Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.409 din 3 noiembrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.409 din 3 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 18 decembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 274 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ştefan Sârjiţã în Dosarul nr. 3.922/301/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal se prezintã, pentru partea Ştefan Sârjiţã, domnul avocat Ghiocel Onofrei, cu delegaţie depusã la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.521D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Diana Elena Lazea în Dosarul nr. 9413.01/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Având în vedere obiectul identic al excepţiilor, preşedintele pune în discuţia pãrţii prezente şi a reprezentantului Ministerului Public cererea de conexare a Dosarului nr. 3.521D/2009 la Dosarul nr. 3.442D/2009. Atât reprezentantul pãrţii prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu cererea de conexare. Deliberând, Curtea decide conexarea Dosarului nr. 3.521D/2009 la Dosarul nr. 3.442D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.922/301/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Prin Încheierea din 4 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 9413.01/300/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Ştefan Sârjiţã într-un dosar având ca obiect pretenţii şi de Diana Elena Lazea într-un dosar având ca obiect reîncredinţarea unui minor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã, în esenţã, cã dispoziţiile criticate contravin flagrant prevederilor art. 21 din Constituţie, potrivit cãrora se garanteazã dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. La încheierea contractului de asistenţã juridicã, avocatul negociazã cu clientul onorariul pentru asistenţa juridicã a clientului, pentru reprezentarea într-un proces, contract care se încheie în formã scrisã şi cuprinde onorariul negociat, în funcţie de complexitatea şi valoarea cauzei. Judecãtorului nu îi este permis sã încalce contractul încheiat şi sã stabileascã cheltuielile de judecatã, dat fiind faptul cã, înaintea reprezentãrii şi susţinerii cauzei de cãtre avocat, acesta susţine consultaţii juridice pentru client, pregãteşte dosarul, formuleazã întâmpinãri, excepţii, deci susţine o muncã laborioasã. Se mai aratã cã prevederile articolului criticat nu îndeplinesc condiţiile esenţiale ale claritãţii şi previzibilitãţii legii, consacrate în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi care, în temeiul art. 20 din Constituţia României, au aplicabilitate directã în dreptul intern şi forţã juridicã supraconstituţionalã, în mãsura în care aceste prevederi sunt mai favorabile decât cele constituţionale. Prevederile criticate sunt neconstituţionale atâta vreme cât nu prevãd niciun criteriu clar pentru instanţele judecãtoreşti de a diminua sau nu onorariul avocatului şi creeazã astfel posibilitatea pronunţãrii unor sentinţe arbitrare. Criteriile menţionate de legiuitor în teza finalã a art. 274 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, şi anume valoarea pricinii sau munca îndeplinitã de avocat, sunt extrem de vagi şi largi şi nu sunt de naturã sã înlãture arbitrariul.
Tribunalului Bucureşti - Secţiile a III-a civilã şi a IV-a civilã considerã cã textele legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, text de lege care are urmãtorul conţinut: "Judecãtorii au însã dreptul sã mãreascã sau sã micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevãzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat cã sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţã de valoarea pricinii sau munca îndeplinitã de avocat."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) cu privire la înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, în raport cu critici asemãnãtoare. Astfel, prin <>Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţionalã a reţinut cã prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecatã, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalitãţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activitãţii depuse, este cu atât mai necesarã cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecatã, urmeazã a fi suportat de partea potrivnicã, dacã a cãzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta sã îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţã de partea potrivnicã, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţã prin hotãrârea judecãtoreascã, prin al cãrei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În sensul celor arãtate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestitã fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecatã, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat cã acestea urmeazã a fi recuperate numai în mãsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real fãcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptãrii soluţiei anterioare îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinutã. De altfel, în ceea ce priveşte problema claritãţii şi previzibilitãţii legii, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a susţinut, în Cauza Hertel contra Elveţiei din 25 august 1998 (§ 35), cã previzibilitatea legii nu trebuie sã fie neapãrat însoţitã de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacã este de dorit, este însoţitã câteodatã de o rigiditate excesivã, or, dreptul trebuie sã ştie sã se adapteze schimbãrilor de situaţie. De asemenea, în Cauza Vogt contra Germaniei din 26 septembrie 1995, Curtea de la Strasbourg (§ 48) a mai afirmat cã nivelul de precizie cerut de legislaţia internã depinde într-o mare mãsurã de textul analizat, de domeniul pe care îl acoperã şi de calitatea destinatarilor sãi. Pe de altã parte, revine în primul rând autoritãţilor naţionale sarcina de a interpreta şi aplica dreptul intern (Hotãrârea Chorherr contra Austriei din 25 august 1993, § 25).

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ştefan Sârjiţã în Dosarul nr. 3.922/301/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi de Diana Elena Lazea în Dosarul nr. 9413.01/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016