Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.435 din 25 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) teza intai din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apã şi de canalizare nr. 241/2006, excepţie ridicatã de Vasile Began şi Silvia Began în Dosarul nr. 9.401/118/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 94D/2011. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 419/2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Decizia civilã nr. 748/CA din 26 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 9.401/118/2009, Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apã şi de canalizare nr. 241/2006, excepţie ridicatã de Vasile Began şi Silvia Began într-o cauzã având ca obiect anulare act. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie cu titlu gratuit un drept de servitute asupra proprietãţilor afectate de sistemul de alimentare cu apã şi de canalizare, ceea ce încalcã art. 44 din Legea fundamentalã, golind de conţinut şi de orice fel de ocrotire dreptul de proprietate privatã. Curtea de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã dreptul de servitute instituit asupra proprietãţilor afectate de sistemele de alimentare cu apã şi canalizare reprezintã o limitare rezonabilã a dreptului de proprietate, instituitã de legiuitor pentru satisfacerea interesului general al comunitãţii. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apã şi de canalizare nr. 241/2006 este neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apã şi de canalizare nr. 241/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 29 iunie 2006. Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepţiei, Curtea constatã cã, în realitate, critica vizeazã numai teza întâi din cuprinsul alin. (2) al art. 26, potrivit cãreia "Dreptul de servitute se exercitã pe toatã durata existenţei sistemelor de alimentare cu apã şi de canalizare, pentru executarea lucrãrilor necesare întreţinerii şi exploatãrii sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietãţilor afectate de sistemul de alimentare cu apã şi de canalizare se realizeazã cu titlu gratuit pe toatã durata existenţei acestuia". Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (5) referitoare la dreptul de proprietate privatã. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã reglementarea criticatã a mai fost supusã controlului de constituţionalitate, prin raportare la o criticã similarã, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 419 din 15 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, prin care s-a statuat cã aceasta nu contravine Legii fundamentale. Prin aceastã decizie, Curtea a reţinut cã se pleacã de la o premisã greşitã constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate privatã, fãcându-se abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5) care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private "în condiţiile legii organice". Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principialã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind anumite limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea apreciazã cã, prin reglementarea dedusã controlului, legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale. Chiar dacã prin instituirea drepturilor de uz şi servitute titularul dreptului de proprietate suferã o îngrãdire în exercitarea atributelor dreptului sãu, reglementarea legalã, în sine, nu relevã nicio contradicţie cu art. 44 din Constituţie. Aşa fiind, Curtea a considerat cã dreptul de servitute instituit asupra proprietãţilor afectate de sistemele de alimentare cu apã şi canalizare reprezintã o limitare rezonabilã a dreptului de proprietate, instituitã de legiuitor pentru satisfacerea interesului general al comunitãţii. În acest context, referitor la posibilitatea restrângerii exerciţiului unui drept fundamental, cum ar fi dreptul de proprietate, în temeiul art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea Constituţionalã a statuat cã "pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrãdiri fie în privinţa obiectului dreptului, fie în privinţa unor atribute ale dreptului, pentru apãrarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apãrarea drepturilor altor persoane. Esenţial este ca prin aceste restricţii stabilite de lege sã nu se atingã fondul acestui drept, sã nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Altfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proporţionalitãţii înscris în art. 53 alin. (2) din Constituţie". În aceastã problemã s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunitãţilor Europene, în sensul cã "drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare prin raportare la funcţia lor în societate. Aceasta înseamnã cã restricţiile ce rãspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmãrit, o intervenţie nemãsuratã şi intolerabilã care ar aduce atingere însãşi substanţei dreptului garantat". Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) teza întâi din Legea serviciului de alimentare cu apã şi de canalizare nr. 241/2006, excepţie ridicatã de Vasile Began şi Silvia Began în Dosarul nr. 9.401/118/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã, contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 octombrie 2011.
