Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.391 din 26 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (3^1) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, asa cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2005
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 4 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, aşa cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicatã de Tania Olteanu în Dosarul nr. 4.606/109/2008 al Tribunalului Vaslui - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.606/109/2008, Tribunalul Vaslui - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicatã de Tania Olteanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) referitoare la domeniul de reglementare prin ordonanţe de urgenţã. De asemenea, prevederile art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi art. 4 alin. (1) din actul criticat contravin dispoziţiilor art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, întrucât se instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public.
Tribunalul Vaslui - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi notelor autorului, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005. În realitate, obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aşa cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, care au urmãtorul conţinut:
<>Art. 1 alin. (1) şi (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002:
"(1) Prin prezenta ordonanţã de urgenţã se înfiinţeazã Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ca structurã cu personalitate juridicã, în cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie.
(3^1) Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii. Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã conflictele de competenţã apãrute între Direcţia Naţionalã Anticorupţie şi celelalte structuri sau unitãţi din cadrul Ministerului Public."
<>Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002:
"(1) Direcţia Naţionalã Anticorupţie este condusã de un procuror şef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.706 din 17 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, statuând cã este neîntemeiatã critica privind încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia Naţionalã Anticorupţie a fost conceputã ca structurã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentalã, "Ministerul Public îşi exercitã atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea organizãrii şi funcţionãrii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Faptul cã în <>art. 1 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 s-a prevãzut cã procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii nu justificã susţinerea cã textul de lege este neconstituţional. Dimpotrivã, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora procurorii îşi desfãşoarã activitatea pe baza principiilor legalitãţii, imparţialitãţii şi controlului ierarhic, se poate constata cã dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de magistraturã specialã instituitã pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Referitor la critica fundamentatã pe încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea a constatat, prin <>Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, cã actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie a fost înfiinţatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, care a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 503/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea datã era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţã de îndeplinirea exigenţelor prevãzute în prezent în alin. (4) şi (6) ale art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã, nerevizuitã, actul de înfiinţare a instituţiei în cauzã.
Totodatã, prin <>Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat cã modificãrile şi completãrile aduse prin ordonanţele de urgenţã şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie au pãstrat statutul special al acesteia faţã de celelalte parchete din structura Ministerului Public, "fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structurã autonomã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfãşoarã sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitatã de cãtre un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângã fosta Curte Supremã de Justiţie".
Or, ţinând seama de "<>Decizia nr. 235/2005, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de cãtre deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activitãţii de luptã împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeanã, datoritã neadaptãrii la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea fãptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizãrii acestuia", Guvernul a emis <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, contestatã în prezenta cauzã. Prin urmare, având în vedere raţiunea edictãrii actului normativ, aşa cum a fost arãtatã în preambulul sãu, Curtea constatã cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la afectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea constatã cã, potrivit acestora, "Ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". Cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã a statuat cã "din interpretarea textului constituţional se poate deduce cã interdicţia adoptãrii de ordonanţe de urgenţã este totalã şi necondiţionatã atunci când menţioneazã cã "nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale" şi cã "nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". În celelalte domenii prevãzute de text, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã "afecteazã", dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vãtãma", "a leza", "a antrena consecinţe negative".
Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţã de urgenţã în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţã Ministerul Public, Curtea constatã cã, în prezenta cauzã, fondul reglementãrii constituit de dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 nu afecteazã, în sensul arãtat mai sus, instituţia Ministerului Public, transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţionalã Anticorupţie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentalã şi impuse la rândul lor de <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2005, definitivã şi general obligatorie şi, pe de altã parte, din necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii acestei structuri specializate.
Întrucât prin natura şi finalitatea reglementãrii criticate nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmeazã a respinge o astfel de criticã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, aşa cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicatã de Tania Olteanu în Dosarul nr. 4.606/109/2008 al Tribunalului Vaslui Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
