Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Liviu Coman în Dosarul nr. 38.244/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Dezbaterile au avut loc în ziua de 14 octombrie 2010 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 octombrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 38.244/3/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Liviu Coman.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitoare la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, deoarece este nemulţumit de modul de aplicare a art. 504 din Codul de procedurã penalã. Astfel, autorul a fost cercetat, judecat şi condamnat pentru anumite fapte penale şi, într-un final, în urma rejudecãrilor dispuse a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedurã penalã. Urmare acestui fapt, a înţeles sã se prevaleze de dispoziţiile art. 504 din Codul de procedurã penalã şi a solicitat daune materiale şi morale. Instanţa de fond a respins ca neîntemeiatã acţiunea, reţinând cã în cauzã nu a existat o condamnare definitivã şi nicio privare sau restrângere a libertãţii, inculpatul fiind judecat în stare de libertate. Şi instanţa de apel a menţinut hotãrârea atacatã, sens în care în recurs autorul a invocat prezenta excepţie.
Se mai aratã cã dispoziţiile art. 504 din Codul de procedurã penalã trebuie interpretate prin raportare la art. 52 alin. (3) din Constituţie, statul fiind ţinut de obligaţia la repararea pagubei indiferent de temeiul achitãrii şi de infracţiunea pentru care a intervenit aceasta. De vreme ce textul contestat nu distinge dupã cum condamnarea a fost cu executarea ori cu suspendarea pedepsei, ar trebui ca nici judecãtorul sã nu facã o asemenea deosebire.
Deoarece textul nu face nicio distincţie între cei pãgubiţi de stat prin proceduri judiciare, cei pãgubiţi prin proceduri administrative (în temeiul <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004) şi cei pãgubiţi de alte persoane (art. 998 din Codul civil), autorul excepţiei apreciazã cã este afectat principiul egalitãţii în drepturi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 504 din Codul de procedurã penalã cu denumirea marginalã Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei, care au urmãtorul conţinut:
"Persoana care a fost condamnatã definitiv are dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei suferite, dacã în urma rejudecãrii cauzei s-a pronunţat o hotãrâre definitivã de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privatã de libertate ori cãreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilitã, dupã caz, prin ordonanţã a procurorului de revocare a mãsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţã a procurorului de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale pentru cauza prevãzutã în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotãrâre a instanţei de revocare a mãsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotãrâre definitivã de achitare sau prin hotãrâre definitivã de încetare a procesului penal pentru cauza prevãzutã în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privatã de libertate dupã ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 619 din 3 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, Curtea a statuat cã "dispoziţiile legale criticate fac parte din capitolul IV - Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnãrii pe nedrept sau al privãrii ori restrângerii de libertate în mod nelegal" al titlului IV - Proceduri speciale din Codul de procedurã penalã şi stabilesc cine are calitatea de a beneficia de reparaţie, şi anume persoana care a fost condamnatã definitiv, dacã în urma rejudecãrii cauzei s-a pronunţat o hotãrâre definitivã de achitare, precum şi persoana care în cursul procesului penal a fost privatã de libertate ori cãreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal."
Art. 52 alin. (3) din Constituţie prevede cã statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar rãspunderea acestuia este stabilitã "în condiţiile legii", cerinţã îndeplinitã de textul art. 504 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. De altfel, pentru a se constata existenţa unei erori judiciare trebuie sã existe, pe de o parte, o hotãrâre de condamnare pe nedrept, iar, pe de altã parte, o hotãrâre definitivã de achitare. În consecinţã, nu se poate reţine cã s-a produs o eroare judiciarã în cazul existenţei numai a unei hotãrâri de achitare.
De asemenea, textul criticat este în concordanţã cu <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 10 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, întrucât nu circumstanţiazã rãspunderea patrimonialã a statului numai la unele erori judiciare.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de acestea Curtea mai constatã urmãtoarele:
Nu se poate reţine încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi prin aceea cã textul nu face nicio distincţie între cei pãgubiţi de stat prin proceduri judiciare, cei pãgubiţi prin proceduri administrative (în temeiul <>Legii nr. 554/2004) şi cei pãgubiţi de alte persoane (art. 998 din Codul civil), întrucât acceptarea unei asemenea critici echivaleazã cu modificarea şi completarea textului legal criticat, care, în acord cu dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedeazã competenţei instanţei de contencios constituţional.
De asemenea, Curtea observã cã în prezenta cauzã autorul excepţiei a fost trimis în judecatã prin rechizitorul din 14 mai 1999, a fost condamnat la fond la data de 24 aprilie 2000, ulterior a fost respins apelul menţinându-se soluţia de condamnare, iar, mai apoi, la data de 17 decembrie 2002 a fost admis recursul, s-a casat soluţia pronunţatã în fond şi apel şi s-a trimis la rejudecare. La data de 9 iulie 2004 inculpatul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedurã penalã, în apel s-a trimis din nou la rejudecare, prilej cu care a fost menţinutã soluţia de achitare pe motiv cã fapta nu a fost sãvârşitã de inculpat. Ulterior, la data de 22 noiembrie 2006, prin Decizia nr. 37 a Curţii Militare de Apel Bucureşti a fost respins apelul, menţinându-se soluţia de achitare care rãmâne definitivã şi irevocabilã prin nerecurare.
Prin urmare, în perioada 1999-2006 autorul excepţiei a fost cercetat pentru sãvârşirea unor fapte penale care nu au fost comise de el şi, drept consecinţã, timp de aproximativ 8 ani a fost supus anumitor privaţiuni cât priveşte statutul sãu de cadru militar. O asemenea stare, oricât ar fi de criticabilã, nu poate fi convertitã în vicii de constituţionalitate a textului legal contestat, întrucât privaţiunile în cauzã emanã de la alte norme legale privitoare la statutul special al autorului. În plus, toate aceste neajunsuri nu ar fi fost posibile în situaţia în care perioada de cercetare judecãtoreascã de aproximativ 8 ani ar fi fost mult mai scurtã. Astfel, dacã toate aceste hotãrâri judecãtoreşti ar fi fost pronunţate, de exemplu în 3 luni, nu ar mai fi putut fi puse în discuţie aspectele legate de privaţiunile referitoare la statutul sãu.
De asemenea, Curtea mai constatã cã persoanele îndreptãţite la repararea pagubei în cazul condamnãrii pe nedrept vizeazã o condamnare dispusã printr-o soluţie definitivã, nefiind de conceput sã se acorde despãgubiri în cazul condamnãrilor nedefinitive şi care sunt susceptibile de a fi cenzurate în cadrul cãilor ordinare de atac. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, prin Hotãrârea din 3 iulie 2008 pronunţatã în Cauza Matveyev v. Russia a fãcut trimitere la Raportul explicativ privitor la art. 3 din Protocolul nr. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, statuând cã dreptul la despãgubiri în caz de eroare judiciarã vizeazã o hotãrâre definitivã, care, potrivit expresiei tradiţionale, a dobândit autoritate de lucru judecat. Este cazul hotãrârilor irevocabile pentru care cãile ordinare de atac nu mai sunt disponibile, fie cã au fost utilizate de pãrţi, fie cã a expirat termenul înãuntrul cãruia puteau fi formulate. Rezultã, aşadar, cã o hotãrâre nu este consideratã definitivã atâta vreme cât legea internã permite ca lucrãrile sã fie reluate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Liviu Coman în Dosarul nr. 38.244/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
