Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.371 din 26 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 3 si 4 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 29 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cezar Adrian Lãzurcã în Dosarul nr. 1.905/89/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.905/89/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cezar Adrian Lãzurcã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economicã, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia României, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Interzicerea privãrii de libertate pentru datorii, deoarece textul incrimineazã fapte ce ţin de activitatea comercialã, instituindu-se o sancţiune penalã ce nesocoteşte libertatea comerţului şi libertatea contractualã în condiţiile în care o eventualã neîndeplinire a unei obligaţii contractuale poate fi sancţionatã doar în materie civilã.
De asemenea, textul nu face nicio distincţie referitoare la situaţia în care beneficiarul are cunoştinţã în momentul emiterii cã nu existã disponibilul necesar acoperirii cecului la tras. O astfel de stare este menitã sã ducã la concluzia cã nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi cã fapta incriminatã se încadreazã în dispoziţiile din <>Legea nr. 59/1934 asupra Cecului.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal - Înşelãciunea, care au urmãtorul conţinut:
"Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
[...] Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arãtat în alin. 1, dacã s-a pricinuit o pagubã posesorului cecului, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alin. 2."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, şi <>Deciziei nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, Curtea Constituţionalã a statuat cã atât alin. 3, cât şi alin. 4 al art. 215 din Codul penal incrimineazã înşelãciunea ca o gravã faptã antisocialã contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã.
Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului, Curtea a reţinut cã, aşa cum rezultã din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelãciune are drept premisã o acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantã la încheierea ori executarea actului. Dacã eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionãrii penale a neexecutãrii unei obligaţii contractuale, este total nepertinentã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cezar Adrian Lãzurcã în Dosarul nr. 1.905/89/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
