Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.366 din 26 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal si art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 9 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal şi art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Daniel Olariu în Dosarul nr. 244/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
La dosar autorul excepţiei a transmis concluzii scrise prin care solicitã admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 244/45/2009, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal şi art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Daniel Olariu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 215 alin. 1-3 din Codul penal încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţionale şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Interzicerea privãrii de libertate pentru datorii, precum şi ale art. 45 referitoare la Libertatea economicã şi art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia României din Constituţie, deoarece se incrimineazã fapte ce ţin de activitatea comercialã.
Dispoziţiile art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece constatarea de fapt este un atribut ce cade în sarcina exclusivã a instanţei de fond, nefiind supusã controlului instanţei de recurs. Autorul mai aratã cã legiuitorul ar fi trebuit sã defineascã ce se înţelege prin "eroarea gravã de fapt", în caz contrar aflându-ne în prezenţa arbitrarului, inadmisibil într-un stat de drept.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1-3 din Codul penal - Înşelãciunea şi art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Cazurile în care se poate face recurs, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 215 alin. 1-3 din Codul penal: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.";
- Art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã: "Hotãrârile sunt supuse casãrii în urmãtoarele cazuri:
[...]
18. când s-a comis o eroare gravã de fapt, având drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 566 din 27 octombrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005, a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, statuând cã "înşelãciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã. Scopul acestei reglementãri este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercitã cu bunã-credinţã drepturile şi libertãţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.
[...] Drept urmare, prin încriminarea ca infracţiune de înşelãciune a faptei sãvârşite prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum şi a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentalã, referitoare la «dreptul internaţional şi dreptul intern», respectiv, la «tratatele internaţionale privind drepturile omului».
Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului, este de observat cã, astfel cum rezultã din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelãciune are drept premisã o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantã la încheierea ori executarea actului. Dacã eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privãrii de libertate pentru datorii, este nepertinentã".
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit nu de conţinutul reglementãrii, ci de lipsa din conţinut a anumitor precizãri care sã permitã judecãtorului din recurs sã cenzureze constatãrile de fapt. Rezultã, aşadar, cã se criticã o omisiune de reglementare.
Curtea s-a mai pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ce vizau omisiuni de reglementare care, ipso facto, nu afectau în mod direct vreo normã constituţionalã, statuând în mod constant cã jurisdicţia constituţionalã nu se poate substitui legiuitorului pentru adãugarea unor noi prevederi celor instituite şi, de aceea, critica de neconstituţionalitate cu un atare obiect este inadmisibilã. Altminteri, un astfel de control ar reprezenta o ingerinţã în sfera atribuţiilor Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, este unica autoritate legiuitoare a ţãrii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Daniel Olariu în Dosarul nr. 244/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
2. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
