Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.429 din 25 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 31 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 16 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Liviu Gabriel Creţu în Dosarul nr. 3.208/291/2010 al Judecãtoriei Roman, care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.514D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.208/291/2010, Judecãtoria Roman a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Liviu Gabriel Creţu, petent într-o cauzã având ca obiect o plângere contravenţionalã în contradictoriu cu I.P.J. Neamţ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 24 şi art. 53, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, aratã în esenţã cã în procedura contravenţionalã sarcina probei este rãsturnatã, întrucât obligaţia de administrare a probelor nu incumbã organului constatator care a aplicat sancţiunea, potrivit unei competenţe foarte largi, ci contravenientului, care trebuie sã îşi dovedeascã nevinovãţia, fiind nesocotite în acest mod garanţiile prezumţiei de nevinovãţie şi aducându-se o atingere gravã exercitãrii dreptului la apãrare. De asemenea, considerã cã termenul prevãzut de art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 "este extrem de scurt," astfel cã textul de lege criticat restrânge dreptul contravenientului de a-şi formula într-un termen rezonabil şi în mod corespunzãtor apãrarea.
Instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 15: "(1) Contravenţia se constatã printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevãzute în actul normativ care stabileşte şi sancţioneazã contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducãtori ai autoritãţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevãzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constatã contravenţii privind: apãrarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigãrilor şi bãuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotãrâre a Guvernului.";
- Art. 31: "(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânãrii sau comunicãrii acestuia.
(2) Partea vãtãmatã poate face plângere numai în ceea ce priveşte despãgubirea, iar cel cãruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte mãsura confiscãrii.";
- Art. 34 alin. (1): "Instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, dupã ce verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii."
Autorul excepţiei susţine cã aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apãrare şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale - Dreptul la un proces echitabil.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textul de lege atacat a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din prisma unor critici similare şi cu raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, criticate împreunã cu alte texte din acelaşi act normativ, reţinând cã pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate sã îşi exercite fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare. Totodatã, instanţa competentã sã soluţioneze plângerea îndreptatã împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sã urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cãrora sarcina probei aparţine celui care afirmã ceva în instanţã, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.
De asemenea, cu referire la susţinerea autorului excepţiei în sensul cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece instituie obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovãţia în legãturã cu fapta reţinutã în sarcina sa de cãtre organul constatator, Curtea a statuat - prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, respectiv prin Decizia nr. 520 din 19 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 20 mai 2011 - cã procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului, din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
În continuare, Curtea reţine cã prin Decizia nr. 906 din 5 decembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007, a statuat cã "art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 instituie termenul de 15 zile pentru exercitarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, care începe sã curgã de la data când contestatorul a luat cunoştinţã de procesul-verbal, prin înmânare sau comunicare.
În aceastã materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitãrii dreptului constituţional prevãzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor pãrţilor. De altfel, Curtea a statuat în mod constant cã reglementarea de cãtre legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferitã prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientã de a preveni exercitarea sa abuzivã, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egalã mãsurã ocrotite.
Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea unui eventual litigiu cu celeritate, în absenţa acestuia plângerea putând fi formulatã oricând, fapt ce ar fi de naturã a genera o stare de perpetuã incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prevãzute de lege.
De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecatã, inclusiv a condiţiilor de exercitare a cererilor de chemare în judecatã. Prin urmare, termenul procedural instituit de textul de lege criticat reprezintã expresia aplicãrii dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Liviu Gabriel Creţu în Dosarul nr. 3.208/291/2010 al Judecãtoriei Roman.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
