Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.342 din 13 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140^3 alin. 1 teza finala din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 12 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Turchinã în Dosarul nr. 25.156/3/2010 (numãr în format vechi 2.168/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.163D/2010.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 august 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 25.156/3/2010 (numãr în format vechi 2.168/2010), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Adrian Turchinã cu ocazia soluţionãrii recursului împotriva unei încheieri prin care a fost respinsã, în timpul urmãririi penale, o cerere referitoare la încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã încalcã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare şi dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã, deoarece împiedicã exercitarea oricãrei cãi de atac împotriva încheierii prin care judecãtorul respinge, în timpul urmãririi penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei mãsuri preventive, ceea ce poate avea ca efect menţinerea unei mãsuri luate în mod nelegal.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au urmãtorul cuprins: "[...] Încheierea prin care judecãtorul respinge, în timpul urmãririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a mãsurii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apãrare şi ale art. 124 referitoare la înfãptuirea justiţiei, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 2 privind dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã din Protocolul nr. 7 la convenţia sus-menţionatã şi ale art. 7 referitoare la egalitatea în faţa legii din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentalã şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.505 din 18 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2011, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate, reţinând cã, potrivit dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentã sã reglementeze cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti în cadrul procedurii de judecatã, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotãrârile judecãtoreşti împotriva cãrora pot fi exercitate cãile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cãi. În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţioneazã fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulã, decât odatã cu hotãrârile judecãtoreşti care soluţioneazã fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Regula exercitãrii cãilor de atac împotriva încheierilor numai odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfãşurãrii procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţã recunoscutã cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã la art. 6 paragraful 1 dreptul oricãrei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, prin care se soluţioneazã fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.
Aşadar, faptul cã încheierea prin care se respinge, în timpul urmãririi penale, cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac se explicã, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivã a procesului, iar pe de altã parte, prin aceea cã aceasta poate fi atacatã cu recurs odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut cã nicio prevedere a Legii fundamentale nu dã o consacrare expresã dreptului la exercitarea cãilor de atac în orice cauzã, oricând şi de cãtre oricine; dimpotrivã, art. 129 din Constituţie stabileşte cã pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac numai în condiţiile stabilite de lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin decizia mai sus menţionatã, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru aceleaşi motive, prevederile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 15 alin. (1), art. 24 şi art. 124 din Legea fundamentalã şi nici prevederilor art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Turchinã în Dosarul nr. 25.156/3/2010 (numãr în format vechi 2.168/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
