Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.362 din 18 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) si art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 17 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Eugen Ladanyi Horgos în Dosarul nr. 2.733/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.202D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.733/30/2010, Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii.
Excepţia a fost ridicatã de Eugen Ladanyi Horgos cu prilejul soluţionãrii cererii de anulare a unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate, care instituie obligativitatea contribuţiei la sistemul public de asigurãri sociale de sãnãtate, sunt contrare dispoziţiilor Legii fundamentale referitoare la libertatea individualã şi dreptul la conştiinţã. În acest sens, aratã cã opinia sa personalã şi credinţa religioasã îi interzic tratarea sãnãtãţii. De asemenea, aratã cã prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 56 din Constituţie referitor la interdicţia stabilirii oricãror alte prestaţii decât taxele şi impozitele, întrucât contribuţia la sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate nu reprezintã un impozit ori o taxã.
Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul, precum şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.
Curtea observã cã, ulterior sesizãrii sale, dispoziţiile art. 215 din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin art. VIII pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, pãstrându-se, însã, soluţia legislativã criticatã.
- Art. 208 alin. (3): "Asigurãrile sociale de sãnãtate sunt obligatorii şi funcţioneazã ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizeazã pe baza urmãtoarelor principii:
a) alegerea liberã de cãtre asiguraţi a casei de asigurãri;
b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberã de cãtre asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate;
f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bazã, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricãrui asigurat;
h) transparenţa activitãţii sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate;
i) libera concurenţã între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurãri de sãnãtate.";
- Art. 213 alin. (4): "Categoriile de persoane care nu sunt prevãzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia sã se asigure în condiţiile art. 211 şi sã plãteascã contribuţia la asigurãrile sociale de sãnãtate în condiţiile prezentei legi.";
- Art. 215: "(1) Obligaţia virãrii contribuţiei pentru asigurãrile sociale de sãnãtate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum şi persoanelor fizice, dupã caz.
(2) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum şi persoanele asimilate angajatorilor au obligaţia sã depunã lunar declaraţia privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate.
(3) Persoanele fizice care realizeazã venituri din activitãţi independente, venituri din agriculturã şi silviculturã, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectualã sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate sã depunã la casele de asigurãri de sãnãtate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţã de fond."
Autorul excepţiei considerã cã prevederile de lege criticate contravin urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 23 privind libertatea individualã, art. 29 referitor la libertatea conştiinţei şi art. 56 privind contribuţiile financiare.
Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Legea fundamentalã şi motivãri asemãnãtoare.
Astfel, prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Curtea a reţinut cã "sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate îşi poate realiza obiectivul principal datoritã solidaritãţii celor care contribuie, astfel cã art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintã de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementeazã ocrotirea sãnãtãţii şi a celor care consacrã obligaţia statului de a asigura protecţia socialã a cetãţenilor".
În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat cã "respectarea obligaţiilor ce revin cetãţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privitã ca o violare a libertãţii individuale şi a siguranţei persoanei".
De asemenea, prin numeroase decizii, aşa cum este şi decizia mai sus amintitã, dar şi Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 56 din Constituţie.
În sfârşit, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia convingeri personale ar împiedica o persoanã sã se trateze în cazul îmbolnãvirii, Curtea reţine cã, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Constituţie, individul se bucurã de libertatea neîngrãditã a gândirii, a conştiinţei şi a credinţei religioase. În acelaşi spirit, demnitatea omului şi libera dezvoltare a personalitãţii umane sunt consacrate ca valori supreme şi garantate încã din primele rânduri ale Legii fundamentale. Aceleaşi drepturi se bucurã de protecţie şi prin dispoziţiile art. 18 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 9 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale ori art. 18 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Tot acest cadru legal este instituit, aşadar, pentru a asigura protecţia absolutã a convingerilor interioare ale individului împotriva oricãrei forme de constrângeri din partea statului ori a oricãrei altei entitãţi sau persoane.
O astfel de protecţie ar fi însã lipsitã în mare mãsurã de substanţã dacã statul nu ar garanta şi protecţia manifestãrii convingerilor, a exteriorizãrii acestora. Nu poate fi omis însã faptul cã, în momentul exprimãrii concepţiilor şi ideilor de viaţã în societate, drepturile în discuţie devin fapte sociale, punând în discuţie interacţiunea lor cu drepturile şi interesele particulare ale altor persoane, precum şi ale societãţii în general. De aceea, se impune organizarea de cãtre autoritãţile statale a exercitãrii acestor drepturi, astfel încât manifestarea convingerilor interioare sã nu afecteze drepturi şi valori fundamentale.
Sunt relevante, din aceastã perspectivã, dispoziţiile art. 9 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în care se aratã cã "Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevãzute de lege, constituie mãsuri necesare, într-o societate democraticã, pentru siguranţa publicã, protecţia ordinii, a sãnãtãţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertãţilor altora".
În acest spirit, Comisia Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, prin Decizia din 5 iulie 1984 pronunţatã în Cauza V. contra Olandei, cã art. 9 din Convenţie nu garanteazã întotdeauna dreptul persoanei de a se manifesta în sfera publicã în conformitate cu convingerile sale. În consecinţã, a arãtat cã libertatea conştiinţei nu poate constitui un temei pentru nerespectarea obligaţiei de a contribui la sistemul de asigurãri sociale, cu atât mai mult cu cât o atare obligaţie este stabilitã pe criterii neutre, care nu au legãturã cu credinţele religioase.
Şi în cauza dedusã controlului de constituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate nu stabilesc nicio obligaţie în sarcina individului de a adopta o anumitã conduitã cu privire la starea sãnãtãţii sale, care ar contraveni convingerilor sale religioase, ci instituie o îndatorire generalã şi neutrã de a contribui la fondul de asigurãri sociale de sãnãtate în vederea îndeplinirii obligaţiei de rang constituţional a statului de a lua mãsuri pentru asigurarea igienei şi a sãnãtãţii publice, dar şi ca o manifestare a caracterului de stat social al României, a cãrui expresie este, între altele, participarea tuturor cetãţenilor la asigurarea exerciţiului drepturilor şi a bunãstãrii tuturor celorlalţi cetãţeni.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Eugen Ladanyi Horgos în Dosarul nr. 2.733/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.202D/2010.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
