Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.368 din 26 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 si art. 86 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 13 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi <>art. 86 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sortilemn" - S.A. din Gherla în Dosarul nr. 1.620/33/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.620/33/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi <>art. 86 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sortilemn" - S.A. din Gherla.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie. Dispoziţiile art. 45 şi <>art. 86 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã lipsesc de substanţã prevederile art. 14 şi <>art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, încãlcându-se astfel prevederile art. 53 din Constituţie. De asemenea, apare ca evidentã poziţia privilegiatã deţinutã de cãtre organul fiscal în cadrul procesului, ceea ce este de naturã a încãlca dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele criticate nu împiedicã pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovãţie, se aratã cã aceastã prezumţie este consacratã exclusiv pentru ipoteza rãspunderii penale, aceasta rezultând din reglementarea constituţionalã care face referire explicitã la "hotãrârea judecãtoreascã de condamnare". De asemenea, se aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 53 din Legea fundamentalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45 şi <>art. 86 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 45: Opozabilitatea actului administrativ fiscal
"Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o datã ulterioarã menţionatã în actul administrativ comunicat, potrivit legii."
- Art. 86 alin. (6): Decizia de impunere
"Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de platã accesorii constituie şi înştiinţãri de platã, de la data comunicãrii acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de platã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, în legãturã cu invocarea încãlcãrii art. 23 alin. (8) din Constituţie, Curtea observã cã prezumţia de nevinovãţie cu privire la care statueazã acest text constituţional este proprie doar procesului penal, neavând nicio legãturã cu cauzele de naturã civilã, comercialã, fiscalã sau de contencios administrativ. Dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocate ca fiind încãlcate, nu pot fi desprinse de contextul lor constituţional. Or, prezumţia de nevinovãţie este reglementatã în legãturã cu libertatea individualã a persoanei privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã art. 23 alin. (11) din Legea fundamentalã consacrã prezumţia de nevinovãţie, dar exclusiv pentru ipoteza rãspunderii penale. Aceastã concluzie rezultã nu numai din termenii reglementãrii constituţionale, fãcându-se referire explicitã la "hotãrârea judecãtoreascã de condamnare", ci şi din economia reglementãrilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la "libertatea individualã".
În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 45 şi <>art. 86 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã lipsesc de substanţã prevederile art. 14 şi <>art. 15 din Legea nr. 554/2004, încãlcându-se astfel prevederile art. 53 din Constituţie, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Astfel cum a reţinut Curtea şi în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultã deci cã nu ne aflãm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, aceastã criticã neputând fi reţinutã.
În ceea ce priveşte existenţa unei poziţii privilegiate deţinute de cãtre organul fiscal în cadrul procesului, Curtea constatã cã instanţa de contencios constituţional a statuat, prin <>Decizia nr. 1.357 din 27 octombrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009, cã în raporturile de drept material fiscal organele fiscale au îndrituirea legalã de a emite acte administrative fiscale. Dreptul fiscal şi procedura fiscalã fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnã cã subiecţii unor atari raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantã, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat, în virtutea cãreia are competenţa legalã de a stabili impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, cât şi de a urmãri încasarea acestora, astfel încât, în situaţia în care sumele de bani datorate bugetului nu mai pot fi încasate de la debitorul iniţial, printre altele şi din motivele prevãzute de textul criticat, sã poatã urmãri şi alte persoane decât debitorul care au contribuit efectiv la intrarea acestuia în stare de insolvenţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi <>art. 86 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sortilemn" - S.A. din Gherla în Dosarul nr. 1.620/33/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
