Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 cu privire la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 24 decembrie 2008
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, asupra neconstituţionalitãţii prevederilor art. I punctul 2 şi urmãtoarele din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de 55 de deputaţi, şi anume: Rãdulescu I. Cristian, Drãguş Radu-Cãtãlin, Bîrsan P. Iulian Gabriel, Lambrino V. D. Radu, Momanu V. Corneliu, Vasil Mihaela Adriana, Petrea M. Constantin, Bardan C. Corneliu Ştefan, Ionescu Daniel, Uricec Eugen Constantin, Fuia Stelian, Popescu Corneliu, Liga E. Dãnuţ, Miroşeanu Liviu Alexandru, Iordache M. Graţiela Denisa, Igaş A. Traian Constantin, Oancea N. Viorel, Constantinescu Viorel, Strãchinaru Petre, Coşea O. Dumitru Gheorghe Mircea, Buhãianu Gh. Obuf Cãtãlin Ovidiu, Romanescu M. Marcel Laurenţiu, Stoica Ion, Codîrlã Liviu, Brânzã S. William Gabriel, Buşoi Diana-Maria, Zaharia Gh. Claudius Mihail, Ştirbeţ H. Cornel, Ungureanu I. Petre, Rusu Valentin, Preda Gh. Cezar Florin, Almãşan D. Liviu, Mocanu Alexandru, Cantaragiu C. Bogdan, Tabãrã I. Valeriu, Oltean Ioan C., Mocãnescu Coloros Dan Constantin, Hoinaru V. Marin, Lificiu C. Petre, Vladu Iulian, Puzdrea Dumitru Ghe., Piteiu Marcel Adrian, Sandu Gabriel, Buda I. Daniel, Cristian Ilie, Iustian M. S. Mircea Teodor, Amarie Constantin, Constantinescu M. Anca, Barbu G. Gheorghe, Iliescu M. Valentin Adrian, Ciocâlteu A. Alexandru, Movilã P. Petru, Turcan D. Raluca, Bruchental-Pop I. Ionela şi Albu I. Georghe.
Sesizarea a fost trimisã prin Adresa nr. 51/3.198 din 14 octombrie 2008 a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 11.042 din 14 octombrie 2008, formând obiectul Dosarului nr. 2002A/2008.
Autorii sesizãrii de neconstituţionalitate criticã prevederile art. I punctul 2 şi urmãtoarele din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru urmãtoarele motive:
În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie, se susţine cã prevederile <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reglementeazã o veritabilã prezumţie de proprietate ce opereazã pentru perioada în care proprietarul a fost lipsit de toate prerogativele dreptului de proprietate. Curtea Constituţionalã a statuat, în jurisprudenţa sa, cã, şi în situaţia în care dreptul de proprietate al statului a luat naştere sub imperiul unor legi anterioare contrare actualei Constituţii, dreptul de proprietate nu s-a stins ca efect al intrãrii sale în vigoare. Autorii sesizãrii susţin cã art. I punctul 2 din legea criticatã abrogã prevederile anterior menţionate şi, pe cale de consecinţã "proprietarii ale cãror imobile au fost preluate fãrã un titlu valabil nu îşi mai pãstreazã calitatea de proprietar avutã la data preluãrii" imobilelor de cãtre stat, fiind astfel încãlcate dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Prin urmare, statul român nu mai garanteazã dreptul de proprietate având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, persoanele în cauzã neputându-şi exercita calitatea de proprietar, deşi statul are obligaţia sã "garanteze dreptul de proprietate de la data dobândirii legale a proprietãţii unor astfel de imobile pânã la data pierderii sale legale".
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, aratã cã textele legale criticate nu mai permit foştilor proprietari ale cãror imobile au fost preluate de cãtre stat, fãrã titlu valabil, sã se adreseze justiţiei în scopul recunoaşterii dreptului de proprietate, ci impun parcurgerea procedurii prevãzute de legea criticatã. Astfel, susţin cã, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 73/1995 , singura modalitate de a se putea obţine restituirea imobilului în cauzã "este cea a sesizãrii instanţei judecãtoreşti şi nu o procedurã prevãzutã de lege", întrucît dreptul de proprietate nu a fost desfiinţat legal niciodatã. Foştii proprietari ar trebui sã opteze pentru o astfel de modalitate, şi nicidecum sã fie obligaţi sã o urmeze. S-a mai arãtat cã statul nu poate fi considerat proprietar, iar imobilele preluate fãrã titlu valabil nu pot fi incluse în categoria celor prevãzute de o lege privind situaţia juridicã a locuinţelor trecute în proprietatea statului.
Cu privire la încãlcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorii sesizãrii considerã cã abrogarea prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are semnificaţia recunoaşterii unui efect constitutiv de drept de proprietate al statului, "ceea ce presupune fie un efect retroactiv al legii [...], fie recurgerea la un mod de transformare a proprietãţii persoanelor fizice în proprietate de stat", contrar Constituţiei. Totodatã, prin aceastã abrogare, statul şi-a consolidat retroactiv dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate fãrã titlu valabil care nu au fost încã restituite, dar şi asupra imobilelor "care au fost deja vândute nelegal foştilor chiriaşi". În acelaşi timp, dispoziţiile criticate anuleazã retroactiv calitatea de proprietar a persoanelor cãrora le-au fost preluate imobilele, fãrã titlu, de cãtre stat şi, în consecinţã, acestea nu se mai pot bucura de garantarea şi ocrotirea proprietãţii.
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se susţine cã prin abrogarea prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost restrâns exerciţiul dreptului de proprietate, al dreptului de acces liber la justiţie şi "a egalitãţii", fãrã ca restrângerea sã fie necesarã într-o societate democraticã şi fãrã sã fi fost respectat principiul proporţionalitãţii.
În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, autorii apreciazã cã aceste dispoziţii "reprezintã aplicarea în domeniul proprietãţii a marelui principiu al egalitãţii, reglementat de art. 16 din Legea fundamentalã. Abrogarea prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efect doar pentru o singurã categorie de proprietari, cei cãrora li s-au preluat imobilele fãrã titlu valabil, nu şi pentru restul proprietarilor, care ar avea dreptul sã li se reconstituie proprietãţile."
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, autorii susţin cã prin dispoziţiile de lege criticate s-a realizat o diferenţiere, fãrã o justificare obiectivã şi raţionalã, între persoanele care au avut în proprietate imobilele preluate de stat, şi anume între proprietarii deposedaţi cu titlu şi cei deposedaţi fãrã titlu, întrucât aceştia din urmã nu mai pot fi consideraţi proprietari de la data la care au fost deposedaţi de imobilul pe care îl aveau în proprietate.
În final, considerã cã, în susţinerea constituţionalitãţii dispoziţiilor criticate, nu se pot invoca prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, deoarece, chiar dacã limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, aceasta trebuie sã fie în concordanţã cu prevederile Constituţiei.
Prin Adresa nr. 51/3.204 din 14 octombrie 2008, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, asupra neconstituţionalitãţii prevederilor art. I punctul 2 şi urmãtoarele din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care este semnatã de 63 de deputaţi, şi anume: Puşcã Mircea Valer, Uioreanu Horea Dorin, Scutaru Adrian George, Gabor Gheorghe, Lefter Ioan Silviu, Turc Ioan, Plãiaşu Gabriel, Konya-Hamar Sandor, Alui Gheorghe Adrian, Mãlaimare Mihai-Adrian, Manta Pantelimon, Mihei Andrian Sirojea, Sandu-Caprã Mihai, Ujeniuc Dragoş, Ciocãnea-Teodorescu Adrian, Miutescu Gheorghe Adrian, Câmpanu Liviu, Olteanu Bogdan, Boeriu Valeriu-Victor, Micle Ioan Radu, Ciopraga Mircea, Calimente Mihãiţã, Almãjanu Marin, Popa Cornel, Toma Horia Victor, Hellvig Eduard-Raul, Fenechiu Relu, Boşneac Valentin Samuel, Faina Constantin, Dragomir Gheorghe, Ghişe Ioan, Mãnescu Rareş Şerban, Antonescu George Crin Laurenţiu, Silaghi Ovidiu Ioan, Cristea Ioan, Taloş Gheorghe Mirel, Strungã Emil, Ruşanu Dan Radu, Sãpunaru Nini, Grosaru Mircea, Marton Arpad Francisc, Lakatos Petru, Varga Attila, Bonis Istvan, Kiraly Andrei Gheorghe, Mate Andras Levente, Erdei Doloczki Istvan, Bãrbuleţiu Tiberiu, Antal Istvan, Vainer Aurel, Motreanu Dan Ştefan, Asztalos Ferenc, Hoban Ioan, Soki Bela, Micula Cãtãlin, Zisopol Dragoş-Gabriel, Frâncu Emilian Valentin, Buzatu Dan Horaţiu, Toro Tiberiu, Mircovici Niculae, Dumitrescu Liana, Merka Adrian-Miroslav şi Gerea Andrei Dominic.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 11.075 din 14 octombrie 2008 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 2006A/2008.
Autorii sesizãrii de neconstituţionalitate criticã prevederile art. I punctul 2 şi urmãtoarele din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru urmãtoarele motive:
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, considerã cã, deşi scopul legii criticate este protejarea intereselor foştilor chiriaşi, care au dobândit imobilele în care locuiau în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , dispoziţiile criticate vor avea un impact legislativ asupra cadrului normativ în vigoare şi asupra foştilor proprietari care nu vor mai putea redobândi în naturã imobilele.
Autorii sesizãrii considerã cã legea criticatã încalcã şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un tratament diferenţiat şi inechitabil între foştii proprietari îndreptãţiţi doar la restituire prin echivalent şi proprietarii - foşti chiriaşi ale cãror contracte de vânzare-cumpãrare încheiate în baza <>Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate de cãtre instanţe şi care sunt îndreptãţiţi la restituirea unor sume de bani la valoarea actualã a imobilului.
Şi dispoziţiile art. 46 alin. (4) din legea criticatã încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (2) şi ale art. 44 alin. (2). Astfel, obligarea fostului proprietar sã urmeze doar calea prevãzutã de lege îi îngrãdeşte dreptul de a mai formula acţiuni în instanţã potrivit dreptului comun.
Este încãlcat principiul egalitãţii, deoarece dreptul de proprietate al celui deposedat abuziv şi dreptul de proprietate dobândit de foştii chiriaşi în temeiul <>Legii nr. 112/1995 nu sunt ocrotite în mod egal de lege. Mai mult, foştilor proprietari deposedaţi în mod abuziv le este interzis, pentru viitor, accesul liber la justiţie, ceea ce contravine şi prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Prin <>Legea nr. 10/2001 a fost înlãturatã diferenţa de regim juridic dintre imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fãrã titlu, deoarece abrogarea prevederilor art. 2 alin. (2) din legea criticatã are efectul unei noi naţionalizãri, deoarece persoanele ale cãror imobile au fost preluate fãrã titlu valabil urmeazã sã-şi piardã calitatea de proprietar, încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Constituţie.
Totodatã, autorii sesizãrii considerã cã abrogarea dispoziţiilor <>art. 43 din Legea nr. 10/2001 - prin care a fost înlãturatã condiţia ca la data înstrãinãrii imobilelor cumpãrate de foştii chiriaşi sã nu fi existat pe rolul instanţelor judecãtoreşti litigii cu privire la aceste imobile - aduce atingere siguranţei circuitului civil şi genereazã noi situaţii conflictuale între foştii proprietari deposedaţi abuziv, care nu pot redobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, şi proprietarii - foşti chiriaşi, ale cãror acte de proprietate încheiate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, deşi prin anularea sau constatarea nulitãţii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare, pãrţile au fost repuse în situaţia anterioarã, imobilul nu va putea fi restituit în naturã fostului proprietar, "întrucât hotãrârea judecãtoreascã nu va fi opozabilã dobânditorului subsecvent, urmând ca fostul proprietar sã declanşeze un nou litigiu în contradictoriu cu subdobânditorii", prelungindu-se termenul în care proprietarul îşi poate redobândi imobilul şi încãlcându-se astfel prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.
De asemenea, autorii sesizãrii considerã cã limitarea posibilitãţii fostului proprietar de a-şi redobândi în naturã imobilul preluat de stat încalcã prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) şi (2). Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã este contrarã prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale vânzarea de cãtre stat cãtre terţii de bunã-credinţã a bunului altuia, chiar dacã vânzarea este anterioarã confirmãrii definitive în instanţã a dreptului de proprietate a reclamantului, dacã aceastã vânzare este combinatã cu lipsa despãgubirilor. Într-o atare situaţie, vânzarea constituie o privare de proprietate. Curtea Europeanã a reţinut cã <>Legea nr. 112/1995 nu permitea statului sã vândã chiriaşilor un bun naţionalizat în mod abuziv, de vreme ce legea reglementa doar vânzarea bunurilor legal intrate în patrimoniul statului.
Autorii sesizãrii susţin cã modificãrile aduse <>Legii nr. 10/2001 prin legea criticatã vor avea impact în ceea ce priveşte realizarea actului de justiţie, în contextul recentului recurs în interesul legii cu privire la admisibilitatea acţiunilor în revendicare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv. Prin recursul în interesul legii admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cã, în soluţionarea litigiilor privind imobile preluate în mod abuziv de cãtre stat, au prioritate faţã de dreptul intern dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De asemenea, prevederile legii criticate referitoare la restituirea preţului de piaţã al imobilelor ce au fãcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpãrare încheiate în baza <>Legii nr. 112/1995 şi care au fost desfiinţate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile nu reprezintã o mãsurã justã, întrucât aceste imobile nu au fost achiziţionate la valoarea lor realã, ci la o valoare modicã, ceea ce conduce la o îmbogãţire fãrã justã cauzã, în detrimentul patrimoniului statului. Astfel, preţul plãtit de chiriaşi nu a fost calculat la valoarea de piaţã, ci pe baza unor acte normative adoptate în perioada anilor 1977-1992. Prin urmare, statul va suporta diferenţa dintre preţul plãtit de cãtre chiriaşul cumpãrãtor şi valoarea actualã de piaţã a imobilului, fãrã ca acesta sã aibã un interes legitim şi fãrã ca imobilul sã reprezinte un "bun", în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale. Aplicarea aceluiaşi tratament juridic atât proprietarilor deposedaţi abuziv, cât şi chiriaşilor care au cumpãrat locuinţele în temeiul <>Legii nr. 112/1995 contravine spiritului <>Legii nr. 10/2001 care are caracter reparator pentru îndreptarea abuzurilor sãvârşite de regimul abolit. Chiriaşii deveniţi, astfel, proprietari nu fac parte din categoria menţionatã şi, de aceea, aplicarea unui tratament juridic egal are semnificaţia protejãrii "unor persoane care se aflau la un moment dat în situaţii favorabile", ce devin astfel "o clasã privilegiatã", contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Autorii sesizãrii susţin cã legea criticatã încalcã şi dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu existã suficientã sursã de finanţare pentru restituirea preţului cãtre proprietarii - foşti chiriaşi, care se face din fondul extrabugetar prevãzut de <>art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 , constituit din sumele obţinute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în naturã şi din lansarea unor împrumuturi de stat, în condiţiile Legii nr. 91/1993 privind datoria publicã.
Legea criticatã nu respectã nici dispoziţiile <>Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative. Aceasta instituie un paralelism legislativ, deoarece conţine reglementãri care sunt cuprinse şi în <>Legea nr. 10/2001 sau în alte acte normative în materie adoptate de Guvern, de exemplu: <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 68/2006 privind mãsuri pentru dezvoltarea activitãţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmeazã a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari. Precizeazã cã forma iniţialã a actului normativ a fost modificatã prin amendamentele adoptate, ceea ce a determinat neconcordanţa dintre expunerea de motive şi forma finalã a legii, încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 74 alin. (3) din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi fiincţionarea Curţii Constituţionale, sesizãrile au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/5.599, 5.601/C.P.T. din 31 octombrie 2008, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizãrile sunt întemeiate dupã cum urmeazã:
Prevederile legii criticate încalcã dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, deoarece "imobilele înstrãinate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 nu se vor mai restitui în naturã, foştii proprietari având doar dreptul la mãsuri reparatorii în echivalent."
Modificarea adusã <>Legii nr. 10/2001 prin <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente a instituit principiul prevalenţei restituirii în naturã şi, numai în cazuri expres prevãzute de lege, acordarea de mãsuri reparatorii în echivalent. Prin legea criticatã restituirea în naturã a devenit excepţie. Astfel, <>Legea nr. 10/2001 , raportatã la prevederile <>Legii nr. 112/1995 reglementeazã: - posibilitatea restituirii în naturã, în anumite cazuri, a imobilelor pentru care au formulat cereri de restituire; - acordarea unei despãgubiri în echivalent dacã nu mai este posibilã restituirea în naturã; - acordarea pentru cei care nu au beneficiat de mãsuri reparatorii a posibilitãţii de formulare a cererilor de restituire.
<>Legea nr. 112/1995 reglementeazã condiţiile în care puteau fi cumpãrate imobilele, şi anume: sã fie preluate cu titlu; aceste imobile sã nu fi fost restituite în naturã celor îndreptãţiţi, calitatea de chiriaşi la momentul apariţiei legii şi expirarea unui termen de 6 luni de la data intrãrii legii în vigoare. Verificarea respectãrii acestor condiţii se face în cadrul judecãrii unor acţiuni în anularea contractelor de vânzare-cumpãrare a imobilelor încheiate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , introduse de foştii proprietari. Conferirea caracterului autentic tuturor contractelor de vânzare-cumpãrare astfel încheiate are ca efect excluderea acestora de la controlul judecãtoresc, contrar dispoziţiilor <>art. 21 din Constituţie. Chiar dacã Legea nr. 10/2001 nu ar fi prevãzut sancţiunea nulitãţii absolute a acestor contracte de înstrãinare, aceeaşi sancţiune este aplicabilã şi în temeiul art. 966 din Codul civil.
Limitarea dreptului foştilor proprietari de a-şi redobândi imobilele în naturã şi la acordarea de mãsuri reparatorii în echivalent contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece dreptului de proprietate i se substituie dreptul de creanţã al proprietarului, ceea ce echivaleazã cu o formã de expropriere.
De asemenea, Guvernul apreciazã cã restituirea cãtre chiriaşi a preţului actualizat la nivelul pieţei constituie o discriminare faţã de foştii proprietari, contrar art. 16 din Constituţie, dar şi o îmbogãţire farã just temei.
Prevederile criticate sunt contrare şi dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, întrucât obligarea proprietarului de a urma doar calea prevãzutã de <>Legea nr. 10/2001 şi inadmisibilitatea implicitã a promovãrii unei acţiuni în revendicare de drept comun reprezintã atât o încãlcare a dreptului de acces la justiţie, cât şi a dreptului de proprietate. Titularul dreptului de proprietate ar trebui ca, în vederea recunoaşterii acestui drept, sã beneficieze de toate pârghiile legale, administrative şi judiciare.
Cu privire la abrogarea <>art. 43 din Legea nr. 10/2001 , Guvernul considerã cã prin abrogarea dispoziţiilor referitoare la interdicţia temporarã de înstrãinare a imobilelor, vânzãrile acestora vor fi supuse echivocului atâta vreme cât pe rolul instanţelor judecãtoreşti vor exista acţiuni în anularea contractelor de vânzare-cumpãrare a respectivelor imobilele.
Limitarea posibilitãţii fostului proprietar de a-şi redobândi imobilele în naturã încalcã art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ceea ce expune statul român la noi condamnãri din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului. în jurisprudenţa sa în materie, aceasta a reţinut cã statul, vânzând apartamentul unui terţ, pe care ar fi trebuit sã-l restituie proprietarului deposedat, l-a privat pe proprietar de orice posibilitate de a redobândi posesia asupra acelui apartament. Astfel, statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura reclamantului exercitarea efectivã a dreptului sãu de proprietate, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, încãlcând justul echilibru ce trebuie sã existe între interesul public şi imperativele protejãrii dreptului de proprietate. Se afirmã cã prevederile noii legi nu îndeplinesc cerinţele impuse de Convenţie în ceea ce priveşte accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã intervenţia legiuitorului pe parcursul derulãrii unei proceduri administrative sau judiciare, prin mãsuri care sã avantajeze una din pãrţi, influenţând soluţia pe fond a litigiului, incoerenţa pe plan legislativ şi divergenţele de jurisprudenţã din materia naţionalizãrii imobilelor, sunt de naturã sã creeze un climat general de incertitudine şi nesiguranţã juridicã. Prin abrogarea <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se consfinţesc actelor de naţionalizare şi de preluare abuzivã a imobilelor. Aceasta ar conferi legii un efect constitutiv al dreptului de proprietate al statului, ceea ce presupune sã se recunoascã legii un efect retroactiv, contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, sau transformarea proprietãţii persoanelor fizice în proprietate de stat, cu încãlcarea art. 44 alin. (4) din Legea fundamentalã.
În ceea ce priveşte prevederile potrivit cãrora nu sunt îndreptãţite la mãsuri reparatorii persoanele ale cãror averi au fost dobândite ilicit, în conformitate cu hotãrârile judecãtoreşti pronunţate pânã la 6 martie 1945, Guvernul considerã cã aceste dispoziţii au caracter retroactiv, întrucât se apreciazã ca fiind legale mãsurile adoptate în trecut.
Referitor la dispoziţiile prin care se prevede cã actele juridice de înstrãinare ce au ca obiect imobile preluate farã titlu valabil, considerate astfel anterior intrãrii în vigoare a Legii nr. 213/1998, sunt lovite de nulitate absolutã, cu excepţia actelor încheiate cu bunã-credinţã, susţine cã aceste prevederi modificã pentru trecut condiţiile de existenţã a sancţiunii nulitãţii, validând înstrãinãrile unor imobile preluate farã titlu valabil în baza <>Legii nr. 112/1995 . Astfel se încalcã dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi principiul stabilitãţii raporturilor juridice.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
Având în vedere cã obiectul celor douã sesizãri vizeazã aceeaşi lege, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 2006A/2008 la Dosarul nr. 2002/A/2008.
CURTEA,
examinând sesizãrile de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul României şi dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor de lege criticate.
Obiectul sesizãrilor de neconstituţionalitate priveşte douã categorii de aspecte, ce ţin, pe de o parte, de constituţionalitatea extrinsecã a legii, iar pe de altã parte, de constituţionalitatea intrinsecã a acesteia.
Examinând criticile de neconstituţionalitate. Curtea Constituţionalã constatã:
I. În privinţa criticii referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecã a legii criticate:
Deşi autorii sesizãrilor susţin cã s-a adus atingere art. 74 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine cã, în realitate, aceştia au avut în vedere dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol potrivit cãruia: "Deputaţii, senatorii şi cetãţenii care exercitã dreptul la iniţiativã legislativã pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerutã pentru proiectele de lege."
Autorii sesizãrii considerã cã la propunerea legislativã a iniţiatorilor s-au formulat amendamente care au fost adoptate, astfel încât existã neconcordanţe între expunerea de motive şi forma finalã a legii, care are un conţinut diferit faţã de forma iniţialã, contrar prevederilor art. 74 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora propunerile legislative pot fi prezentate numai în forma cerutã proiectelor de legi. Curtea Constituţionalã constatã cã aceastã criticã este nefondatã deoarece propunerea legislativã formulatã de iniţiatori a fost fãcutã în forma cerutã pentru proiectele de lege, fiind însoţitã de expunere de motive şi avizatã de Consiliul legislativ, deci cu respectarea art. 74 alin. (4) din Constituţie.
II. În privinţa criticii de neconstituţionalitate intrinsecã, ce vizeazã prevederile art. I punctul 2 şi urmãtoarele din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Cu privire la criticile privind neconstituţionalitatea prevederilor art. I, punctul 2 din legea criticatã, autorii sesizãrii susţin cã acestea încalcã, în primul rând, dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. ( 4) din Legea fundamentalã.
<>Art. I punctul 2 abrogã alineatul (2) al articolului 2 din Legea nr. 10/2001 , iar acest alineat prevede: "Persoanele ale cãror imobile au fost preluate farã titlu valabil îşi pãstreazã calitatea de proprietar avutã la data preluãrii, pe care o exercitã dupã primirea deciziei sau a hotãrârii judecãtoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi."
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate au urmãtorul cuprins:
- Art. 44 alin. (1) şi (4): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. [...]
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor."
- Examinând critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile alin. (1) teza întâi a art. 44 din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã aceasta este nefondatã, întrucât <>Legea nr. 10/2001 reglementeazã în mod expres posibilitatea persoanelor ale cãror imobile au fost preluate farã titlu valabil de a beneficia de mãsuri reparatorii.
Dispoziţiile criticate sunt în concordanţã şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care prin deciziile sale obligã, într-adevãr, statul la mãsuri reparatorii, dar nu în mod exclusiv la restituirea imobilelor în naturã, mãsurile reparatorii putând consta şi în despãgubiri prin echivalent. Curtea Europeanã, în cele mai multe dintre hotãrârile ce vizeazã mãsurile reparatorii, se referã la punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti definitive şi irevocabile, iar nu la modalitãţile de restituire a imobilelor în naturã sau prin echivalent, şi a statuat cã vânzarea de cãtre stat a bunului unei persoane cãtre terţi de bunã-credinţã reprezintã o privare de proprietate, care dacã este combinatã cu lipsa totalã de despãgubire este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului. De exemplu: Cauza Johana Huber împotriva României - 2008. Aşadar, Curtea Constituţionalã reţine cã este contrar prevederilor art. 1 din menţionatul protocol actul juridic prin care o persoanã îndreptãţitã la restituire este privatã de proprietate dacã nu beneficiazã de mãsuri reparatorii. Or, din cuprinsul <>art. 1 şi urmãtoarele ale Legii nr. 10/2001 , rezultã cã cei îndreptãţiţi, cãrora nu li se restituie imobilul în naturã, beneficiazã de mãsuri reparatorii prin echivalent. În aceste condiţii, Curtea constatã cã prevederile criticate nu încalcã dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituţie.
- În sesizãrile formulate, se susţine cã abrogarea <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efectul unei "noi naţionalizãri" fiind contrarã art. 44 alin. (4) din Constituţie pentru motivul cã persoanele ale cãror imobile au fost preluate, farã titlu, de cãtre stat, îşi vor pierde calitatea de proprietar. Curtea constatã cã prevederile art. I punctul 2 din legea criticatã sunt în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale menţionate. Prin operaţiunea juridicã de acordare a mãsurilor reparatorii, legiuitorul a urmãrit menţinerea unui just echilibru între interesul general al societãţii şi interesele persoanelor îndreptãţite.
Dobândirea, în proprietate, de cãtre chiriaşi a imobilelor prin vânzare-cumpãrare, cu respectarea condiţiilor prevãzute în <>Legea nr. 112/1995 , dã expresie principiului general de drept potrivit cãruia dobândirea cu bunã-credinţã cu titlu oneros a unui bun valoreazã proprietate pentru cumpãrãtor. Prezumţia de bunã-credinţã este o prezumţie relativã (juris tantum), ce poate fi rãsturnatã în faţa instanţei de judecatã, prin dovedirea relei-credinţe a dobânditorului.
- În ceea ce priveşte încãlcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã cã prevederile art. I pct. 2 din legea criticatã sunt în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate, conform cãrora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile." Persoanele ale cãror bunuri au fost preluate în mod abuziv de cãtre stat beneficiazã, potrivit legii, de mãsuri reparatorii, astfel încât Curtea nu poate reţine caracterul retroactiv al textului legal examinat.
- Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia textul criticat încalcã dreptul de acces la justiţie prevãzut de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentalã, conform cãruia "Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime", Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece persoanele îndreptãţite la acordarea de mãsuri reparatorii se pot adresa justiţiei, dacã sunt nemulţumite de soluţionarea cererii în cadrul procedurii administrative. De aceea nici susţinerile referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu sunt întemeiate, deoarece prin legea criticatã nu se restrânge exerciţiul dreptului de acces la justiţie.
2. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. I punctul 13 din legea examinatã, prin care, dupã alineatul (3) al articolului 46 se introduce alin. (4), ce prevede cã: "persoana îndreptãţitã are obligaţia de a urma calea prevãzutã de prezenta lege, dupã intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplicã cu prioritate", Curtea observã urmãtoarele:
- Cât priveşte pretinsa contrarietate faţã de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, deoarece textul legal criticat nu ocroteşte în mod egal dreptul de proprietate al celor deposedaţi abuziv şi dreptul de proprietate dobândit de foştii chiriaşi în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , Curtea reţine cã aceasta este nefondatã, deoarece principiul egalitãţii impune aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridicã. Or, foştii proprietari ale cãror imobile au fost preluate în mod abuziv se aflã în situaţie juridicã diferitã faţã de proprietarii care au dobândit dreptul de proprietate în calitate de foşti chiriaşi, în baza <>Legii nr. 112/1995 . Astfel, prima categorie beneficiazã de mãsuri reparatorii datorate preluãrii abuzive a imobilelor de cãtre stat, în timp ce a doua categorie beneficiazã de plata unor despãgubiri ca urmare a desfiinţãrii pe cale judecãtoreascã a contractelor de vânzare-cumpãrare. Este echitabil, în aceastã situaţie, ca statul sã acorde despãgubiri la preţul de piaţã al imobilelor, care sã permitã cumpãrarea unei noi locuinţe, având în vedere cã, la data dobândirii acelui imobil de la stat, cumpãrãtorul a plãtit preţul real al imobilului, stabilit în conformitate cu actele normative în vigoare la acel moment.
- Referitor la susţinerea potrivit cãreia obligarea persoanei îndreptãţite sã urmeze doar calea prevãzutã de legea criticatã, îngrãdind dreptul fostului proprietar de acces liber la justiţie, contrar prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã. Legea nu obstrucţioneazã accesul la justiţie al celor îndreptãţiţi la mãsuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativã, calea legalã pentru acordarea de reparaţii în naturã sau prin echivalent. <>Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede cã decizia sau dispoziţia de respingere a notificãrii sau a cererii de restituire în naturã poate fi atacatã de persoana care se pretinde îndreptãţitã la instanţa de judecatã, iar <>art. 19 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 653 din 22 iulie 2005 prevede cã deciziile adoptate de cãtre Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 . De altfel. Curtea observã cã atât <>Legea nr. 10/2001 , cât şi legea criticatã sunt legi reparatorii speciale. În acest sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a statuat cã, "în cazul concursului dintre legea specialã şi legea generalã, se aplicã legea specialã, conform principiului specialia gerieralibus derogant, chiar dacã aceasta nu este prevãzut în legea specialã".
3. În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I punctele 16, 17 şi 18 din legea criticatã, Curtea constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã.
Textele criticate prevãd urmãtoarele:
Art. I: "16. Dupã alineatul (2) al articolului 50 se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu urmãtorul cuprins:
«(2^1) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţã al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpãrare încheiate cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 cu modificãrile ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.»
17. Alineatul (3) al articolului 50 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«(3) Restituirea preţului prevãzut la alin. (2) şi (2^1) se face de cãtre Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul <>art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare.»
18. Dupã articolul 50 se introduce un nou articol, art. 50^1, cu urmãtorul cuprins:
«Art. 50^1. - (1) Proprietarii ale cãror contracte de vânzare-cumpãrare, încheiate cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare, au fost desfiinţate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţã al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
(2) Valoarea despãgubirilor prevãzute la alin. (1) se stabileşte prin expertizã.»"
Autorii sesizãrii criticã aceste dispoziţii pentru cã restituirea preţului de piaţã nu reprezintã o mãsurã justã deoarece imobilele au fost cumpãrate la o valoare modicã şi ar conduce la o îmbogãţire fãrã justã cauzã. Restituirea ar urma sã se facã din fondul extrabugetar constituit în baza <>art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 , însã sumele acestui fond sunt insuficiente, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãruia "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare".
Or, Curtea a arãtat deja cã acordarea unor despãgubiri la valoarea actualã a imobilelor are natura juridicã a unei mãsuri echitabile, menitã sã le ofere foştilor chiriaşi posibilitatea de a-şi cumpãra o locuinţã, ceea ce este în consens cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie potrivit cãrora: "România este stat de drept, în care [...] drepturile şi libertãţile cetãţenilor [...] dreptatea [...] reprezintã valori supreme [...] şi sunt garantate."
Curtea constatã cã este neîntemeiatã şi susţinerea potrivit cãreia textele criticate încalcã dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu existã surse de finanţare. Nici în punctul de vedere asupra sesizãrilor de neconstituţionalitate transmis Curţii Constituţionale şi nici în informarea prezentatã Parlamentului în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie Guvernul nu face, în mod expres, nicio referire la imposibilitatea finanţãrii. De altfel, art. I pct. 17 din legea criticatã, care modificã alin. (3) al <>art. 50 din Legea nr. 10/2001 , prevede cã "Restituirea preţului prevãzut la alin. (2) şi (2^1) se face de cãtre Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul <>art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare".
4. Cu referire la critica privind dispoziţiile art. I punctul 9 din legea supusã controlului, prin care se abrogã <>art. 43 din Legea nr. 10/2001 , autorii sesizãrii susţin, în esenţã, cã abrogarea acestui articol ce interzice înstrãinarea imobilelor timp de 10 ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpãrare aduce atingere stabilitãţii raporturilor juridice. Curtea constatã cã <>art. 43 din Legea nr. 10/2001 reglementeazã interdicţia temporarã de înstrãinare a imobilelor dobândite exclusiv prin contracte de vânzare-cumpãrare încheiate în condiţiile <>Legii nr. 112/1995 , acte juridice civile cu titlu oneros, şi nu prin acte juridice civile cu titlu gratuit ca în cazul altor interdicţii. Menţinerea acestei interdicţii contravine principiului potrivit cãruia proprietarul dispune liber de bunul dobândit, în condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este constituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 10 decembrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
*
OPINIE SEPARATĂ
În opoziţie cu opinia majoritarã apreciem cã sesizãrile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. 2 şi urmãtoarele din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt întemeiate, dispoziţiile legale criticate încãlcând dispoziţiile constituţionale la care se referã autorii sesizãrii, dupã cum urmeazã:
1. Cu privire la criticile ce vizeazã neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 pct. 2 din legea criticatã
a) În ceea ce priveşte încãlcarea art. 20, art. 24 alin. (1) teza I şi a II-a şi alin. (4) din Constituţie
Prin art. 1 pct. 2 se abrogã alin. (2) al <>art. 2 din Legea nr. 10/2001 . Prin abrogarea art. 1 alin. (2), legea devine neconstituţionalã fiind contrarã prevederilor art. 20, art. 44 alin. (1) şi (4) din Constituţie. In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã proprietarii a cãror imobile au fost preluate de stat fãrã titlu şi-au pãstrat titlul de proprietate asupra acestor imobile.
Astfel, prin <>Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995 , cu privire la constituţionalitatea unor prevederi ale Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995 (<>Legea nr. 112/1995 ), a statuat cã dreptul de proprietate al persoanelor fizice nu a fost desfiinţat legal în "situaţia locuinţelor care au fost preluate de stat printr-un act administrativ ilegal, ori pur şi simplu în fapt, aşadar fãrã titlu, în condiţiile inexistenţei unei reglementãri legale care sã constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului.
În asemenea cazuri, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal, astfel încât, statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere într-o lege al cãrei obiect este reglementarea situaţiei juridice a locuinţelor trecute în proprietatea statului. In alţi termeni, mãsurile cuprinse în lege (acordarea de despãgubiri, vânzarea locuinţelor cãtre chiriaşii care le ocupã ori pãstrarea lor în patrimoniul statului) nu sunt aplicabile acelor locuinţe cu privire la care statul nu a dobândit, legal, dreptul de proprietate".
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în consens cu practica jurisdicţionalã a CEDO, care în Cauza Hollitzer împotriva României (2008) a reţinut: "Constatarea ilegalitãţii confiscãrii bunului, precum şi lipsa unui titlu al statului asupra aceluiaşi bun au drept efect recunoaşterea, indirect şi cu efect retroactiv, asupra dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunurilor lor."
Acordarea prin lege de mãsuri reparatorii persoanelor a cãror imobile au fost preluate farã titlu echivaleazã cu transformarea dreptului de proprietate asupra imobilelor într-un drept de creanţã, ceea ce contravine art. 44 alin. (1) din Constituţie. Dar, acordarea de despãgubiri sau mãsuri reparatorii persoanelor a cãror imobile au fost preluate farã titlu considerãm cã nici nu mai este posibilã atâta vreme cât prin legea criticatã nu s-a acordat un termen în care aceste persoane sã poatã depunã notificãri prin care sã cearã acordarea de despãgubiri sau mãsuri reparatorii, termenul iniţial prevãzut de <>Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificãrilor fiind de mult împlinit.
b) Dispoziţiile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la neretroactivitatea legii civile. În Decizia nr. 173/1995, Curtea a stabilit cã: "a considera, într-o dispoziţie a legii, cã şi imobilele preluate de stat, fãrã titlu, fac obiectul dreptului sãu de proprietate ar însemna sã se recunoascã legii un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune fie un efect retroactiv al legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietãţii persoanelor fizice în proprietate de stat, pe care Constituţia din 1991 nu îl cunoaşte şi care, de aceea, nu poate fi acceptat."
c) Considerãm cã şi critica referitoare la îngrãdirea accesului la justiţie este întemeiatã. Prin abrogarea <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , proprietarii ale cãror imobile au fost preluate farã titlu nu mai au posibilitatea sã introducã acţiune pentru realizarea dreptului lor de proprietate.
Intenţia legiuitorului de a îngrãdi accesul la justiţie al persoanelor al cãror imobile au fost preluate fãrã titlu se desprinde şi din art. 1 pct. 13 din legea criticatã, care obligã persoana îndreptãţitã la restituire sã urmeze calea prevãzutã de legea specialã, aceasta nemaiavând la îndemânã acţiunea în revendicare.
d) Întemeiatã este şi critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, deoarece legea criticatã stabileşte o diferenţiere între cele douã categorii de persoane îndreptãţite la mãsuri reparatorii farã a exista o justificare obiectivã şi rezonabilã.
2. Cu privire la critica dispoziţiilor art. 1 pct. 9 din lege prin care au fost abrogate prevederile <>art. 43 din Legea nr. 10/2001 .
Considerãm cã înlãturarea interdicţiei de înstrãinare a imobilelor cumpãrate de foştii chiriaşi în baza <>Legii nr. 112/1995 este neconstituţionalã. Interdicţia de înstrãinare a locuinţei timp de 10 ani, de la cumpãrare sau pânã la soluţionarea definitivã şi irevocabilã a acţiunilor formulate de foştii proprietari, este o mãsurã legalã de indisponibilizare menitã sã scoatã din circuitul civil imobile al cãror regim juridic este disputat, fiind totodatã o formã de protecţie socialã a foştilor chiriaşi care au dobândit dreptul de proprietate în baza <>Legii nr. 112/1995 .
Abrogarea acestei interdicţii de vânzare este de naturã sã genereze noi raporturi juridice nesigure care aduc atingere stabilitãţii raporturilor juridice.
Ori, într-un stat de drept, ce se bazeazã pe valoarea constituţionalã de dreptate prevãzutã la art. 1 alin. (3) din Constituţie, autoritãţile publice au obligaţia sã asigure stabilitatea raporturilor juridice.
În jurisprudenţa sa, CEDO a statuat cã intervenţia legiuitorului pe parcursul derulãrii unei proceduri administrative sau juridice, prin mãsuri care sã avantajeze una dintre pãrţi, influenţând soluţia pe fond a litigiului, este de naturã sã creeze un climat general de incertitudine şi nesiguranţã juridicã.
Judecãtori,
Augustin Zegrean
Puskas Valentin Zoltan
Petre Lãzãroiu
Tudorel Toader
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
