Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.424 din 25 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Rãzvan-Ovidiu Ţugui în Dosarul nr. 2.963/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.023D/2010. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 17 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.963/54/2009, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Rãzvan-Ovidiu Ţugui. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 153 din Codul fiscal, prin faptul cã permite organelor fiscale competente sã înregistreze, din oficiu, în scopuri de TVA, toate persoanele care sunt obligate sã solicite înregistrarea, fãrã existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauzã, sunt neconstituţionale, încãlcând prevederile constituţionale ale art. 40, 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a). În continuare, aratã cã şi dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã sunt neconstituţionale, fãrã a motiva în ce constã neconstituţionalitatea acestora. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Deşi dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal au fost modificate şi completate, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal aplicabile cauzei, astfel cum instanţa de contencios a fost sesizatã prin încheiere. - Art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "(6) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate sã solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5). (7) În cazul în care o persoanã este obligatã sã se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), şi nu solicitã înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivã din oficiu."; - Art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã: "Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, a unui anunţ în care se menţioneazã cã a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevãzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autoritãţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considerã comunicat în termen de 15 zile de la data afişãrii anunţului." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 45 referitor la libertatea economicã şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia României. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã, referitor la încãlcarea art. 40 din Constituţie, cã instanţa de contencios constituţional a statuat cã principiul libertãţii de asociere nu are în vedere constituirea de "asociaţii" care au ca obiect desfãşurarea de activitãţi cu scop patrimonial, ceea ce legea calificã drept societãţi comerciale, ci, aşa cum rezultã din formula redacţionalã a textului, se referã la constituirea unor subiecte colective de o altã naturã juridicã şi cu altã finalitate, cum sunt asociaţiile fãrã scop patrimonial, partidele politice sau sindicatele. Sub acest aspect, prin sintagma "[...] şi în alte forme de asociere", legiuitorul constituţional a avut în vedere, prin aceastã formulã mai largã, entitãţi colective cu naturi juridice şi finalitãţi similare celor menţionate, iar nu societãţi comerciale. Aşa fiind, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 40 din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauza dedusã controlului. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a), Curtea constatã cã, în jurisprudenţa sa constantã, instanţa de contencios constituţional a statuat cã libertatea economicã reglementatã de prevederile art. 45 din Legea fundamentalã nu este absolutã; atât accesul liber al persoanei la o activitate economicã, cât şi exercitarea acestuia se desfãşoarã "în condiţiile legii". De asemenea, prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cãrora economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã, trebuie interpretate şi aplicate în concordanţã cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b) al aceluiaşi articol, care prevãd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã. Totodatã, Curtea constatã cã înregistrarea în scopuri de TVA efectuatã din oficiu, de cãtre organele fiscale competente, nu este o operaţiune efectuatã aleatoriu. Dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal dispun în sensul cã pot fi înregistrate, din oficiu, acele persoane impozabile care realizeazã sau intenţioneazã sã realizeze o activitate economicã ce implicã operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoare adãugatã cu drept de deducere şi care nu au solicitat înregistrarea. Astfel, critica potrivit cãreia înregistrarea se poate realiza fãrã existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauzã, nu poate fi reţinutã, tocmai nerespectarea obligaţiei prevãzute de textul de lege criticat în sarcina persoanelor impozabile ducând la acţiunea din oficiu a organelor fiscale. Aşa fiind, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal ca neîntemeiatã. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, Curtea constatã cã autorul excepţiei nu a indicat nicio prevedere constituţionalã care ar fi încãlcatã de dispoziţiile atacate. Astfel, aşa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcã dispoziţiile sau principiile Constituţiei. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizãrile adresate Curţii trebuie motivate, iar potrivit art. 144 lit. d) din Legea fundamentalã şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentã sã se pronunţe numai în limitele sesizãrii. Dacã instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentã sã se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui pãrţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil. Mai mult, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat cã dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã sunt neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã în sensul cã organul fiscal emitent poate sã procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlãturarea nejustificatã a ordinii de realizare a modalitãţilor de comunicare prevãzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţã. Aşa fiind, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã ca inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Rãzvan-Ovidiu Ţugui în Dosarul nr. 2.963/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 octombrie 2011.
