Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.374 din 16 decembrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a   Ordonantei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.374 din 16 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 28 ianuarie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, excepţie ridicatã de Anişoara Codiţã în Dosarul nr. 2.267/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând cã susţinerile autorului excepţiei referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a actului normativ criticat nu sunt întemeiate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 mai 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 2.267/121/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Anişoara Codiţã într-o cauzã având ca obiect acordarea unor despãgubiri pentru încetarea prin demisie a contractului de muncã încheiat pe perioadã determinatã între autorul excepţiei, în calitate de medic rezident, şi Spitalul Clinic de Urgenţã pentru Copii "Sfântul Ioan" din Galaţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 a fost adoptatã cu încãlcarea art. 115 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia, în baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament, Guvernul poate emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. În acest sens, se aratã cã ordonanţa criticatã a abrogat <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activitãţii de cercetare medicalã în sectorul sanitar, act normativ care conţinea dispoziţii referitoare la organizarea generalã a învãţãmântului şi regimul general privind raporturile de muncã ale medicilor rezidenţi. De aceea, autorul excepţiei susţine cã o ordonanţã care reglementeazã în domenii rezervate legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) şi lit. p) din Constituţie, nu poate fi abrogatã printr-o ordonanţã simplã a Guvernului.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile ordonanţei criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008, aprobatã, cu modificãri şi completãri, prin <>Legea nr. 179/2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 17 octombrie 2008.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu poate reţine critica referitoare la nesocotirea de cãtre Guvern a prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituţie, cu prilejul emiterii ordonanţei ce formeazã obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Deşi autorul excepţiei susţine cã actul normativ criticat cuprinde dispoziţii care reglementeazã domenii ce pot fi legiferate, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) şi lit. p), exclusiv prin intermediul legilor organice, în realitate, <>Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului nu conţine asemenea prevederi. Astfel, dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. n) şi lit. p) din Legea fundamentalã stabilesc cã prin lege organicã se reglementeazã organizarea generalã a învãţãmântului şi, respectiv, regimul general privind raporturile de muncã, sindicatele, patronatele şi protecţia socialã. Or, fiecare dintre aceste domenii au fost deja reglementate prin legi care constituie cadrul lor general de organizare.
De altfel, nimic nu împiedicã Guvernul sã abroge pe calea unei ordonanţe simple un alt act normativ, chiar în ipoteza în care acesta din urmã ar conţine dispoziţii de natura legii organice. Aceasta, deoarece nu este obligatoriu ca actul abrogator sã aibã acelaşi caracter cu cel pe care îl abrogã, mai ales atunci când actul abrogator nu mai conţine dispoziţii care sã reglementeze în domenii rezervate legii organice, aşa cum este şi cazul ordonanţei criticate în speţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, excepţie ridicatã de Anişoara Codiţã în Dosarul nr. 2.267/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016