Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.386 din 16 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) coroborate cu ale art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 24 februarie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) coroborate cu ale <>art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Meldin" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 5.269/100/2007 al Tribunalului Maramureş - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintã reprezentantul autorului excepţiei, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul excepţiei susţine admiterea criticii de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege criticate instituie discriminãri între participanţii la procedura insolvenţei în funcţie de disponibilitãţile lor bãneşti.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 iulie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 5.269/100/2007, Tribunalul Maramureş - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (1) coroborat cu <>art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Meldin" - S.R.L. din Cluj-Napoca.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciazã cã prevederile alin. (1) ale art. 4 coroborate cu cele ale <>art. 20 din Legea nr. 85/2006 instituie "o prezumţie de ilicitate în contradicţie cu prezumţia legalã constituţionalã, consacratã de art. 44 alin. (8) teza finalã, sub aspectul cheltuielilor aferente procedurii efectuate de administratorul judiciar, în perioada de observaţie din cadrul procedurii generale". Astfel, legea ar trebui sã facã distincţie între douã situaţii posibile: dacã deschiderea procedurii generale s-a realizat justificat sau s-a datorat culpei creditorilor sau a altei persoane responsabile, care, cu reacredinţã, a determinat aplicarea procedurii insolvenţei debitorului.
Tribunalul Maramureş - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal considerã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) coroborate cu cele ale <>art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au urmãtorul conţinut:
- Art. 4 alin. (1): "Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedurã efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului."
- Art. 20 referitor la principalele atribuţii ale administratorului judiciar.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), (2), (4) şi (8) care garanteazã dreptul de proprietate privatã, precum şi prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 651 din 29 noiembrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 19 ianuarie 2006, Curtea a statuat cã, în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar sau lichidatorul are o poziţie şi o situaţie deosebite faţã de toate pãrţile şi faţã de toţi ceilalţi participanţi la procedurã, ei nefiind parte în proces, ci participanţi la procedurã, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Aceştia nu acţioneazã în interes personal, ci în interesul bunei desfãşurãri a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia sã îşi poatã valorifica creanţele în cât mai mare mãsurã şi cât mai operativ.
În virtutea atribuţiilor stabilite prin lege, administratorul judiciar sau lichidatorul întreprind diverse acte şi operaţiuni juridice, cheltuielile aferente normalei desfãşurãri a procedurii fiind suportate din averea debitorului, în temeiul <>art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 .
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din lege, "În lipsa disponibilitãţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plãţile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadã de cel puţin 3 luni, aprobat de judecãtorul-sindic". Scopul înfiinţãrii fondului de lichidare îl reprezintã asigurarea sumelor necesare procedurii, precum şi remunerarea activitãţii desfãşurate de lichidator sau administrator în situaţia în care, în patrimoniul debitorului, nu existã fonduri sau bunuri valorificabile.
Aşa fiind, Curtea constatã cã prevederile art. 4 alin. (1) coroborate cu cele ale <>art. 20 din Legea nr. 85/2006 nu înfrâng dispoziţiile art. 44 din Constituţie. Autorul excepţiei porneşte de la o premisã greşitã, şi anume aceea a absolutizãrii exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, fãcându-se însã abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, în condiţiile stabilite de legea organicã. În lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin textul de lege criticat legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.
De altfel, o soluţie contrarã ar fi de naturã sã genereze o situaţie inechitabilã pentru ceilalţi contribuabili la fondul de lichidare, şi anume ca aceştia sã suporte indirect cheltuielile de lichidare ale unei societãţi, în condiţiile în care aceasta deţine bunuri în patrimoniu.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) coroborate cu ale <>art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Meldin" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 5.269/100/2007 al Tribunalului Maramureş - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: