabili dacã, ţinând cont de loialitatea şi încrederea sa, o persoanã poate avea acces la informaţii clasificate fãrã ca acest lucru sã constituie un risc inacceptabil de securitate.
    (3) La cerere, fiecare dintre pãrţi va coopera cu celelalte pãrţi la realizarea procedurilor proprii de verificare de securitate."

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi <>art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicatã, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã în Dosarul nr. 12.770/3/2006.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 noiembrie 2010.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Ioana Marilena Chiorean

                                      ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016