Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.389 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 si art. 159 din Codul de procedura civila, ale art. 20 alin. (2) si art. 50^1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. 1201 din Codul civil
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 30 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Codul de procedurã civilã, art. 20 alin. (2) şi art. 50^1 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 1201 din Codul civil, excepţie ridicatã de Ion Ştefan în Dosarul nr. 12.391/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.331D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece autorul criticã modul de redactare a textelor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 12.391/302/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Codul de procedurã civilã, art. 20 alin. (2) şi art. 50^1 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 1201 din Codul civil, excepţie ridicatã de Ion Ştefan cu ocazia soluţionãrii apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 7.029 din 30 octombrie 2009, pronunţatã de Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti într-o cauzã având ca obiect o evacuare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile legale criticate constituie o restrângere disproporţionatã, discriminatorie şi care aduce atingere înseşi existenţei unui drept în sensul art. 53 din Constituţie, fiind în neconcordanţã cu documentele internaţionale în materia drepturilor omului şi, respectiv, art. 20 din Constituţie. Totodatã, încalcã dreptul de proprietate garantat de art. 44 alin. (1) şi contravin principiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii şi accesul liber la justiţie prevãzute de art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţia României.
Astfel, în opinia autorului, "prevederile procedurale" sunt neconstituţionale deoarece "nu permit şi nu reglementeazã exercitarea unei cãi de atac împotriva unor veritabile acte procedurale cum ar fi repartizarea aleatorie, potrivit art. 95 din Regulamentul de funcţionare al instanţelor".
Totodatã, aratã cã prevederile criticate nu instituie proceduri şi garanţii adecvate, care sã recunoascã, sã protejeze şi sã garanteze dreptul de proprietate al chiriaşilor asupra îmbunãtãţirilor aduse imobilelor în care au locuit, stabilind o justã despãgubire pentru contravaloarea acestora, respectiv "la valoarea de piaţã, stabilitã dupã standarde de evaluare recunoscute".
De asemenea, susţine cã între beneficiarii Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi beneficiarii Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinaţia de locuinţe se creeazã o discriminare, deoarece Ordonanţa de urgenţã cuprinde anumite facilitãţi procedurale, cum ar fi scutirea de taxã de timbru, iar despãgubirile prevãzute de aceasta includ şi "cheltuieli necesare şi utile".
În continuare, mai aratã cã motivarea instanţei de fond, referitoare la excepţia autoritãţii de lucru judecat, este nelegalã şi "absurdã".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã apreciazã cã prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici tratatelor internaţionale la care România este parte.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 158 şi art. 159 din Codul de procedurã civilã, art. 20 alin. (2) şi art. 50^1 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 1201 din Codul civil.
1. Curtea observã cã, în realitate, în ceea ce priveşte art. 20 alin. (2) şi art. 50^1 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţia de neconstituţionalitate vizeazã prevederile art. 20 alin. (2) şi art. 50^1 a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 20:
[...] "(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificãrile ulterioare, persoana îndreptãţitã are dreptul numai la mãsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţã corespunzãtoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacã persoanele îndreptãţite au primit despãgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificãrile ulterioare, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasatã, actualizatã cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzãtoare de piaţã a imobilului.";
- Art. 50^1: "(1) Proprietarii ale cãror contracte de vânzare-cumpãrare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificãrile ulterioare, au fost desfiinţate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţã al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
(2) Valoarea despãgubirilor prevãzute la alin. (1) se stabileşte prin expertizã."
2. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 158 şi art. 159 din Codul de procedurã civilã au fost modificate prin art. I pct. 20, 21, 22 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 şi dispoziţiile art. XXII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, Curtea urmeazã sã verifice constituţionalitatea prevederilor criticate în forma avutã la data încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale.
3. De asemenea, referitor la art. 1201 din Codul Civil, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. De asemenea, cu aceeaşi datã, se abrogã Codul Civil din 1864, cu excepţia dispoziţiilor art. 1169-1206, potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
Aşadar, având în vedere prevederile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea urmeazã a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 1201 din Cod civil în vigoare la data încheierii de sesizare, respectiv Codul civil din 1864.
Aceste dispoziţii au urmãtorul cuprins:
- Art. 1201 din Codul civil din 1864: "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecatã are acelaşi obiect, este întemeiatã pe aceeaşi cauzã şi este între aceleaşi pãrţi, fãcutã de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 20 alin. (2) privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, sunt menţionate dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
1. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit, pe de o parte, de modul de reglementare a dispoziţiilor criticate, deoarece acestea nu conţin anumite cãi de atac împotriva unor acte procedurale, iar, pe de altã parte, de modul în care a fost motivatã o hotãrâre judecãtoreascã.
Astfel, Curtea observã cã, prin critica de neconstituţionalitate formulatã, autorul acesteia tinde la modificarea textelor de lege criticate, respectiv la completarea acestora, soluţiile legislative existente nemulţumindu-l. În aceste condiţii, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate are ca finalitate modificarea dispoziţiilor de lege criticate. Or, omisiunea de reglementare nu intrã în atribuţiile Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate.
Referitor la critica privind modul în care a fost motivatã o hotãrâre judecãtoreascã, Curtea reţine cã aceastã nu este o problemã ce ţine de contenciosul constituţional, fiind o problemã de legalitate, care aparţine exclusiv instanţelor de judecatã.
2. În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia se creeazã o discriminare între beneficiarii Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi cei ai Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, deoarece cele douã categorii prevãzute de actele normative menţionate beneficiazã de facilitãţi diferite, Curtea constatã cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.
Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Codul de procedurã civilã, ale art. 20 alin. (2) şi art. 50^1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi ale art. 1201 din Codul civil, astfel cum a fost formulatã, urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Codul de procedurã civilã, art. 20 alin. (2) şi art. 50^1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 1201 din Codul civil, excepţie ridicatã de Ion Ştefan în Dosarul nr. 12.391/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
