Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.423 din 20 octombrie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.423 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 14 decembrie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã, din oficiu, de Tribunalul Botoşani - Secţia civilã în Dosarul nr. 6.724/40/2010, şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 939D/2011 al Curţii Constituţionale.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2011, când, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 20 octombrie 2011.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 20 aprilie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 6.724/40/2010, Tribunalul Botoşani - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã din oficiu într-o cauzã având ca obiect anularea deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010 şi menţinerea deciziei prin care a fost stabilit dreptul la o pensie de serviciu.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã adoptarea Legii nr. 119/2010 s-a fãcut cu încãlcarea prevederilor legale referitoare la promulgarea legilor, respectiv a dispoziţiilor art. 146 din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi implicit a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie.
    Se menţioneazã cã legea criticatã a fost adoptatã în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţie, prin angajarea rãspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, şi în condiţiile dispoziţiilor constituţionale ale art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, fiind promulgatã în ziua în care a fost adoptatã, fãrã sã fi fost depusã, anterior datei promulgãrii, la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi fãrã sã fi fost comunicatã Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, în vederea exercitãrii de cãtre aceste autoritãţi, într-un termen de douã zile, a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, conform prevederilor art. 146 din Constituţie şi ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
    Se susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, ale art. 16 alin. (2) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 146 cu privire la atribuţiile Curţii Constituţionale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
    I. Prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Curtea a reţinut cã orice lege, indiferent de natura ei - organicã sau ordinarã -, de procedura de adoptare - procedura obişnuitã, de urgenţã sau pe calea angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa celor douã Camere ale Parlamentului -, poate fi atacatã la Curtea Constituţionalã pentru motive de neconstituţionalitate în cadrul procedurilor prevãzute de regulamentele parlamentare şi Legea nr. 47/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare, dar înainte de emiterea decretului de promulgare de cãtre Preşedintele României. În aceastã ordine de idei, Curtea a reţinut cã procedura premergãtoare trimiterii legii spre promulgare este reglementatã prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) cã în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisã spre promulgare, legea se comunicã Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. Potrivit aceleiaşi norme, în cazul în care legea a fost adoptatã cu procedurã de urgenţã, termenul este de douã zile. [A se vedea în acest sens şi dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.]
    Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat cã, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţia României şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sã reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale", observând cã, în cazul legilor declarate parţial neconstituţionale, dupã punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale de cãtre Parlament, Preşedintele României este obligat sã promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie. În cadrul acestui termen, Preşedintele poate promulga legea în oricare dintre zilele care îi stau la dispoziţie, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentalã, care se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, odatã cu legea.
    Curtea observã cã, în cauza de faţã, similar situaţiei ivite cu privire la Legea nr. 118/2010, Legea nr. 119/2010, precum şi Decretul de promulgare nr. 604/2010, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. De asemenea, Curtea reţine cã decretul de promulgare a fost emis la data de 29 iunie 2010, deci în interiorul termenului de douã zile prevãzut de Legea nr. 47/1992. Natura juridicã a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivã a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întãri finalitatea urmãritã prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, a stabilit cã, în mãsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacã decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia sã îşi fi exercitat dreptul prevãzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 119/2010, titularii dreptului de sesizare prevãzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie nu şi-au exercitat acest drept. Astfel, chiar dacã Preşedintele a promulgat legea criticatã pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea sã sesizeze Curtea Constituţionalã în termenul de douã zile prevãzut de lege cu privire la textele care au fãcut obiectul reexaminãrii.
    Încãlcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptatã de cãtre Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional.
    Promulgarea este un act ulterior adoptãrii legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legãturã cu acesta nu afecteazã constituţionalitatea extrinsecã a legii.
    De altfel, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 Curtea a arãtat cã, "indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictã a Legii nr. 47/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor douã Camere ale Parlamentului de cãtre autoritãţile publice implicate, lipsirea de substanţã a uneia dintre cele douã forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept", ceea ce demonstreazã clar cã respectarea termenului de douã zile este o obligaţie a autoritãţilor publice implicate în procedura de promulgare, fiind deci o condiţie exterioarã legii.
    Nu în ultimul rând, Curtea reţine cã obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg sã îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.


    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã din oficiu de Tribunalul Botoşani - Secţia civilã în Dosarul nr. 6.724/40/2010.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 octombrie 2011.


                  PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                         AUGUSTIN ZEGREAN

                        Magistrat-asistent,
                       Cristina Teodora Pop
                          _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016