Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.382 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 20 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.879D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent face referatul cauzei şi aratã cã la dosar s-a depus o cerere prin care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate solicitã acordarea unui nou termen de judecatã, pentru a-şi angaja un apãrãtor cu drept de a pune concluzii la Curtea Constituţionalã.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate, având în vedere faptul cã de la data încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv 27 mai 2010, a trecut suficient timp în care autoarea excepţiei avea posibilitatea angajãrii unui avocat cu drept de a pune concluzii la Curtea Constituţionalã.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, respinge cererea de amânare, pentru aceleaşi argumente prezentate de reprezentantul Ministerului Public.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã asupra prevederilor criticate Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, menţionând în acest sens Decizia nr. 675 din 31 mai 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 396 din 27 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.496/40/2010, Tribunalul Botoşani - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoşani într-o cauzã întemeiatã pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine cã, pentru a se respecta prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, cererea creditorilor ar trebui condiţionatã de existenţa unui titlu executoriu, iar competenţa judecãtorului-sindic ar trebui limitatã, în acest stadiu al procedurii, la verificarea existenţei titlului executoriu. De asemenea, considerã cã prevederile criticate sunt neconstituţionale deoarece exclud "însuşi proprietarul" de la procedura de desemnare a administratorului judiciar sau a lichidatorului care va gestiona/dispune de bunurile sale, întrucât plata administratorului judiciar/lichidatorului nu este cauzã de utilitate publicã, potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie, care sã confere permisivitate "exproprierii cu suma ce reprezintã onorarii".
Neconstituţionalitatea prevederilor art. 93^1 reiese din împrejurarea cã acestea îşi gãsesc aplicarea şi în cazul bunurilor privitor la care au fost încheiate contracte de leasing, fãrã ca beneficiarul contractului de leasing - utilizatorul - sã poatã cere instanţei respectarea opţiunii inserate în acesta, fiind contrare art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. Chiar dacã utilizatorul a preluat, din momentul încheierii contractului de leasing, posesia şi folosinţa bunului mobil, acest fapt nu îi oferã garanţiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, şi anume acela al expirãrii contractului de leasing prin efectul încheierii unui contract de vânzare-cumpãrare, iar lichidatorul poate sã solicite rezilierea contractului de leasing şi sã nu respecte clauza referitoare la posibilitatea de cumpãrare a bunului respectiv.
Tribunalul Botoşani - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal opineazã în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 169/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, pãstrându-se însã soluţia legislativã criticatã.
Prevederile de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d): "(1) Principalele atribuţii ale judecãtorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]
b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii;
c) desemnarea motivatã, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţã compatibili care au depus ofertã de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, dupã caz, a lichidatorului care va administra procedura pânã la confirmarea ori, dupã caz, înlocuirea sa de cãtre adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activitãţii practicienilor în insolvenţã, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru aceastã perioadã. Judecãtorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de cãtre creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de cãtre debitor, dacã cererea îi aparţine. În situaţia în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicitã numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de cãtre judecãtorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ţine seama de cererile creditorilor în ordinea mãrimii creanţelor sau de cererea debitoarei, dacã nu existã o cerere din partea unui creditor;
d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, precum şi a onorariului negociat. Dacã nu existã contestaţii împotriva hotãrârii adunãrii creditorilor sau a deciziei creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţã a hotãrârii adunãrii creditorilor sau, dupã caz, a deciziei creditorului majoritar.";
- Art. 93^1: "Obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpãrare cu datã certã, anterioarã deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzãtor intrã în procedurã, vor fi executate de cãtre administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpãrãtor, dacã:
- preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se aflã în posesia promitentului-cumpãrãtor;
- preţul nu este inferior valorii de piaţã a bunului;
- bunul nu are o importanţã determinantã pentru reuşita unui plan de reorganizare."
Autoarea excepţiei considerã cã dispoziţiile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8) referitor la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private, art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietãţii private. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea observã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii acestora, în raport cu dispoziţii constituţionale şi argumente similare, prilej cu care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã şi a reţinut cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucurã de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecatã, putând institui prevederi speciale în vederea reglementãrii unor situaţii deosebite, iar starea de insolvenţã reprezintã o astfel de situaţie deosebitã. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 675 din 31 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iulie 2011, Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 726 din 7 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009.
De asemenea, Curtea a observat cã în cadrul procedurii falimentului administratorii judiciari sau lichidatorii au o poziţie şi o situaţie deosebite faţã de toate pãrţile şi faţã de toţi ceilalţi participanţi la procedurã, ei nefiind parte în proces, ci participanţi la procedurã, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Aceştia nu acţioneazã în interes personal, ci în interesul bunei desfãşurãri a întregii proceduri, atât în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia sã îşi poatã valorifica creanţele în cât mai mare mãsurã şi cât mai operativ.
Cu acelaşi prilej Curtea a reţinut cã exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat fãcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, în condiţiile stabilite de legea organicã. În virtutea acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât sã nu vinã în contradicţie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşa fiind, prin textul de lege criticat legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea constatã cã aceste prevederi au fost introduse prin art. I pct. 11 din Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.
Prin aceste dispoziţii legale a fost reglementatã situaţia unui antecontract de vânzare-cumpãrare, respectiv îndeplinirea unor obligaţii ce au fost asumate de cãtre debitorul al cãrui patrimoniu se aflã în procedurã de insolvenţã. Astfel, potrivit prevederilor art. 93^1 din Legea nr. 85/2006, obligaţiile ce rezultã dintr-un contract de vânzare-cumpãrare cu datã certã, anterioarã deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzãtor intrã în procedurã, vor fi executate de cãtre administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpãrãtor, dacã preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se aflã în posesia promitentului-cumpãrãtor şi acesta nu este inferior valorii de piaţã a bunului şi dacã bunul nu are o importanţã determinantã pentru reuşita unui plan de reorganizare.
Astfel, dispoziţiile art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 reprezintã opţiunea legiuitorului care a înţeles sã protejeze stabilitatea raporturilor juridice constituite înainte de deschiderea procedurii insolvenţei şi, implicit, drepturile promitentului-cumpãrãtor.
Aceste prevederi permit promitentului-cumpãrãtor sã valorifice dreptul sãu faţã de promitentul-vânzãtor, ca urmare a dreptului de opţiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, chiar dacã între momentul antecontractului şi momentul prevãzut pentru semnarea contractului de vânzare-cumpãrare s-a produs deschiderea procedurii insolvenţei faţã de promitentul-vânzãtor.
Mai mult, potrivit art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, atât drepturile locatorului/finanţatorului, cât şi cele ale locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecãtorului-sindic şi, respectiv, judecãtorului-sindic şi creditorilor, în situaţia în care locatarul/utilizatorul sau locatorul/finanţatorul se aflã în reorganizare judiciarã şi/sau faliment, potrivit prevederilor legale în materie. Totodatã, dacã locatorul/finanţatorul sau locatarul/utilizatorul se aflã în dizolvare şi/sau lichidare, aceste drepturi sunt opozabile şi lichidatorului numit potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale. De asemenea, potrivit dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, drepturile locatorului/utilizatorului prevãzute de aceastã ordonanţã, precum şi cel stipulate în contractul de leasing vor urmãri bunul aflat în proprietatea oricãrui dobânditor al acestuia, în condiţiile în care au fost respectate întocmai drepturile locatorului/finanţatorului.
Totodatã, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, Curtea observã cã efectul principal al contractului de leasing este transferul dreptului de folosinţã de la locator/finanţator cãtre locatar/utilizator, existând dreptul de opţiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în art. 9 lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing, potrivit cãrora "locatorul/finanţatorul se obligã sã încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi sã transmitã acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivã din contract, cu excepţia dreptului de dispoziţie, [...] şi sã respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpãra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fãrã a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale".
Aşadar, Curtea observã cã, pe toatã durata contractului de leasing, dreptul de folosinţã revine altei persoane decât titularului dreptului de proprietate - contractul de leasing nefiind prin sine translativ de proprietate, ci acordând locatarului/utilizatorului doar un drept de opţiune, în sensul cã în momentul expirãrii contractului de leasing acesta are prioritate la cumpãrarea bunului ce a constituit obiectul contractului de leasing.
Curtea constatã cã nu se poate reţine încãlcarea dreptului de proprietate al utilizatorului, deoarece, astfel cum aratã chiar autoarea excepţiei, utilizatorul a preluat din momentul încheierii contractului de leasing "doar posesia şi folosinţa bunului mobil", fapt ce nu îi oferã garanţiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, şi anume acela al expirãrii contractului de leasing, ca urmare a efectului încheierii unui contract de vânzare-cumpãrare.
Or, promitentul-cumpãrãtor nu este titularul acestui drept, ce urmeazã a se naşte ulterior, prin efectul şi în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing.
De altfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, a statuat cã problema garantãrii şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unor persoane care nu au calitatea de proprietari.
De asemenea, Curtea constatã cã administratorul judiciar/lichidatorul este obligat sã execute contractul încheiat între promitentul-cumpãrãtor şi promitentul-vânzãtor, dreptul sãu de apreciere nefiind unul absolut, ci exercitându-se în limitele şi condiţiile prevãzute de textul criticat. Instituirea acestor criterii şi condiţii ţine de necesitatea maximizãrii averii debitorului supus procedurii şi de imperativul nefraudãrii intereselor creditorilor. De altfel, legiuitorul este în drept sã reglementeze astfel de criterii şi condiţii cu privire la debitorii aflaţi sub incidenţa Legii nr. 85/2006, întrucât acesta este ab initio într-o altã situaţie juridicã faţã de un debitor ce nu se aflã în insolvenţã. Prin urmare, o asemenea limitare a dreptului de dispoziţie al debitorului apare ca fiind justificatã şi rezonabilã în raport cu situaţia în care acesta se aflã.
Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã, Curtea neputând reţine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3).
Referitor la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, ce constã în faptul cã beneficiarul contractului de leasing, respectiv promitentul-cumpãrãtor, nu poate cere instanţei respectarea opţiunii inserate în acest contract, Curtea constatã cã, astfel cum reiese din economia textul criticat, acesta nu conţine norme care ar împiedica în vreun fel dreptul promitentului-cumpãrãtor de a se adresa justiţiei.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 44 alin. (8), art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã autorul excepţiei se rezumã a le menţiona şi a le reda conţinutul, fãrã însã a motiva în concret în ce constã contrarietatea prevederilor criticate cu acestea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
