Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.401 din 3 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (3) si art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, art. 3 alin. (4) si art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 si 2, art. 262 pct. 1 lit. a) si art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedura penala si art. 281 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 9 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã şi art. 281 din Codul penal, excepţie ridicatã de Rãducu Marcel în Dosarul nr. 2.362/55/2009 al Tribunalului Arad - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi art. 281 din Codul penal şi, ca fiind neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 şi art. 183 alin. 1 şi 2 şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.362/55/2009, Tribunalul Arad - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã şi art. 281 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã de Rãducu Marcel cu ocazia soluţionãrii plângerii formulate împotriva ordonanţei primprocurorului datã în Dosarul nr. 69/II/2/2009 al Parchetului de pe lângã Judecãtoria Arad prin care s-a respins plângerea formulatã împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmãrire penalã şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, datã de procuror în Dosarul nr. 2.124/P/2008 al Parchetului de pe lângã Judecãtoria Arad, având ca obiect sãvârşirea infracţiunii de exercitare fãrã drept a profesiei de avocat, prevãzutã de art. 281 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, urmãtoarele:
- Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5), art. 4 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (2), precum şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu este recunoscutã structura UNBR Bota, iar astfel cetãţenii nu au posibilitatea de a-şi alege apãrãtorul.
- Dispoziţiile art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1) şi (2), precum şi art. 5 paragrafele 1 şi 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 9 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 9 pct. 1 şi art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În acest sens, aratã cã, "deoarece toţi avocaţii din România fac parte din UNBR, este evident cã avocatul desemnat din oficiu nu îl va apãra pe inculpat împotriva uniunii sale", în procesele în care UNBR, este parte. De asemenea, considerã cã "aducerea (chiar prin constrângere) a învinuitului sau inculpatului în faţa organelor de urmãrire penalã sau a instanţelor de judecatã reprezintã o privare de libertate fãrã a fi reţinere sau arestare".
- Dispoziţiile art. 281 din Codul penal, fãcând trimitere la legi speciale, încalcã prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) care stabilesc posibilitatea Parlamentului de a adopta numai legi constituţionale, organice şi ordinare, iar nu o lege specialã pentru exercitarea unei profesii.
Tribunalul Arad - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale sau reglementãrilor internaţionale invocate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie urmãtoarele dispoziţii:
- Art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 255/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004, precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 : "Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.";
- <>Art. 83 din Legea nr. 51/1995 : "La data intrãrii în vigoare a prezentei legi, denumirea Uniunea Avocaţilor din România se înlocuieşte cu denumirea Uniunea Naţionalã a Barourilor din România, în toate actele normative.";
- Art. 3 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004: "Este interzisã, sub sancţiunile prevãzute de lege, exercitarea oricãrei activitãţi specifice profesiei de avocat de cãtre o persoanã fizicã ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe Tabloul avocaţilor sau de cãtre o altã persoanã juridicã, cu excepţia societãţii civile profesionalã de avocaţi cu rãspundere limitatã.";
- Art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004: "Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale barourilor în afara U.N.B.R. sunt nule de drept. Nulitatea poate fi oricând constatatã la cererea U.N.B.R., a barourilor membre, a Ministerului Public şi poate fi constatatã de instanţã din oficiu.";
- Dispoziţiile art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã, precum şi prevederile art. 281 din Codul penal, texte de lege care au urmãtorul cuprins:
- Art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã: "Asistenţa juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altã cauzã, când faţã de acesta a fost dispusã mãsura de siguranţã a internãrii medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altã cauzã ori când organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.";
- Art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã: "O persoanã poate fi adusã în faţa organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecatã pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacã fiind anterior citatã nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesarã.
Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacã organul de urmãrire penalã sau instanţa constatã motivat cã în interesul rezolvãrii cauzei se impune aceastã mãsurã.";
- Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã: "Dacã procurorul constatã cã au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului, cã urmãrirea penalã este completã, existând probele necesare şi legal administrate, procedeazã, dupã caz, astfel:
1. Când din materialul de urmãrire penalã rezultã cã fapta existã, cã a fost sãvârşitã de învinuit sau de inculpat şi cã acesta rãspunde penal:
a) dacã acţiunea penalã nu a fost pusã în mişcare în cursul urmãririi penale, dã rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penalã şi dispune trimiterea în judecatã;"
- Art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã: "Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţã, ca tardivã sau inadmisibilã ori, dupã caz, ca nefondatã, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacatã;
b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Judecãtorul este obligat sã arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodatã faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi constatate şi prin care anume mijloace de probã;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã şi cãile de atac aplicându-se în mod corespunzãtor."
- Art. 281 din Codul penal: "Exercitarea fãrã drept a unei profesii sau a oricãrei alte activitãţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacã legea specialã prevede cã sãvârşirea unor astfel de fapte se sancţioneazã potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 1 an sau cu amendã".
Autorul excepţiei susţine cã aceste dispoziţii de lege sunt neconstituţionale, astfel:
- art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 , precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5), art. 4 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (2), precum şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale;
- art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã contravine prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare;
- art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea individualã, precum şi prevederile art. 5 paragrafele 1 şi 4 privind dreptul la libertate şi la siguranţã din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 9 cu privire la dreptul persoanei de a nu fi arestatã, deţinutã sau exilatã în mod arbitrar din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, ale art. 9 paragraful 1 privind dreptul la libertatea şi la securitatea persoanei şi ale art. 14 paragraful 3 lit. g) referitoare la dreptul acuzatului de a pãstra tãcerea şi de a nu se autoincrimina din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;
- art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã înfrânge dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apãrare;
- art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind liberul acces la justiţie şi art. 126 alin. (1) referitoare la înfãptuirea justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale;
- art. 281 din Codul penal contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se reţin urmãtoarele:
I. Având în vedere prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004 este inadmisibilã.
II. Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 , se observã cã, sub aspectele criticate, prin numeroase decizii, precum <>Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, Curtea Constituţionalã a statuat cã, "În concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţioneazã pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitatã de un corp profesional selectat şi funcţionând dupã reguli stabilite de lege. [...] Aceastã opţiune a legiuitorului nu poate fi consideratã ca neconstituţionalã, având în vedere cã scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cãrora funcţioneazã nu contravin principiilor constituţionale", cei care doresc sã practice aceastã profesie fiind datori sã respecte legea şi sã accepte regulile impuse de aceasta. Astfel se explicã de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevãzute într-o lege specialã.
Curtea Constituţionalã a statuat constant în jurisprudenţa sa cã profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel cã niciuna dintre prevederile constituţionale şi convenţionale invocate nu sunt nesocotite prin dispoziţiile de lege criticate.
III. Autorul excepţiei nu formuleazã veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, respectiv ale art. 281 din Codul penal. Astfel, emite supoziţii legate de posibila nerespectare a legii de cãtre avocaţii desemnaţi în baza art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sã asigure asistenţa juridicã din oficiu în cauzele în care organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, în condiţiile în care Uniunea Naţionalã a Barourilor din România este şi ea parte în respectivele procese penale. Totodatã, autorul excepţiei criticã modul de aplicare a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, respectiv a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal de cãtre organele de urmãrire penalã şi de cãtre instanţa de judecatã. Or, aceste aspecte nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea litigiului. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, precum şi ale art. 281 din Codul penal este inadmisibilã.
IV. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, Curtea s-a pronunţat asupra art. 183 din Codul de procedurã penalã, în integralitatea sa, prin raportare la o serie de texte din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, Curtea a reţinut cã regulile procedurale instituite prin dispoziţiile art. 183 din Codul de procedurã penalã sunt menite sã asigure buna desfãşurare a procesului penal, fãrã întârzieri determinate de absenţa sau refuzul persoanelor a cãror ascultare sau prezenţã este apreciatã ca fiind necesarã de cãtre instanţa de judecatã. Prin dispoziţiile criticate nu se încalcã libertatea individualã, întrucât instituţia mandatului de aducere nu este echivalentã cu cea a sancţiunilor privative de libertate. De altfel, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertãţi poate fi restrâns pentru desfãşurarea instrucţiei penale, astfel încât constrângerea unei persoane de a se prezenta în faţa instanţei de judecatã, atunci când aceasta din urmã apreciazã cã se impune acest lucru, nu aduce nicio atingere principiilor statului de drept. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat cã, prin prevederile art. 183 din Codul de procedurã penalã, nu este încãlcat nici dreptul la un proces echitabil, având în vedere cã persoanele aduse cu mandat nu pot rãmâne la dispoziţia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afarã de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivã a acestora. De asemenea, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului acuzatului de a pãstra tãcerea şi de a nu contribui la propria incriminare, întrucât acesta nu este constrâns în niciun fel sã facã vreo declaraţie în acest sens.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele de principiu ale deciziilor menţionate mai sus îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele arãtate, prevederile art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã sunt în concordanţã cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ale art. 5 paragrafele 1 şi 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 9 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, precum şi cu prevederile art. 9 paragraful 1 şi ale art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
V. În fine, nu poate fi caracterizatã ca o încãlcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţã instanţa în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã, întrucât împotriva încheierii astfel pronunţate persoana nemulţumitã are posibilitatea exercitãrii cãilor de atac prevãzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizeazã un proces echitabil. De asemenea, soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, reţinând cauza spre judecare, constituie o etapã procesualã distinctã, guvernatã de regulile procedurale aplicabile judecãrii în primã instanţã şi în cãile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres cã se aplicã "în mod corespunzãtor". Statuând în sensul celor arãtate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã asigurã posibilitatea pãrţilor de a formula apãrãri, de a propune probe şi de a recurge la cãile de atac prevãzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã un proces echitabil, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Aceleaşi considerente şi aceeaşi soluţie au fost reţinute şi prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 859 din 28 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007.
Neexistând elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele stabilite prin deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În sfârşit, se constatã cã invocarea de cãtre autorul excepţiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Cauzei Golder împotriva Marii Britanii (1975), nu are relevanţã în aprecierea neconstituţionalitãţii prevederilor cuprinse în art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, întrucât în speţa respectivã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, constatându-se refuzul de a se permite consultarea unui avocat pentru acţionarea în justiţie, astfel persoana în cauzã a fost împiedicatã sã se adreseze unui tribunal. Or, textul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã recunoaşte expres dreptul persoanei ale cãrei interese legitime au fost vãtãmate (inclusiv persoana faţã de care s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã) de a se adresa justiţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1) Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi art. 281 din Codul penal, excepţie ridicatã de Rãducu Marcel în Dosarul nr. 2.362/55/2009 al Tribunalului Arad - Secţia penalã.
2) Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi <>art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 183 alin. 1 şi 2 şi art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 noiembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
