Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicatã de Valentin Troancã în Dosarul nr. 2.768/116/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 913/2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Decizia civilã nr. 1.111 din 28 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.768/116/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicatã de Valentin Troancã într-o cauzã având ca obiect recursul formulat împotriva încheierii de şedinţã pronunţate de Tribunalul Cãlãraşi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã articolele criticate din Codul civil sunt de naturã a limita caracterul exclusiv şi absolut al exercitãrii dreptului de proprietate, atenuându-l prin formularea unei sintagme generale, şi anume "atâta timp cât este însãrcinat". În acest context, considerã cã art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil sunt neconstituţionale în mãsura în care se solicitã mandatarului sã remitã şi ceea ce nu s-ar fi cuvenit mandantului, fiind o prevedere discriminatorie în raport cu alte contracte similare, prin care o persoanã este împuternicitã de o altã persoanã sã efectueze alte demersuri în numele şi pentru aceasta.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã nu poate fi reţinutã contrarietatea textelor de lege criticate cu art. 16 din Constituţie, întrucât mandantul şi mandatarul nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã, astfel cã este firesc ca obligaţiile lor sã fie diferit reglementate. Totodatã, apreciazã cã articolele criticate sunt norme de drept substanţial care nu îngrãdesc sub niciun aspect dreptul de proprietate privatã, ale cãrui conţinut şi limite sunt stabilite de lege.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, care au urmãtorul conţinut:
Art. 1539: "Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însãrcinat şi este rãspunzãtor de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
Este asemenea îndatorat a termina afacerea începutã la moartea mandantului, dacã din întârziere ar putea urma pericol.";
Art. 1541: "Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrãrile sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului."
Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare noul Cod civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.
Curtea observã cã soluţia legislativã cuprinsã în art. 1539 alin. 1 din vechiul Cod civil se regãseşte parţial în art. 2.017 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede cã "Mandatarul nu poate sã depãşeascã limitele stabilite prin mandat", iar reglementarea cuprinsã în art. 1539 alin. 2 din acelaşi act normativ se regãseşte în art. 2.035 alin. (2) din noul Cod civil, potrivit cãruia, "În cazul prevãzut la alin. (1) - şi anume în caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre pãrţi - mandatarul sau moştenitorii ori reprezentanţii sãi sunt obligaţi sã continue executarea mandatului dacã întârzierea acesteia riscã sã punã în pericol interesele mandantului ori ale moştenitorilor sãi".
În ceea ce priveşte art. 1541 din vechiul Codul civil, Curtea observã cã soluţia legislativã a fost preluatã în cuprinsul art. 2.019 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede cã "Orice mandatar este ţinut sã dea socotealã despre gestiunea sa şi sã remitã mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacã ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului".
Totuşi, având în vedere prevederile art. 102 alin. (1) din cap. VII secţiunea 1 intitulatã "Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cãrţii a V-a "Despre obligaţii" a Codului civil" din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cãrora "Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa", Curtea urmeazã a se pronunţa asupra prevederilor art. 1539 şi art. 1541 din vechiul Cod civil, care şi-au produs efectele faţã de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit principiului tempus regit actum.
Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, precum şi a celor ale art. 44 alin. (2) referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privatã, indiferent de titular.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã soluţia legislativã criticatã a mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la o criticã similarã. În acest sens, sunt Decizia nr. 1.210 din 5 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 913 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, prin care Curtea a statuat cã reglementarea criticatã nu contravine Legii fundamentale.
Prin aceste decizii, Curtea a constatat cã este criticatã obligaţia mandatarului de a da socotealã şi de a rãspunde pentru îndeplinirea mandatului. Aceastã obligaţie reprezintã îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoştinţã mandantului toate informaţiile referitoare la demersurile şi rezultatele obţinute, precum şi de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice.
Obligaţia mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmã, este justificatã de faptul cã actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte direct între terţi şi mandantul în numele cãruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar şi terţi. Dacã terţul doreşte restituirea unei sume sau a unui bun, el va acţiona direct pe mandant, care va trebui sã restituie ce a obţinut necuvenit. Mandatarul, nefiind parte contractantã, nu are nicio obligaţie în acest sens.
Principala obligaţie a mandatarului este de a executa mandatul (obligaţie de a face) în limitele şi cu respectarea împuternicirii pe care a primit-o de la mandant (art. 1539 alin. 1 din Codul civil, potrivit cãruia "mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însãrcinat" cu acesta). Obligaţia mandatarului de a îndeplini mandatul este obligaţie de mijloace (de diligenţã), şi nu de rezultat. Culpa mandatarului în executarea mandatului va fi apreciatã diferit, în raport de natura contractului; dacã mandatul este cu titlu oneros, rãspunderea pentru culpã a mandatarului va fi apreciatã mai sever (in abstracto), avându-se în vedere criteriul persoanei prudente şi diligente, iar dacã mandatul este gratuit, culpa lui va fi apreciatã mai îngãduitor (in concreto), prin raportare la diligenţa pe care acesta o dovedeşte faţã de propriile afaceri.
Aşa fiind, Curtea apreciazã cã nu poate fi primitã susţinerea potrivit cãreia textele de lege care stabilesc obligaţiile mandatarului într-un contract de mandat contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor, deoarece mandantul şi mandatarul nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã şi, ca urmare, obligaţiile lor sunt diferit reglementate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile menţionate mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În sfârşit, referitor la critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea constatã cã, potrivit acestui articol, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privatã sunt stabilite de lege, astfel încât nu poate fi reţinutã nici încãlcarea acestei norme constituţionale.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1539 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicatã de Valentin Troancã în Dosarul nr. 2.768/116/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
