Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 15 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 5 octombrie 2010, când, în urma deliberãrilor, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 14 octombrie 2010, apoi pentru 26 octombrie 2010 şi a preschimbat termenul de pronunţare la data de 20 octombrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Cu Adresa nr. 7.780 din 27 iulie 2010, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã ca urmare a unei petiţii adresate Avocatului Poporului de cãtre domnul Paul Mâncaş (fost deţinut politic), preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici - Filiala Prahova.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, al <>art. 13 lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului şi al <>art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 11.446 din 27 iulie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.365D/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului aratã în esenţã cã prin stabilirea, potrivit art. II coroborat cu <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, a unei limite a cuantumului despãgubirilor în cazul persoanelor ale cãror procese sau cereri, formulate în temeiul <>Legii nr. 221/2009, nu au fost soluţionate prin pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive se instituie un tratament juridic diferit faţã de persoanele care deţin deja o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, pronunţatã în soluţionarea unui proces sau a unei cereri, formulatã tot în temeiul <>Legii nr. 221/2009. Astfel, persoane care au depus cereri în acelaşi timp, urmând aceeaşi procedurã prevãzutã de <>Legea nr. 221/2009, vor beneficia de un tratament juridic diferenţiat, unele prin stabilirea de despãgubiri într-un cuantum nelimitat lãsat la aprecierea instanţei de judecatã, altele prin stabilirea de despãgubiri pe care instanţa de judecatã le acordã cu respectarea plafonului cuantumului stabilit de lege. Aşadar, se poate ajunge la o inechitate în cazul în care persoane aflate în aceeaşi situaţie, care au început în acelaşi timp procedura legalã de obţinere a despãgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, sã beneficieze de un tratament juridic diferit, constând în acordarea unei despãgubiri într-un cuantum nelimitat pentru cel cãruia i-a fost soluţionatã cererea, şi într-un cuantum limitat, potrivit <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, pentru cel cãruia, din motive independente de voinţa sau acţiunea sa, instanţele nu i-au soluţionat cererea.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptãţite la despãgubiri pentru condamnãri politice, în funcţie de momentul în care instanţa de judecatã a pronunţat hotãrârea definitivã, nu are o justificare obiectivã şi rezonabilã. În acest sens, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat cã "violarea principiului egalitãţii şi nediscriminãrii existã atunci când se aplicã un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sã existe o motivare obiectivã şi rezonabilã, sau dacã existã o disproporţie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite".
Avocatul Poporului mai aratã cã, în cauza de faţã, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicitã despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluţionatã cererea de cãtre instanţele de judecatã, prin pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive. Termenul în care instanţa de judecatã poate pronunţa o hotãrâre judecãtoreascã este independent de voinţa pãrţii interesate, fiind strict condiţionat de o serie de factori. În unele situaţii prevãzute de <>Legea nr. 221/2009, durata procedurii în faţa instanţei de judecatã diferã. În cazul în care "condamnãrile constituie de drept condamnãri cu caracter politic, urmeazã ca instanţa sã acorde numai despãgubirile, durata procedurii fiind redusã, în timp ce în alte cazuri instanţa trebuie sã constate mai întâi caracterul politic al condamnãrii sau mãsurii administrative, dupã care sã aprecieze asupra despãgubirilor, astfel încât şi procedura în faţa instanţei de judecatã va fi mai lungã".
Avocatul Poporului considerã cã au fost încãlcate şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece dispoziţiile art. I pct. 1 şi ale <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 afecteazã dreptul fundamental la egalitate, astfel cum este prevãzut de <>art. 16 din Constituţie. În acest sens face trimitere la Decizia nr. 1.189 din 17 septembrie 2009, prin care Curtea Constituţionalã a explicat sensul juridic al verbului "a afecta" din cuprinsul textului constituţional al art. 115 alin. (6), reţinând diferite nuanţe, cum ar fi: "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a antrena consecinţe negative".
Apreciazã, de asemenea, cã prin ignorarea exigenţelor constituţionale privind adoptarea ordonanţelor de urgenţã se depãşesc limitele delegãrii stabilite de Constituţie, fapt ce duce la o imixtiune nepermisã în competenţa legislativã a Parlamentului, fiind încãlcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5).
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând excepţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi celor ale <>art. 1, 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din adresa de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 1 şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au urmãtorul conţinut:
"<>Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;». [...]
"<>Art. II. - Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţã de urgenţã, se aplicã proceselor şi cererilor pentru a cãror soluţionare nu a fost pronunţatã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã."
Curtea observã cã, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, acestea cuprind douã soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, acordarea de despãgubiri, iar, pe de altã parte, plafonarea cuantumului acestor despãgubiri, adicã punctele 1-3 ale lit. a) a art. 5 alin. (1), nou-introduse.
Întrucât, în cauza de faţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate criticã soluţia legislativã de plafonare a cuantumului acestor despãgubiri, Curtea urmeazã a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea punctelor 1-3 ale lit. a) pct. 1 <>art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, şi la aplicarea diferenţiatã în funcţie de momentul rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoreşti.
Dispoziţiile din Constituţie considerate a fi încãlcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 115 alin. (6) referitoare la interdicţia reglementãrii prin ordonanţe de urgenţã în anumite domenii, precum şi ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
1. Statul român a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice prin <>Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi celor cãrora li s-a recunoscut calitatea de luptãtor în rezistenţa anticomunistã în condiţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitãţii de luptãtor în rezistenţa anticomunistã persoanelor condamnate pentru infracţiuni sãvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cãrora au fost dispuse, din motive politice, mãsuri administrative abuzive, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 568/2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Prin <>Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, s-a reglementat acordarea despãgubirilor morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit, dacã se apreciazã, în urma examinãrii tuturor circumstanţelor cauzelor de cãtre instanţele de judecatã, cã reparaţia obţinutã prin efectul <>Decretului-lege nr. 118/1990 şi al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999 nu este suficientã, precum şi în cazul în care nu au fost acordate drepturi de natura celor anterior enunţate.
<>Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 stabilea iniţial acordarea de despãgubiri, pentru prejudiciul moral suferit, fãrã instituirea vreunei limite a cuantumului despãgubirilor, ţinându-se seama numai de mãsurile reparatorii deja acordate în temeiul <>Decretului-lege nr. 118/1990 şi al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999.
Prin <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 s-a modificat <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi s-a stabilit o limitare a cuantumului despãgubirilor acordate persoanelor condamnate politic, în funcţie de categoria persoanelor care le solicitã, astfel:
- pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau care a fãcut obiectul unei condamnãri administrative cu caracter politic - 10.000 de euro;
- pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I - 5.000 de euro;
- pentru descendenţii de gradul II - 2.500 de euro.
Astfel, modificãrile aduse au vizat, în principal, reglementarea unor mãsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despãgubirilor privind condamnãrile cu caracter politic, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit <>art. II din ordonanţã, dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin <>Ordonanţã de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, se aplicã proceselor şi cererilor pentru a cãror soluţionare nu a fost pronunţatã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pânã la data intrãrii în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţã.
2. În nota de fundamentare la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, Guvernul aratã cã reglementarea prin ordonanţã de urgenţã este justificatã de necesitatea stabilirii unor criterii de acordare a despãgubirilor morale, de naturã sã instituie un regim echitabil în acordarea acestora, având în vedere dificultatea de evaluare a prejudiciului moral suferit. Astfel, prin <>art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizeazã un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnãri cu caracter politic sau mãsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socialã a reparaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral pentru aceeaşi categorie de beneficiari, în condiţii similare pentru condamnãri, calificate de legiuitor ca având caracter politic. Cuantumul daunelor morale se stabileşte raportat la beneficiarul direct al despãgubirilor şi, prin apreciere, ca urmare a aplicãrii de cãtre instanţele de judecatã a criteriilor referitoare la perioada în care persoanele care au suferit condamnãri cu caracter politic au fost supuse mãsurii privative de libertate, la consecinţele negative suferite de cei în cauzã în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, mãsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vãtãmãrii, mãsura în care le-a fost afectatã situaţia familiarã, profesionalã şi socialã. De asemenea, în cuantificarea prejudiciului moral se ţine seama şi de mãsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauzã, pe baza celorlalte acte normative, reparaţiile suplimentare cu caracter pecuniar putând fi acordate numai dacã nu au fost suficiente în raport cu suferinţa deosebitã resimţitã de persoanele care au fost victimele unor condamnãri cu caracter politic. De asemenea, Guvernul motiveazã situaţia extraordinarã ca fiind determinatã de riscul imposibilitãţii menţinerii echilibrului bugetar, ca urmare a punerii în executare a hotãrârilor judecãtoreşti definitive şi irevocabile, care au ca obiect acordarea de despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
3. Este adevãrat cã, în materia despãgubirilor acordate prin legi cu caracter reparatoriu, limitele valorii acestora şi criteriile de care trebuie sã se ţinã seama în aprecierea lor sunt stabilite în mod suveran de legiuitor, având în vedere posibilitãţile economice şi financiare existente, dar cu respectarea principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor.
Or, în cazul de faţã, dispoziţiile legale instituie o inechitate, fãrã o motivare temeinicã, obiectivã şi raţionalã, deşi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 este motivatã de urgenţa şi necesitatea reglementãrii "unor mãsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despãgubirilor privind condamnãrile cu caracter politic pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989".
De altfel, Curtea Constituţionalã, în jurisprudenţa sa, spre exemplu <>Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat în mod constant cã principiul egalitãţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotrivã presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţã, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sã se justifice raţional, în acord cu principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii.
Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa cã situaţiile în care se aflã anumite categorii de persoane trebuie sã difere în esenţã pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceastã deosebire trebuie sã se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil.
În cauza de faţã, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicitã despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluţionatã cererea de cãtre instanţele de judecatã, prin pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, este în contradicţie cu principiul egalitãţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform cãruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea cãilor de atac prevãzute de lege şi alte împrejurãri care pot sã întârzie soluţionarea cauzei. De asemenea, nu ţine seama de faptul cã, în numeroase cazuri, durata proceselor şi, în consecinţã, data rãmânerii definitive a hotãrârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situaţii de naturã obiectivã, ci se datoreazã unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încãrcare a rolurilor instanţelor judecãtoreşti.
În ceea ce priveşte modul de acordare a despãgubirilor, reglementat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, Curtea observã existenţa unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptãţite la despãgubiri pentru condamnãri politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecatã a pronunţat hotãrârea definitivã - deşi au depus cereri în acelaşi timp şi au urmat aceeaşi procedurã prevãzutã de <>Legea nr. 221/2009 -, şi considerã cã acesta este determinat de o serie de elemente neprevãzute şi neimputabile persoanelor aflate în cauzã.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptãţite la despãgubiri pentru condamnãri politice, în funcţie de momentul în care instanţa de judecatã a pronunţat hotãrârea definitivã, nu are o justificare obiectivã şi rezonabilã. În acest sens, Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat cã violarea principiului egalitãţii şi nediscriminãrii existã atunci când se aplicã un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sã existe o motivare obiectivã şi rezonabilã, sau dacã existã o disproporţie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.
Tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se considerã îndreptãţiţi la despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politicã, în funcţie de momentul în care hotãrârea pronunţatã de instanţa privind dreptul la despãgubiri rãmâne definitivã, afecteazã drepturile persoanelor care nu deţineau o hotãrâre definitivã la data intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010. În consecinţã, dispoziţiile art. I pct. 1 şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.
Aceastã soluţie este în concordanţã şi cu jurisprudenţa constantã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în speţã cea legatã de aplicarea art. 14, cât şi a Protocolului 12 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a evidenţiat cã, pe baza art. 14 din Convenţie, o distincţie este discriminatorie dacã "nu are o justificare obiectivã şi rezonabilã", adicã dacã nu urmãreşte un "scop legitim" sau nu existã un "raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat" (a se vedea, în special, Hotãrârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33). În acelaşi timp, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a subliniat cã lista care cuprinde articolul 14 capãtã un caracter indicativ şi nu unul restrictiv (a se vedea Engel şi alţii împotriva Olandei, Hotãrârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72, şi Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotãrârea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag 13, paragraful 34).
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a continuat sã explice aceste principii în Hotãrârea privind Cauza Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit: "o diferenţã de tratament este discriminatorie dacã nu are o «justificare obiectivã şi rezonabilã», adicã dacã nu urmãreşte un «scop legitim» sau dacã nu existã «un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat»" (Hotãrârea din 28 mai 1985, seria A nr. 94, paragraf 72). În acelaşi timp, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lãsatã la dispoziţia statelor, a statuat cã aceasta variazã în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecãrei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie (Hotãrârea din 28 noiembrie 1984 în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, seria A, nr. 87, paragraful 40).
Principiul egalitãţii şi interzicerii discriminãrii a fost reluat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Convenţie, adoptat în anul 2000. Art. 1 al acestui Protocol prevede cã "Exercitarea oricãrui drept prevãzut de lege trebuie sã fie asigurat fãrã nicio discriminare bazatã, în special, pe sex, pe rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, apartenenţa la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau oricare altã situaţie". În special, sfera suplimentarã de protecţie stabilitã de articolul 1 se referã la cazurile în care o persoanã este discriminatã:
- în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislaţiei naţionale;
- în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligaţie clarã a unei autoritãţi publice în conformitate cu legislaţia naţionalã, adicã în cazul în care o autoritate publicã, în temeiul legislaţiei naţionale, are obligaţia de a se comporta de o anumitã manierã. Aceste principii au fost reluate în jurisprudenţa recentã a Curţii Europene a Drepturilor Omului în Hotãrârea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptatã în 2009.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constatã cã prin adoptarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 se creeazã premisele unei discriminãri între persoane, care, deşi se gãsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiazã de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã.
4. De asemenea, Curtea constatã cã prevederile legale criticate încalcã şi principiul neretroactivitãţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul cã se aplicã inclusiv situaţiilor în care existã o hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã în primã instanţã, care, deşi nedefinitivã, poate fi legalã şi temeinicã prin raportare la legislaţia aflatã în vigoare la data pronunţãrii acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecatã, sub imperiul <>Legii nr. 221/2009, nemodificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, s-a nãscut un drept la acţiune pentru a solicita despãgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedurã pentru a se invoca principiul aplicãrii sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziţii de drept material, astfel cã legea aflatã în vigoare la data formulãrii cererii de chemare în judecatã este aplicabilã pe tot parcursul procesului. În sensul aplicãrii principiului neretroactivitãţii este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotãrârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croaţia, paragraful 81).
5. Pe de altã parte, Curtea constatã cã dispoziţiile art. I pct. 1 şi <>art. II ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afecteazã un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetãţenilor, consfinţit în prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), drept care a fost respectat cu prilejul instituirii unor mãsuri similare cu caracter reparator, astfel cum au fost recunoscute şi prin <>Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri.
6. Având în vedere argumentele expuse, Curtea observã cã nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cãrora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului, şi constatã cã dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Prezenta decizie se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
OPINIE CONCURENTĂ
Apreciem cã soluţia de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente este corectã.
Considerãm cã douã argumente importante nu au fost reţinute.
1. Cel mai important argument în favoarea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate se referã la fundamentul juridic şi etic al <>Legii nr. 221/2009, conţinut în motivele emiterii acestui act normativ şi efectele reparatorii ale acestuia. Legea se referã la victimele regimului totalitar comunist stabilit în România dupã 6 martie 1945. Acest regim a fost condamnat de mai multe texte internaţionale. Primul document important, care a încercat sã abordeze regimul totalitar prin analizarea acestuia, îl reprezintã Rezoluţia nr. 1.096 privind mãsurile de lichidare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste din 1996 a Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei, care se referã la mãsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste. Este considerat cã totalitarismul comunist este o versiune nouã a vechii tiranii (cf. Hanah Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, 2006, pentru condamnarea regimului comunist din România, Vladimir Tismãneanu şi alţii, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza dictaturii comuniste în România).
Prin aceastã rezoluţie se prevede în mod expres faptul cã mãsurile care trebuie luate în vederea reabilitãrii victimelor justiţiei totalitare comuniste trebuie sã stabileascã reparaţii care nu vor fi mai mici decât ale celor condamnaţi pe nedrept pentru comiterea de crime. În acest sens trebuie ţinut cont şi de dispoziţiile art. 504 şi 505 din Codul de procedurã penalã, care se referã la repararea de cãtre stat a pagubei suferite. În condiţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, fixându-se un cuantum exact, nu se mai regãseşte aplicarea acestor articole.
Aceastã Rezoluţie a fost precedatã de Recomandarea Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 6.615 din 7 mai 1992 adresatã Comitetului de Miniştri în care este atrasã atenţia asupra faptului cã "diferite ţãri din Europa Centralã şi de Est" au adoptat mãsuri de "decomunizare" incompatibile cu standardele europene în materie de drepturi ale omului, precum şi de Rezoluţia 1.481/2006 a Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei, intitulatã "Necesitatea condamnãrii internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare".
Cel mai recent document oficial care se ocupã cu problematica regimului comunist este Declaraţia de la Vilnius a Adunãrii Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, adoptatã în 2009. Declaraţia cuprinde o Rezoluţie care are în centrul atenţiei respectarea drepturilor omului şi a libertãţilor civile. Documentul aminteşte importanţa aplicãrii mãsurilor de prevenire a acţiunilor antisemite şi readuce aminte statelor membre de angajamentul luat de acestea, în Declaraţia din 1990 de la Copenhaga, "de a condamna clar şi fãrã echivoc totalitarismul".
2. Pe de altã parte, apreciem cã modificãrile aduse <>Legii nr. 221/2009, care au vizat o plafonare a despãgubirilor la care are dreptul un cetãţean care a fost supus acestui regim totalitar, încalcã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentalã. Este adevãrat cã legiuitorul poate sã aducã anumite modificãri unei legi aflate în curs de aplicare, dar prin acestea nu poate interveni în atribuţiile ce aparţin exclusiv puterii judecãtoreşti, cum ar fi aceea referitoare la aprecierea şi temeinicia pretenţiilor beneficiarilor actului de justiţie. Or, dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 221/2009 îngrãdesc puterea şi libertatea judecãtorului de a aprecia temeinicia pretenţiilor şi implicit cuantumul despãgubirilor solicitate de beneficiarii acestei legi, acestea constituind dreptul suveran al judecãtorului de a aprecia.
Judecãtor,
prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc
Judecãtor,
Puskas Valentin Zoltan
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
