Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.363 din 18 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 215 alin. (1) si (3), art. 257 alin. (2) lit. b) si art. 259 alin. (7) lit. b) si alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Panã Maria Camelia în Dosarul nr. 3.375/113/2010 al Tribunalului Brãila - Secţia comercialã şi contencios administrativ şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.305D/2010. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 29 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.375/113/2010, Tribunalul Brãila - Secţia comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii. Excepţia a fost ridicatã de Panã Maria Camelia cu prilejul soluţionãrii contestaţiei formulate împotriva Deciziei Casei de Asigurãri de Sãnãtate a Judeţului Brãila nr. 40 din 26 aprilie 2010. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate, care instituie obligativitatea contribuţiei la sistemul public de asigurãri sociale de sãnãtate, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16, art. 23, art. 34, art. 45, art. 53 şi art. 56 alin. (1) şi (2). În acest sens, aratã cã, deşi nu a optat pentru asigurare în cadrul sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate, este obligat ca, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, sã achite retroactiv contribuţia cãtre acest sistem, împreunã cu penalitãţi şi majorãri. Tribunalul Brãila - Secţia comercialã şi contencios administrativ considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu criticile aduse. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 a fost modificat prin art. VIII pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, pãstrându-se însã soluţia legislativã criticatã. Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare: - Art. 208 alin. (3) lit. e): "Asigurãrile sociale de sãnãtate sunt obligatorii şi funcţioneazã ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizeazã pe baza urmãtoarelor principii: [...] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate;" - Art. 208 alin. (6): "Asigurarea voluntarã de sãnãtate nu exclude obligaţia de a plãti contribuţia pentru asigurarea socialã de sãnãtate." - Art. 215 alin. (1) şi (3): "(1) Obligaţia virãrii contribuţiei pentru asigurãrile sociale de sãnãtate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum şi persoanelor fizice, dupã caz. [...] (3) Persoanele fizice care realizeazã venituri din activitãţi independente, venituri din agriculturã şi silviculturã, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectualã sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate sã depunã la casele de asigurãri de sãnãtate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţã de fond."; - Art. 257 alin. (2) lit. b): "Contribuţia lunarã a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%, care se aplicã asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfãşoarã activitãţi independente care se supun impozitului pe venit; dacã acest venit este singurul asupra cãruia se calculeazã contribuţia, aceasta nu poate fi mai micã decât cea calculatã la un salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar;" - Art. 259 alin. (7) lit. b): "(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [...] b) sã achite pe întreaga perioadã a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legalã lunarã calculatã asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de platã prevãzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dacã au realizat venituri impozabile pe toatã aceastã perioadã;" - Art. 259 alin. (8): "Pentru situaţiile prevãzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculeazã începând cu data primei solicitãri de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurãri de sãnãtate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calitãţii de asigurat, dupã caz." Autorul excepţiei considerã cã prevederile de lege criticate contravin urmãtoarelor texte din Constituţie: ale art. 1 alin. (3) privind demnitatea umanã, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 23 privind libertatea individualã, art. 34 privind ocrotirea sãnãtãţii, art. 45 referitor la libertatea economicã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi şi art. 56 alin. (1) şi (2) referitor la contribuţiile financiare. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Legea fundamentalã şi motivãri asemãnãtoare. Astfel, prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, Curtea a reţinut cã sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate îşi poate realiza obiectivul principal datoritã solidaritãţii celor care contribuie, astfel cã dispoziţiile de lege criticate reprezintã de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementeazã ocrotirea sãnãtãţii şi a celor care consacrã obligaţia statului de a asigura protecţia socialã a cetãţenilor. În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat cã "respectarea obligaţiilor ce revin cetãţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privitã ca o violare a libertãţii individuale şi a siguranţei persoanei". Analizând susţinerile referitoare la încãlcarea principiului constituţional al neretroactivitãţii legii, Curtea a constatat cã dispoziţiile de lege criticate prevãd obligaţia plãţii contribuţiei de asigurãri de sãnãtate pentru o perioadã anterioarã în sarcina celor care aveau aceastã obligaţie, dar nu au îndeplinit-o. Or, atât timp cât contribuţia la fondul de asigurãri sociale de sãnãtate a fost prevãzutã de lege, dar nu a fost îndeplinitã, nu se poate susţine cã prevederile de lege criticate instituie o prevedere nouã cu efecte retroactive, ci doar impun respectarea legii existente. Referitor la libertatea economicã, Curtea, prin Decizia nr. 476 din 17 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, a statuat cã art. 45 din Constituţie garanteazã accesul liber al persoanei la o activitate economicã, libera iniţiativã şi exercitarea acestora, condiţionat însã de respectarea cadrului legal. Prin urmare, îndeplinirea obligaţiilor legale ce revin persoanelor care desfãşoarã o activitate independentã nu poate fi privitã ca o restrângere a liberei iniţiative. De asemenea, prin deciziile amintite, precum şi prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Curtea a reţinut şi faptul cã dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 16 şi art. 53 din Constituţie. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Panã Maria Camelia în Dosarul nr. 3.375/113/2010 al Tribunalului Brãila - Secţia comercialã şi contencios administrativ. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2011.
