Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.429 din 2 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 7 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi <>art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, excepţie ridicatã de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr. 14.088/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 5 octombrie 2010 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 14 octombrie 2010. La acea datã, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecatã, Curtea a amânat pronunţarea la data de 26 octombrie 2010, iar apoi, pentru acelaşi motiv, la data de 2 noiembrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 14.088/299/2009, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi <>art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.
Excepţia a fost ridicatã de Dan Tudor Vuza cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni civile având ca obiect obligarea Spitalului Clinic de Urgenţã Floreasca de a comunica şi elibera copii de pe toate documentele, inclusiv dosarele medicale în care sunt consemnate diagnosticele, rezultatele investigaţiilor şi tratamentelor aplicate internãrii pacientului George Pavel Vuza.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã textele de lege criticate, care prevãd cã informaţiile privind starea pacientului sunt confidenţiale chiar şi dupã decesul acestuia, creeazã o discriminare între moştenitorii legali ai pacientului decedat, care se supun acestei norme, şi alte persoane care, potrivit <>art. 23 din Legea nr. 46/2003, pot avea acces la datele personale medicale ale pacientului. De asemenea, considerã cã este încãlcat şi art. 20 din Constituţie prin raportare la art. 4 pct. 4 din Declaraţia promovãrii drepturilor pacienţilor în Europa, întrucât aceste prevederi internaţionale exclud doar pe terţi, iar nu şi familia de la accesul la informaţiile privind pacientul. În sfârşit, considerã cã se contravine şi art. 46 din Constituţie, întrucât este încãlcat dreptul moştenitorului legal al defunctului de a obţine informaţii referitoare la starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul şi tratamentul aplicat în timpul vieţii. Considerã cã, în lipsa unui înscris prin care pacientul sã se exprime cu privire la confidenţialitatea datelor medicale care îl privesc, moştenitorii trebuie sã aibã acces la aceste informaţii.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã moştenitorii legali şi terţii autorizaţi sã obţinã informaţii referitoare la un pacient nu se aflã în aceeaşi situaţie, dupã cum nici membrii familiei şi autoritãţile medicale nu pot fi puşi pe acelaşi plan atunci când vine vorba de confidenţialitatea stãrii de sãnãtate a unui pacient. De asemenea, aratã cã principiul egalitãţii în drepturi nu se referã la egalitatea dintre cetãţeni şi autoritãţi. Extinderea obligaţiei de a pãstra confidenţialitatea datelor privind starea de sãnãtate a persoanei chiar şi dupã decesul acesteia este un reflex al dispoziţiilor constituţionale care urmãresc ocrotirea vieţii private. În sfârşit, considerã cã nu sunt încãlcate nici dispoziţiile Declaraţiei promovãrii drepturilor pacienţilor în Europa.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate nu încalcã dispoziţiile art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 şi art. 46 din Constituţie, aratã cã acestea nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 şi <>art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, dispoziţii potrivit cãrora:
- Art. 21: "Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi dupã decesul acestuia.";
- Art. 22: "Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dã consimţãmântul explicit sau dacã legea o cere în mod expres."
Autorul excepţiei considerã cã aceste prevederi de lege sunt contrare urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 46 referitor la dreptul la moştenire. De asemenea, considerã cã se încalcã art. 20 din Constituţie prin raportare la dispoziţiile art. 4 pct. 4 din Declaraţia promovãrii drepturilor pacienţilor în Europa.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textele de lege criticate nu instituie un tratament diferenţiat între persoane aflate în situaţii identice. Astfel, accesul furnizorilor de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, la datele medicale care îl privesc pe acesta este justificat de necesitatea intervenţiei de specialitate în vederea acordãrii unui tratament cât mai adecvat. Astfel, întrucât se are în vedere, în realitate, interesul pacientului, nu se poate pune un semn de egalitate cu situaţia altor persoane care solicitã accesul la datele medicale privind pacientul în interes personal. Prin urmare, situaţiile evident diferite justificã tratamentul juridic diferenţiat.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la art. 4 pct. 4 din Declaraţia promovãrii drepturilor pacienţilor în Europa, Curtea constatã cã acest act internaţional nu are valoarea unui tratat sau pact ratificat de România, astfel încât, în ceea ce îl priveşte, dispoziţiile art. 20 din Legea fundamentalã nu sunt incidente.
De altfel, cu privire la constituţionalitatea textelor de lege criticate, Curtea s-a mai pronunţat şi prin <>Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008, în care a statuat cã informaţiile privind sãnãtatea persoanei "intrã în noţiunea de viaţã privatã, fiind prin urmare un mod de a realiza protecţia drepturilor prevãzute de art. 26 din Constituţie, consacrate în egalã mãsurã şi în art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale". În legãturã cu aceste aspecte, a fost amintitã Hotãrârea din 25 februarie 1997, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în speţa Z. contra Finlandei, în care s-a arãtat cã "protecţia datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanţã fundamentalã pentru ca o persoanã sã se poatã bucura de dreptul sãu la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie aşa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenţie.
[...] În lipsa unei asemenea protecţii, persoanele care necesitã îngrijire medicalã nu ar mai fi dispuse sã furnizeze informaţii cu caracter personal şi intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferã sau sã consulte un medic, ceea ce ar fi de naturã sã le punã viaţa în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. [...] De aceea, legislaţia internã a statelor trebuie sã cuprindã garanţii adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sãnãtatea persoanei, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 paragraful 1 al Convenţiei".
Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţionalã a reţinut cã: "Extinderea obligaţiei de a pãstra confidenţialitatea datelor privind starea de sãnãtate a persoanei, chiar şi în cazul persoanelor decedate, apare, de asemenea, ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale mai sus menţionate, dacã se are în vedere faptul cã, deşi capacitatea de folosinţã a persoanei înceteazã la moartea acesteia, în virtutea respectului datorat persoanei umane, memoria persoanei decedate şi opţiunile fãcute în timpul vieţii trebuie ocrotite şi ulterior decesului. Dreptul de opţiune al pacientului privind pãstrarea confidenţialitãţii cu privire la starea de sãnãtate nu este transmisibil mortis causa, pãstrându-se astfel opţiunea exprimatã pânã la momentul morţii titularului dreptului."
Raportat la criticile reţinute în prezenta cauzã, Curtea aratã cã dreptul la moştenire nu presupune dreptul moştenitorilor de a obţine informaţii cu privire la starea pacientului.
Fãrã a pune în discuţie însãşi constituţionalitatea textelor de lege criticate, Curtea reţine cã normele imperative care instituie confidenţialitatea datelor privind pacientul pot ridica, în anumite situaţii, probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de a-şi realiza drepturile, în mãsura în care acestea depind de informaţiile privind starea medicalã a pacientului. Acesta este motivul pentru care prevederile <>art. 22 din Legea nr. 46/2003 au permis legiuitorului sã instituie excepţii de la regula prevãzutã de art. 21 din aceeaşi lege. În acest sens, <>art. 39 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, stabileşte cã folosirea informaţiilor privind pacienţii este permisã în situaţia când: "a) existã o dispoziţie legalã în acest sens; b) existã acordul persoanei în cauzã; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnãvirii unei persoane sau a comunitãţii, dupã caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmãririi penale."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi <>art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, excepţie ridicatã de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr. 14.088/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 noiembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
