Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.400 din 28 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 27 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Constanţa, în Dosarul nr. 2.730/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.235D/2010-2.259D/2010, nr. 2.404D/2010, nr. 2.427D/2010-2.445D/2010, nr. 2.510D/2010-2.561D/2010, nr. 2.625D/2010-2.664D/2010 şi nr. 2.770D/20102.802D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Constanţa, în dosarele nr. 2.851/118/2010, 2.725/118/2010, 2.342/118/2010, 2.236/118/2010, 11.264/118/2009, 9.165/118/2009, 2.300/118/2010, 11.309/118/2009, 13.043/118/2009, 921/118/2010, 9.798/118/2009, 2.760/118/2010, 12.873/118/2009, 1.024/118/2010, 2.065/118/2010, 7.135/118/2009, 7.520/118/2009, 14.236/118/2009, 192/118/2010, 14.416/118/2009, 2.325/118/2010, 2.094/118/2010, 2.866/118/2010, 1.986/118/2010, 2.152/118/2010, 13.430/118/2009, 12.659/118/2009, 4.108/118/2010, 780/118/2010, 783/118/2010, 919/118/2010, 5.390/118/2010, 4.968/118/2010, 4.971/118/2010, 4.639/118/2010, 4.981/118/2010, 5.290/118/2010, 5.072/118/2010, 9847/118/2009, 1.810/118/2010, 8.778/118/2009, 8.779/118/2009, 14.146/118/2009, 2.468/118/2010, 4.485/118/2010, 14.407/118/2009, 1.293/118/2010, 1.167/118/2010, 2.409/118/2010, 1.279/118/2010, 12.726/118/2010, 12.661/118/2009, 1.273/118/2010, 3.412/118/2010, 2.331/118/2010, 77/118/2010, 3.474/118/2010, 4.107/118/2010, 3.271/118/2010, 2.090/118/2010, 2.174/118/2010, 193/118/2010, 5/118/2010, 1.996/118/2010, 2.591/118/2010, 246/118/2010, 2.511/118/2010, 13.654/118/2009, 10.497/118/2009, 14.357/118/2009, 13.075/118/2009, 14.337/118/2009, 10.798/118/2009, 14.219/118/2009, 2.997/118/2010, 12.967/118/2009, 1.480/118/2010, 14.343/118/2009, 401/118/2010, 12.975/118/2009, 2.171/118/2010, 2.197/118/2010, 2.156/118/2010, 12.973/118/2009, 2.043/118/2010, 7.595/118/2009, 7.657/118/2009, 8.041/118/2009, 11.228/118/2009, 13.306/118/2009, 13.303/118/2009, 13.488/118/2009, 10.903/118/2009, 10.547/118/2009, 298/118/2010, 299/118/2010, 1.476/118/2010, 1.264/118/2010, 4.109/118/2010, 844/118/2010, 1.912/118/2010, 2.864/118/2010, 12.874/118/2009, 1.865/118/2010, 12.561/118/2009, 14.239/118/2009, 12.917/118/2009, 12.694/118/2009, 1.917/118/2010, 14.244/118/2009, 8.762/118/2009, 3.445/118/2010, 3.282/118/2010, 3.202/118/2010, 53/118/2010, 4.147/118/2010, 4.148/118/2010, 4.146/118/2010, 4.149/118/2010, 2.464/118/2010, 4.972/118/2010, 75/118/2010, 17/118/2010, 4.962/118/2010, 16/118/2010, 1.989/118/2010, 4.145/118/2010, 2.460/118/2010, 2.459/118/2010, 2.469/118/2010, 2.470/118/2010, 1.333/118/2010, 14.339/118/2009, 1.376/118/2010, 13.591/118/2009, 1.377/118/2010, 1.379/118/2010, 14.192/118/2009, 14.189/118/2009, 13.086/118/2009, 12.424/118/2009, 12.336/118/2009, 12.127/118/2009, 11.589/118/2009, 11.226/118/2009, 10.541/118/2009, 10.240/118/2009, 9.413/118/2009, 9.408/118/2009, 9.320/118/2009, 1.978/88/2009, 1.882/118/2009, 782/118/2010, 1.166/118/2010, 3.895/118/2010, 805/118/2010, 1.227/118/2010, 13.582/118/2010, 1.456/118/2010, 1.911/118/2010, 13.073/118/2009, 14.133/118/2009, 13.569/118/2009, 1.169/118/2010, 73/118/2010, 1.461/118/2010, 13.576/118/2009, 1.459/118/2010, 12.870/118/2010 şi 3.273/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 2.235D/20102.259D/2010, nr. 2.404D/2010, nr. 2.427D/2010-2.445D/2010, nr. 2.510D/2010-2.561D/2010, nr. 2.625D/2010-2.664D/2010 şi nr. 2.770D/2010-2.802D/2010 la Dosarul nr. 2.234D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã, întrucât dispoziţiile de lege criticate au fost declarate neconstituţionale prin deciziile nr. 1.358 şi nr. 1.360, ambele din 21 octombrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 2, 17 şi 30 martie 2010, din 18, 16, 20, 26, 27 şi 28 aprilie 2010 şi, respectiv, 3, 4, 11, 14, 18, 19 şi 25 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 2.730/118/2010, 2.851/118/2010, 2.725/118/2010, 2.342/118/2010, 2.236/118/2010, 11.264/118/2009, 9.165/118/2009, 2.300/118/2010, 11.309/118/2009, 13.043/118/2009, 921/118/2010, 9.798/118/2009, 2.760/118/2010, 12.873/118/2009, 1.024/118/2010, 2.065/118/2010, 7.135/118/2009, 7.520/118/2009, 14.236/118/2009, 192/118/2010, 14.416/118/2009, 2.325/118/2010, 2.094/118/2010, 2.866/118/2010, 1.986/118/2010, 2.152/118/2010, 13.430/118/2009, 12.659/118/2009, 4.108/118/2010, 780/118/2010, 783/118/2010, 919/118/2010, 5.390/118/2010, 4.968/118/2010, 4.971/118/2010, 4.639/118/2010, 4.981/118/2010, 5.290/118/2010, 5.072/118/2010, 9.847/118/2009, 1.810/118/2010, 8.778/118/2009, 8.779/118/2009, 14.146/118/2009, 2.468/118/2010, 4.485/118/2010, 14.407/118/2009, 1.293/118/2010, 1.167/118/2010, 2.409/118/2010, 1.279/118/2010, 12.726/118/2010, 12.661/118/2009, 1.273/118/2010, 3.412/118/2010, 2.331/118/2010, 77/118/2010, 3.474/118/2010, 4.107/118/2010, 3.271/118/2010, 2.090/118/2010, 2.174/118/2010, 193/118/2010, 5/118/2010, 1.996/118/2010, 2.591/118/2010, 246/118/2010, 2.511/118/2010, 13.654/118/2009, 10.497/118/2009, 14.357/118/2009, 13.075/118/2009, 14.337/118/2009, 10.798/118/2009, 14.219/118/2009, 2.997/118/2010, 12.967/118/2009, 1.480/118/2010, 14.343/118/2009, 401/118/2010, 12.975/118/2009, 2.171/118/2010, 2.197/118/2010, 2.156/118/2010, 12.973/118/2009, 2.043/118/2010, 7.595/118/2009, 7.657/118/2009, 8.041/118/2009, 11.228/118/2009, 13.306/118/2009, 13.303/118/2009, 13.488/118/2009, 10.903/118/2009, 10.547/118/2009, 298/118/2010, 299/118/2010, 1.476/118/2010, 1.264/118/2010, 4.109/118/2010, 844/118/2010, 1.912/118/2010, 2.864/118/2010, 12.874/118/2009, 1.865/118/2010, 12.561/118/2009, 14.239/118/2009, 12.917/118/2009, 12.694/118/2009, 1.917/118/2010, 14.244/118/2009, 8.762/118/2009, 3.445/118/2010, 3.282/118/2010, 3.202/118/2010, 53/118/2010, 4.147/118/2010, 4.148/118/2010, 4.146/118/2010, 4.149/118/2010, 2.464/118/2010, 4.972/118/2010, 75/118/2010, 17/118/2010, 4.962/118/2010, 16/118/2010, 1.989/118/2010, 4.145/118/2010, 2.460/118/2010, 2.459/118/2010, 2.469/118/2010, 2.470/118/2010, 1.333/118/2010, 14.339/118/2009, 1.376/118/2010, 13.591/118/2009, 1.377/118/2010, 1.379/118/2010, 14.192/118/2009, 14.189/118/2009, 13.086/118/2009, 12.424/118/2009, 12.336/118/2009, 12.127/118/2009, 11.589/118/2009, 11.226/118/2009, 10.541/118/2009, 10.240/118/2009, 9.413/118/2009, 9.408/118/2009, 9.320/118/2009, 1.978/88/2009, 1.882/118/2009, 782/118/2010, 1.166/118/2010, 3.895/118/2010, 805/118/2010, 1.227/118/2010, 13.582/118/2010, 1.456/118/2010, 1.911/118/2010, 13.073/118/2009, 14.133/118/2009, 13.569/118/2009, 1.169/118/2010, 73/118/2010, 1.461/118/2010, 13.576/118/2009, 1.459/118/2010, 3.271/118/2010, 2.090/118/2010, 2.174/118/2010, 193/118/2010, 5/118/2010, 1.996/118/2010, 2.591/118/2010, 246/118/2010, 2.511/118/2010 13.654/118/2009, 10.497/118/2009, 14.357/118/2009, 13.075/118/2009, 14.337/118/2009, 10.798/118/2009, 14.219/118/2009, 2.997/118/2010, 12.967/118/2009, 1.480/118/2010, 14.343/118/2009, 401/118/2010, 12.975/118/2009, 2.171/118/2010, 2.197/118/2010, 2.156/118/2010, 12.973/118/2009, 2.043/118/2010, 7.595/118/2009, 7.657/118/2009, 8.041/118/2009, 11.228/118/2009, 13.306/118/2009, 13.303/118/2009, 13.488/118/2009, 10.903/118/2009, 10.547/118/2009, 298/118/2010, 299/118/2010, 1.476/118/2010, 1.264/118/2010, 4.109/118/2010, 844/118/2010, 1.912/118/2010, 2.864/118/2010, 12.874/118/2009, 1.865/118/2010, 12.561/118/2009, 14.239/118/2009, 12.917/118/2009, 12.694/118/2009, 1.917/118/2010, 14.244/118/2009, 8.762/118/2009, 12.870/118/2010 şi 3.273/118/2010, Tribunalul Constanţa Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Excepţia a fost ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Constanţa, în cadrul soluţionãrii unor acţiuni prin care se solicitã plata unor despãgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnãri cu caracter politic şi mãsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cãrora "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare", ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de cãtre Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeanã şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi.
1. În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) şi ale art. 111 alin. (1), autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, "este deosebit de important, defavorabil, cu majorãri ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte cuantumul despãgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptãţite". Invocã în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 36/1996, precum şi prevederile <>art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Totodatã, aratã cã proiectul legii în discuţie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de cãtre Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primã Camerã sesizatã, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însoţitã de fişa financiarã a actului normativ, care sã aibã în vedere dispoziţiile <>art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analizã financiarã fiind cea prevãzutã la secţiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, cerinţa constituţionalã nefiind respectatã, iar legea fiind adoptatã la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificãrile cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.
Dincolo de faptul cã analiza financiarã din expunerea de motive devenise caducã prin trecerea a 2 ani pânã la adoptare, aceastã analizã nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fãrã acoperire realã, estimând cã numãrul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despãgubirilor ce ar putea fi acordate de cãtre instanţele de judecatã pentru prejudiciul material suferit nu va depãşi 33.000 lei de persoanã. Or, pe de o parte, pânã în luna ianuarie 2010, dupã 6 luni de aplicare a legii, doar pe rolul Tribunalului Constanţa existã 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima cã numãrul va ajunge la 3.600 la sfârşitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judeţ, iar, pe de altã parte, instanţele judecãtoreşti - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despãgubirilor - au obligat statul la plata de despãgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.
2. Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã art. 104 din Tratatul de la Mstricht, instituind Uniunea Europeanã (tratat care a devenit parte a dreptului intern "prin Legea nr. 154/2005"), reglementeazã o anumitã disciplinã bugetarã, impunând statelor membre o obligaţie generalã, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publicã şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie sã depãşeascã "valorile de referinţã" stabilite prin Protocol (anexã la Tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevãzut sau real şi PIB. Or, având în vedere cã prin <>Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei şi cã estimarea minimalã este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecatã (3.600 x 42 judeţe) în cei 3 ani de aplicare şi presupunând cã fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificãri bugetare.
3. Privitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã prin prevederile <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizeazã un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnãri cu caracter politic sau mãsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socialã a reparaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiaşi categorii de beneficiari, în egalã mãsurã având impact moral incontestabil "privarea de libertate în locuri de detenţie sau pentru efectuarea de cercetãri; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strãmutarea într-o altã localitate; deportarea în strãinãtate, dupã 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din şcoli, licee şi facultãţi; încetarea contractului de muncã sau retrogradarea, dispuse din motive politice". Existã o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic şi nu au beneficiat pânã la apariţia <>Legii nr. 221/2009 de o minimã reparaţie moralã, însã prin dispoziţiile legale contestate se creeazã situaţia unei discriminãri între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor mãsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia între situaţia în care s-a aflat o persoanã supusã unui regim de detenţie şi situaţia în care s-a aflat o persoanã asupra cãreia s-a luat o mãsurã administrativã. Totodatã, se creeazã discriminãri între persoanele care au obţinut o minimã reparaţie înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 221/2009 şi cele care obţin aceste despãgubiri dupã acest moment.
Rãspunderea statului trebuie sã se facã în acord cu principiul proporţionalitãţii, iar posibilitatea compensãrii prejudiciului moral cu o sumã de bani stabilitã cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situaţie similarã cu cea avutã anterior, cât a-i procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilã mai mult de o recunoaştere a însãşi mãsurii luate asupra sa ca fiind abuzivã, principiu urmãrit de legiuitorul român atât prin <>Decretul-lege nr. 118/1990 şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999, cât şi prin <>Legea nr. 221/2009.
În final aratã cã, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderatã, prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie moralã, invocând, cu titlu de exemplu, "Cauza Ţarãlungã, Cauza Temeşan sau Cauza Oancea".
Tribunalul Constanţa - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile <>Legii nr. 221/2009 nu genereazã discriminãri, însã acestea ar putea fi produse de hotãrârile judecãtoreşti ce vor fi pronunţate în aplicarea acestei legi, în lipsa unor criterii de cuantificare a prejudiciului moral suferit de persoana vizatã, prejudiciu care a fost lãsat de legiuitor la pura apreciere a judecãtorului, astfel cã lipsa de predictibilitate a practicii judiciare ar putea genera discriminãri.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizãrii Curţii Constituţionale, aveau urmãtoarea redactare:
- Art. 5 alin. (1) lit. a): "(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecatã, în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despãgubirilor se va ţine seama şi de mãsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauzã în temeiul <>Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 568/2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;".
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziţiile modificatoare având urmãtoarea redactare:
"<>Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;»."
Curtea constatã cã <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 modificã şi completeazã dispoziţiile de lege criticate, prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despãgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluatã şi completatã prin <>art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1^1).
Potrivit <>art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporeazã, de la data intrãrii lor în vigoare, în actul de bazã, identificându-se cu acesta.
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat cã, în cazul în care, dupã invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecãtoreşti, prevederea legalã supusã controlului a fost modificatã, Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacã soluţia legislativã din legea modificatã este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificãrii.
Or, Curtea observã cã dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, cuprind douã soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despãgubiri (soluţie legislativã preluatã şi de dispoziţiile modificatoare), iar, pe de altã parte, teza a doua, adicã pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despãgubiri (soluţie legislativã introdusã prin dispoziţiile modificatoare).
Întrucât în cauza de faţã autorul excepţiei de neconstituţionalitate criticã soluţia legislativã de acordare a despãgubirilor [soluţie cuprinsã şi de dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioarã modificãrii], Curtea constatã cã obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşadar, numai dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins: "(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecatã, în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, considerã cã textul de lege criticat încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de cãtre Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cãrora "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare" şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeanã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin <>deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat cã dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Curtea observã cã, deşi aceste decizii*) nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pânã la data pronunţãrii prezentei decizii, sunt aplicabile în cauzã dispoziţiile <>art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevãd cã "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale", astfel cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
-------
*) <>Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi <>Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 au fost publicate ulterior redactãrii prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Prin urmare, reţinând cã acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (opozabil Curţii Constituţionale de la data pronunţãrii deciziilor de admitere a excepţiei, respectiv 21 octombrie 2010, iar nu de la publicarea în Monitorul Oficial al României, care încã nu s-a efectuat) a intervenit dupã sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Constanţa, în dosarele nr. 2.730/118/2010, 2.851/118/2010, 2.725/118/2010, 2.342/118/2010, 2.236/118/2010, 11.264/118/2009, 9.165/118/2009, 2.300/118/2010, 11.309/118/2009, 13.043/118/2009, 921/118/2010, 9.798/118/2009, 2.760/118/2010, 12.873/118/2009, 1.024/118/2010, 2.065/118/2010, 7.135/118/2009, 7.520/118/2009, 14.236/118/2009, 192/118/2010, 14.416/118/2009, 2.325/118/2010, 2.094/118/2010, 2.866/118/2010, 1.986/118/2010, 2.152/118/2010, 13.430/118/2009, 12.659/118/2009, 4.108/118/2010, 780/118/2010, 783/118/2010, 919/118/2010, 5.390/118/2010, 4.968/118/2010, 4.971/118/2010, 4.639/118/2010, 4.981/118/2010, 5.290/118/2010, 5.072/118/2010, 9.847/118/2009, 1.810/118/2010, 8.778/118/2009, 8.779/118/2009, 14.146/118/2009, 2.468/118/2010, 4.485/118/2010, 14.407/118/2009, 1.293/118/2010, 1.167/118/2010, 2.409/118/2010, 1.279/118/2010, 12.726/118/2010, 12.661/118/2009, 1.273/118/2010, 3.412/118/2010, 2.331/118/2010, 77/118/2010, 3.474/118/2010, 4.107/118/2010, 3.271/118/2010, 2.090/118/2010, 2.174/118/2010, 193/118/2010, 5/118/2010, 1.996/118/2010, 2.591/118/2010, 246/118/2010, 2.511/118/2010, 13.654/118/2009, 10.497/118/2009, 14.357/118/2009, 13.075/118/2009, 14.337/118/2009, 10.798/118/2009, 14.219/118/2009, 2.997/118/2010, 12.967/118/2009, 1.480/118/2010, 14.343/118/2009, 401/118/2010, 12.975/118/2009, 2.171/118/2010, 2.197/118/2010, 2.156/118/2010, 12.973/118/2009, 2.043/118/2010, 7.595/118/2009, 7.657/118/2009, 12.973/118/2009, 2.043/118/2010, 7.595/118/2009, 7.657/118/2009, 8.041/118/2009, 11.228/118/2009, 13.306/118/2009, 13.303/118/2009, 13.488/118/2009, 10.903/118/2009, 10.547/118/2009, 298/118/2010, 299/118/2010, 1.476/118/2010, 1.264/118/2010, 4.109/118/2010, 844/118/2010, 1.912/118/2010, 2.864/118/2010, 12.874/118/2009, 1.865/118/2010, 12.561/118/2009, 14.239/118/2009, 12.917/118/2009, 12.694/118/2009, 1.917/118/2010, 14.244/118/2009, 8.762/118/2009, 3.445/118/2010, 3.282/118/2010, 3.202/118/2010, 53/118/2010, 4.147/118/2010, 4.148/118/2010, 4.146/118/2010, 4.149/118/2010, 2.464/118/2010, 4.972/118/2010, 75/118/2010, 17/118/2010, 4.962/118/2010, 16/118/2010, 1.989/118/2010, 4.145/118/2010, 2.460/118/2010, 2.459/118/2010, 2.469/118/2010, 2.470/118/2010, 1.333/118/2010, 14.339/118/2009, 1.376/118/2010, 13.591/118/2009, 1.377/118/2010, 1.379/118/2010, 14.192/118/2009, 14.189/118/2009, 13.086/118/2009, 12.424/118/2009, 12.336/118/2009, 12.127/118/2009, 11.589/118/2009, 11.226/118/2009, 10.541/118/2009, 10.240/118/2009, 9.413/118/2009, 9.408/118/2009, 9.320/118/2009, 1.978/88/2009, 1.882/118/2009, 782/118/2010, 1.166/118/2010, 3.895/118/2010, 805/118/2010, 1.227/118/2010, 13.582/118/2010, 1.456/118/2010, 1.911/118/2010, 13.073/118/2009, 14.133/118/2009, 13.569/118/2009, 1.169/118/2010, 73/118/2010, 1.461/118/2010, 13.576/118/2009, 1.459/118/2010, 3.271/118/2010, 2.090/118/2010, 2.174/118/2010, 193/118/2010, 5/118/2010, 1.996/118/2010, 2.591/118/2010, 246/118/2010, 2.511/118/2010, 13.654/118/2009, 10.497/118/2009, 14.357/118/2009, 13.075/118/2009, 14.337/118/2009, 10.798/118/2009, 14.219/118/2009, 2.997/118/2010, 12.967/118/2009, 1.480/118/2010, 14.343/118/2009, 401/118/2010, 12.975/118/2009, 2.171/118/2010, 2.197/118/2010, 2.156/118/2010, 12.973/118/2009, 2.043/118/2010, 7.595/118/2009, 7.657/118/2009, 8.041/118/2009, 11.228/118/2009, 13.306/118/2009, 13.303/118/2009, 13.488/118/2009, 10.903/118/2009, 10.547/118/2009, 298/118/2010, 299/118/2010, 1.476/118/2010, 1.264/118/2010, 4.109/118/2010, 12.870/118/2010 şi 3.273/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: