Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.433 din 25 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 109 alin. (2) si (3) si art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 16 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (2) şi (3) şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Ionuţ Barbu în Dosarul nr. 4.347/281/2009 al Tribunalului Prahova - Secţia comercialã şi de contencios administrativ II şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.586D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.347/281/2009, Tribunalul Prahova - Secţia comercialã şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (2) şi (3) şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Excepţia a fost ridicatã de recurentul Ionuţ Barbu cu ocazia soluţionãrii recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 10.510 din 24 noiembrie 2009, pronunţatã de Judecãtoria Ploieşti într-o cauzã civilã având ca obiect o plângere contravenţionalã în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale menţionate încalcã prevederile constituţionale ale art. 11, art. 16, art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (11) şi art. 26, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, aratã, în esenţã, cã, deoarece procesul-verbal de stabilire a contravenţiei este un act administrativ, stabilirea competenţei de soluţionare a plângerilor contravenţionale numai în favoarea instanţelor în a cãror razã teritorialã a fost constatatã fapta "se abate de la principiul legislaţiei contenciosului administrativ, care prevede posibilitatea alegerii competenţei de cãtre persoana contestatoare, între domiciliul/sediul sãu şi sediul instituţiei intimate." De asemenea, considerã cã judecãtorii care soluţioneazã plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor "administreazã prost probele, în special inversând obligaţia de prezentare a probelor care revine acuzãrii şi îndoiala e folositã în avantajul acuzatului". Autorul mai are în vedere stabilirea nejudiciarã a vinovãţiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciarã contravenţionalã de drept comun, aplicabilitatea normelor constituţionale şi contravenţionale consacrând dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovãţie, violarea dreptului la respectarea prezumţiei de nevinovãţie de normele juridice privind procedura contravenţionalã de drept comun, contrarietatea dintre normele juridice privind procedura contravenţionalã judiciarã de drept comun şi protecţia datelor cu caracter personal în vederea asigurãrii dreptului persoanei de a dispune de propria imagine.
Instanţa de judecatã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 109 alin. (2) şi (3) şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
- Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: "Plângerea împreunã cu dosarul cauzei se trimit de îndatã judecãtoriei în a cãrei circumscripţie a fost sãvârşitã contravenţia.";
- Art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: "(1) Instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, dupã ce verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii.
(2) Dacã prin lege nu se prevede altfel, hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendã executarea hotãrârii."
- Art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002: "(2) Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
(3) În cazurile prevãzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, dupã stabilirea identitãţii conducãtorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fãrã a fi necesarã confirmarea faptelor de cãtre martori."
- Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002: "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecãtoria în a cãrei razã de competenţã a fost constatatã fapta".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin aceste texte legale sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 11 care stabilesc raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) care consacrã accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie şi art. 26 referitor la viaţa intimã, familialã şi privatã, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în jurisprudenţa sa, a examinat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege atacate în raport cu critici similare.
Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, şi Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, statuând cã acestea nu încalcã liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Curtea a constatat, cu acele prilejuri, cã textul de lege criticat nu îngrãdeşte accesul liber la justiţie, ci instituie norme de procedurã privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentã sã soluţioneze plângerea. Aceastã modalitate de reglementare reprezintã însã opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecãtoreşti.
În continuare, referitor la critica dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se constatã cã acestea instituie un ansamblu de reguli procedurale care reglementeazã soluţionarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut cã acestea nu sunt de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie, satisfac pe deplin exigenţele unui proces echitabil şi totodatã nu înfrâng prezumţia de nevinovãţie. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 768 din 24 iunie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 16 iulie 2008, Decizia nr. 552 din 29 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.350 din 19 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, şi Decizia nr. 1.054 din 16 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 27 septembrie 2010.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut cã imparţialitatea judecãtorilor reprezintã o caracteristicã intrinsecã a actului de justiţie, fiind o noţiune complexã, care exclude intervenţia oricãror elemente de naturã subiectivã şi care implicã, printre altele, echidistanţa absolutã a acestora. Or, dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care, astfel cum s-a arãtat mai sus, reprezintã normele procedurale aplicabile soluţionãrii plângerilor contravenţionale, nu conţin niciun fel de elemente care sã justifice apariţia vreunor suspiciuni legate de imparţialitatea judecãtorului, susţinerile autorului excepţiei fiind, din aceastã perspectivã, neîntemeiate.
Tot în legãturã cu aceste susţineri ale autorului excepţiei, potrivit cãreia textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece însuşi contravenientul trebuie sã îşi probeze nevinovãţia în faţa instanţei, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, cã "procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. [...] instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei."
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 în raport cu art. 26 din Constituţie, Curtea reţine cã autorul excepţiei criticã aceste dispoziţii de lege, întrucât prevãd dreptul autoritãţilor publice de a înregistra şi prelucra date cu caracter personal, soluţie legislativã care îl nemulţumeşte şi pe care o doreşte modificatã. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
De menţionat cã persoana sancţionatã ca urmare a constatãrii unei contravenţii prin mijloacele în discuţie, dacã apreciazã cã procesul-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei a fost întocmit în mod nelegal, are posibilitatea de a formula plângere în faţa instanţei de judecatã şi de a obţine anularea acestuia. Eventualele abuzuri la care autorul excepţiei face referire, respectiv folosirea nelegalã a datelor obţinute în temeiul textului de lege criticat, nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte.
În ceea ce priveşte celelalte temeiuri de neconstituţionalitate, Curtea observã cã autorul criticii s-a limitat doar la invocarea acestora, fãrã a arãta în ce constã contradicţia.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 109 alin. (2) şi (3) şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Ionuţ Barbu în Dosarul nr. 4.347/281/2009 al Tribunalului Prahova - Secţia comercialã şi de contencios administrativ II.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
